MONITOR CULTURAL * on-line

~George Anca: „Spiritul Indiei“

ColocviuÎn legătură cu un colocviu – Indianişti români de ieri şi de azi (27 aprilie 2010, ora 17, str. J.L. Calderon 39), am adresat întrebarea: ce reprezintă pentru D-stră indianistica/indologia românească? Am primit răspunsuri „scurte”  –  singura modalitate de a mă apropia şi de a înţelege textele sacre ale unei mari culturi (Veronica Anghelescu); necesitatea recunoasterii apropierii, similitudinii intre culturi (in stadii diferite) (Crina Bocşan); suntem atat de putini…si atat de imprastiati….care pe unde am apucat si apucam! (Florina Dobre-Brat);  titlul comunicarii mele ar trebui sa fie altul „Un proiect international al noului Centru de Studii Eurasiatice si Afroasiatice” (Julieta Rotaru);  despre limba rromani si originea ei indiana ar putea vorbi mult mai bine decat mine dl. prof. univ. dr. Gheorghe Sarau (Delia Gligore);  m-am dus si i-am spus  (lui Gandhi) ce „minuni” fac eu cu India mea….(Mihaela Gligor). Fragmente din răspunsuri „lungi”:

Nicolae Georgescu:

Indianistica/indologia românească reprezintă pentru mine, pe scurt, regăsirea latinităţii noastre în indoeuropeană, alături de marile popoare care au adus pe lume instituţia istoriei.
Istorie a fost şi înainte de indo-europeni, egiptenii au trăit, de pildă, câteva mii de ani înaintea indoeuropenilor, dar nu s-a gândit nimeni s-o povesească în timp, ca Herodot, de la cauze la efecte, şi mai ales s-o cânte, ca Homer.

Indianistica la noi a mai însemnat regăsirea  atâtor şi atâtor cuvinte, mituri, stări de spirit, chiar obiceiuri, mentalităţi. Şi noi, valahii, jurăm pe Olt – aşa cum indienii jură pe Bengali, de pildă.

Mircea Handoca:

Preocuparile mele eliadesti m-au apropiat de indianistica la inceputul deceniului al 8 lea, cand am publicat un articol valorificand afinitatile elective dintre India si Mircea Eliade, desigur, o incercare de amator, nefamiliarizat cu semnificatia si profunzimea notiunilor si cunostintelor de indianistica.
Cartea lui Sergiu Al George <<Arhaic si universal>> aparuta in toamna anului 1981 mi-a dezvaluit noi taine ale prezentei „continentului” indian in constiinta culturala romaneasca (Brancusi, Eminescu, Blaga, Eliade)
O alta etapa in intelegerea indianismului romanesc l-a constituit pentru mine lectura monumentalei editii din Operele lui Eminescu. La cel de-al paisprezecelea tom am zabovit indelung. Aici se afla reprodus facsimilul a trei manuscrise eminesciene continand traducerea autografa a Gramaticii limbii sanscrite de Franz Bopp. Cele 220 de pagini talmacite in romaneste de poet sunt urmate de alte 70 ale glosarului comparativ, unde traducerilor germane ale autorului le sunt adaugate echivalentul in romana, note si adnotari ale lui Eminescu. Comentariile Amithei Bhose, la obiect, ne ofera cele mai competente si utile informatii si interpretari.
Indianistica romaneasca inseamna pentru mine si cele trei carti ale lui Mircea Itu, si volumele lui Vasile Andru si eseurile de indoeminescologie ale lui George Anca, eruditele studii ale lui Liviu Bordas, si recentul jurnal din India al Mihaelei Gligor, alaturat altor jurnale de calatorie, ce ne aduc aproape nu doar parfumul exotic al Indiei ,ci si cate ceva din sufletul „Indiei eterne”

Doina Severin-Boriceanu:

Am devoţiune pentru cei morţi în războaie sau pe pragul casei mele, pentru arborele trântit de ţapinar, pentru regăsiri… Iar când citesc orice, dar Orice Despre India, practic o Reală Regăsire. Tânjesc după asta, mă las cotropită de ceea ce-mi aduc sub nas pasionaţii indianismului şi chiar cred că vibrez cu ei, respir cu ei, rând după rând, nerăbdarea mă face să înghit lacomă ofertele lor, interpretările şi gesturile lor de cunoaştere, mă înec, mă sufoc, dar merg mai departe cu credinţă. Ca şi cum într-un război comandantul de batalion ar striga: „Înainte! La atac!”. Sună egoist. Nu ştiu cum e la alţii, dar în ţinutul fiinţei care sunt, toate se petrec uneori de nici eu nu le mai dau de cap! Cei care bat tărâmul necuprinsului indian, mă îmbibă  de pasiuni noi, de chemări spre universuri, mă ajută să răsuflu larg, imens, fără opintiri, să mă desfăt de ce aflu… într-o stare pantagruelică de nevindecat. Trăiesc iluzii binefăcătoare c-aş putea atinge un concept, un simbol, o filă dintr-un Înţeles… Mă duc hai-hui prin universurile prinse de mâna care umple pagina cu propriile aprecieri şi date. Iar asta mi se pare enorm! Poate că li se întâmplă şi altora… Poate că nu. Poate mi se trage de la nesăbuinţa acelei iubiri cu India, nesăţioase. Ating cu ei o superstiţie a supravieţuirii, o dorinţă pasională de-a colinda literele ca pe o pădure magică de unde n-aş mai vrea să ies…

Florinel Agafitei:

Prezentul postdecembrist consemnează, nu reluarea, ci continuarea mai nuanţată a legăturilor cu spiritualitatea indiană, căci destui savanţi tineri au apărut şi s-au manifestat în arealul spiritual ce leagă România de India şi invers, semnele arătând că eforturile contemporane sunt în direcţia firească, bună,născătoare de noi valori menite a întregi pantheonul spiritual al omenirii. Indologia românească, fie că s-a manifestat individual, fie că încearcă să se constituie într-o posibilă şcoală – o şcoală despre care Occidentul ar putea vorbi cândva, aşa cum la noi se vorbeşte de multă vreme despre cele apusene şi cum se încearcă a se întocmi la Bucureşti, mai cu seamă, în deceniile scurse de la revoluţie încoace –  înseamnă, în fapt, un alt spaţiu al manifestării noastre spirituale, ce incumbă interesul manifest al românilor pentru Orient, în general, India, în mod special, interes pornit, poate, şi dintr-un trecut străvechi, comun cândva, indo-european.  Elena Liliana Popescu:„Întâlnirea” cu Ramana s-a produs pe când citeam cartea India Secretă a lui Paul Brunton, cu mulţi ani în urmă, în perioada studenţiei. Descrierea inspirată a momentului întâlnirii autorului cu înţeleptul de la Arunachala, şocul pe care acesta l-a trăit în prezenţa sa tăcută s-a transmis şi tânărului cititor care eram atunci şi a fost suficient să deschidă în mod miraculos şi decisiv o poartă ce ducea spre un tărâm misterios, necunoscut şi neaşteptat.

Poate părea la prima vedere un fapt obişnuit care se întâmplă la citirea unei cărţi ce îţi trezeşte interesul. Cu unele deosebiri importante, fundamentale: acest drum nu se deschidea spre exterior, era total nou, şi a continuat de atunci fără întrerupere. Am realizat treptat că el nu are sfârşit şi nici început. Mai precis acest drum duce spre un prezent atotcuprinzător, pe care îl numim prezent, nedispunând de alt termen mai apropiat care să exprime, sau să descrie, acea staredrum sau drumstare, un prezent continuu dincolo de timp şi de spaţiu. Un prezent care înglobează în el trecutul şi viitorul, tot ceea ce se petrece în trecut sau în viitor, totul, fără a se identifica cu ceva din toate acestea, dar care se află în toate acestea, fiindu-le suportul subiacent.

Cum nimic nu este întâmplător, şi această întâlnire s-a produs din necesitatea de a se produce, necesitate în virtutea căreia se întâmplă tot ceea ce se întâmplă sau pare că se întâmplă în lumea noastră fenomenală, a dualităţii.

În timp, am primit mai multe cărţi de la ashramul de la Arunachala, cărţi ce cuprindeau dialoguri cu înţeleptul de la Arunachala, cum este numit Ramana Maharshi, din diferite perioade ale existenţei sale pământeşti, după ce a trăit acel moment transcendent ce l-a adus în faţa necunoscutului absolut: El însuşi, sau Sinele.

Am tradus şi publicat Introspecţia (Self-Enquiry, Editura Axis Mundi, Bucureşti, 1993), a urmat apoi Înţeleptul de la Arunachala (Talks with Ramana Maharshi, Editura Herald, Vol. I-II, Bucureşti, 1997). Am continuat cu traducerea poemelor sale pe care le-am publicat în 2007 împreună cu o ediţie revăzută a Introspecţiei, într-un volum intitulat Introspecţia. Poeme (Editura Asociaţiei Literare ŢIE, Bucureşti, 2004).

Petru Costinescu:  Indianistica, indologia ? Ce inseamna pentru mine ?Ceea ce am citit din Lucian Blaga (Trilogia Valorii), Mircea Eliade, George Anca. Si ce am invatat despre inventiile indiene, marcile indiene si design-ul indian.Si filmele indiene pe care le-am vazut.Si prajiturile indiene din Romania.INDIÁNĂ1, indiene, s.f. Prăjitură umplută cu frișcă și acoperită cu glazură de ciocolată. [Pr.: –di-a-] – Cf. germ. Indianer [krapfen]. Sursa: DEX ’98

Si tesaturile de bumbac indiene.INDIÁN1 s.n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiánă s.f.] – Din fr. indienne.
Sursa: DEX ’98

SARÍ s.n. Îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. [< fr., it., engl. sari < cuv. Indian].Masă rotundă dedicată lui Mahatma Gandhi

Bibliteca Academiei din Bucureşti a găzduit miercuri 27 mai 2007, în Sala “Acad. Virgil Cândea” o masă rotundă dedicată lui Mahatma Gandhi, inaugurată de E.S. Debashish Chakravarti, ambasadorul Indiei printr-o evocare a “cărţii deschise” care a fost viaţa lui Gandhi.

Dr. Ioana Feodorov, cercetător la Institutul de Studii Est-Europene a făcut o trecere în revistă a preocupărlor indianistice  ale lui Virgil Cândea (prima sa lucrare bibliografică fiind asupra lui Rabindranath Tagore în România), a volumelor de indianistică din colecţia faimosului cărturar.

Dr. Surender Bhutani, rezident, de 20 de ani, în Varşovia, s-a referit  la cartea “Gandhi, a Sublime Failure” de Surender S.S. Gill, adăugând semnul întrebării, dar invitând, similar, la coborârea lui Gandhi de pe piedestal şi privirea (judecarea?) lui ca om – mare, cu “greşeli mari”, comparat, însă cu Buddha sau Hristos. S-a speculat, în context, că holocaustul provocat de separarea Indiei de Pakistan, în 1947, ar fi putut fi evitată. Vorbitorul a reuşit să familiarizeze auditorul atât cu problematica, inclusiv actuală, politică-socială cât şi cu implicarea lui Gandhi, la scara poporului indian şi a omenirii (gandhianism, sesizabil, prin Martin Luther King, şi în campania prezidenţială a lui Barack Obama) eventual ca “singurul gandhian veritabil, ucis de un fanatic hindus”. Dacă ar fi fost asasinat de un musulman? (istoria ar fi foat alta…)

Moderatorul mesei rotunde, dr. George Anca, preşedinte al Asociaţiei Culturale Româno Indiene / RICA (organizatorul dezbaterii) a fost rugat de către vorbitor să dezvolte, în româneşte, conceptele gandhiene de ahimsa (nonviolenţă) şi satyagraha (adevăr-fermitate). Întrebările şi comentariile participanţilor au învederat, în pofida deconstrucţiilor postmoderne, o înţelegere personalist-universalistă, poate, totuşi, din afară, a mesajului lui Gandhi, până la posibila înnoire de paradigmă şi în cazul “eşecului” gandhian (Dr. Mircea Aurel Niţă, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) dar şi că s-a putut asculta ce nu se găseşte în cărţi (Speranţa Neagu, masterand, Universitatea “Spiru Haret”).

Întrebat dacă se consideră un postmodern, Dr. Bhutani a răspuns: până la un punct – în urdu, nu sunt postmodern. Apropo de “enigama Gandhi”, la o generalizare – “fiecare este o enigmă”, s-a replicat, “dar nu fiecare este Gandhi”.

Scriitorul Surender Bhutani a primit în dar, de la d-na Gabriela Dumitrescu, şefa serviciului Carte veche şi manuscriste, BAR, prima carte tipărită în româneşte, de Macarie, acum 500 de ani, iar din partea RICA, o antologie a poeţilor indieni publicată de editura Bibliotheca la Târgovişte, în care este inclus.

Dr. Niculae Diaconescu, directorul Muzeului Tehnic Naţional “Dimitrie Leonida” (Parcul “Carol”), va găzdui miercuri 17 iunie 2007, ora 11, simpozionul “Spiritul tehnic românesc, indo-european”, sub auspicii comune cu Asociaţia Culturală Româno-Indiană (RICA

Clasici români în India

Romanian classics in Sanskrit, un caieţel copertat în carton khadi, artizanal, tipărit pe alb, cu tuş roşu, în alfabet devanagari, nu avea decât simbolic destinaţia sacralităţii şi clasicităţii limbii sanscrite, altfel o limbă moartă. Se voia şi o partitură, întâi sub ochii traducătoarei, din româneşte, dr. Urmila Rani Trikha – într-adevăr, adesea  cânta, şi public şi în intimitate, acele echivalenţe cu putere rituală, poate precum Ion Creangă îşi silabisea, ca pe o muzică, abecedarul, ce să mai zicem de Amintiri. Un prestigiu textual dincolo chiar de accesul la sens suplimenta atractivitatea clasicităţii româneşti până la asimilarea subconştientă celei a Indiei.

Şi mai  simfonic, Luceafărul lui Eminescu, Dyvyagraha, tot în sanscrită, iar în hindi, Memna/Mioriţa se recitau trilingv, se studiau după o metodologie milenară, dar şi improvizată de fiecare student, la un curs de limbă, de literatură română, în căutare disperată de punţi, fie şi recunoscând salutul-rugăciune Ram-Ram în (şi dacă) ram (ramuri bat în geam), alţii şi în o, rămâi, rămâi la mine. Sunetele româneşti regăsindu-se în cea mai veche limbă clasică ori în limba oficială a celei mai numeroase democraţii actuale vor fi reîncarnat, într-un avatar pe viu, de studiu universitar, un mesaj altfel, pe cât de dumnezeiesc în ochii conaţionalilor – dincolo de deconstruirea la modă, politică -, sortit închiderii în sine, spre frustarea noilor porniţi, în ce lume, fără clasici.

