MONITOR CULTURAL * on-line

~Stoica Corneliu: „Arte – Pictură umoristică (Florian Doru Crihană – Portrete)

La mai puţin de un an de la manifestarea personală precedentă („Nuduri”, august 2008), caricaturistul Florian Doru Crihană este prezent pe simezele Galeriilor de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi cu o nouă expoziţie individuală de pictură umoristică: „Portrete”. Genul portretului l-a cultivat şi mai înainte, însă acum, prin cele 40 de lucrări expuse, el capătă amploare. Nemulţumit de monotonia portretistică manifestată nu numai la noi, ci şi pe plan internaţional, de anchilozarea care a pus stăpânire pe acest gen în caricatură, artistul gălăţean, inventiv şi neliniştit cum îl ştim, mereu în căutare de noi modalităţi plastice, vine să-şi exprime concepţia lui despre acest gen, destul de palid practicat şi în pictura contemporană. Vizionând tablourile, receptorul poate fi contrariat sau chiar indignat de ceea ce vede. Imaginile doar în parte reprezintă portrete. Nu figuri de politicieni, nu personaje cu identitate în lumea reală în care ne mişcăm. În schimb, portrete ca Vlad Ţepeş, Gioconda, Van Gogh cu urechea bandajată, Pinocchio, Don Quijote, tablori reprezentând oameni de ştiinţă şi personalităţi culturale devin în creaţia lui Crihană surse ale unui umor inteligent, exprimat cu fineţe în compoziţii în care artistul îşi dovedeşte adevărata măiestrie în mânuirea penelului. Temele abordate nu trimit în trecut, ci sunt de o actualitate surprinzătoare. Simbolistica şi metaforele cu care operează artistul, îi permit să sintetizeze, să se ridice de la particular la general, de la concret la abstract, să tragă uneori concluzii cu evident mesaj moralizator, să ia atitudine în mod indirect. În tablourile lui Crihană realul şi imaginarul coexistă la tot pasul, capacitatea de seducţie a acestora, substanţa uneori filozofică îndeamnă la o parcurgere atentă.

Sintetizând şi noi, tematica abordată în lucrările expuse vizează: zbaterea pentru triumful dreptăţii şi adevărului, nepreţuirea de către contemporani a adevăratelor valori, criza financiară, lăcomia, mediul penitenciarelor, drumul către performanţă, educaţia, nereceptivitatea şi nepăsarea faţă de suferinţele şi primejdiile celor din jur, respectul tot mai diminuat faţă de părinţi, autoritarismul unora aflaţi în funcţii mari de conducere etc. Figura lui Vlad Ţepeş, personaj emblematic în pictura umoristică a lui Crihană, naşte situaţii comice spumoase. Chipul voievodului seamănă groază în autorităţi şi numai când rama tabloului se desface şi suportul pe care este pictată efigia sa dă semne de coborâre. Figurile personajelor din preajmă devin hidoase, expresia înfăţişării lor îmbracă haina unui expresionism morbid („Fuga”). Într-o altă lucrare, legenda de vampir întreţesută în jurul voievodului nu o îndepărtează pe o tânără femeie, muşată de gât şi cusută cu un fel de şiret, ci o apropie într-un gest de adoraţie pentru calităţile lui Ţepeş de susţinător al dreptăţii, pentru spiritul justiţiar al acestuia („Şireturi”). Judecătorii unei curţi marţiale, aflaţi în slujba „adevărului”, pălesc atunci când prin uşa puţin întredeschisă a sălii de judecată zăresc ochiul încremenitor al aceluiaşi domnitor („Curtea marţială”). Cu ajutorul „Giocondei”, celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci, Crihană creează, de asemenea, diverse situaţii comice, de fiecare dată cu înţelesuri şi tâlcuri noi. În spaţiul protejat al lucrării din muzeu, păzit de un poliţai, vizitatorii îşi lasă bagajele („Bagaje”). Împachetat pentru a fi dus la un alt muzeu pentru expunere, la încărcarea în maşina care efectuează transportul rămâne singurul care nu încape („Ultimul”). Un poliţai devine celebru şi portretul său este „urcat” în ramă pentru că a descoperit mai multe falsuri ale Giocondei („Falsuri”). Într-o altă ipostază, tabloul este pus în relaţie cu Internetul, autorul ridicându-se împotriva artificialităţii dezgustătoare care există în spaţiul virtual („Zâmbete pe mess”). Într-un muzeu, între „Gioconda” şi „Autoportretul” lui Van Gogh, sunt expuse trofeele obţinute de un arbitru, ele fiind şi singurele protejate în sala respectivei institutii  („Valori de patrimoniu”). Există în aceste lucrări ale lui Crihană şi un spirit polemic la adresa acelora care nu ştiu să preţuiască valorile eterne ale artei. „Autoportretul” cu urechia bandajată a genialului pictor olandez devine sperietoare pentru o profesoară care îşi mustră elevii accidentaţi la o competiţie sportivă, arătându-le ce pedeapsă i-ar putea aştepta în cazul când ei nu-i ascultă sfaturile („Mustrare”). În faţa unei femei nude, Van Gogh preferă să-i pună acesteia în braţe o oglindă, iar el să picteze „Autoportretul” cu urechia bandajată. Compozitia este superbă, planurile se succed pe verticală, pe un fundal de griuri de o deosebită sensibilitate („Codul lui da Vincent”). Don Quijote, personajul lui Cervantes, nu mai este aventurierul şi războinicul pe care-l ştim, ci un liniştit pescar cu lancea devenită undiţă („Pescarul”).

