MONITOR CULTURAL * on-line

~Petre Bucinschi: „Imaginaţie şi tăcere“

Orice deviere în imaginar nu face decât să falsifice şi să denatureze. Asta pentru că imaginaţia care este foarte importantă trebuie aşezată la locul ei, locul acesta fiind de instrument care trebuie folosit la momentul potrivit. Ancorarea în prezent este esenţială şi tot ceea ce se interpune contactului direct  cu realitatea este ca o teroare ,, imaginaţia folosită în acest moment este firească ’’. Nu trebuie uitat faptul că momentele din viaţă  intră în dificultate în ceea ce priveşte contactul cu realitatea.

Vine o clipă  în care imaginaţia devine esenţială ,, aşa cum podul leagă  două maluri, aşa cum umbra prelungeşte corpul real, atunci fără  ea nu se mai poate şi oricine se foloseşte de ea este motivat. Dar a face apel la acest instrument atunci când el nu se poate sprijini pe nimic, atunci când nu există malul care să îl susţină nu va duce decât la falsuri. Imaginaţia leagă prezentul existent prin viitorul care întotdeauna este iluzoriu şi schimbător. Nu se poate porni decât de la certitudine spre necunoscut şi niciodată invers.

Dacă astăzi am ajuns cu toţii înţepeniţi într-o mişcare statică, atunci de ce nu am putea juca la ruleta  paradoxurilor, să fim atât de obosiţi încât numai tăcerea sau schimbul de tăceri să mai fie semn tacit de comunicare?

Alături de imaginaţie, tăcerea poate fi adâncă, suspinată, superficială, cu ifose, resemnată, neputincioasă, îndârjită. De aici tot atâtea opere de vorbire rostită şi citită, ca un roman de acţiune sociopsihologică, alcătuit doar din pagini albe. Pentru a rupe tăcerea se face tot mai des vorbiri şi căutări cu zgomote, cu elucubraţii, cu insolente şocuri, atacuri prin vorbe şi sunete ca nişte drame contra nemerniciei bunului simţ, contra cutezanţei metaforei de a alina şi a melosului de a încânta. Tăcerea este uciderea ideii, zgomotul este urletul de victorie al tăcerii sfâşiate.

Ca să-ţi zic despre imaginaţie ,, stimabile’’, ea este viaţa însăşi!

PETRE P. BUCINSCHI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s