Arundhati

Cătălina-Kate-Christina iubesc până la identificare avatarică luceafărul blând şi atotputernic în dedublarea sa cosmic-erotică. Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o scrisoare către noi) versiunea sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha, de Urmila Rani Trikha, va fi avut în minte personajul său Domnişoara Christina, – …avatara divyagraha … – dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a luceafărului vedic şi a şarpelui spiral kundalini, soţie ideală – a lui Vashista – invocată de Sita în Ramayana lui Valmiki.

La D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo de lumea tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de  Malintzi:

„So, when she thought of him and his soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she remembered his stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I judge him? He is of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick flame to mine, and every time I am a young girl again, and every time he takes the flower of my virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young girl. What do I care if he kills people? His flame is young and clean. He is Huitzilopochtli, and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does or doesn’t do? Or even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed Serpent, XXV)

Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu. După cum indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de dimineaţă masculin (Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).

Plecarea în lume, cu iubita, are, pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi anti-luceafăr:

Vom pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

 

(Eminescu, Luceafărul)

Cenuşa lui Eliade (rezumat)

Muzica: jazz, raaga. Titlul: Cenuşa lui Eliade. Început: flutură păsări nasul lui Shakespeare Sulmona solimană. Continuă (teme): Agar fiere, fiu. Tot cu Medeea se vede din Tomis în Bălţi. Se împlinesc 2000 de ani de când Ovidiu ne-a venit în exil. Shakespeare se numi noul Ovid, iar acesta, D.H. Lawrence al antichităţii.Calambur vid m-a vidma.

Radha în Madura aurie. Din cuib în cuib nimic nimic de am îmbătrânit calic.

Sculptate-n Victoires Paris de Emmanuel Fremiet feciorii, arse, Jeanne şi Valery născute la Domremy. Ce n’est pas normal de chanter en public. Autant on emporte le vent gone with the wind  – octosyllabe vieux proverbe francais en Villon. Nu m-aş franţuzi, bătrână zi, eliadi, colibi.

O recunosc pe Maytreyi avatar sacontal.

Şi regele chiriaş tatălui. Sun-o pe Viorica Navamalika.Uzi seceta pe litere Eliade, pe scurt matineu, texte citabile anume, poezia de mâine spre maci.

Bambu iambu muzic din exil blanduzic. Poemul Eliade pe necitite, cenuşă Chicago, ediţii moldovene,alamkarika scăpătat, cititul gangetic, fadoare versus fantasmă,o maşină din altă lume purtându-l mituri. Nimic din zilele, cărţile Eliade, chiar el s-o fi opunând.

Electrocutare Rudolf, Dominic Orăştiei, noi ai lui Zalomit, raaga yaman, raaga pilu, busuioc tulsi, canon hindus, raaga de seară serenitate.Te respiri zei de sunete, întrupările liniştii, norocul epifaniilor. Fiecare cu ale lui şi raaga te împresoară atman, sitar secerătorul macilor traducător de gitanjali. Blânde sunete de prăbuşire în dharma dansantă.Tabla-n tropot pe sitar de întoarcere în valuri, staţi nedestructuraţi trăznet pe raaga Eliade.Argonauţi din raaga întorcându-ne drum cosmică rugă.

Orga mascată în sitar invitaţie avatar , nemaitristeţe amar. Nu mai confunda comunismul cu Eminescu. N-ai plâns de două zile, lumânare aprinsă. Cenuşa lui Eliade ai zis poemului. Mă întreba Mrinal Sen ce face Mircea. Orgie David, rugăciune Kahlil, devi Mircea, cenuşă George. Al câtelea revers, lumină de întors, Kalypso apokalipso, mritior ma amritam gamaya.

 

 

CALCUTTA

în trei personaje: Tagore, Maica Teresa, Eliade

 

Tagore

Marile imperii – scria Tagore (A doua naştere) – îşi schimbă forma şi se spulberă precum norii; naţiunile îşi joacă rolul şi apoi dispar în obscuritate, dar aceşti indivizi poartă în ei viaţa nemuritoare a întregii umanităţi. Vorbea despre personalităţi revelatoare, respirând în lumea Spiritului. Noi vorbim despre el, în Calcutta naşterii lui  (6 mai 1861).

În Victoria Memorial, azi Muzeu al Bengalului, Tagore joacă într-o piesă sanscrită,  cu diploma Nobel pe peretele din faţa fotografiei junelui actor. În palatul memoriei sale din Shantiniketan, am căutat zadarnic prin vasta iconografie urma lui din Bucureşti (noiembrei 1926). Atâţia de la noi ar fi zidit palate din paşii lui Tagore. Spuneam atunci că sfântul din Montparnasse şi sfântul din Shantiniketan, amândoi scijelaţi în cuvinte de Arghezi, au tăiat în materie spirituală mântuirea lumii. Că Tagore este Christos bătrân, frate mai mare cu Christosul valah Mihai Eminescu. Calcuttana, prin naştere, Amita Bhose a putut chiar să evite gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu, împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă.

Doctrinele mileniului al treilea nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N. Bagdasar în 1938, contrastul dintre civilizaţia europeană, acum, pe acelaşi trend, americană, materialistă, şi cultura indian-orientală a sufletului, a interiorului. Dacă încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii ’20 şi ’30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi, sovietizat, al treilea, al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi, cel adevărat.

Un abur de aură botezătoare, cum i-a zis Tagore mahatma lui Gandhi, cum a murit Vivekananda la 39 de ani, ce titlu a avut Ramakrishna. Fugărit de furnicile albe, chiar tu, Tagore. O competiţie existenţial-religioasă la templu. Power cut în Lebedev + Gorki Sadna, Eisenstein, Rusia mutată aici, cu căţel cu purcel, orice intră nu mai iese, Birla Planetarium, Rabindra Sadan, Matro St. Paul’s, Cathedral, handicraft bazar, Sunil Ganguli, Satyajit Ray, Father Panchal, Mrinal Sen, Ashok Kumar, Dilip Kumar, Kishor Kumar, Amitabh Bachchan, Guru Dutt.

Mă despart de Calcutta înainte de a fi aflat cum merg treburile la departamentul de istorie antică, tocmai acolo merg, de la revedere.

De nu s-ar dispersa, ştearsă de ciclon, casa lui Tagore din Pandua, Orissa, fost Bengal, unde scria sub un copac bakul drama-dans Chitrangada. Aici era the revenue inspector office. Ciclonul din 1971 a spulberat casele din jur, nu şi pe cea a lui Kabiguru. Acum, gata, vom putea reconstrui casele noastre, n-o putem înlocui pe cea în care a locuit Rabindranath. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar. Au instalat sătenii o statuie la intrarea în sat şi uliţa principală au numit-o Rabindra Sarani, nerecunoscută de guvern. Bani pentru bakul mandap. Tineretul a format clubul Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. Au încercat şi o Rabindra Library.. Tagore le zicea: baba aum khao. Venea aici de dolparba, înainte de a se muta la Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me down all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers although I lost my belongings. Gata să se înece în ocean, şi Camoens purta deasupra capului manuscrisul  Os Lusiades.

În 1926, pe 21 noiembrie, Tagore nu era aici. Era în Teatrul Naţional din Bucureşti şi conferenţia despre poezia şi gândirea indiană. Azi, 22 noiembrie 1999, în Shantiniketan, a doua zi, ne amintim nesfârşirea şoptirii de Gange-Dunăre. Cu antet, că Dr. George Anca has delivered two lectures, Tagore in Romanian perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

 

Maica Teresa

Maica Teresa din Târgovişte este una din cele 3000 de surori ale ordinului Misionarelor Milei, fondat de Maica Teresa din Calcutta în 1948, cu 12 surori. Născută în 1910 la Skopje, sfânta moare în 1997, după ea, anual, hrănindu-se o jumătate de milion de familii şi 90 000 de leproşi sperând vindecarea sub îngrijirile ordinului. Dragostea pentru Christos şi jertfirea pentru cei mai săraci dintre săracii străzilor Calcuttei s-au născut împreună, spune ea.. Sora săracilor, protectoarea bolnavilor, femeia care a slujit lui Dumnezeu cu mâinile ei (sunt titluri de cărţi dintre numeroasele ce i s-au dedicat) este şi unul dintre leader-ii mondiali ai secolului 20 (Leading Ladies; Mahatma Gandhi, Mother Teresa, Swami Vivekananda and Some important Events of India from 1944 to March 1995.)

Unul dintre biografii ei indieni, lansând cartea, pe care apoi a înmânat-o preşedintelui musulman al Indiei, a evocat, drept răspuns la eventuala românitate a Maicii Teresa, o discuţie cu aceasta. Întrebată de un magnat elveţian unde să depună 1% din afacerile sale, Maica Teresa ar fi spus că România are probleme, acolo să doneze. Venită în martie 1990 în Bucureşti, era aşteptată în Piaţa Universităţii, cu o strofă din Rugăciunea lui Eminescu, scrisă pe zid, sub imnul lui Mureşanu. Cine a deturnat-o ştie probabil şi de banii elveţianului.

…Cerul Calcuttei, plus evenimentele, joaca de-a apusul soarelui, cricket, Australia-Zimbabwe 65-1, poate nu traducem Bande mataram, Mirih, zile bramburite, nu şi Calcutta, oraşe noi, Calcutte, maici, maica Tereza, iar Calcutta, ai cui copii, divină maică, şi tu, Calcutta, maica maicii, şi noi, copiii nimănui, un crickett pe maidan. (Sanskritikon).

„Victorie omului noului-născut mereu-viului” (Tagore, Copilul)

 

Eliade

Eliade era tânăr, Tagore bătrân, cu 46 de ani mai mult, un Iorga. N-avea cum lipsi studentul Eliade de la conferinţă, în ’26, aşa i-o fi venit şi ideea. L-am căutat de-am înnebunit printre bărbi Tagore-Brâncuşi-Iorga. Mrinal Sen îl admira pe Eliade, P. C. Chunder pe nepoată-sa, Amita Bhose. În catalogul public al Bibliotecii Naţionale, 23 titluri Eliade, 2 Ceauşescu, Eminescu – C-M Popescu, Leviţchi-Bantaş, Emin Pasha. Eli, Elia, Eliade. No Souvenirs, The Two and the One, Zalmoxis the Vanishing God..

Iubita lui Eliade, moartă, el urmându-i. Iubitul lui Maitryi, ca ea, incinerat, încă o explicaţie a cenuşii, pe lângă a nu-i fi profanat cadavrul. Conferinţa e aranjată pentru  marţi la 1.30, avionul e la 5, direct de acolo în aeroport. Mirce Eliade and Indological Studies in Romania. Îi spusei lui Bando că misterul din literatura lui Eliade este în bună măsură de pus pe seama vieţii lui în Calcutta, în năpraznică tinereţe, dar eu înţeleg Calcutta tocmai prin el, Virgiliu tânăr, necaduc. De spus, ce i-a dat Calcutta lui Eliade este incalculabil, nu incalcuttabil, ce-a dat el discipolilor săi, asemeni Ce mi-a dat mie Eliade, în afara răspunsurilor la câteva scrisori, m-a legitimat inclusiv să-l apăr – monopolizat de interesaţi şi puteri, el nu mai poate fi iubit precum toţi marii. Se lansează fuzee de denigrare a omului şi contestare a operei. Primul act indologic autentic este apărarea lui Eliade. Confundarea lui cu tendinţele vremii sale în România, Italia sau India se face prin eludarea creativităţii şi evoluţiei sale. A-l nega pe Eliade înseamnă a rupe fatal lanţul de la Eminescu spre noi. El a dat lumii şi prin ea  un sistem hermeneutic consacrat. Dacă, prin absurd, lumea-l va sacrifica, în stil cumva indian, românii vor fi cei ce-i vor face dreptate, cercetându-l. După interzicerea sub comunişti, noua interzicere ar putea să-i stimuleze în sens contrar. Oricum, el e tradus în numeroase limbi, e , din fericire, inevitabil, ca mare constructor. Iese, evident, din modă.

Eliade e primul indologist român în senssul deplin al cuvântului, cu studii formale în India, cu doctorat pe un subiect indian, yoga, obţinut în Bucureşti. Acesta a fost un început de urmat, fie şi de formă, în amintirea lui. A publicat o operă literară indologică în româneşte, extinsă la istoria religiilor, în continuitate. Background-ul românesc indologic este necunoscut în afara României, astfel că indianiştii români beneficiază de anumite intimări, voite ori nu, datorate şi trecerii timpului. Cine începe studii indiene, tocmai datorită exemplului său, şi-l ia ca model, chiar cu exagerări imitative, însoţite şi de infidelităţi superficiale.

Studiile indologice au fost ca şi interzise în blocul sovietic (sanscrita prohibită şi în Bengalul comunist, până deunăzi), sau au fost utilizate propagandistic, antiindian, antireligios, antisocial. Vedele au fost studiate în puşcării prin alfabet Morse. Eliade ştia asta. Când Radhakrishnan, pe atunci vicepreşedinte al Indiei, viitor preşedinte, a vizitat România, se spune că a intervenit pentru eliberarea poetului Radu Gyr, coleg de generaţie, condamnat la moarte. Şi pandit Nehru a intervenit, prin U Thant, secretar general al ONU, pentru eliberarea deţinuţilor politici din România, lucru pe care am avut prilejul să-l reamintesc în cuvântul ţinut la acordarea doctoratului honoris causa E.S. Shankar Dyal Sharma, preşedinte al Indiei, rugându-l să intervină pentru eliberarea grupului Ilaşcu.

 

Sunetul Calcuttei

„ Am început să fredonez o melodie din Bhoirobi. Cred că ai simţit şi tu că modulaţiile acestei melodii trezesc un sentiment straniu. Când o aud, mi se pare că mâna uriaşă a unei legi învârteşte necontenit mânerul unui instrument muzical şi jalnicul glas ce se înalţă din acea rotire se preface într-o melodie profundă şi patetică apărută din străfundurile întregului univers.” (Rabindranath Tagore, Calcutta, 12 iunie 1889).

