MONITOR CULTURAL * on-line

Grigore Arbore : O publicaţie anuală, un scriitor-arhitect, intelectualii emigraţi şi cultura ţării

Posted by ARP pe Octombrie 6, 2008

Apare la Munchen, spre sfârşitul fiecărui an, o publicaţie intitulată APOZIŢIA. Numele ei se scrie exact aşa cum l-am scris noi şi cred că şi programul editorial nedeclarat trebuie perceput în funcţie de valoarea semantică a cuvântului. Publicaţia, realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul M.A.E., se prezintă sub forma unui volum masiv în care sunt integrate contribuţii de natură diferită, încadrabile în categorii precum: producţii literare (proză, poezie), critică şi istorie literară, teoria şi istoria artei, culturii şi religiei, opere teatrale, memorialistică, divagaţii pe teme ştiinţifice, interpretări ale fenomenelor istorice, critica arhitecturii etc.
Fondatorul acestei publicaţii este dl. Ion Dumitru (n. 1934), marinar, poet, jurnalist şi editor, refugiat politic în R.F.G. în 1961. Ion Dumitru are merite incontestabile în menţinerea contactelor între acei intelectuali, oameni de cultură şi artişti originari din România care, dintr-un motiv sau altul, au fost
>>>>>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: