MONITOR CULTURAL * on-line

~Elena Buică: „Portret în oglindă (cuvintele sunt pentru mine un fel de scară. Scriu din nevoia de iubire)“

În scrierile mele  mi-am deschis sufletul şi lumea poate să umble slobodă prin el. Am scris ca să intru în conversaţie cu cititorii care se vor apleca asupra scrierilor mele, în special cei cu inima bună, cu gândul curat, cu sufletul plin de lumină, căldură şi frumuseţe. Lor le multumesc pentru că mi-au creat oportunitatea comunicării cu ei prin întruchiparea acestor gânduri şi sentimente pe care  le-am oferit-o din preaplinul inimii.

Scriu având în minte prietenii cărora mă adresez, dar şi pe cititorii care au puncte de vedere diferite de ale mele, căci, într-un anume fel, şi ei mă stârnesc pe mine. Nu este bucurie dacă nu o împărtăşeşti cu cei cărora te-ai adresat, chiar dacă nu exista întotdeauna acord. Cartea se împlineşte prin lectură, ca o încoronare a ei. Numai atunci este deplina ei finalizare, când autorul colaborează lăuntric şi intim, într-un discurs interior cu cititorul. Îi am în vedere chiar şi pe acei prieteni care s-au înălţat în lumea seninului deplin, fiindcă şi cu ei pot comunica într-un anume fel. Nu există nicio oprelişte a gândului înalţat pânã la ei şi acele gândurile trimise lor se întorc la mine cu un răspuns, ca un ecou, conform firii lor pământene de odinioară. Cuvintele sunt pentru mine un fel de scară pe care pot urca oricât de sus, sau în viitor, pot coborî chiar şi până în adâncurile tăinuite ale sufletului nostru.

Scriu din nevoia de iubire, să mă leg de lume, să-mi prelungesc prezenţa printre oamenii din viitor, o fragilă mărturie că am existat. Prin scris mi se pare mai largă dimensiunea interioară. E o bucurie intelectuală pe care doresc să o transmit, dar şi pentru a face creierului o gimnastică de întreţinere. Scriu şi pentru a retrăi momentele deosebite din viaţa mea, privite şi cernute acum prin sita vremii. Retrăirile aşternute pe hârtie sunt pentru mine un fel de joacă a minţii făcută cu bucurie, deşi nu tocmai uşoară, dar îmi place fiindcă este stimulatoare şi generează energii creatoare. Mă încântă puterea muzicală a cuvintelor şi a imaginilor create prin cuvinte. E un exerciţiu al puterii de a mă transfera, de a crea armonie din cuvinte, de a le da viaţã şi culoare.

Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de preţuire a strămoşilor noştri, fie câte o pală de romantism, chiar dacă astăzi se scrie după alte rosturi. Trăim prea trepidant într-o lume a reclamelor ostentative, prea sufocaţi între zidurile betonului şi ale sticlei care sting treptat umanismul din noi, iar tehnologia comunicării mai mult ne însingurează şi ne sărăceşte trăirea interioară. Dacă nu m-am scuturat total de romantism, este şi din convingerea că romantismul înnobilează, umanizează, apropie mai mult oamenii între ei, dă aripi minţii şi sufletului, dă speranţe, încântă, dă frumuseţe înfloririi florilor, înfrunzirii frunzelor, şoptitului şoaptelor, sunetului cântecelor de care fiecare suntem însetaţi, ne dă vibraţia caldă a nostalgiei, chiar dacă nu vrem să arătăm. În fiecare din noi stăruie peste timp urme de parfum, de cuvinte nerostite, de amintiri de spus în singurătate, de şoapte abia îngânate. Dumnezeu ne-a dat şi această mare minune, amintirea. Nimeni şi niciodată nu-şi scoate din minte amintirile scumpe şi dragi, adevărate comori de trăiri care înseamnă frumosul, iubirea, fiinţa, viaţa, adică totul. Amintirile seamănă adesea cu ilustratele de demult, la care îţi arunci ochii din când în când, atras de vraja închisă în ele şi te laşi rostogolit în starea de bucurie şi trăire profundă ca în momentul trăit atunci, dacă nu chiar şi mai profund. Te laşi sedus de amintirile cu parfum narcotic ce te îmbie să-ţi desluşeşti memoria îndepărtată. Au uneori calităţi terapeutice, un fel de pansament alinător peste răni usturătoare.

Ştiu că nu mă pot măsura cu marii creatori ai literaturii, dar dacă peste vreme, cărţile mele pot sta în acelaşi lăcaş cu cărţile lor, tot înseamnă ceva. M-am străduit după puterile mele să-mi îmbrac gândurile şi sentimentele în haine croite din cuvinte, dar cuvintele nu acoperã niciodatã tot ceea ce vrei să spui. Cuvintele au în spatele lor alte cuvinte, cu alte înţelesuri şi chiar dacă ajungi şi la acelea, au şi ele în spate lor alte cuvinte, cu alte înţelesuri. Dar din toate, măcar un licăr de-ar rămâne să lumineze peste timp un crâmpei din viaţa care a fost şi aşa cum m-am străduit s-o fixez în cuvinte.

Din tot ceea ce am scris până acum, cât va rămâne şi cât va fi o atingere de suflet, va decide timpul.

ELENA BUICĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s