„Petrecerea a început cu bomboane şi tango. Dar nu bomboanele şi tango-ul Europei. Cele dintâi sunt mult mai mari, mai tari, mai dulci. Cel din urmă nu se dansează – ci se cântă. Cântul e obligatoriu. Nu trebuie să ’ai glas’, să ’ai ureche’. Totul e să cânţi; una din fete are grijă să te lovească peste mână când cânţi fals.” (Mircea Eliade, Calcutta, 23 ianuarie 1929).

Prin 1946, în drum spre Darjeeling, Maica Tereza aude o chemare în chemare, de a ajuta săracii săracilor, bolnavii şi muribunzii de pe străzile Calcuttei.

Maidanul e o turnantă de evenimente ludice, pe vârste, specii, obligaţii, aventuri, sieste, surprize, reculegere, un izlaz metafizic atotpurificator, mai mântuind din negrul poluării, ca la Copşa. Între el şi Victoria e contrastul nativităţii cu moartea preţioasă, a ancestralului cu alienatorul – şi el înghiţibil, nu numai mestecător cu glonţul şi complexul stăpânului. Verdeaţă arhaică înconjurată de urbanitate, de unde s-o mai ţine totuşi şi albul Victoriei – lacul împrejmuitor are apă care mai seamănă cu apa.

Iarba maidanului, roua ei, ce dimineaţă navigabilă. Care pictezi, care meditezi, care cerşeşti ţie însuţi, care bordelezi, poliţezi, călăreşti, baseboleşti, fotbaleşti, socialeşti, codeşti, ca a treia parte, nici jumătate din apocatastază. Parcă am uitat şi de Shantiniketan. Te aprinzi şi te stingi la fel de repede în India. Byron the transformed, deformed (despre Byron, child of passion, fool of fame, by Benita Eisles). Toată lumea ajunge la misiune, tot omul indian sepoy-gandhian s-a culcuşit în memorialul victorian, întru un paradox de ironie a istoriei răsturnabile în roată. La fel ne vom fi interiorizând fiecare evenimente insesizabile în care însă s-ar zice că suntem plonjaţi direct de soartă.


ABHIJNANA TÂRGOVIŞTE

Recunosc după vorbă Târgoviştea. Poate şi tăcerea fostei Capitale valahe se sonorizează în simple conversaţii între târgovişteni stradali. Unde-or fi domnii şi boierii de atunci, în ce latinităţi miltoniene se mai ascunde Heliade ca în toga lui senatorială, masonică (vezi-i statuia din actuala Capitală), ce mister poartă aceşti trecători de tranziţie dâmboviţeană la ei acasă, dacă nu pe drumul căpşunilor?

Abhijnana-anagnorisis-recunoaştere, sanscrită-greacă-română (latină). Pe când spectacolul „Abhijnana Sakuntala” aici, la „Tony Bulandra? Tot Kalidasa ar mai fi de jucat într-o operă inspirată din Kumarasambhava („Naşterea feciorului”, titlu astfel tradus de Amita Bhose). India e recunoscută, în Târgovişte, şi prin amfiteatrul „Rabindranath Tagore” de la Universitatea „Valahia” – recunoscută şi ea în India, din moment ce vicepreşedintele Indiei, Bhairon Singh Shekhavat, s-a referit la ea în contextul universităţilor româneşti cu preocupări indianistice, împreună cu cele din Bucureşti şi Miercurea Ciuc. Acestea despre abhijnana. Sau despre drama „Abhijnana Sacuntala”- „Abhijnana Târgovişte” Cine (nu) o recunoaşte?

Anagnorosis, ne învaţă Aristotel, care a învăţat de la tragici, e o recunoaştere ca între Oedip şi tatăl său – la Sofocle şi la Enescu -, o prea multă cunoaştere şi mândrie, care-l transformă pe criminal în detectivul propriei crime, de la Oedip la Raskolnicov. Să-i fi fostă hărăzită Târgoviştei Comedia ca o uitare a Tragediei? Tot la teatru, în anul Ibsen, Când noi, morţii, înviem, ultima piesă a norvegianului, s-ar putea monta împreună cu piesa lui Mircea Eliade Coloana nesfârşită, sculptorul Anton Rubek, o ficţiune, s-ar putea recunoaşte în Constantin Brâncuşi.

Dar cum să mai recunoaştem, pe româneşte, cetatea lui Mircea, Ţepeş, Brâncoveanu? Va mai fi fiind Mănăstirea Dealului o reîncarnare a lui Mihai, în jurul capului său. Martiri şi voievozi sunt pictaţi pastelat în noua catedrală. Nici istoria, nici ortodoxia, însă, nu par ingredientele favorite ale integrării europene (ne?)târgoviştene.

Peste România, peste Europa: Târgovişte.

Să fie Târgoviştea o vorbă? Un logos?

Să uiţi Târgovişte? N-ai decât să urci în Chindia şi de acolo să contempli Pisa.

Gae, sfânta vacă

Pui de gai sau Gaesti – de gasit in versuri argheziene (in acea opera insa danseaza si Rada iar un schelet de poem se numeste Tagore) – mi s-au asociat, prin anii din India (cam tot atatia cat am trait in Gaesti si, inca pe atatia in Ruda natala, sunand ca Rudra, alt nume al lui Shiva) cu gae, sfanta vaca, de-am si tradus Gitagovinda/ Cantecul Vacarului intru Krishna precum si dintru Christos (nu o data apropiati, inclusiv eufonic), vazand poemul lui Jayadeva ca pe Luceafarul indienilor, iar Luceafarul lui Eminescu fiind Gitagovinda romanilor. Cum am vedea, acum, Gaesti / Vacaresti, intre urmasi oricum.

Le privim in trafic, in reclame, in scripturi, mai mult decat sfinte, sine qua non, si totusi, ca marile sau ca padurile ori caii, tresaltand in alta yuga spre a salva umanitatea cel putin cu laptele si norocirea lor procreativa pentru regi kalidasani. Pentru fanatizarea simbolului poate fi de ajuns ca la uciderea vacii s-a raspuns – politic, in marginea religiologiei si religiozitatii hinduse – cu uciderea oamenilor, deliberandu-se postmodern (un eufemism) daca este mai de valoare vaca sau omul (a se vedea ziarele indiene, de preferinta pagina intai). Ce zic gaestenii, nevegetarienii de ei, reincarnati in frigidere?

In Yajur Veda, vanzatorul de soma are probleme cand se tocmeste pretul pentru o saisprezecime de vaca, o vaca intreaga e masura, asta si spre gloria misterioasei licori ori rege-luna Soma. Nu se ucide o vaca, nu se ucide un brahman, nu se ucide un om. Nici nu e nevoie de legile legilor lui Manu, e ceva de nespus si parca s-ar tine secret, in veci, aceasta sfintenie fara margini a vacii.

Nici in Gaesti nici in India parca nu am prea avut parte vaci, dar in 2002, toamna-iarna, pe strazile din preajma universitatii Delhi, ramas de globalism, ma tot surprind privind si privit de cate o vaca, pana am chiar avut impresia ca o vad pe Duduia, vaca noastra sangerie de la Ruda (acum, in Iordan, ruda, slav, e mina – curge pe acolo aur pe paraie umflate, de s-au intors destui la saitroc intr-o vreme cand se reamploaia si astfel poporul). Maica-mea o injuga impreuna cu alta vaca, nervoasa – impungea – la caruta. Sora ei, a mamei mele, tata Marita, a avut pana la moarte ciurda ei de vaci (conspirativa sub comunism) si le-a iubit ca o preoteasa vedica de pe Valea Ruzii. S-a dus si ea, vara trecuta, langa fratii ei – nasul Ionel, mort in razboi in Rusia, Veta, maica-mea, n                              ea Costica – de-or ocroti-o sfintele ei vaci sa nu mai aiba nesansa (hinduist vorbind) unei alte nasteri, sau sa petreaca in rai crestineste etern dupa vacile ei adorate.

Ba, cu Noica, sfanta oaie, pui de gaie.

 

Abhijnana, recunoaştere

Recunoasterea Sakuntalei de catre sotul ei amnezic, regele Dushyanta, la Kalidasa (Abijnana Sakuntala ) sau  a fetei de imparat de catre Calin la Eminescu (Calin, am putea vedea pa Kali, Kalidasa in inceputul numelor comparabile), ca si mai mult nerecunoasterea amorezului dandi de catre tiganca pe care o credea  intruchipare a celei cu nume de paunita, la Voiculescu (Sacuntala) ne plaseaza in complexitatile destul de putin filosofice – Margaret Chaterjee ne evoca totusi, la ceai, recunoasterea la Kant, noi n-am gasit-o la Heidegger unde ni se paruse a recunoaste Brahman in Dasein, atat de legat de grija – ale fiintarii nemailiterare in India cu gandul la diferite (ne)recunoasteri. Comparatia instantanee semnalata de sunetul-dhvani al unul clopot-clopotel abia de ne mai cheama. Macar, dupa ce citisem, toti, Se bate miezul noptii, un student a facut constatarea personala cu voce tare ca romana e o limba “buna”.

Nevazand numele Romaniei in presa indiana, iti doresti parca sa fie si injurata, decat nimic. Unde sunt vremurile de acum acum 25 de ani, cand am inceput predarea limbii romane la Universitatea Delhi (am revenit la “jubileu”, s-o mai predau o data), Romania era, sa zicem, o tara imperialista atacatoare a Uniunii Sovietice – ce mai recunoastere… Nici holocaust nu se pomeneste de pe la noi – interpretat mai de graba ca moarte generala in razboi a 60 milioane de combatanti. O conferinta (comunista) la Ramjas College despre fascism in Europa si India iar ne omitea din orice tirada antifascista. Sondajele scandalizeaza modist  (de la Narendra Modi, vedeta realeasa ministru sef in statul Gujarat despre care, mai in gluma mai in serios, Suhet Seth, deschizandu-si crochiurile de “Heroes & Zeroes”, Indian Express, 1 ianuarie 2003, scrie: “Intr-un fel, Modi a fost pentru Gujarat in 2002 ceea ce Osama ben Ladin a fost pentru Afganistan post-9/11… multumita lui, acum americanii pot sti unde este statul sau”)  semnaland preferinta generatiilor tinere pentru Hitler, cotata nu atat ca teribilism cat ca lipsa de orizont a sistemului de educatie. Limbaj usor de recunoscut, chiar daca se poate cu greu vedea vreo legatura intre hinduism si romanism, cu atat mai putin cu cat coalitia de dreapta, sangh parivar, atat de luata tinta de presa-ca-opozitie, e la putere.

Un indianist militar roman credea ca Romania e o picatura de ploaie in neant. Era cumva optimist. Dar si credea, da, credea in India. Am intalnit indieni care cred mai de graba in absolut necunoscuta, pentru ei, Romanie, decat in mama Indie. Se va gasi oricand cineva sa ne recunoasca. Si noi vom gasi pe cine sa recunoastem,  fie recunoasterea si recunostinta pentru bine, pentru rau.

Cat despre Dushyanta,  acesta a recunoscut-o pe Sakuntala pentru ca-i nascuse un fiu (cum se intampla mai peste tot la Kalidasa, in Kumarasambhava ori in Raghuvamsa ).

 

Răspuns lui Mihai Stan

Asadar, pe e-mail, in India, poti afla cine este sau cui ii esti cel mai bun prieten. Asa sa fie, chiar daca  prietenul Vinod, spunandu-i cat tineam la prietenul Vasile ( e chiar sfantul Vasile cand iti raspund), da, cei mai buni sunt cei care sau dus, a filosofat. Prietenul Laurentiu avea un prieten, din alta tara, care voia sa vina in India pentru a muri. Nu aveam asta in gand, desi s-a intamplat ca prietena Amita a vrut sa moara in Romania, pe cand se afla in vizita de adio in India natala. Ce buni prieteni mi-au fost tata, dus anul trecut, ba in 2001, deja, cu Ladea, Buzinschi, ori varul Grigorescu. Ca tot nu vorbeam de morti, nici cand mancam smeura din gradina voastra ori jucam picata, nici mai acum cand cu seria indianista pe tapet via Bibliotheca.

Doua lucruri nu ma lasa nevasta sa le fac publice (poate unde ar fi cam singure, avand eu impresia ca, poate gand la gand, as fi complet rupt de orice public, deocamdata, pana la prieteni). Primul, dupa ce-mi murise mama, am spus, aici, ca India mi-a devenit mama (s-a scris si in Nav Bharat Times, iar ziaristul care inclusese interviul si intr-o carte a strainilor despre India s-a spanzurat la un timp). Al doilea, dupa ce tradusesem, in 1983-84 Meghaduta/Norul Vestitor de Kalidasa, am visat ca-mi murise copilul, sarind din somn  in toiul noptii m-oi fi dat cu capul de pereti pana am adormit iar visand o femeie frumoasa, goala, se facea ca era maica-mea, am sarit iar, mai frustrat, ca un pacatos de moarte, incestuos, cine stie – tot filosoafa M. mi-a descifrat ca mama are grija de mine facandu-ma sa uit visul dinainte in cel de apoi (in prezenta Indie, aproape imi acordez constiinta intru cultul Shakta, al mamei, in care, contrazicand pesimismul asociat obisnuit hinduismului, te-ai naste in bucurie, ai trai in bucurie si ai muri in bucurie, oricum, si Kalidasa si Shankaracharia, si Eminescu si Blaga, si D.H. Lawrence si Dylan Thomas trec pe acolo).

Dupa Meghaduta, am avut senzatia de gol, ce sa fac, am tradus cantecele din piesele lui Shakespeare, cu sentimentul ca buni poeti sunt criminalii si clovnii spre deosebire de Ofelii si Desdemone, poate mult mai poetice in sine, peste desertaciunea poeziei de cuvinte. Cam asa am patit acum, intors la prietenii indieni (unul, cel mai drag, e napadit de pisici si batut de frate-sau mai tanar, ceea ce nu ti-ar face Cici, ca mai ai si doua ajutoare). Am dat buzna intre rafturile bibliotecii, mereu si iar. Dupa greul Vedelor-Upanishadelor-Puranelor, la noroc, mi-a picat in gheara o carticica, Sundarya lahari de Shankaracharya, marele fondator al advaitismului. A mea esti, am tradus-o fara nici o vorba. La fine, mi s-a intamplat sa citesc, dintre balade, Ballad of Long-Legged Bait/ Balada na(ia)dei cu picioare lungi de Dylan Thomas (pronuntat in welsha ca Dilan, in Oltenia – si aici mi s-a intamplat, daca n-oi fi strecurat, fara mai rusine pe undeva, ca Netty Bossert, prin 1977, tot in Delhi, carunta, corpolenta, aproape privindu-ma in ochi imi aruncase, semeni cu Dylan Thomas, ala am fost de atunci, in spe). Am citit si, neintelegand, ia, zic, s-o traduc, poate, poate. Si mai de neinteles va parea romanilor. Neinteles versus neinteles, cat ca asa s-au petrecut crimele, intai frumoasa unduire, de cult cosmic al mamei-energie-dumnezeu, apoi inecul na(ia)dei, de Kira Kirakina sau al celor o  suta de fecioare din balada aromaneasca rescrisa de Ionel Zeana luate captive si aruncandu-se de la sine de pe corabie in mare sa moara, nu, pescarul si-o fi inchipuit totul, ucigas de indragostit, ca dumnezeu, la disparitia marilor si schimbarea pestelui pe varsator.

