MONITOR CULTURAL * on-line

~Corina Ungureanu Kiss: „Frédéric Chopin: 200 de ani de la naşterea compozitorului pianului“

Aspecte stilistice a compoziţiilor dedicate Mariei Wodzinski:Valsul op.69 Nr.1 în interpretarea lui Dinu Lipatti şi Nocturna op.9 Nr.2

Moto: “Milioane şi milioane de inimi sunt îndreptate

spre Chopin.” H. G. Neuhaus

Tânărul F. Chopin născut în 1810, cu o viaţa scurtă de numai 39 de ani este cel care aduce în perioada de vârf a romantismului un stil nou de a compune muzică pentru pian. Caracterul romantic – liric a muzicii sale ridică nu numai nivelul virtuozităţii, dar şi originalitatea melodiei, cu o ritmică stabilă şi o armonie alterată, contestând vechile reguli. El influenţează în stil şi alţi compozitori din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea ca: F. Liszt, S. Rachmaninov, A. Skjabin, C. Debussy.

Frédéric Chopin a compus peste 230 de lucrări care au supravieţuit în aceşti 200 de ani, cu preponderenţă pentru pian: 2 concerte pentru pian şi orchestră, o variaţiune pe aria Là ci darem da mano (Acolo ne vom da mâna) din opera Don Giovanni de Mozart, 27 de studii, 24 de Preludii, 20 de Nocturne, 16 Poloneze, 20 Valsuri, 4 Impromtu, 4 Balade şi 3 Sonate.

Ceea ce aduce absolut nou în creaţia pianistică este forma de baladă intrumentală. Sensibilul Chopin gândeşte temele baladelor cu o întruchipare de pitorec, unde există o perfectă concordanţă între melodie şi armonie. Compozitorul a avut capacitatea să transpună în muzica pianului melodii fără cuvinte: arii pianistice. Gândirea lui despre stilul pianistic rubato a fost subiectul multor controverse între interpreţii timpului, deorece Chopin folosea un rubato mult mai pronunţat, numit ulterior rubato romantic.

Deşi susţine concerte de la vârsta de 7 ani şi este considerat unul dintre cei mai mari pianişti din istorie, Chopin prefera mediul intim al solonului. Ascultătorii spuneau despre el ca şi pianist: “Chopin, ale cărui degete cântă şi îţi aduc lacrimi în ochi, făcându-i pe cei înzestraţi cu o sensibilitate cât de mică să tremure de emoţie”.1

Ajuns la Paris, în 1830, a intrat în contact cu poeţi renumiţi ca: Alfred de Musset, Honoré de Balzac, Heinrich Heine, Adam Mickiewicz, mai târziu cu renumita scriitoare George Sand, cu pictorul Eugène Delacroix, dar şi cu muzicieni de elită: Franz Liszt, Ferdinand Hiller, Augusta Franchomme, Felix Mendelssohn Bartoldy, Clara Wieck, Robert Schumann, Adolph von Henselt.

În 1835, compozitorul întorcându-se de la băile Carlsbon către Paris, îşi vizitează unul dintre primii săi profesori de compoziţie pe polonezul Maciej Wodzinski în oraşul Drezda. Aici o reîntâlneşte pe fiica lui, Maria Wodzinski (16 ani) şi prietena surorilor lui Chopin (25 ani) de care se îndrăgsteşte. O adolescentă, care descoperă pasiunea iubirii, imaginaţia ei entuziastă este copleşită de artistul Chopin. Cu un an mai târziu cei doi tineri îndrăgostiţi fac o vacanţă în staţiunea Mariedbad. Ajunşi înapoi la Drezda, Chopin o cere în căsătorie. În acestă vară (1836) are loc logodna, deşi tătăl Mariei protesteză acestei acţiuni, mama însă, lasă să se facă această logodnă menţionând că până în vara următoare să nu se facă cunoscută oficial. În anul următor, din cauza stării de sănătate a lui Chopin, având o tuberculoză avansată, părinţii Mariei hotărăsc să se rupă această logodnă şi se reîntorc în Polonia. Totuşi, cu timpul acestă logodnă se face cunoscută prin cele două lucrări dedicate de Chopin, Mariei Wodzinska: Valsul în la bemol major op. 69 Nr. 1 denumit L’Adieu şi Nocturna în mi bemol major op. 9 Nr. 2. Chopin nu o dă uitări mult timp pe Maria afirmând: “Maria a fost o persoană feminină care provenea dintr-o familie bună”.

Vasul op. 69 Nr. 2 scris în septembrie 1835, Pour Mlle Marie, într-o tonalitate majoră arătă fericirea că a întâlnit-o pe Maria.

Într-un tempo di valse, tema întâi este marcată de con espresione, melancolică şi nostalgică. Tema a doua sempre delicatissimo, tema a treia as dolce şi tema a patra poco a poco crescendo aderă la ed appassionato. Este o lucrare cu teme pline, sclipitoare, bogate melodic, care conduc spre finalul delicat muzical unde se doreşte un da capo al fin. Lucrarea se găseşte în repertoriul lui Dinu Lipatti, cântată în 1947 la Londra şi a tânărului francez Alexandre Tharaud, interpretată în 2005 la Paris.

Dinu Lipatti are o viziune bachiană care face să interpreteze acestă lucrare cu un tuşeu apropiat preclasicimului împărţind melodia de acompaniamentul mâinii stângi, cu o sonoritate pură şi precisă, străduindu-se să obţină o interpretare armonioasă şi echilibrată. Tempo-ul are fluiditate, transmiţând caracterul valsului de salon dorit de Chopin. Tema principală este cântată cu o extremă simplitate, cu o uimitoare degajare susţinând indicaţia con espresione, fără “îngroşări” de pedală. Pe tot parcursul piesei pianistul Dinu Lipatti ne convinge că muzica creată de Chopin exprimă cu o forţă egală, bucuria, sentimentul înalt al demnităţii omeneşti şi al iubirii.

Alexandre Tharaud are un stil interpretativ mai deschis, cu sunete care prin dozajul savant creează o punte timbrală între performanţele tehnicii de ultimă oră (f) şi sunetele calde oferite de pasajele improvizatorice a melodiei (pp). Tempo-ul este ceva mai mişcat la Tharaud, iar pe întreaga întindere a lucrării el nu se sfieşte să folosească pedala, având însă grijă să o reducă la notele mici de factură improvizatorică, aratând publicului: Eu când Chopin! Pe când Dinu Lipatti ne demonstrează prin interpretarea sa: Eu îl cânt pe Chopin!

În Nocturne este influenţat de compozitorul irlandez John Field (1782-1837) cel care aduce acest gen nou în muzică. Melodiile lui Chopin sunt orientate din stilul belcanto a lui Giachimo Rossini şi Vicenzo Bellini. “Poetul” pianului, cum avea sa-l numească lumea muzicologilor, a reuşit să exprime durerea adâncă, seferinţa resimţită nu numai de sufletul oamenilor sau de intelect, ci de întreaga făptură omenească. Trebuie să amintesc că o profundă semnificaţie în opiniile exprimate în muzica lui Chopin este adusă şi de suferinţele care le-a îndurat patria lui, atât de nefericită din punct de vedere politic, insuflând creaţiei lui o trăsătură unică.

Nocturna op. 9 Nr. 1 este scrisă tot în tonalitate majoră, mi bemol, într-o măsură compusă de 12/8, în mişcarea Andante. O muzică de o mare cantabilitate, melancolică şi meditativă, partitura nu numai că începe cu anacruză, dar se deschide cu intervalul de sextă mare (si bemol – sol) dolce, care revine încă de şase ori pe parcusul lucrării, devenind intervalul-motiv. Acompaniamentul de la mâna stângă este grupat în trei optimi (3+3+3+3) pe tot cuprinsul discursului muzical, creând o pulsaţie ritmică de vals. În măsura a zecea foloseşte poco ritardando, iar în măsura a doisprezecea poco rallentando, revenind în măsura a treisprezecea cu indicaţia a tempo. Melodia continuă aglomerându-se ritmic cu şeisprezecimi, ornamente, mordente şi triluri dându-i strălucire şi emoţie în aceleşi timp. În măsura treizeci şi doi scrie un pasaj cu note mici (în valori de treizeci doimi) numai pentru mâna dreaptă menţionând senza tempo, într-o dinamică provocatoare ff, iar în măsura imediat următoare reduce aproape total sonoritatea la p terminând discursul muzical în ppp. Sunt convinsă că pentru realizarea acestui tumultum dinamic scriitoarea George Sand avea dreptate când spunea: “Chopin scrie şi schimbă o măsură de o sută de ori /…/, iar a doua zi o ia de la început cu aceiaşi minuţiozitate, cu aceiaşi disperare, perseveratoare de a schimba, de a modela”.2

