MONITOR CULTURAL * on-line

~Petre Bucinschi: „Prezentul, o maşină sofisticată“

Azi, individul pulverizat în multitudinea de roluri, situaţii ăi poziţii sociale în care nu se recunoaşte pe el însuşi, cu greu îşi va găsi unicitatea şi autenticitatea sa interioară în cadrul unui stil de viaţă personal, coerent, clar, definit.

În ultimă instanţă, efectul standardizării excesive în relaţiile interpersonale, frânează  dezvoltarea umană, blochează creşterea semnificativă în complexitatea personalităţii. Viaţa într-o societate înalt standardizată ULTRAGIAZĂ complexitatea umană, atrofiază stilul ei unic, inhibând spontaneitatea şi creativitatea. Nevoia umană fundamentală este aceea a autoactualizării, nevoia de a trăi la nivelul capacităţilor sale şi de a-şi actualiza potenţiale proprii.

Prezentul, o maşină sofisticată, nu va suferi dacă tot timpul vor fi comandate doar câteva operaţii pe care să le efectueze. În schimb, însă un om va fi profund nesatisfăcut când capacităţile sale vor fi subutilizate, când mediul său de viaţă nu-i va oferi oportunităţi suficiente de dezvoltare personală.

Pe de altă parte, creativitatea şi dezvoltarea personală sunt cerinţe care descriu o altă faţetă impusă de dinamica societăţii actuale. Situaţiile complexe aflate mereu în schimbare cer răspunsuri flexibile, creative, înalt elaborate. Societatea actuală nu mai poate fi susţinută de indivizi robotizaţi ci numai de indivizi cu capacităţi prin care înţelegerea umană, simpatia, cooperarea, sprijinul reciproc, dorinţa de raportare umană propriu-zisă, nu sunt diminuate.

Fiecare îl tratează  pe celălalt şi la rândul său este tratat nu în semnificaţia sa umană, ci ca ipostază simplificată, a unui rol, a unei poziţii sociale la un moment dat.

Riscul standardizării şi depersonalizării îl constituie însingurarea în mijlocul aglomeraţiilor umane.

Filozoful german Emanuel Kant formula norma morală fundamentală: „ acţionează  în aşa fel încât umanitatea din tine şi din celălalt să  reprezinte întotdeauna scop în sine şi niciodată mijloc”.

PETRE BUCINSCHI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s