Mai am cateva luni si, prietene, sa ne revedem cu bine. Ureaza-mi Indie usoara!

 

 

RECUNOAŞTEREA LA EMINESCU  ŞI KALIDASA (conferinţă)

„Recunoaşterea” este un termen de specialitate şi am să-l prezint ca scriitor. Nu neapărat pentru distracţie, dar voi face caz de concept şi de metodologie pentru că este totuşi ora 1600 şi pentru că vreau într-un fel să ne relaxăm discutând lucrurile astea. Am petrecut câţiva ani în India şi aş vrea să împărtăşesc din experienţa respectivă, cercetând „recunoaşterea”. Dumneavoastră aveţi auzind termenul acesta anumite reprezentări de specialitate, de la microbiologie la criminalistică. Avem propria percepţie a recunoaşterii.

Aşadar, am convenit să ne limităm la Kalidasa şi la Eminescu. Dintr-un anumit punct de vedere, eu sunt avantajat de aceste delimitări. E vorba de cel mai mare poet sanscrit, o limbă moartă, dar o limbă sfântă şi, dacă e sfântă, creşte. Sir William Jones – prima  mare autoritate modernă în descoperirea Indiei pentru europeni – , l-a numit pe Kalidasa „ Shakespeare al Indiei”. Pe atunci, India era „Perla Coroanei” şi se spunea în Anglia: „Putem pierde India, „Perla Coroanei”, dar nu-l putem pierde pe Shakespeare”. La ora asta India nu numai că nu e pierdută, dar înseamnă cumva mai mult decât Anglia, este a opta ţară a lumii şi este în acelaşi club select al ţărilor mari, cu Anglia. Indienii spun acum că Shakespeare este un „Kalidasa al Angliei” sau al Europei.

Vorbim despre un autor care pentru India, dar şi pentru America, este ceea ce este Shakespeare pentru europeni.

Aveam de gând să intru direct în subiect şi ca să salvez timpul, şi totuşi o să fac câteva consideraţii în legătură cu conceptul de „recunoaştere”. În ce mă priveşte, eu am fost opt ani în India între ‘77 – ’84, 02-03, şi am avut preocupări în legătură cu „Vedele”, am tradus atunci şi „Meghaduta”/„Norul vestitor” de Kalidasa. Fiind de netradus, totuşi, poate reprezenta, cum v-am spus, „geniul limbii sanscrite”. „Abijnana” este termenul sanscrit pentru recunoaştere, „abhi” e prefixul şi „jnana” e „cunoaştere”, care este cunoaşterea supremă, cunoaşterea sacră, naşterea lui Brahma.

„Abhijnana” reprezintă un domeniu masiv pentru filologi.

Piesa nu se numeşte simplu „Sakuntala” ci este cunoscută ca „Abijnana Sakuntala”, recunoaşterea Sacuntalei. Dacă vă uitaţi pe Internet la „abijnana”, veţi găsi „abijnana sacuntala”. Asta înseamnă că termenul care nu e un termen neimportant în sanscrită a devenit important prin această creaţie a unui autor, a lui Kalidasa.

Aş face o comparaţie, pentru cei care iubesc literatura, cu termenul grecesc „tragedia”, care înseamnă şi descoperire şi cunoaştere. Prima oară este cunoaştere, iar a doua oară, respectiv „anagnoresis”, este termen fundamental ca şi „catharsis” ca şi „peripeteia”/răsturnarea sorţii, în definirea tragediei de către Aristotel. Termenul este mai apropiat de sensul indian şi comparaţia cu „abijnana” ar putea  să ofere destule surprize.

De exemplu, „anagnoresis” este definitorie pentru tragedie. „Abijnana Sakuntala” este o piesă în şapte acte care nu este o tragedie. Nici măcar o dramă, am putea spune în termenii noştri, este o „kavia”, o piesă literară. De fapt o  „natya” acesta este termenul pentru dramă în sanscrită. „Natya” este o mare disciplină în sanscrită, o mare ştiinţă. O mare artă şi care poate fi pusă în paralelă cu poetica lui Aristotel. Şi aici era un lucru serios, tragedia care este definitorie pentru Europa şi esenţială – una dintre creaţiile majore ale omenirii – nu se aplică la indieni. Pentru că tragedia presupune şi moarte.

La indieni, moartea nu este relevantă. Moartea este o soluţie acceptată şi mai ales fiind urmată de o nouă naştere, o renaştere, presupune o altă viaţă, un alt chin. Aşadar, tragedia nu există. Nu e un concept care să fie atât de puternic, atât de înalt, de înălţător, de măreţ, de extraordinar şi care să dea preţul vieţii, de fapt şi misterul vieţii. Asta în legătură cu termenul pe care aş vrea să-l reţinem. Adică şi că „recunoaşterea” şi „abijnana” se apropie de „anagnoresis”.

Piesa lui Kalidasa este cunoscută prin traducerea lui George Coşbuc, care este primul din traducătorii din germană. Eusebiu Camilar a tradus-o din franceză. Din sanscrită nu s-a tradus încă. Eu am tradus din sanscrită   poemul lui Kalidasa „Meghaduta”/„Norul vestitor”, în care apare tema recunoaşterii.

Eroul, un semizeu Yaksha, este exilat de Kubera, zeul bogăţiei, în munţi, în Himalaya, şi trebuie să trimită veste de iubire şi jale soţiei sale, şi atunci încredinţează mesajul norului. Cum o va recunoaşte norul pe soţia lui reiese din felul cum i-o descrie folosind lianele pentru părul ei, ochii căprioarelor pentru ochii ei şi aşa mai departe. Este una dintre cele mai frumoase descrieri simbolice, lirice, a relaţiilor de iubire.

Eu am mai tradus tot din sanscrită, parţial, chiar în cartea asta „Tangoul tigrului” din „Kumarasambhava”/Naşterea Feciorului, naşterea copilului lui Shiva şi al soţiei sale Parvati. La cererea consiliului zeilor, lui Brahma trebuia să i se nască un fiu mai puternic, care era mai presus decât ceilalţi zei. În realitate, celebrarea acestei naşteri, care este mitologică şi mistică – o să aduc nişte exemplificări – este evocată în această piesă.

Şapte sunt piesele lui Kalidasa păstrate, dar cea mai renumită într-adevăr este „Sakuntala”. Sakuntala este fata unei fiinţe celeste, a unei nimfe – o numim noi, şi aşa o numesc şi traducătorii – şi a unui pustnic. Acest pustnic, gelozit de zei pentru puterea concentrării lui în rugăciune, este supus unei tentaţii din partea lor prin trimiterea acestei nimfe, care devine mama Sakuntalei. Sakuntala este crescută în pădure în schitul acestui pustnic, acestui preot hindus – pandit.

Acesta este subiectul din „Mahabharata”. Este un subiect fundamental pentru India, pentru înţelegerea ei. Este povestea de dragoste a regelui Dushyanta, care, mergând la vânătoare, întâlneşte o foarte frumoasă femeie, în persoana Sakuntalei, cu ochi de gazelă  – şi toate aceste unice epitete şi poetizări din Kalidasa sunt specifice pentru poezia sanscrită în general.

Îndrăgostirea lui pe parcursul vânătorii se aseamănă cu sentimentul din colindele româneşti. Fapt e că povestea spune că regele se va căsători cu Sakuntala.

Există cel puţin cinci concepte fundamentale, în vechea Indie sanscrită, despre căsătorie. Cel mai cunoscut rit de căsătorie, „gandharva”, constă în înţelegerea dintre cei doi parteneri.

Eroul nu-şi dezvăluie identitatea ca rege, şi nici ea că ar fi o fiinţă celestă, ci îi spune că este fata crescută în pădure. Fapt e că regele o ia de nevastă, plecând singur la palat înapoi.

La indieni, poligamia era admisă, ca şi în Grecia Antică.

Regele avea soţiile lui, dar nu avea nici un copil. Asta este foarte important. Deci am zis „abijnana”, am zis „anagnoresis”, dar acum vă amintesc faptul că acest copil este subiectul recunoaşterii, nu al paternităţii neapărat şi deci nu intrăm în chestiunile realiste ci intrăm într-o anumită viziune a acelei lumi sanscrite care este foarte sus, mistică, dar şi foarte pământească. Şi omenească.

Regele uită de Sakuntala. Are o amnezie. Este o imagine literară celebră şi întoarsă pe toate feţele.

În realitate, Sakuntala nu i-a dat tot respectul unui alt „pandit”, vecin cu tatăl ei adoptiv şi – pustnicul murise între timp -, pentru că nu l-a respectat, el o blesteamă pe Sakuntala în aşa fel încât să fie uitată.

Sunt versiuni şi interpretări cum că regele o uitase înainte de a fi blestemată.

Acum există o concurenţă între formule dramatice şi religioase. Ea naşte copilul. Merge cu copilul la palat, este respinsă, nerecunoscută, neprimită de soţ. Ea îl face ingrat. Între timp, când ea este respinsă, un pescar prinde un peşte, cum se întâmplă în literatură. Şi găseşte în burta peştelui, inelul, pe care i-l dăduse regele şi ea nemaiavându-l n-a mai cunoscut-o. Ea îl pierduse, îl scăpase în apă, dar uite că peştele l-a găsit. Eu povestesc puţin amuzant, nu e aşa de amuzant, acesta este atât de des invocatul motiv al peştelui care înghite un inel şi îl găseşte un pescar norocos şi îşi pune nişte dorinţe.

Se găseşte şi în această piesă, ca şi în alte piese ale lui Kalidasa şi în basmele indiene.

Se spune că 90% din motivele epice din toată lumea şi-ar avea originea în epica indiană.

Văzând inelul îi vine şi memoria, o mai şi crede că a văzut-o şi o recunoaşte. Finalul

reprezintă iubirea cu uitare. Urmează naşterea copilului. Acest copil a fost Bharata. Numele Indiei este Bharat. Deci numele Indiei vine de la copilul Sakuntalei cu Dushyanta, cu regele fondator, marele rege, unificatorul, cel care a făcut India, care seamănă cu ceea ce reprezintă pentru chinezi „Shun”.

Pe scurt, spunând lucrurile astea, povestindu-vă piesa într-un fel, am vrut să subliniez că această recunoaştere este una chiar ca la o instanţă, în care însuşi regele este şi detectivul, dar este şi făptuitorul. Cam aşa este şi Dushyanta, cel care, nerecunoscând-o, o respinge şi face un act de justiţie ca pe urmă el însuşi să fie vinovatul.

Eu aş vrea să rămân mai ales la această situaţie a iubirii condiţionate de naşterea unui copil, care nu este aceeaşi lucru ca în cultura europeană. Aici aproape că iubirea respingea copilul. Nu că era o iubire sterilă, dar copilul era o materializare, aproape o urâţire a iubirii. Exagerez, fapt e că la Kalidasa iubirea înseamnă naşterea copilului fondator, cum ar veni în cazul Indiei, dar nu numai neapărat fondator.

Există o mare dragoste a lui Mihai Eminescu pentru Kalidasa, pentru opera lui, pentru Sakuntala. Comparaţia a făcut-o Amita Bhose în legătură cu „Venere şi Madonă” sau „Înger şi Demon”, ea a mers pe nişte comparaţii mistice.

Kalidasa s-a închinat lui Shiva, Shiva este distrugerea, Shiva este zeul dansului, care dansând distruge şi recreează lumea. Distrugerea lumii nu înseamnă Apocalipsa, înseamnă că, paralel, se reface, e o distrugere ca o creaţie, e o formă a creaţiei. Distrugerea lui înseamnă şi distrugerea credinţei şi creearea ei într-o nouă formă.

Aici apare referirea la Eminescu. Amita Bhose face o hermeneutică a operelor lui Eminescu foarte faimoase, inspirate din „Vede”, începând cu „Scrisoarea I”, cu trimitere la facerea lumii, geneza preluată din „Imnul originii” din Rigveda. Chiar „Luceafărul” are legătură cu operele sanscrite.

Dar mai este un poem, „Călin, file din poveste”. Toţi îl ştim. Şi toţi îl iubim. Toţi îl simţim foarte familiar. Foarte protector.

Şapte ani am lucrat în India cu studenţii şi am discutat „Luceafărul”, „Scrisoarea I”, „Nirvana”, care s-a numit aşa şi a devenit „Rugăciunea unui dac”.

Dacii credeau în nemurire aşa cum credeau indienii. Comparaţii cu religia indiană apar în tratatele lui Mircea Eliade.

Călin este Călin dar este şi „Kali”. Eu am scris o carte în nouă volume şi le-am oprit fiindcă mi-a fost frică. „Apokalipsa” indiană reprezintă apocalipsa Kali.

Kali este pentru India ceea ce este pentru noi Maica Domnului, a comparat psihologul Jung. Dar ea este soţia lui Shiva. Noi trăim în Bucureşti, ceea ce înseamnă bucurie. Ne referim la India, la un popor care e trist. Poporul indian. Şi prin Kali, această forţă înspăimântătoare înseamnă credinţă mistică.

Vă spuneam care ar fi fost metoda mea în materie de recunoaştere, şi de apropiere de Kalidasa. Gramatica sanscrită este scrisă de Eminescu, de mână, în trei caiete. Textul se referă tot la această „recunoaştere”, la forme diverse ale conceptului de recunoaştere.

Daţi-mi voie să vă reamintesc câteva formule de recunoaştere din creaţia lui Eminescu.

Întâi aduceţi-vă aminte că nu s-a scris nimic mai profund în limba română despre naşterea lumii. Vă reamintesc versurile

La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,

Când nu s-ascundea-n nimica,deşi tot era ascuns…

Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns….

