MONITOR CULTURAL * on-line

~Petre Bucinschi: „Comunicare la început de secol XXI“

Secolul XX, încheiat nu de mult, a înregistrat cota maximă a exploziei mijloacelor de comunicare, dintre ele, televiziunea şi mai puţin radioul au dobândit supremaţia. Despre scopul şi efectele mass-media s-au scris: studii, s-au întreprins cercetări, care ocupă locul unei adevărate biblioteci.

Folosirea frecventă a termenului de comunicare a dus la eroziunea şi tocirea lui în aşa fel încât aproape că i s-a pierdut sensul originar, mai ales dacă luăm în calcul faptul că pentru acest fenomen există în prezent, în jur de 126 de formulări şi definiţii.

COMUNICARE, existent în limba latină, semnifica la început punerea în comun a unor lucruri indiferent de natura lor. O dată cu răspândirea creştinismului s-a conturat sensul sacramental, euharistic, însemnând împărtăşirea credincioşilor în cadrul agapelor ce s-au aflat la originea serviciului liturgic de mai târziu.

În acest sens s-a dezvoltat şi antonimul cuvântului EXCOMUNICARE- interdicţia de a primi împărtăşania, excluderea din comunitate şi punerea practic în afara legii. De remarcat este faptul că românii, în vremurile străvechi, au reţinut doar sensul ecleziastic al latinescului COMUNICARE sub forma cuvântului CUMINECARE. Cele două cuvinte surori: COMUNICARE şi CUMINECARE dau seamă împreună de ambivalenţa procesului de comunicare, evidenţiind dubla dimensiune comunitară şi sacră, „spune profesorul Mihai Dinu într-un studiu elaborat despre această problematică”. Astăzi, televiziunea şi mă gândesc la posturile particulare ca unitent de mesaje bine direcţionate printr-un canal către receptor este interesată doar de audienţă==profit. A cumineca, dacă îşi amintesc termenul, reprezintă în acest caz doar o glumă proastă sau poveşti de adormit.

Institutul Cultural Român a organizat în ziua de 20 aprilie 2003, o dezbatere cu tema „Cultură şi subcultură în mass-media”. Participanţii la această întâlnire ale căror intervenţii au fost publicate şi în revista „ Cultura din aprilie-mai”, în pofida divergenţelor de opinii şi de folosire improprie a unor concepte, au ajuns la concluzia că televiziunea şi radioul sunt doar comunicatori ai culturi, apropierea de cultură se face prin educaţie în şcoală, prin programele de învăţământ dar şi în familie. În acest sens salutară a fost intervenţia domnului Eugen Uricaru, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România: „Cred că în acest moment cultura de masă sau pentru masă este cheia problemei, pentru că în curând, nu cred că vor trece zece ani şi vom avea o ţară analfabetă şi barbară, în curând vom avea probabil câteva personalităţi, câteva excepţii care se vor afirma pe plan mondial, dar nu are nici o importanţă că ei se afirmă pentru că de fapt nu reprezintă nimic, pentru poporul român este o turmă fără păstor cultural”. Nu se poate crede că s-a ajuns la această circumstanţă din cauza televiziunii sau radioului, ele însă pot întreţine şi spori climatul subcultural. Cât despre emisiunile postului de radio naţional România Cultural se poate constata că multe dintre ele comunică persuasiv faptul cultural, deşi de multe ori glăsuiesc în pustiu pentru că este mult mai uşor să priveşti ecranul televiziunii decât să auzi dar mai ales să asculţi, să înţelegi, să procesezi imediat informaţia şi mesajul radiofonic.

Şi totuşi  în această schelărie curbă a televiziunii se înşurubează privirile în tot felul de valori de îndărătnică explorare vizuală, multe priviri implicate în acest dispozitiv al demonstraţiilor.
PETRE BUCINSCHI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s