„Oameni de cultură”, „Educaţie”, „Evoluţie”, „Prima zi de şcoală” conţin un umor ce îndeamnă mai mult la meditaţie. Poliţia şi lipsa unor decizii înţelepte ale acestei instituţii în împrejurări majore pot fi urmărite în „Promoţia 2009” şi „Potretul robot”. Autoritatea impusă până la dictatură a unor generali, ale căror chipuri privesc grav din cadrele unor tablouri, formează substanţa lucrărilor „Consiliu de război” şi „Catană în sala de mese”.

Tablourile în care Crihană se axează în exclusivitate pe genul portretului („Un măcelar”, „Turma şi haita”, „Topoare”, „Tava de lux”, „Portret în celula verde”, „Piratul”, „Marinar pe Titanic”, „Făptaşii”, „Dantela”, „Dansul berbecilor”, „Macarale”, „Triplu paratrăsnet”) prezintă diferite tipuri umane (măcelar, cioban, mascat, bucătar, deţinut, pirat, marinar, arlechin), fiecare conţinând o poantă cu conotaţii reflexive sau declanşatoare de râs spumos şi bună dispoziţie. Caricaturistul construieşte cu acribie, urmăreşte imaginea de ansamblu, dar ştie să insiste şi asupra elementelor de detaliu atunci când este necesar şi când acestea îl ajută să creeze umor. Uneori, aceste elemente nu pot fi sesizate de la o primă lectură, ci trebuie descoperite. De pildă, una din dungile verticale de pe tunica deţinutului are forma dinţilor unui ferăstrău, ceea ce ne facem să vedem în personaj şi un viitor evadat. Banda neagră care acoperă ochiul rănit al piratului nu este altceva decât cupa sutienului unei femei înfricoşate, dezbrăcate, care fuge cu disperare. Marinarul, aflat pe puntea Titanicului, serveşte impasibil ca model unui pictor, în timp ce vasul se scufundă iar pasagerii se îneacă.

Rigoarea compoziţională, prospeţimea cromatică, subtilitatea tonurilor, continuarea într-un stil personal a experienţei picturale a marilor maeştri renascentişti, coerenţa discursului plastic şi nu în ultimul rând bogăţia fondului de idei fac din pictura caricaturistului Crihană tot atâtea motive de preţuire a unei creaţii care de la o expoziţie la alta se înscrie tot mai mult  pe un traseu ascendent, recunoscut şi de numeroasele premii (aproape 100) pe care artistul le-a obţinut pe plan naţional şi internaţional, de prezenţa acestei creaţii în albume şi pe simezele unor mari galerii şi muzee ale lumii. Îl vom urmări în continuare pe acest inegalabil artist cu care avem fericirea să fim contemporani, ne bucurăm că există şi periodic ne cheamă să ne înfruptăm emoţional şi spiritual din ceea ce penelul şi mintea sa au zămislit.

CORNELIU STOICA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s