Interpretarea pe care Arthur Rubinstein o dă nocturnei ne oferă  prilejul să putem aprecia nu numai o intonaţie şi o frazare de excepţie, dar şi multă originalitate. În interpretarea lui Rubinstein, frazele lui Chopin sunt duioase şi calde, melodia este transportată mai mult transparentă, iar acompaniamentul aproape ca nu se aude. Ceea ce este de remarcat sunt fluctuaţiile de tempo pe care cunoscutul pianist şi le permite după simţirea arhitectonicii şi sensul sunetelor. Esenţa mesajului muzical este studiată de interpret reuşind să dea sens fiecărei note, fiecărei fraze transmiţând cu o claritate şi o formă extremă, o imagine poetică înghegată şi unitară. Desigur, la aceasta contribuie şi articulaţia subtilă, discretă modelată de un tuşeu uşor dar plin de viaţă.

O altă interpretare demnă de luat în seamă este a pianistei din Georgia, Elisabeth Leonskaja (născută în 1945). Cunoscută ca interpretă chopiniană ea descoperă în fiecare piesă trăsături determinante reuşind să reconstituie astfel o stare de spirit şi o caracteristică aparte a discursului muzical. Nocturna op. 9 Nr. 2 o interpretează cu amploare şi simplitate: contururile frazelor sunt nete, efectele dinamice logice, metrica exactă şi precisă. Ascultărorului i se deschide imaginea clară şi vie a melodiei principale, a dezvoltării ei, în timp ce mâna stângă acompaniază metronomic perfect. Nu face nici o abatere de la idicaţiile compozitorului, respectă partitura până în cele mai mici particularităţi, dezvăluind frumuseţea melodiei firesc şi impunător, cu toate amănuntele ce o alcăturiesc. Este de subliniat că pianista Leonskaja în timp ce cântă, mâna dreaptă o ridică mult deasupra claviaturii „respirând“ liber în aer după fiecare frază, aşezând-o exact la timp pe tastatură pentru a continua.

Stilul interpretării, în general, este legat de un act efemer prin natura sa. Interpretarea în sine nu este numai o verigă intermediară  dintre creator şi public, ci şi o etapă creatoare cu o contribuţie proprie esenţială la desăvârşirea creaţiei muzicale,    mereu alta prin interpretare. Interpretarea este un mijloc semiologic de transmitere ce are caracteristic stările sufleteşti particulare, reuşind să cuprindă o varietate infinită de nuanţe emoţionale.

Dr. CORINA UNGUREANU KISS

27.febr.2010 Germania
___________

Bibliografie:

Burger, Ernst: Frédérich Chopin. Eine Lebenschronik in Bilder und Dokumenten,

Ed. Hirmer, München, 1990

Fross, Carl: Piano und Flügelstimmung, Ed. Bochinsky, Frankfurt/Main, 2007

Leichtentritt, Hugo: Frédérich Chopin, Ed. Schlesisch, Berlin, 1920

Mocanu, Titus: Morfologia artei moderne, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1973

Neuhausen, H.G.: Despre arta pianistică, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1960

Petecel, Despina: Muzicenii noştri se destăinuie, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1990

Popper, Karl: Alle menschen sind Philosophen, Ed. Piper, München, 2000

Schonberg, Harold: Vieţile marilor compozitori, Ed, Lider, Bucureşti, 2000

Sollertinski, I.: Despre muzică şi muzicieni, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1963

Discografie:

Dinu Lipatti: Walzer, CD – Refăcut digital: 12.02.2010 Label: Emi Classics

Arthur Rubinstein: Chopin, CD – Refăcut digital: 1991 Label: Emi Classics

Elisabeth Leonskaja: Chopin, CD, Label: Apex, DDD, 1991

Alexandre Tharaud: Chopin – Valses, CD, Label: Harmonia, M, 2006

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s