MONITOR CULTURAL * on-line

~Prof. Gheorghe Median: Cronica la „Arcade septentrionale“ de Lucia Olaru Nenati

În urmă cu două decenii, un muzeograf de la Muzeul de istorie din Piatra Neamţ, a observat într-un muzeu şcolar, în care intrase întâmplător, trei vase de metal, care la prima vedere păreau a fi din aluminiu. Intrigat de formele lor, care erau foarte asemănătoare vaselor dacice, le-a împrumutat pentru a le studia, iar analizele efectuate la un laborator specializat din Iaşi, au stabilit că vasele erau vechi de peste două mii de ani, deci dacice, iar metalul din care erau confecţionate era aur alb, de o mare puritate. Cercetătorul cu pricina, descoperise o adevărată comoară, care stătuse ani de zile nebăgată în seamă de nimeni dintre cei care o avuseseră sub ochi – elevi, profesori, inspectori şcolari, sau vizitatori ai acelei expoziţii.
Mutatis-mutandis, putem spune acelaşi lucru şi despre Lucia Olaru Nenati, a cărei carte, “Arcade septentrionale”, îşi face acum intrarea în lume. Ea a găsit o comoară într-o presă botoşăneană studiată superficial şi folosită conjunctural, plasată pe un loc secundar, între numeroasele publicaţii literare provinciale din perioada interbelică şi poate ar fi continuat să rămână în acelaşi nemeritat con de umbră, dacă Lucia Olaru Nenati n-ar fi sesizat factura specială a acesteia şi nu i-ar acordat atenţia cuvenită. Nimeni n-a avut curajul, puterea, să caute întregul căci în oraş se găsesc doar câteva exemplare ale acestor publicaţii. Cu exerciţiul cercetătorului autentic, convins că numai cunoaşterea întregului îţi oferă posibilitatea de a evalua critic presa literară de aici, Lucia Olaru Nenati a studiat colecţiile integrale ale revistelor “Junimea Moldovei de Nord” şi “Revista Moldovei”, apărute între anii 1919-1927, relevând aspecte care la pun într-o nouă şi nebănuită lumină. Eu care, ca muzeograf al istoriei contemporane, cunosc foarte bine epoca de care ţine această carte, am folosit adesea numele evocate în paginile ei dar niciodată nu am ştiut, nu am avut cum să înţeleg cât de importante sunt aceste personalităţi din acea epocă.
Deci Lucia este o descoperitoare. Şi pentru că tezaurul descoperit este cu adevărat un tezaur, cartea a ieşit aşa cum a ieşit căci dintr-un material excepţional nu poate ieşi decât o carte excepţională cum este minunata Arcade septentrionale pe care eu mărturisesc că am citit-o dintr-o răsuflare, pe care am simţit-o căci este scrisă cu implicare emoţională. De puţine ori un autor pune suflet în ceea ce scrie, poate doar în lucrările autobiografice. Lucia s-a legat de Botoşani cum puţini au făcut-o. E momentul să spun că nu numai Botoşanii au dat ţării, ci şi ţara a dat Botoşanilor personalităţi şi am să numesc trei astfel de exemple toate cu câte trei nume: Ioniţă Scipione Bădescu, Mihail Grigore Posluşnicu şi Lucia Olaru Nenati veniţi din alte zări şi rămaşi la Botoşani.