În sanscrită aceste concepte poetice sunt cuprinse în  ştiinţa „alamkara”

Comparaţia între textul vedic de acum câteva mii de ani şi textul eminescian tradus în sanscrita modernă: era cu totul altceva, dar era şi acelaşi lucru. Se putea recunoaşte în această (re)traducere firul gândirii iniţiale.

În acest text există cel mai puternic punct de recunoaştere la Eminescu şi care e unul social mai degrabă. Iată versul:

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l,

Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?”.

Această rimă condiţională şi condiţionată a dascălului la Eminescu este similară cu forma superbă de imperativ (recunoască-l/ recunoaşte, foarte savantă, dar asta este Eminescu). Vă spun asta pentru că am mers pe „abijnana”, „anagnoresis”, acuma mergem pe „recunoaştere”. În varianta probabil culeasă de Eminescu în proză se spune aşa: „Când a ajuns el la casa tătâne-său, era un palat straşnic, iar alături, un cârd de porci pe care îl păştea un băieţel cam de şapte ani”…, e vorba de „Călin nebunul”.

Recunoaşterea acestui copil apare în basmul eminescian. Nu se mai spune că s-a mai văzut cu mama copilului.

În „Strigoii” nu apare vreun copil. Este dragostea stelelor, care renasc. Dragostea este mai mult decât procreaţie.

În această operă kalidasiană, odată cu recunoaşterea băiatului, a copilului, se întâmplă ceva cu totul excepţional. Şi la Kalidasa şi la Eminescu, nunta.

O nuntă este cu totul mistică la Kalidasa întotdeauna. Aşa este şi la Eminescu. Nunta de la sfârşitul acestei poeme este ca şi la Kalidasa. Eu îl suspectez pe Eminescu de a fi citit şi cunoscut foarte bine şi această naştere a feciorului, similară celei a copilului, „sambhava”, din Shiva şi Parvati.

Aş vrea să vă spun simbolul albastrului. Adică mireasa apare la un moment dat. Se sperie când o recunoaşte, o recunoaştere diferită de a lui Kalidasa. Ea este foarte fericită de a fi recunoscută de mirele ei. Ea apare la nuntă îmbrăcată în albastru şi are numele de Viorica. Această floare albastră care vine din romantism, din Novalis, se uneşte cu Sacuntala lui Kalidasa.

Am vrut ca această întâlnire cu dumneavoastră şi această temă pe care am ales-o să ajute în viaţă. Aş vrea să vă mai exemplific una–două situaţii de „recunoaştere”.

Shiva îl omoară pe Zeul Dragostei, Kama, pentru că el fiind pustnic nu vrea să audă de iubire. Singura soluţie a salvării lumii era să se îndrăgostească de Parvati sau Kali sau alte nume, şi să facă acel copil, Kumara, ca să salveze lumea de demoni. Şi atunci se supără şi-l distruge pe zeul iubirii, spre a-l reînvia la implorările a tot ce era viu.

Vă mai dau un exemplu de o recunoaştere din Eminescu. George Călinescu a intitulat un mare scenariu al lui Eminescu „Avatarii faraonului Tla”. O dată va fi un mare film cu aceste avataruri… Povestea se mai poate compara mai desluşit cu „Adam şi Eva” a lui Liviu Rebreanu, în care sunt tot şapte avataruri. Descrierea nu este terminată de Eminescu, ceea ce este un avantaj. Este deschis drumul unor interpretări…

Toată povestea asta cu recunoaşterea este în fiecare persoană. Ştim ce avem de făcut, spre ce tindem, ce tentăm. Adică e bine să reiasă şi o ambiţie de aici, m-am temut că plictisesc şi că o să vă displacă, m-am temut şi că o să vă placă. Nu: ideea este că astăzi am venit foarte serios, în fine fără teamă, la dumneavoastră. E prima oară când vin la Interne. Această întâlnire eu o trec pentru mine ca pe o întâlnire serioasă cu Eminescu. Adică eu am venit să fac caz de Eminescu prin Kalidasa. Şi de India.

 

Leela & Shama

Central Man. The Paradox of Heroism in Modern American Drama de Rupendra Guha Majumdar. El poate conferenţia, preda epopeile indiene, cultura jainilor, artă indiană, artă folclorică şi clasică, dramă indiană şi universală, Eneida – Virgil, poezie. Engleza vorbită puţin în România, high flying, extended  period, a larger audience. Pot scrie şi un roman, experienţa personală, îmi deschid mintea, pictez. Vrea să stea şi-n Europa, după America, în tinereţe. La schituri atunci, mai ieşind la conferinţe, ateliere, reading-uri. Ori la Rohia.

Olivia nu se indianizează rău, olteneşte, plină de Vâlcea, cu părinţii profesori şi anii ăştia fără pensie. M-a adus cu riksha umană din Camp de unde cumpărasem henna pentru palmele fetei.

Sarasvati vandana şi tot ceremonialul pentru conferinţa mea aranjată de Ashok. Love and lust, bad thinks, cu bătaie la Eliade, a uitat lucrurile bune pe care i le-a făcut Dasgupta, l-a primit în casă, shelter, ca Ravana, iubirea e sacrificiu, nu ne putem căsători, ne abţinem, nimic de iubire şi de fată, accident în viaţa lor. Aduseşi frezii şi trandafiri să mă scoţi peste Eliade, c-aş fi scris mai mult decât el despre India şi n-am făcut ce-a făcut el cu fata, ba încă de atâtea curve acasă, şi vrei în martie 3 zile despre mine, dacă mor or something, tocmai în luna naşterii Eliadului.

Ziuă mensurată călcând printre clase în jurul lui Braille-Zahei. Pe Sorin îl enervau indienii, dar pe cine n-a enervat Eliade cu ochelarii lui. Bellow citea cenuşii. Maria, că nu mai traduce, că se enervează, că el înţelege, o să mă uit într-o carte.decât să ne certăm. Amartya Sen, cu Nobel, la sala de consiliu a vice-cancelarului.

Vise pe schiul stâng la rece Vârf cu Dor. Trezirea versului din Queens. Jha recitase la ceai la dhabă din Hanuman Chalisa românească a mea. Băiatul lui Rupendra, pe nume Thirtankara, în costum negru, cămaşă albă, cravată roşie, cum să stai la Rohia fără el, ai şi menajeră drăguţă. Vine Vinod.Aflarea maimuţelor, nemaidomestice, o familie spre observator, câine alb a le dovedi. Unde eşti Hanuman cu armata? Croiam grădina spre comitetul grădinii când se şi identifica alergătorul dimpotrivă, Kurup-Kurup.

Fă tu o şcoală de întâlniri cu India, pe la Craiova, la noi la Râmnic. Mare scandal cu maimuţele contra câine. Se însumează anii în zile. Pas pe viaţă spre visi în flori la gard, aum pe voce mai rar, iar oom a treia oară om. N-am de ce om-ui cum vrea Ashok. Templul ne năvădeşte în trecut. Mă văd la jaini de mâine, tot revăd ca la Roma în Udaipur freziile împunse de trandafiri, îmi spun în cap, prof. I.N.C, profs, friends, I have no words to thank Bhagavan and you for seeing you again. I’ll speak on Mircea Eliade’s centenary in praise of India. I dedicate my speeach to the memory of professors Shivaramaya, Sisir Kumar Das, Mrs. Mutatkar. About Eliade, we changed letters in India, with silence over his young experience in the Raj. Some enjoy the end of Eliade, others greet a new beginning of his understanding, kind of justice.

Flowers reached the right place, Vinod. Tu ai arătat locul lui Dalai-lama, în câte oraşe, fusese. Krishna Srinivas muri pe 14 decembrie, trimiseşi ieri condoleanţe. Te apropiasei de Tambi Muthu, nepotul lui Ananda Komaraswani care colaborase cu Eliade. S-a sinucis la Londra, aruncându-se din balcon de la etajul 7. Sabka malik ek, dumnezeul fiecăruia e acelaşi. Fiecare om e dumnezeu, Sai Baba. Toate zeiţele vor rămâne puternice, toţi zeii, nu..

Dinner la restaurantul Embassy în Connaught Place, cu Shama şi mama ei Leela, tot întru Shiv ji asasinatul.. Neeru e la Moana, lângă San Francisco, spusese că nu se mai întoarce, are băiat, fată, pian, preferă Chopin. Mai pe plecate din Delhi-ul tinereţii, aceeaşi casă, acelaşi oaspete, ori cine ştie, next time stay with us in Pitampura. Cât ţi-o fi de departe, olteanco, de-ai zis şi de staţie de metrou.

Rupendra ar veni, invitat de Cioabă. Vinod pronunţă Rajsamund şi ţinusem minte, acum Rajsamand ca pe hartă. ME rece viaţa de plată cu henna pe o pată, sticluţă lui Parasnis. Coşul de flori de la studenţi, nu numai  pentru bursă.. Vinod intră la anul în masonerie să aibă companie.. Cumnatu-său e, de când ştiu eu, la loja din Chandigarh (acolo şi Kipling?), nu ştiu dacă nu şi fratele din Germania care încă-l bate, parcă aţâţat şi de noua nevastă. Le-a nimerit rele şi pe nemţoaică şi pe indiancă, i se pare virginului. Pe taicp-său   îl hrăneşte numai el, la 91, că e din ‘916, din ‘913 era Krishna Srinivas. Numai bine de american, parcă ajunsese în fine la dumnezeu. Frumoasă femeia comandorului, leită Sarita Montiel, numai ochi şi trup. Altfel, nu pare de glumă cu atâţia indieni de ţinută în asociaţia pentru România a lui Ashok.

Eu am făcut caz de India ca un mesaj ricoşat de acolo, poate îmbogăţit. Textul abhijnana l-oi fi scris ever pentru a-l citi ieri, nu pentru toţi, oricum o palinodie. Nici Vinod nici Ashok nu văd fără ochelari, mai şi întind urechile. Loc, noroc, închipuire. Jha, dacă mai am un exemplar din Gramatica sanscrită Eminescu. Vinod că se lucrează numai pe manuale, cărţile mele zac în bibliotecă, să i le fi dat lui. Că să iau şi eu Nobel-ul. Păi cine să mă propună. Găsim. Deci India. Dacă merită să-l primesc, da’ România, de se mănâncă însăşi.

Ashok: cele mai mari culturi ale lumii, indiană şi română. S.P. Singh, dacă am publisher în India, şi ce mai vrea să vină în România, că mult am mai muncit pe cărţi de indianistică, de plăcere, zic, nu să intru în bibliografii, ar vrea să le aibă în biblioteca lui juridică de la Amity.

Amplificarea stopată, şi cu studenţii de la muzică, aveau examen, am întrerupt discursul, muzică şi apoi iar Eliade. Nu mai erau locuri, au mai adus un vraf vertical de scaune, să mai fi stat şi în picioare. Aprinderea lumânării (şapte fitile) de moi, flori întâi mie, apoi buchete la lume şi Oliviei, zeci, muzica la mijloc, spiciuri şi recitări multe după conferinţa mea, cu adresare către moi – în hindi, careva în engleză din iar zece şi a noastră, pe ideea că eu primul şi ea actuală. Esha sunase pe mobilul ei de zece ori, o să-i dea cercei să-i aducă Nanei. Rupendra mi-a desenat un portret june.

Nu ajunseră Beteille-ii, Margaret, Nilima, Urmila, tot Leela cu Shama atât de îndatoritoare, thank for good company, nici pentru flori, ne leagă un sentiment-Ganesh, conducând – elefantul, făcuse Shama, are şi fildeş, am zis, e god-ul lor, ieşise în cale Dumnezeu (nici o abhaya mudra, Budha, Gandhi). Coşul mare, de la studenţii vechi, cu Sharat, Rana, Ashish. Nu i-a obligat nimeni. Mi-au arătat respect.

Seralilor foşti rectori, mahări, cum am salvat, cu Sântimbreanu, de la exmatriculare pe Roxana (scrisese în engleză că dă foc şcolii şi o colegă îi tradusese dirigintei), de mi-a scris mie lungă scrisoare de respect. Le-a plăcut, parcă, lipsa de gomă,  vreo naturaleţe poetică, dacă nu şi ţărănească-indiană.

Eliade a venit prea tânăr, eu, gata, şi tot revin, lui îi ajunsese, nici să treacă incognito n-avea cum, nici să fi fost înghesuit în ce morală. Toată venirea, mai pe recunoaştere decât fuga de sărbători, voi medita Crăciunul la jaini, mai şi gândindu-mă, nici picăturile. Nu m-am uitat la tv, nu în ziar, nu mai am timp să pozez afişul de la dept, al meu deasupra celui cu Amartya Sen (cu Nobel prin mericani). Afişajul îl face şi Carmen stil indian.

Abia începe lungul timpului, retimpului indian, în Rajasthan, o să fiu mai atent la respect şi de pe acolo, oricum din partea mea. Vinod a fost la primele două conferinţa Ahimsa, a mai şi venit prin Templu.. Engleza va scădea public în India. Religia s-ar schimba, făcea Shama, de exemplu Santoshima, din film, religie, acum uitată, acum Sai Baba.

Când ieşeam din Embassy, Leela, amândouă, dacă ştiu de Bashan, The wonder which has been India, doamne iartă-mă, în 1977, până să vin, mi-a dat-o împrumut securistul care mă culturaliza, iar după 30 de ani, a, o fi fost la tv, interviu tardiv cu australianul (cât mi-amintesc). E, şi Leela mi-a intimat c-a auzit cum autorul susţinea schimbarea, exemplificând, ca Shama, cu Santoshima şi Sai Baba, n-o dădea cred de gol că de unde luase ideea, dar că nu e o glumă ci o aserţiune bibliografică. Shama l-a avut, la sociologie, prescris pe Eliade, o să verifice dacă mai e şi  acum.

Nu stau rău în India. Mă cunoscură mai mulţi, pe stat de vorbă şi ascultat. Şi R.K. Pant a murit, urmaşul lui mă aşteaptă să ţin o conferinţă la Gandhi Bhavan, a venit, uite, timpul.

Trebuie să feresc henna, să n-o strivesc. China învaţă engleză, India o fi uitând-o. Contează persoana de faţă. Cu mărimile, am fi subţiat buzele, pe teorii. Că pe-aici, cu Eliade, altfel, după JNU. Rămâne afişul după mine. Cel rupt de studenţi, trăgând de scoci, nu se mai citea, l-am aruncat în cutioaia de gunoi. Hypertextul şi noua şefă tot comunistă. Cum că e pe bhang. Aflase şi Lilu de-o sfâşia pe litere. Ne roade rod nerod.. A somnolenţă, m-oi instala, primele trei nopţi trecură, să vedem ultimele trei, sar somn, văd tratak. N-am mai citit imnul femeii străine, de-l recitaseşi, Irina.

