MONITOR CULTURAL * on-line

~Adrian Botez: „Gârbea bate urbea!“

(Scrisoare deschisă către domnul scriitor şi Mare Inchizitor, de la „Fiabilitea construcţiilor, Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului”, HORIA GÂRBEA)

Iată ce scrisoare stalinistă primeşte, azi, 4 martie 2011, o aspirantă la „frăţia” USR – şi scrisoarea cu pricina îmi parvine, în timp util, prin intermediul unui amic bucureştean, scriitor şi el:

 

Stimata doamna,

Acum sînt lămurit. Faptul că aveți legături cu o organizație de securiști si ati acceptat un premiu care poartă numele

securistului Arthur Silvestri, care a făcut atîta rău scriitorilor români la fosta revistă protocronistă Luceafărul din anii 80

vă exclude de la orice posibilitate de a fi primită în USR.

De altfel președintele comisei de validare este Dan Cristea, victimă directă a acestei reviste, obligat să emigreze din cauza acestor „protocroniști”.

Am luat notă și de volumele dvs. și de referințele critice, lipsite de orice relevanță, și e limpede că nu e cazul să insistați pe acest segment al scrierilor dvs.

Dacă veți depune dosarul eu îl voi primi, desigur, dar vă atrag atenția amical că nu veți fi primită.

M-aș bucura să scrieți literatură adevărată și să vă situați de partea valorilor autentice.

Acuzațiile pe care le-ați lansat la adresa colegilor din filiala Pitești se dovedesc nefondate și a devenit pentru mine clar că ați fost respinsă pentru lipsa de valoare a operei și referințelor.

Horia Gârbea[1]

 

…Habar n-am cine este doamna cu pricina (amicul bucureştean îmi scrie că este vorba de doamna DANIELA VOICULESCU, din Piteşti…), dar nu asta contează! Ci modul perfect STALINIST al dlui GÂRBEA („doctor în inginerie din 1999, cu o teză din domeniul fiabilităţii construcţiilor, cadru didactic la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din Bucureşti din 1987…”), de a trata problema useristă (şi a o…”îmbunătăţi funciar”!), în România anulului 2011…

…Ţin minte că surorile mai mici (gemene) ale  mamei mele, când au solicitat statului român (aflat, pe atunci, sub ocupaţia Armatei Roşii Sovietice…!), să dea examen de intrare la Şcoala Normală din Fălticeni, au primit, în anii ’50, un răspuns oficial (mâzgâlit pe marginea cererii de înscriere la examen), care suna cam aşa:

 

Ţinând cont căs (sic!) fetele tovarăşului ipodiacon Prodan Simion, care este un şarpe de chiabur şi aduce şi otrăveşte cu religie opim popoarelor (s. mea şi nota mea: probabil, voia să zică: “opiumul popoarelor”…), se respinge numita cerere de înscriere la şcoala normală din fălticeni (sic!). Semnat: indescifrabil.

 

…Auziţi ce senin şi cinic, rânjind ca o hienă, scuipă (azi, 4 martie 2011!), printre colţi, cu eleganţă de crocodil, un alt politruc de serviciu, Marele Inchizitor, de la Fiabilitea construcţiilor, Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului”, jupân (sau…”jupan”?!) HORIA GÂRBEA: “Am luat notă și de volumele dvs. și de referințele critice, lipsite de orice relevanță, și e limpede că nu e cazul să insistați pe acest segment al scrierilor dvs.

Dacă veți depune dosarul eu îl voi primi, desigur, dar vă atrag atenția amical că nu veți fi primită.”

“Să vă situați de partea valorilor autentice” – …adică, de partea “valorilor” băsisto-pedeliste, nu?! Pentru că, altminteri, vă anunţ, cu scuzele de rigoare, că Arta Autentică nu se situează… “ de parteaNIMĂNUI!!! Cel mult, confirmă alchimii intime ale Duhului Umano-Divin şi sugerează (sau chiar comunică, expresiv!) Revelaţii Divine…!

 

…”Gârbea bate urbea„, da? Deci, Băsescu, pe care numitul GÂRBEA (dimpreună cu şeful său direct, dl N. Manolescu) îl venerează, a fost, cumva (şi n-am aflat noi…ŞI NICI DOMNIA SA DL BĂSESCU…MĂCAR!…PENTRU CĂ, SINGUR, A RECUNOSCUT, LA TELEVIZIUNEA PUBLICĂ A ROMÂNILOR,  CĂ A FOST ACTIVIST COMUNIST…cât despre Securitate, a dat din umeri…adică: ”Puteţi s-o dovediţi? – …să mai găsiţi arhivele pe care am pus să le…<<pieptene>>?!… – n-aveţi decât, cu plăcere!”),  deţinut politic anticomunist, “prizonier de conştiinţă”, martir la Sighet şi Aiud, da?
Şi, deci, într-o linie de consecinţă logică,  dacă ar fi recomandat-o analfabetul de hlizit mongoloid de la Cotroceni, numit Traian Băsescu, pe Daniela Voiculescu (…din Piteşti), pentru a face parte din USR – totul era/ar fi fost “în ordine/regulă”, nu, domnilor Gârbea şi Dan Cristea?! – “REFERINŢELE CRITICE AR FI AVUT RELEVANŢĂ”, nu?…şi “putea să insiste”, sau chiar…”N-AR FI FOST NEVOIE DE NICIO <<INSISTENŢĂ PE SEGMENT>>” (se văd, clar şi to-o-ocmai “din zare”, reuşitele dvs., în domeniul “fiabilităţii construcţiilor” şi al “Îmbunătăţirilor Funciare”, domnule…”scriitorGÂRBEA!!!) , pentru că gardienii/pretorienii pedelişti sunt, cu toţii, încuscriţi între ei!!! – …dar dacă o recomandă Premiul oferit, „in memoriam„, de către familia regretatului gânditor enciclopedist Artur Silvestri…lucrurile… “se modifică radical”, se învârt cu…”360 de grade”, cum zice un elev de-al meu…deci, „SE CONFISCĂ AVEREA” şi…”SE CONDAMNĂ PE VIAŢĂ”…pentru că doamna…”e chiabur de-al lui Silvestri”, nu?! Sau, în limbajul “asezonat” americăneşte, de azi: “Este o teroristă Al- Qaida, de-a lui Silvestri!