Cele două reviste literare nu au apărut întâmplător la Botoşani, oraşul având, în acel moment, tot ceea ce era necesar activităţii editoriale – o tradiţie în domeniu de câteva decenii, mai multe tipografii, un public cititor numeros şi educat şi mai presus de toate, un nucleu de intelectuali de aleasă cultură, cu reale disponibilităţi pentru activitatea publicistică. In acelaşi timp, credem că nu este lipsit de importanţă nici faptul – relevat de autoare – că mulţi dintre cei care au făcut parte din colectivul redacţional al celor două reviste, sau au colaborat la acestea, erau admiratori şi colaboratori ai lui Nicolae Iorga, al cărui îndemn la consolidarea unităţii politice prin cultură, l-au considerat ca pe o datorie de onoare. O dovadă în plus că singura idee care i-a animat, a fost cea a consolidării prin cultură a statului naţional revenit la graniţele-i fireşti, o constituie faptul că nici unul dintre cei implicaţi în redactarea celor două reviste, nu s-a prelevat de plusul de notorietate pe care acestea i l-au adus, pentru a pleca spre alte orizonturi, în slujbe mai bine plătite şi cu perspective de necomparat cu cele oferite de Botoşani. Ar fi putut face acest lucru, fără nici o greutate, Tiberiu Crudu, prieten apropiat al lui Nicolae Iorga, colaborator al “Neamului Românesc” de mai bine de un deceniu, sau Constantin Iordăchescu, cel care în anul 1924 a inaugurat, în şcoala pe care o conducea, primul muzeu botoşănean, căruia i-a dat numele istoricului, şi nu numai ei. Le erau deschise drumurile spre redacţiile ziarelor şi revistelor conduse de Nicolae Iorga, dar niciunul dintre ei nu şi-a dorit acest lucru. Ei au înţeles că locul lor este aici, iar reliefarea de către marele istoric a rolului extrem de important pe care erau chemate să-l joace în consolidarea unirii ţinuturile de graniţă, le-a întărit şi mai mult această convingere.
Din marele număr de intelectuali botoşăneni care, în mod necondiţionat s-au pus în slujba idealurilor pentru care au militat cele două reviste, reţinem, cu recunoaşterea meritului deplin al autoarei cărţii de a-i fi pus pentru prima oară în valoare sub aspect publicistic şi literar, pe institutorul Constantin Iordăchescu, pe profesorul N.N.Răutu, pe preotul Toma Chiricuţă şi pe profesorul Constantin Oprescu, cărora, dicţionarele apărute până acum, fie nu le consemnează numele, fie le acordă o atenţie nemeritat de mică. De asemenea, trebuie subliniat faptul că în “Arcade septentrionale “, este publicată prima lucrare monografică dedicată lui Tiberiu Crudu, în care este prezentată întreaga sa operă, fapt ce constituie un mare pas spre repunerea în drepturile fireşti a unuia dintre scriitorii de mare talent din perioada interbelică.
Constantin Iordăchescu, cunoscut din cele scrise până acum despre, el în primul rând ca un exemplar om al şcolii, a fost, ne-o spune şi ne-o demonstrează Lucia Olaru Nenati, un prolific publicist, critic literar, traducător de mare talent din marea poezie rusă, descoperitor de talente literare pe care le-a promovat şi susţinut, (George Voevidca, Dumitru Baciu), eminescolog, având, peste toate acestea, meritul de a-i fi oferit lui Alexandru Macedonschi, ostracizat de contemporanii săi pentru o neinspirată epigramă adresată lui Eminescu, liniştea ultimelor luni de viaţă.
N. N. Răutu, blândul, sfiosul şi modestul profesor de limba şi literatura română de la liceul „Laurian”, este prezentat, în cvasi totalitatea ocaziilor doar sub acest aspect. Aflăm cu surprindere din paginile cărţii, că dincolo de catedră, N.N. Răutu a fost înzestrat critic literar, traducător, recenzor, culegător de folclor etc. El a fost un fervent susţinător al strângerii legăturilor Bucovina, ţinutul natal al lui Theophil Simenschi şi Leca Morariu, de care-l lega o puternică şi profundă prietenie. Paginile semnate de N.N. Răutu în cele două reviste mai sus amintite, ca şi publicaţiile literare bucovinene „Junimea Literară” şi „Făt Frumos”, pot oferi, credem, materialul necesar pentru o carte despre această pe nedrept uitată personalitate a Botoşanilor, iar Lucia Olaru Nenati, are, credem, puterea de a face acest lucru.
O a treia personalitate de pe care autoarea cărţii aruncă vălul uitării este preotul Toma Chiricuţă, căruia Lucian Predescu, în scurta prezentare pe care i-o face în Enciclopedia României, publicată în anul 1940, nu-i consemnează activitatea desfăşurată în anii petrecuţi la Botoşani, şi pe care, surprinzător, nu-l consemnează nici Ionel Bejenaru în Dicţionarul Botoşănenilor, publicat în anul 1994.