Dacă nu Lata Mankeshkar atunci cine. Eminescu şi proletar, nerecunoştinţa către Eliade, ce scrisori, tocmai ar fi curioasă securitatea mai departe. Că dacă mă întorc de la Udaipur, dacă plec, mă invită . Îl ştiau şi pe Eminescu cu liber de la Eliade. Care-mi dai lecţii despre India pe neve, care şi ai luptat pentru mine. Vinod nici armata nici femei. La doctorat că să ia nepoata şefului ştiinţific, ăsta că nu, ăla că atunci de ce să te primesc. Şi a trecut viaţa fără femeie, Tatiana era măritată.

Sardar cu barbă liberă din toată viaîa. Câte invenţii de poveşti atâtea dinnere, da’şi trăiesc Viaţa afară nu-n zid. Greţuri poveţuri, mină şi meditaţie graţie. Acum ne şi înţelegem pe universitate de peste şapte mări.

Bătrânul Tyagy mă pune pe coperta revitei şi o să scrie despre mine în alfabet devanagari. Ok aeroporturi similitudini despărţiri de pământ covârşiri. A numărat, după lunch-ul plătit, 250 mâncători, veneau plecau, ghivece, bambuşi, maimuţe. Mă uit în oglindă, îl văd pe taică-meu. Ce-aveţi voi acolo la poartă de nu şi aşteptarea mea. Trei zile indian, încă 12. Amploaiaţi, îngrijitori, informatori.

Taică-tău Shiv ji a stat o lună jumate în bibliotecă în California de i-a plăcut şi nu s-a plictisit, ca noi, Shama, în Washington, măcar tu chiar două luni, de spusesei că n-ai fost în America, n-o mai puneai. Un neindian şi român ar fi de tine, pe recomandare, unde ne-am mai ţine represibilele, ştiaţi voi şi să vă pupaţi bibliotecă. S-o asigur că n-am alcool la mână, uite că nu şi jainii mă aşteaptă, cum îl vom vedea pe Mahapragya.

Cum ai vrea cu nas româno-american, o să-ţi recomand pe Rupendra, Luminiţa. Copiii chiar îmi au frumoasă amintirea. Chit c-au crescut şi eu am îmbătrânit. De nu mi-o fi fost frumoasă viaţa aici, de nu m-aţi primit ca mumbayienii pe Rushdie, din trei nenăscut, facem o indianistică.. Ce-aţi fost voi copii încă cinci minute, până ştim ce poartă Udaipur. La Nandigram, protesteri împuşcaţi. Rahul nu e ca Rajiv, nici Mihai ca Ferdinand. Vorbi cu Advani, prin constituţie, suveranitate, socialism, democraţie şi secularism. There is a knock in your door Mr. Gandhi. There are ancestors of the whales in Kashmir.

Romario prins luând finasteridă, Oiştene. Highest priority, agriculture, education and health. Al 11-lea plan cincinal, creştere 9%. Străinisme (ne)indianizându-se Eliade. Ce nenorocire (ne/re)cunoaştere, că evrei, că indieni, că linearizarea circularităţii, că sexul june, râsul comunicării la distanţă. Oi fi muncind plăcerii continuu, de ce-oi fi povestit foc şcolii, cum tot în India, ba în Thailanda, eram când muri Sântimbreanu, după Vulcănescu,  la Buzinschi şi Ladea am fost la înmormântare. Omul ăsta. Duşi Pricop şi Tupan. Dublura sării zahărul.

Din ce în ce face lumea altfel, cam din ce se fac copiii. N-am de ce mă emoţiona ajungând.. Gange orange. Pluraluri din vremuri în corzi secrete. Pe şterse cu parlament-mamă. Use seat bottom cushion or floatation..Pe cine oi fi enervat, pe mine italienii, familion, cărţi de îmbarcare la copilul mare în ascunzătoare, urcaseră să coboare, careva decopertare, stau normal la business, să nu-i caute Mailat, că pe Romulus tot îl pierdură altădată.

Vă admiram acum ai Soniei, de când (nu) te (mai) citesc Manohar Joshi. Pe undeva, sardarul fost ministru şi poet, Kushwant Singh. Bine c-ajung pe zi, scăpat de tren, încet, între distanţe deşertice, în mină, când în trening cu caiet şi foto, nefalnic, băutură şi cronţăneală, popor,, ăle mai graţioase aici cu muzici jazzoase, since ages, fresh limo, potolul era şerveţel.

Elefantul Bhola de 40 de ani a rupt cortul după pereche inexistentă. Vremea împerecherii, tranchilizat, abhaya mudra. Nu plecarăm şi băurăm talassoemia. Zoo tigers kill visitor at Guwahati. Amartya Sen, corporate India should not see education merely as creation of labour force for itself.

Wolf in sheep’s clothing. Dublura s-o descrie descriere dacă ne vom arăta pe film, voi mai cu tehnologie, ori vedică, Bădică, fără de daruri primindu-mă la o vreme a mă aştepta. Ne-o împăca la ahimsa acasă, cu aşteptări tăiate, trompeto. Cel mai mult purtând cravata Mayei. Adevărat că şi data trecută Mahapragya numise România. Unde-o fi şi publicaţia, în  ce alfabet. S-or fi ţinut conferinţele mai în deşert. Mai staţi plecarea să încapă lunch-ul, în nici o oră, nimic cinci ore până-n Hawaii. Pe talere de unde şi de unde foamea. Între timp toţi îşi vor fi luat căţeii, eu cu elefantul rutologilor. A, Vinod cu masonii lui să mă scoată cu Nobel, la bobeală, atunci ca Amartya, pe aici, pe el, iar lăudându-l, doar nu România, cu muzică de la copii. 3 fără 20, tot era în timp la 1.20

 

probabilităţi infinite timp capete interschimbabile

cămilele prin bolboroseala odihnei poate mi-arăţi

ţigani indieni motorul murmură shoe shine

indigo frigul pe unde non-genunchi

vedeţi-mă din partea cealaltă

flautul petala pedalează martor

fata se va corolar colora albă

cum ne chemai la spectacole Leela

unul să nu fie fără noi bibliotecaro

zbor de aşteptare de plecare pe soare

american cu bacterii şi şale galoane

de închipuire pe umerii închipuiţilor

legătură cu cămilele eu cu thirtankaras

tu Shama îi găseşti pe ţărani mai ca lumea

 

Propunerea a fost atâtica, iar tu că mai interesantă Mahabharata decât Ramayana, parcă nu în diaspora, da’ m-am expus, Rama-Isus. Muzică mai mult aceleiaşi neplecări, că n-o fi rivoluţie, trompetizarea flautului, peisaj ne de pe jos. Dodii şi sonancte. Nu te-ai urni să nu te dezlipeşti. Ce-mi plăcuse din ce zbor, lunch-ul ne va fi pomană pe neduse. Şi ieri pe acum, rice and dal. Kali peste o mie de ani. Shabana Azmi ţi-a rămas, ştiusem, altfel o zi frumoasă, ieri, azi. Cine să ne mai deştepte, camarazi.

Voi fi şi verificat spusele timpului de vă duceţi şi la întoarcere tăviţa pe vege. Mă simţeam socru, ce mai încolo, nu eram al singurătăţii maimuţelor. Ai înţeles noutatea poeziei mele indo-române

Şi Shama s-a plictisit în Washington. De-aia fac băieţii ăia războaie. Watergate printre Gemeni. Neeliadian, abia sacralizare. Atunci, nu l-a omorât nimeni pe Christos, nici la Auschwitz, şi Longin sutaşul ce să se mai fi convertit, ca mai târziu ai lui Cervantes.

Potol din greu, de cât ni se făcu prânz aşteptarea, iar şi lămâioară să ne fie zboară. Ultim nonvegi, pui, nu vii, s-o face găină cocoşată, discriminare foamei albe, nelustruită de perii cerşetoare, mi te-aş mai reclama la căpitan. Nu i-o fi plăcut de ochii mei, ai tăi, Vulcănescule. Ai povesti ce n-ai mâncat şi duhnea de la alţii. Ciorbă de burta ta în amintirea vitaminei B, adică pentru toţi şi nu pentru mine, să i-o arunc în faţă, s-o pieptene. Nici cu semnul n-o ajung de frumoasă, ori oi fi depăşit vârsta Eliade.

Îţi permiteai la douzeci de ani. Şi uite că aterizăm la geam. Ăştia înfulecă. Râdeţi, vitelor, taică-meu să vă înjure. Venise cu altceva, s-a întors. Nu-ţi mai caut furculiţa coborârii. Lingură, iaurt şi dulce după. Am dat pe gât neempatie. Ne-am săturat. Trageţi speteaza. Cu scuze, de-aia scrisei. Asta o fi indologie încă admirativă. Bani pe deservicii, când colo urale. Rămaşi amabilitate. Ce să mai vin la Amity. Food-furie pe farfurie. Merge muzica nepieptănat. Schimbări de forţă în rotire verde eşti, pământule. Te luai de păr ghitară, alb de albie.

 

Rajsamand

Îmi spuneai de yoga lui de tânăr. Mauli, acum Natwara. Raja Khan se însoară în februarie pe cântece de Margareta Pâslaru. Iubeşte-mă mereu.

Ajunserăm şi-n Rajsamand, to be known through the Poems from Rajsamand by yet another poet. Verdeaţa deşertului din împrejurime, din vale, papar din Bikaner concurând nisipul ce te îngroapă. Vedere, pe vară, atât de încinsă. O luarăm prin sărării neferentare, apoi în vârful dealului, pe malul lacului. Cum om coborî în mina de marmură, ce cupru, chiar alb-alb, neaur-aur.

Mă lăcuiesc. Palat şi asceză. Domnul Lal ne luă pe terasă, cu luna drept în creştet. Suntem trei. Bernard Edward Meyer îl portretizează cu persoana lui de 70 de ani pe Mahatma Gandhi. Şi Venus, cea mai. Meyer că de ce cea mai. Că Eminescu. Qutzalqoatl.

Mă adusese Raja Khan pe muzică pâslăreascăo-simileaţă. Cum am ajuns, un urs indian, cu ochelari negri-pal, nu sunteţi domnul Gandhi, ba sunt domnul Gandhi. Amfitrionul, L.S.Gandhi. Vorbeam şi apare înalt, chel, Gandhi American, romano-catolic, căsătorit, închis trei luni, divorţat, trei copii, un nepot de zece luni. C-a trăit viaţa lui Gandhi şi indienii îl porecliră Gandhi al americanilor, adică nu Martin Luther King, nu Eliade, nu hippişii.

Chiar acum un turbanard condus , atingându-mi genunchiul, produse lapte cu zahăr şi spiritualitate. Praf te fac, nu te cerşesc. Chiar în deal, în partea lor nu se pescuieşte. Lapte da, ouă nu. Cu apa lângă mine, mă voi chiar poetiza. Voi tălălăiţi, eu o să mă apuc de scris, ce credeaţi. Americanul n-a scris nimic. Are acum un disc de 149 pagini, îl citeşte Gandhi şi poate îl traducem şi în româneşte, dacă ni s-o părea – încă un scandal, cu voia lacului.

Pat fără saltea. Papar din Bikaner. Sabji, chapati. Toţi le însăilăm, pe-aici deşert ce-om afla, ce-om nota pe loc, n-o să dea bine. Laptele lor de vacă sfântă. Ăştia vorbesc afară ca reparatorii din tinereţe, de la Guest House, deşi cântau noaptea. Lucru spre spiritual. Vedem. Jaini, gandhieni, alţii, eu eliado-gandhian.

Abia aştept clătirea yoga, ca alte dăţi, în treacăt. Cum că Zitba tot drogată. Ne-o veni rândul caste.comunist-kerale-bengaleze. Vor fi 4, cu mine 5, în camera 13. Meyer în 12. Câine pocnit marţial de copilul ospătar. Şobolan negru de neucis. Ahimsa. Ăla, nimic. Vom preda non-violenţă în Europa, via români şi americanul.

Indienii n-au egal în diversitate spiritualizabilă. Scăpaţi de stradă, daţi în templu, şi nu cu aarti la tv. Lux la Rohia. Aduci un scaun, te sui pe el, n-ajungi, îmi muţi pantalonii, îl pui peste ălălalt, te întinzi să-mi pui mie bec roşu, ca de tractir, să-mi facă somnul clientelă. Teatru cu voi, non  crăciunian, cine ştie, al nisipurilor. Cică ar fi vibraţii speciale aici pe deal.

Nu ne putem picta cu aceeaşi pensulă. Anca e în tithankar. Precum Kali în apokalipsă. Va fi timp, va fi ahimsa. Azilanţi colinari pe lac sub lună.

Regia conferinţei mele cât să mă scoată ca pe Vivekananda la Chicago, pe tema aoleu, ce ne facem fără indieni. În scenă, Dragoş Pâslaru la Frăsinei, eu aici, Irina la Rădeşti. Planul e să prindem răsăritul soarelui. Şobolanul mă mângâie Kremlin. Metoda Eliade e prea tinerească. Sanyasy.

Euforia tăiată de tortură sonoră, nici o milă, nici o înviere, în 13 numai holocaust, ce Cleveland, ce Olympia, ce apă caldă, ce arest anti-catolic în America, aici se ispăşeşte cu ureche extinsă la tot corpul, timpan meliţat, căzănit, bumbăcit, cositorit, auzi câinii luminilor, neliniştea sclivisirii din ciocan. Şi mai sunt 2-3 ore până la paşii răsăritului. Hobbiţi de viţă Rajasthană, din Hobiţa.  Marmoreeni fără milă de Mayer, că mie urechea mi se pisă, ah mina, peştele ferit de nemâncare, silue, netezeşte, sparge, de unde, meşteri de adân, hefaistoşi, asuras,de unde, treabă de nopate, zahei ocnaşi, nebrai-nebrailles-nebrăili-nebrătei, fasonatori ai infernului, muzicanţi din ciocane, ferăstrae, scoabe, kababe, kalimere, asurzitori de ziduri pentru viitor, ce să fi dormit să ai de unde te trezi, şi frigul să nu se nisipească, recele  deşertului îl crapă, gheţari aşchiaţi căldurii globale plus retorica fiecărei batoze bildingare. Vom uita, Bernard, noaptea asta, şi ţie ţi s-o fi luând de cartea pe Irak globalizat. Ne obligăm din toată amintirea liniştii, alt chin crengist să nu-l povestim de va trece, de ne vom strânge ţăndările urlate în audiţie, tăietori de timpane, fărâmători de oase, să te auzi rumeguş de monoliţi, pe femeie, râde ea prima, înconjur fain, neunda frigului, conversaţia de după Ibsen. Rupendra cu Arthur Miller, nu mai ciocăni constructiv. Personae sub bătuci. Vă trageţi sufletul să-i însărsănaţi pe-ai lui Ravana. Ne recunoaştem demoni zvârcolindu-ne în zgomot. Rebântuitor, scrijelare holistică în auz, violenţa asurzirii constructive, după caşerarea câinelui. N-ar ciocăni atât nici aurul nibelungilor. Încet, din ce în ce mai iute, pe ritmuri, replicativ, hoardă, netezire, dinspre lac oarece urlet discret, gen coiot. Cu cât va fi construcţia mai ciocănită noaptea asta, cu atât mai tranşaţi pe surzenia neadormirii pavloviene, auschwitziene. Mayere, ne conturnăm, abia vom spune că n-am putut dormi de muzica ghilotinelor, ciocane şi ferăstrae wagneriene. Creieri loviţi de copită în deşert, ritual primirii în sfărâmare sonoră.