…Ia-ia-ia şi măi-măi-măi…ce stalinism …”après la lettres„, la Gârbovitul!!! Nu prea ştie ce-i cu virgula, în româneşte – …dar, altminteri, e tare, stimabilul, tare de tot!

Păi, venerabile, să-ţi mărturisesc ceva: şi pe mine, subsemnatul, Adrian Botez, m-a onorat dl Artur Silvestri, cât trăia, cu nominalizarea la Premiile ARP pe anul 2007, pentru volumul de hermeneutică literară “Loja Iohanică Românească – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi

Ioan Slavici” – Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2006 (n-a mai apucat să le mai acorde, Premiile lui 2007, pentru că…l-au prăpădit, se zice “în sat” – … “ne-securiştii” voştri!) – şi eu mă mândresc cu corespondenţa atât de fertil-ideatică şi cu prietenia cu acest autentic şi luminat erudit şi patriot român (…nu era rudă cu Bin Laden, asigur lumea de asta…)! “Securist”?! Poate, în sensul că încerca să “securizeze” România de nişte lepre staliniste, precum sunteţi (şi vă dovediţi/confirmaţi, zi de zi şi zi după zi!) domniile voastre…domnilor HORIA GÂRBEA şi Dan Cristea şi…şi…şi…!!!

 

…Dacă nu ar fi existat, acum 7 ani, în USR, şi oameni de valoare şi integri, evident că “stăteam, şi eu, pe dinafară” de USR…”INSISTÂND DEGEABA, PE SEGMENT” – …nici cărţile mele n-ar fi fost premiate de USR (ci puse la Index, fireşte!) – dar aşa, uite că, acum, sunt publicate, citite şi cunoscute scrierile mele, pe vreo trei-patru continente ale lumii…deşi  domniile voastre vă faceţi că nu mă cunoaşteţi…Nici să nu mă cunoaşteţi vreodată! M-aş simţi groaznic de jignit, mi s-ar întoarce stomacul pe dos…de atâta… “plăcere”! – să vă simt ochii cei de broaşte râioase, rostogolindu-se şi târându-se către mine!!!

…Ehe-hei! Vedeţi, domniile voastre, că nu greşeam şi nu schimbam “nicio iotă, nicio cirtă” din Adevăr, când ziceam că “USR-ul este ultima instituţie care ar avea dreptul moral, în România, azi, de a confirma valori estetice şi morale”?!

 

Pentru că, în fruntea ei, acum, nu mai sunt nişte scriitori cu idealuri morale şi estetice înalte şi dumnezeieşti, ci doar nişte gardieni politici pedelisto-maoişti, care păzesc să nu cumva să se strecoare, Doamne fereşte (…chit că, pentru domniile lor, Dumnezeu este…”opim popoarelor”!), vreun individ cu spinarea dreaptă şi cu idealuri estetice şi morale înalte (nu de cei ce vor/”se screm” să-l impună, drept “Canon Naţional”, în locul lui Eminescu – pe nefericitul şi scatologicul acela, bun de Secţia de Maniaco-Depresivi a Spitalului 9 – Bucureşti, de …Mihail Gălăţanul!!!).

Dacă nu eşti un “yesman” şi mancurt şi un lingău exemplar şi “competitiv”, al “rabinatului useristic” (citez!) – atunci…”OUT!” Cum au mai păţit-o şi-o păţesc încă zeci şi sute de talente autentice şi “verticale”, din România Reală (…a se vedea “celebrul”, de-acum… –  de fapt, tragicul … – “caz Liviu Ioan Stoiciu”!)   – dar…”cu convingeri politice nesigure şi cu origine nesănătoasă”!

 

…Mă întreabă cineva, de la cot: “Şi ce-o să faci acu’, dacă citesc ăştia ce-ai scris?”

Păi, eu de ce-am scris-o?! CA SĂ SE CITEASCĂ!!! Poate că, în sfârşit, vor înţelege (şi vor ŞI învăţa!!!) că şi neruşinarea şi sfruntarea trebuie să aibă o limită, ba până şi răbdarea (unora) dintre români (de cei cu…”bube politice-n cap”!…cum zicea Securitatea invocată de domniile lor…fără să-şi vadă “bârna din ochi”!)… are (în fine!) o limită!

…Doamne,-ajută Neamul Românilor Celor cu Frică de Dumnezeu – … dar, rogu-Te, Doamne Sfinte, ai oleacă de grijă şi ocupă-Te şi de… “sănătatea” precară a iudelor!

prof. dr. ADRIAN BOTEZ


[1] – Horia Gârbea s-a născut la 10 august 1962 în Bucureşti. Este doctor în inginerie din 1999, cu o teză din domeniul fiabilităţii construcţiilor, cadru didactic la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din Bucureşti din 1987. A publicat 8 volume cu caracter ştiinţific şi didactic. În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de criticul Mircea Martin. Din 2000 a fost secretar al sectiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Apoi, din noiembrie 2003, secretar al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, ales preşedinte al ASB în 2005. Membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s