Cercetarea întreprinsă asupra revistelor literare mai sus citate, ni-l relevă pe parohul Bisericii Uspenia din Botoşani, ca pe una dintre cele mai înzestrate intelectual personalităţi ale vremii sale. Eseurile religioase, scrierile cu caracter pedagogic, traducerile din literatura universală – italiană în special – cronicile de întâmpinare la cărţi nou apărute, coroborate cu cărţile pe care le-a publicat şi cu aprecierile celor care i-au audiat predicile, care, adunau mulţimi de credincioşi, fac din preotul botoşănean o personalitate ale cărei faţete se cer mai nuanţat creionate.
Licenţiat în drept şi în litere, – de altfel toţi cei studiaţi aici erau oameni cu dublă licenţă – profesorul de limbă franceză Constantin Oprescu, este cel de al patrulea colaborator al revistelor literare botoşănene, căruia Lucia Olaru Nenati îi reliefează talentul publicistic şi vasta cultură, demonstrate de numeroasele articole având ca subiect consideraţii teoretice asupra literaturii, psihologia esteticii, recenzii sau prezentări de reviste. Autoarea cărţii apreciază la Constantin Oprescu, lipsa oricărei inhibiţii în afirmarea unor puncte de vedere proprii vis-a-vis de fenomenul literar, fapt ce demonstrează că, asemenea celorlalţi colaboratori ai celor două reviste, acesta nu avea complexul publicistului de provincie. Legat de acest aspect, considerăm că cele afirmate de Constantin Oprescu, referitoare la publicarea, sub semnătura unuia dintre apropiaţii lui Anatole France, a unei cărţi cu amănunte din viaţa intimă a scriitorului, cu intenţia de a-i schimba imaginea în ochii cititorilor, îşi păstrează actualitatea, potrivindu-se şi celor care încearcă să-l demitizeze pe Eminescu, publicându-i poeziile de sertar: „… dacă istoria literară găseşte util să cunoască, din punctul ei de vedere tot, absolut tot ceea ce în mod fatal se leagă de o mână de pământ, cum este în definitiv şi omul de geniu, faptul nu are nici o importanţă pentru estetică, pentru plăcerea ce ţi-o procură o operă de geniu, chiar când autorul ei ar fi fost, din alte puncte de vedere, un ticălos, un criminal”.
Desigur, despre această carte, pe care o considerăm prima lucrare serioasă asupra presei literare a acestor ţinuturi, fundamentul solid de la care se poate pleca spre noi orizonturi ale cercetării literare, s-au scris şi se vor mai scrie multe pagini. În ce ne priveşte, nu putem să nu apreciem, pe lângă bogăţia informaţiilor, calitatea excepţională a scriiturii aceasta fiind o carte extraordinar de frumos scrisă. Criticul şi cercetătorul literar este dublat de un sensibil mânuitor al cuvintelor, de un poet şi un scriitor, în acelaşi timp, iar faptul acesta se simte în lectură. În ciuda frazei lungi şi dense în informaţii, textul se citeşte extrem de uşor, are o savoare cu totul specială şi asemenea romanelor de acţiune, ţine treaz interesul lectorului, făcându-l să parcurgă, pe neobservate, capitol după capitol. Cartea se citeşte aşadar, cu foarte multă plăcere şi nu poate fi lăsată din mână. Eu personal am citit-o în doar două zile deşi are aproape 700 de pagini. De mult timp nu am mai întâlnit o carte de cercetare literară cu un text atât de fluid, scrisă cu o atât de evidentă implicare emoţională şi vreau să o asigur pe autoare că am trăit, citind-o, clipe de profundă desfătare estetică. Sunt convins că suntem în faţa unei opere de excepţie, care legitimează sintagma de „localism creator” şi care o aşează pe Lucia Olaru Nenati în rândul spiritelor luminate prin care se legitimează în faţa lumii această „Arcadie” a culturii româneşti, care a fost şi continuă să fie, ţinutul Botoşanilor. E o carte care îmbină tot ceea ce vreţi: rigoarea ştiinţifică, echilibrul frazei, frumuseţea expresiei, o carte care cu siguranţă va rămâne şi care şi-a găsit un loc special în patrimoniul de azi, de mâine şi de poimâine.

Prof. GHEORGHE MEDIAN, istoric, muzeograf, şef de secţie la Muzeul Judeţean Botoşani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s