Aş fi la 1907, confundat cu un arendaş, în furcă, în bâtă, în montaj. Până la urmă or fi tăcut. Să fie şase. Intonează imamii rugi. Ne întrec, întorc răsăritul îngropat nemarmorei temporale de o noapte. S-ar putea să supravieţuiesc, nici aşa religios, nici eliadian, ţinând-o pe a nimănui. Bine că mai trecu noaptea, muezine, de te audiai dimpotrivă, de sus, de la jaini, nu de la El Axa. Lal te numise Diwali, oraşule noaptea, nu de-o zi, de mereu. Dritirashtra was blind. Numai jainii merg în rai. Meyer n-a mai putut dormi după ce s-au oprit ciocanele. E surd. Cărămizile bătute, lemnele ferestruite, vorbele desticluite, stivele destivite, noptea zidului urzită-surzită.

Glend înscrise palatul păcii la ONU. Nu se ştie dacă vine şi acum cu tinerica, l-o fi lăsat, o fi lăsat-o. Cum se nimerea în costum şi cravată, eu în treningul neadormirii

 

Achaya Mahapragya ne-a primit pe Meyer şi pe mine la reşedinţa lui temporară din Rajsamand.

Era înconjurat de sadhus şi sadhis. Atinge-i piciorul, mi-a recomandat una acid. I l-am atins, România? România. Am vrut să-i ofer un mic prosop românesc, vărgat, aceeaşi că nu, nu e alb. Da, am spus aşezându-mă, şi Kabir tot alb. Eram feştelit. Culorile caracterizează şi oamenii, am perorat, fiică-mea se temea că viitorul ei soţ e alb, când colo e culoarea cea mai puternică, aveţi dreptate. Am marşat ambalându-mă, am întrebat în România despre ahimsa şi psihologul Ioan Ciofu, care se ocupă de numărul de aur, mi-a spus că ar fi dezamăgit dacă pe stradă unul ar izbi-o pe fie-mea şi eu n-aş reacţiona. Ei, atunci s-a băgat Mahendra, că trebuie să ai putere interioară ş.cl. Albastru alb şi roşu nu. Piciorul gol şi, după, în şoşoni frez.

La computer, dacă am scris textul, păi acum. Se apucă, nene, Bernie să povestească el la ai lui, ca Mob, la mulţi. Şi-oi fi şi primit.

Dragilor, vă pup din Rajsamand, 70 km de Udaipur (unde m-a aşteptat la aeroport un taxi, şofer musulman, l-am cadorisit cu cd 1-2, de-a pus şi juma de drum Margareta, face nuntă în februarie şi o să pună şi atunci, că muzică românească. Aici e un institut/academie jain(ă), se lucrează la o văzoaie cu 25 de cercuri crescătoare, pentru 25 ani.

Tocmai fuserăm primiţi de Mahapragya, vrusei să-i ofer un prosopaş, săriră maicile că nu în culori, numai alb, şi-l băgai coadă între picioare. Dar îi povestii câte ceva, şi cum dintre culori – a scris o carte despre ele în hindi -, Victor s-a nimerit alb, a mai tare, că te face fearless, bravo Victore, victoriosule, în gând.

Noaptea n-am dormit că se zideşte o casă zi şi noapte (să nu se dărâme, da’ ne-au dărâmat pe mine şi pe Gandhi al nostru, că ăl mare, Gandhi, unde punea capul dormea). Fostul popă catolic, arestat după ce se şi însurase, n-a auzit de Mircea Eliade.

Da, alaltăieri conferinţa  mea despre Eliade, ca lumea. Am aprins lumânarea. Buchete, Leela, Vinod, Rupendra, studenţi vechi şi noi, cu Olivia, mulţi scriitori, avocaţi, universitari, Bathacharya, mama colegei Nanei, unul de la italiană, s-a povestit de Alhuwalia, că mă lăuda. Ashok a numărat la lunch, când a plătit, 250 de inşi prezenţi, cu du-te-vino cu tot (aici, în Rajsamand, vor fi 300, aşteptaţi 20 străini, 2 am venit, Bernie cu mine, am face bine să ne colindăm cât se dă el de Gandhi şi ce bulă e – acum scriu în caiet, ceea ce el nu face şi-şi dă drumul pe net.). Leela m-a invitat la dinner. Seara, cu Shama m-au răpit în Connaught Place, la Embassy, şi am bufat  clasa I, kebab, peşte, nan, ananas, conversaţie pe cinste, voi lipseaţi şi vă înghit în sec porţia.

Deşi nu prea dormisem azi-noapte, ziua a început cu văzutul răsăritului de soare, de pe terasă, lângă lac, apoi la Mahapragya, care curând s-a adresat la mii de oameni sub un vast cort, pandal. Le are, cu aurele şi harisma, maici-sadhis înconjurându-l şi sadhus, toţi cu plastic la gură, vorbind în consecinţă. Eu fac mult caz de ahimsa pe la noi, cu Eliade întâi şi, probabil, eu al doilea. Facem şcoli pe chestia asta, via ONU, nu stai de vorbă.

N-am prins poza celor de la Id, într-o piaţetă – şi ei tot în alb, da’ ce-aveţi, fraţilor. M-aş pripăşi pe acolo. Şi coborârea în mina de marmoră. O laudă Gandhi din Jaipur pe croaţiană, numai acum nu vine, cum i-aş fi luând eu locul, cineva cu Europa. A, am fost în trening la Mahapragya, în papuci. După ăl mare, am seminarizat cu al doilea, nu se scapă uşor – învârtecuşuri de indianităţi de export. Uite cât mă ţine americanul out (of computer), tot pe aşteptate.

Am stat în avionul din Delhi peste două ore până să plece la Udaipur, zborul doar o oră, cu lunch, nu ca la americani, foame. Mai termină, măi Berni, nu cumva înjuri, de zidari, ce-ai visat, ce te crezi, cum salvezi lumea de Vietnam. În puşcărie putea scrie, dar n-a făcut-o. Nici nu ştiu dacă te mai transcriu. Scrisul acum e cât de cât. Bat ăştia de-am fi şi noi cărămizi.

Noi am venit pentru Mahapragya, întâmplat aici. Cum scriu eu, scrie şi el. Şi începuse de un timp. Feăstrău în loc de apă. Trec ele zilele, e-a cincea şi-n afară că primesc în oase-măruntaie tesle, barde (cântă), ciocane, ferăstraie, mă albesc jain copilăriilor. Mob, la 70, nu cheleşte, să-l joace pe Gandhi, Vivekananda a murit la 38, el are deja 43 să-l portretizeze, poate pe Subhash, la bobeală, ar vrea el Mountbaten. Mă tot îndemnaţi la rest, a scăpa. Scriu de sus, până ajung mă mută. Aud numele România, cine s-o vrea. Cumva în Rajsamand veni rând bun acelei ţări, că americanul se rebelează nemţeşte. Om clama ahimsa complementar, pe aceeaşi neşansă.

Eu am introdus aseară pe Martin Luther King în discuţie şi azi îl vindeai şi tu. Că se ocupase de rasism. Antisemitismul nu ţine de rasial, ci de etnic. Între albi. Ăla se crede în biserică ori în sala de tribunal, la divorţ, ori în jail (temlu-i zise Gandhiji).

Negii să mi se spargă. O să am şi de citit, nu ştiu dacă de răspuns. Colinde şiroaie acolo, aici ciocane. Auzi aum. De-aud o muzică nu-mi pare rău.

 

*

 

 

Ce bine că vorbeşti italiană. Am devorat Roma, vă pot devora şi pe voi. Lui Jeremy i-a povestit un hasidic singur în sinagogă, pe la noi, cum le pune cărţile la morţi, să le citească. Blaga l-a văzut pe Gandhi, eu pe Mahapragya. Căruţul lui sfinţescu se duse sus. Raj Nagar plus Kankroli egal Rajsamand. Thomas, geamăn şi el. Rudi a pus poze nud în cartea cu jaini. Eu voi face poeme jaine, chiar în al treilea roman, să umplem peste eliadism. Lumea  la swami. Aj bahut anuvrat.

Wande guru waram! Întruparea nonviolenţei. Să ne vadă faţă-n faţă, amne samne. Regenerarea omenirii. Ahimsa, comitere individuală. Transformarea societăţii prin mici jurăminte, anuvrat, din sat în sat, din oraş în oraş. Cap religiei jaine, dar fiinţă umană. Ştiinţa trăirii. Chibzuită fericire. Lumea nu poate fi în pace fără ahimsa. El nu crede decât în umanitate. Cinci noţiuni ale infinităţii. Economia nonviolenţei. Poeta Veena Jain urma să recite la invitaţia şi pe timpul unei părţi din cuvântul meu, acum mâine, ajungem tot la trecut violent. Namo arahanta.

Studenţii merg în viaţă fără job şi mijloace de existenţă. Persoanele mai educate pot face mai uşor crime. Ce nu pot face analfabeţii. Hai la conştiinţă, nu te ataşa emoţional. Inventez un poem jain nud eliadian linga primind floarea ahimsa nemai descenuşare copii reviolentaţi de dorul Indiei. Poemele mele jaine din Rajsamand călătoresc pe sub discursuri. Omul se naşte nonviolent. Circle round for freedom/Circle round for Peace/For those who are in prison/Circle for release. Ne cântarăm de Natale din creştinii dispăruţi ce ne doară din chintale.

Ahimsa-isihia. Ce zic la atâţia oameni, lui Mahapragya? La infinituri jaine, coloana lui Brâncuşi, piesa lui Eliade, Rudra mantra. N-ajunge. Eliade a adus yoga în România, cu ahimsa, Gandhi ante mortem. A fost Codreanu un gandhian? După tânărul Eliade, da. Asasinat, ca însuşi Gandhi şi mai târziu gandhianul Martin Luther King. Mandela a scăpat cu închisoarea şi dezalbirea conducerii. Eliade e asasinat cenuşă. Mahavir, Buddha, Isus. Colind mulţimea ahimsa. Nu ciordesc infinitatea de la Thomas, că el a citat jainii, eu pe Brâncuşi-Eliade. Colindul cu eliberarea prizonierilor ni l-a cântat hindusul de faţă şi cu femeile italiene. Mare lucru să fii cu oameni cumsecade din tot altă ţară. În faţa unei personalităţi spirituale, simţi naşterea omului, a domnului.

Dulce bătrâneţe neînfometată, amară foame neîmbătrânită. Foamea ta să hrănească sătui de sărbătoare. La animale, energia se mişcă orizontal, la oameni vertical.. Toţi semănăm cu Gandhi. Eliade, cu stânga pe chelie, face yoga, hai, bre Mircea, prea le ţinuşi, le făcuşi, de te lovesc toţi. E galbenă coperta, de-aş minţi-o de albă, lui acharya i-aş arăta-o.

Copii yogini se iau la pumni om shanti. Peste-al nostru acharya cântecul jain colindul scrie-l mă pe englezeşte să-l citeşti chiar de Crăciun. Vorbii la mii. Anunţat cu minut înainte. Pe Veena n-o mai văzui. Ideea cu foamea sărbătorii fu a mea. Lauda lui Eliade şi a Indiei.

Ne-om da drumul din lanţul trupesc într-o cădere spre India. Dumnezeu se naşte în Rajasthan, să-i cântăm un ghazal american, coreean. Tot în Rajasthan jainii pe deal cu Bhagavan Mahavir. Muşamaua strofei pictate nativist. Rătăcită cruce în naştere.

M-am spiralat pe lângă un zid, angrez, angre, hello, din case, copii, o fi vreun blajin, din câte depărtări să auzi lemne nonviolente neluate foc sub mortul ce mă aflu în plină viteză, săriţi. Stai în scaun căluşel de repetiţie, nici un cal, scroafe ascuţite, vaci. Puber pauper. Christos jain, cirac lui Mahavir fără nunţi.

Ce să mai străbaţi şi cu gândul prin lume trebăluind în soare prin Rajsamand. Sunt un jain, o trestie vegetariană pascaliană în cruce cu mine însumi la naştere.

*

Abia se înfiinţă nebunia-lacrimă. Thomas făcu cercul. Fiecare ceva, eu cântai, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi pe Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodyment of the non-violence, L.S. Gandhi. O lacrimă de-a Platei, Elisa, ikebaneza, indoneziano-australianul Effendi. Cercul omenirii-Crăciun în auditoriumul Palatului Păcii Copiilor din Rajsamand pe deal mai înalt ca Golgota. Thomas făcuse rugăciunea. Subhash – om, shanti, om. Tamilezul, să-i scriu de Dragoş Pâslaru (facem mişcare, acum ori mai pe urmă). Ce biruitor creştinism, la o adică. Ce zile ne-or mai veni după naştere, în atât adânc. Educaţia yoga, Mirceo. Nici asta nu e de Diwali. De rugat ne rugarăm la lacrimă. Acum plictisul. Mă scăldasem şi pătura yoga numai praf, cenuşă în cap, Eliade, nu mahapranam.             Mult m-a potrivit o soartă, mamă moartă, m-a născut creştin în artă. Culoarea e în orient, linia în vest. Ne culcă pe ureche. Mă tăvălesc în nisipul verde al deşertului. Mi se bulboacă sângele. (N-)am de murit. Crăciuniţe-ahimse. Îl salutaşi pe Hristos frăţeşte. Nu ne pare rău. De bine ce ne pare, o lacrimă. Vieţi zidite în ce alegere, tolerantă, purificatoare, ahimsa. Cu Mahavir cunoscându-mă, cu Isus născându-mă, crucea aşteptând-o.            Acharya Tulsi a recomandat să nu se aplaude, că sunt microbi în aer şi pot fi ucişi. În schimb să se ridice mâinile, copaci răsfiraţi rotindu-se în aer.*Ahimsa-Memna/Mioriţa, Spaţiul mioritic, comparaţia cu Mahabharata. Colind de crăciun. Mama, maica Domnului. Deal-vale, troheu-anushtub. Violence of man against god. Hyperion. I belong to Jain sect.            Mahapragya primeşte în camera 13, unde dormisem sub decibeli. Sadhus. Intraţi care n-aţi fost. Măturaţi desculţenia. După Thomas, cu policolor, îi ofer şi eu dar galben, Cenuşa lui Eliade. Primeşte. Alb? Îmi dă voie să-l traduc. Mă face ambasador ahimsa pentru România/Sud-Estul Europei.            Manoj, din Hyderabad, vrea literatură română (ascultase Mioriţa-Ahimsa şi fusese la worksop-ul meu, primul, nu şi la al doilea).Să se intereseze de Prabhu Vydiasagar Dyal, să-mi spună şi mi de amintirea lui postumă, dacă se face ceva, semnez şi eu. I-am dat Cenuşa lui Eliade şi ultimul prosop. Musulmanul fundamentalist din Sri Lanka a vrut documentaţie Mioriţa, i-am recomandat Mircea Eliade, The Vanishing God. Fusese în Bulgaria şi Ungaria.            Zalmoxe şi Isus, cu ahimsa, ne făcură pe daci/români prea ospitalieri cu invadatorii. De ajutor fir-ar India. La ieşirea de la Mahapragya, Thomas că face masă rotundă la Atena, să mă duc şi eu, că el e eretic, că n-am să-i dau o carte cu Eliade, o văzuse la Mahpragya, a fost ultima, i-am zis, adevărat.             Muni Kumar Shrman fu benjaminul. Întrebase atât de senin unde e România. Are vecini Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova. E lângă Rusia. Rusia e şi lângă India. În Rusia avem 25 campusuri, şi în Moldova. Ce ţări sunt în Europa de East? I le spun, România e a şaptea din Europa, până intră Ucraina. Bine, eşti ambasadorul lui Mahapragya în România. Se cucereşte lumea nu ştiind-o.            Cred că îmi sunt încurcate şi orele. În orice caz, e nor. Sunt primul afară. O fi în 28. Fac revelionul de unul singur în camera 13.. Uliţa spre palat e abrubtă, cer scuteriştii de zece ori mai mult.. I-am zis în ’77 unui yogin de Eliade şi e l m-a întrebat, which swami. Aseară, dându-i lui His Holiness pe Eliade, nu l-a mai refuzat la culoare. Ce faci, iarno, nu mai arzi? Pe prânz, în yarzi cu barzi. Ultima yoga, cel puţin. Secret India, 1934, Paul Brunton citat la meditaţie.

Blajinii sunt jainii de se ştiau yoginii pierdui cu versuri crinii. Am greul subiectului pe nebunia sectului. În tradiţia sud-indiană, dacă moare soţul unei femei tinere, primul bărbat cu care are voie să se căsătorească este fratele mamei, unchiul ei. Nu şi în nord. Apropo de diversitate şi relativitate. Tradiţia religioasă îţi arată calea spre fericire.

 

PAPER

GRS Dept.Delhi University Papers Session February 2003

Dr. George Anca: End-Beginning in the books by self

 

End: Sa nu le spun lor Omoratorilor / Tell it not to Killers (Dodii 18-58, 2003, p.488. Apokalipsa indiana VII/Indian Apokalipse VII)

Beginning: stiam unde merg dar repetat intrebam care e drumul / I knew where I was going but repeatedly I asked the way

E: 2002 tocmai scriu la cartea La Gioia/2002 I am just writing to the book La Gioia (La Gioia, 2002, p.189.Apokalipsa indiana VI/Indian Apokalipse VI)

B: Inapoi, Aticus Sanatan, ai spus ca ai 63 cum ai fi zis 23/Back, Aticus Sanatan, you said you are 63 as if 23

E: viata din nou pe margine de ou poveste jungla lume lunga latul orizontului dorurile Pontului /life again on egg’s edge tale jungle world long horizon broad Pontus longings (Sanskritikon, 2002, p.497. Also: Gyr’s ‘I have remained under Troy’s walls’, p.525 and letter from Satya Vrat Shastri on the back cover. Apokalipsa indiana/ Indian Apokalipse V)

B: sub invitatie pereche in casa de primire scap intr-o lada/under invitation pair in reception house I escape in a chest

E: It should all be typed out in a week or two and then? off to find a publisher. (Frica de Orient/Fear of the Orient, 2001, p.237. Apokalipsa indiana II/Indian Apokalipse II)

B: Saluti da Napoli, Pasqua, Pompei, o ora si la teatru./Saluti da Napoli, Pasqua, Pompei, an hour and at theatre.

E: lancezise pentru ca isi daduse drumul/he had languished for given way to self (Buddha si colonelul/The Buddha and the Colonel, 2001, p.202. Apokalipsa indiana III/Indian Apokalipse III)

B: 16 august 1991, Otopeni,ora 6.30. Din cauza conditiilor meteo la Moscova…/16th August 1991, Otopeni, 6.30 a.m. Due to meteo conditions in Moscow…

E: mereu amuteam, orbeam, de-o nostalgie tampita, ca n-o s-o mai vad de bine ce n-o vedeam, o revedeam./I was ever hushing, blinding, by a stupid nostalgia I wouldn’t see her again as long as didn’t see but saw her again.(Furnici albe/White ants, 2001, p.280. Apokalipsa indianaIV/Indian Apokalipse IV)

B: Sa fie zece ani de cand intre sonetul de mesteceni si izvorul Eminescu…/Some ten years since between sonnet of birch trees and Eminescu spring…

E: Muta lui marmora din negrele firide, umbra lui mistuindu-si-o in umbra eterna a codrilor negri, visul de aur al iubirii lui eneadum genetrix, ma beaute, chipul sfant al celei mai frumoase femei de pe pamant – i-l vor visa chiparosii ‘cu ramurile negre uitandu-se in jos’/ His mute marble from black rechesses, his shadow consumed in eternal shadow of black woods, the golden dream of his love eneadum genetrix, ma beaute, the saint face of most beautiful woman on earth will be dreamt by cypress trees ‘with black branches lookind downward. (Baudelaire si poetii romani/Baudelaire and Romanian Poets, 2001, p. 255)

B: Privirea in timp asupra creatiei baudelairiene, portretizata alegoric, ar avea, fatal, toate fetele creatiei insasi, de la mirarea copilareasca, pana la masca de vapori a strigoiului./The time outlook on Baudelaire’s creation, in an allegorical portrait, should, fatally, have all faces of creation as such, from child wondering to ghost’s mask of vapours.

E: You are Boston I am Edgar Poe (Poeston, 2001, p.192)

B: Hynes consortia unallocated prieteni si avocati nealocati Prusak Billington Iaszi/Hynes consortia unallocated friends and advocates unallocated Prusak Billington Iaszi

E: even not recognizing me you may have stayed in Trinidad in the strange forest like people (Mamma Trinidad, 2001, p.157)

E: Este, mai degraba, probabil ca diferitele secvente ale populatiei de rromi se vor dezvolta in mod independent./It is more likely that the various segments of the Rom population will evolve independently (Toward a L.M.C.Gypsy Library/Spre o biblioteca romaii L.M.C., 2001, p.74)

B: Pregateste-te sa traiesti in Trinidad/Prepare yourself to live in Trinidad

E: culegatoarele/the gathering women (Sonete thailandeze/Thailandese Sonnets, 2000, p.217)

B: domnul cand ma inchinam si nu mai ingenuncheam/god when I prayed and didn’t kneel any more

E: o roata de bicicleta pentru fiecare umbra de pe lume/a bycicle wheel for any shadow in the world (Orientopoetica, 2000, p. 312)

B: scrie-ma noaptea pe trecute/write me over night en passant

E: the Thomas Crown Affair film back 68 miles west of Erzurum (Malta versus Trinidad, 2000, p. 76)

B: murind cu moartea lui Kabir inainte de moarte nemuritor / dying with death of Kabir before death so immortal

E: Perhaps, today urban anthropology, also as human geography, is more and more what previously used to be “the other”, “le bon sauvage”, and, somehow within selfanthropology, meant the village; yet in the twentieth century poet Lucian Blaga is immortal by saying, “I believe eternity was born in the village” (Asian Temptation, 2000, p.18)

B: The author used to write ‘anthropological poems’ in the cities of IUAES congresses he attended – New Delhi, Zagreb, Lisbon, Mexico, now Beijing.

E: Following is the half diaspora based on visual insideness insightful as it happens (Waste, 1999, p.126)

B: parinte si persoana am auzit-o plansa/father also person I heared her weeping

E: Daca tu ai fi sotul ei, visul i-ar fi actualul sot/If you would be her husband, her dream would be her actual husband (Pelasgos, 1999, p.178)

B: Dincolo incepuse agitatia obisnuita si careva, cam de serviciu, mai chema la ordine, pe soapta si zgomot – haideti, haideti, prezentarea o sa inceapa acum/In the other side, usual agitation had started and someone, servicelike, still called to order – come on, come on, presentation is starting now.

E: 20 years of the author’s experience with IUAES are acknowledged as a chance between counter-culture and ecology of survival. (Sub clopot/Under Bell, 1998, p.333)

B: Parpagai: (publicitate) editia 666 irod iord(an) iuda aiud/Parrot: (publicity) edition 666 irod iord(an) iuda aiud

E: Veti urmari de-acum Maica Medeea la Pa(ri)s./You will follow from now Mother Medea to Pa(ri)s. (Maica Medeea to Paris. Apokalipsa indiana I/Mother Medea to Paris/Indian Apokalipse I, 1998, p.208)

B: Memoria profunda medeica te lasa intr-o sanie care existase si-ai uitat-o in afara visului – Medeea-Moira./Profound Medean memory leaves you in a sled which had existed and you forgot it out of the dream – Medea-Moira.

E: the pillar Basarabia bar bar bar carribi carribi infineternal beings in mahasamadhi. scaffolding. 17 cells (Lumea fara Coloana lui Brancusi/The World without Brancusi’s Column, 1997, p.33)

B: Buddha culcat./Buddha lying.

E: capul unui profet pe scara de la Shantiniketan/the head of a prophet on the ladder from Shantiniketan (Ion Iuga in India, 1997, p.48)

B: Prof.Rao, dimineata asta, pe Chatra, unde isi facea plimbarea cu Snoopy, s-a multumit sa-mi lamureasca intrebarea de aseara, de la Ashoka Hotel – nu era atat a noastra, cat a nordicilor celorlalti, abandonati ambiguitatilor, poate necesara pentru intelegerea lui Shiva-Parvati, reprezentat atunci, in Kuchipudi, de Raja si Radha Reddi – ce este Tilana?/Prof. Rao, this morning, on Chatra, where he was walking with Snoopy, simply cleared the question of last evening in Ashoka Hotel – it wasn’t as much ours as of other northerners, abandonned to ambiguities, perhaps necessary for understanding of Shiva-Parvati, represented then, in Kuchipudi, by Raja and Radha Reddi – what is it Tilana?

E: Schita din urma cu verva unui monolog satiric (bhana) se si incheie cu o dedicatie ‘parpagaiului’, pasare bine instalata in literatura sansacrita, aici lux de inport./The last story with zest of a satirical monologue (bhana) ends by a dedication to the ‘parpagai’/parrot, bird well installed in Sanskrit literature, here luxury of import. (Manuscrisele de la Marea Vie/The manuscripts from the Living Sea, 1996, p.106)

B: Vorbim de unde am ramas, o data la sfarsitul plachetei 50 doine lui Ilie Ilascu, 1994, (Death Employment), a doua oara in continuitate cu hermeneutica (incipienta) a poeziei intemnitate si exilate (Haos, temnita, exil la Eminescu, Cotrus, Gyr si Stamatu, 1995)./We speak from where we remained, once at the end of booklet 50 Doinas to Ilie Ilascu, 1994 (Death Employment), twice in continuity with incipient hermeneutics of imprisoned and exiled poetry (Chaos, Prison, Exile at Eminescu, Cotrus, Gyr and Stamatu, 1995)

E: Together-You never go away we are one in our other and all is Om. (The Buddha1994, p.187)

B: Your four lines of scribled letter cum your peace activist  Newsletter plus a copy of Dr. Pavao Rudan’s letter to you and review of two of your novels “White Ants” and “The Buddha and the Colonel” received today evening as a happy surprize.

E: Eminescu’s “Prince Charming of the Tear” inspired my 1970 novel Eres/Heresy which ends by a halucinatory dinner – eating anything around them, earth, embers, clouds – O sacrum convivium in quo Crsitus sumitur! (Indoeminescology, 1994, p.283)

B: Mihai Eminescu (1850-1889) is the greatest mind of the Romanians (Titu Maiorescu), plenary man of Romanian culture (Constantin Noica), a feeling which gives the measure of spiritual powers of one people (Zoe Dumitrecu-Busulenga), often compared with Homer, Kalidasa, Shakespeare.

E: Only she will not follow her own romanza towards promised movies-studios, at other thousand miles, in triangle, far of capital, Rob, anthology – “Tender, semi…” (Parinior, 1982, p.138)

B: Three minutes…Four…By my watch. I love you.

Notes.

Priority is given to the end followed by the beginning, to ‘Indological’/India inspired books (less those written in India between 1977-1984, those before that – not available with author returned after 25 years to teach again Romanian in India – yet I remember the beginning in Poemele parintilor/ Poems of the Parents, 1976: Imi scriu in fiecare zi cartea/I write everyday my book – and also some forgotten in Bucharest e.g. Balada Calcuttei/The Calcutta’s Ballad, 1999). If the theme of list can be recognition (of mother, of poet, of own works etc.) – when only English e-b’s are recorded that is the original language or translation from Romanian -, a random manner of acknowledging Romanian reading sentences in Romanian class of Indian students is supposed. Other comments on quoted books by self may have points in literature, applied linguistics, education, anthropology, including scope of Romanian language in India and of Indian languages in Romania via creative writing.

GEORGE ANCA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s