MONITOR CULTURAL * on-line

~Marina Glodici: „Despre scopul şi calitatea artei“

Într-una din zile, câteva persoane mi-au cerut părerea cu privire la faptul că s-ar putea să apară pe piaţă (desigur internaţională)  alte „lucrări de artă” menite să  aducă „noutăţi” privind imaginea Domnului nostru Iisus Hristos, în afara celor apărute cu o anumită vreme în urmă. Cu un ton plin de regret, spaimă şi oroare ei mi-au spus că toate aduc acuzaţii grave la adresa vieţii Mântuitorului nostru, jertfa perfectă pe care Dumnezeu a primit-o pentru absolvirea lumii de păcatul ancestral, dând astfel o speranţă omenirii pentru salvare, regenerare şi viaţă veşnică.

Ca jurnalist şi scriitor mi-am pus următoarea întrebare: e corect ca un creator de artă să se preteze să atace Adevărul revelat clar şi de neatins de două mii de ani că Iisus Hristos a fost Omul perfect al Terei? Dar El este Fiul Lui Dumnezeu, Creatorul nostru al tuturor!

Regula de bază a oricărui om creator este de a respecta cu stricteţe adevărul şi de a nu ataca valorile umanităţii, ci a le promova cu orice preţ.

Scriitorul este conştiinţa naţiunii lui. Este, sau ar trebui să fie, glasul vieţii care trezeşte viaţa în oameni. Viaţa înseamnă  umanizare, dumnezeire, înălţare, simţire profundă, dragoste, speranţă, credinţă.

A ataca persoana Domnului Iisus Hristos care este Calea, Adevărul şi Viaţa înseamnă a anula credinţa, speranţa şi dragostea şi a arunca în haos întreaga omenire. E o blasfemie care va avea ca urmare o mare pedeapsă.

Şi atunci se naşte următoarea întrebare: aceşti aşa zişi artişti ce scop au cu lucrările lor scrise sub imperiul duhului mândriei, lăcomiei şi curviei ? De a face senzaţie şi vâlvă şi de a-şi vinde operele omorând spiritual oamenii? A le da hrană otravă pentru intelect voinţă şi sentiment? Acele filme ori scene de teatru sau cărţi chiar numai consumate din curiozitate pot aduce grave prejudicii sufletului uman. Şi chiar nu sunt oportune în vremurile de azi în lume.

Marele Franz List susţinea cu o anumită ocazie ideea că artiştii sunt de vină pentru decăderea artei. Ei nu mai veghează  asupra subiectelor şi eludează adevărul. Un artist oricâte ficţiuni ar putea creea nu are dreptul şi îi este interzis să  calce în picioare adevărul istoric şi demonstrat despre viaţa oricărei personalităţi, dar mai cu seamă a unui Dumnezeu întrupat în Om.

Până  unde a mers dorinţa de a fi remarcat şi de a câstiga bani!… La josnicia anticristică de a-şi dispreţui Creatorul şi semenii prin a le lua bucuria vieţii şi speranţei.

Calitatea artei şi scopul ei sunt două mari capitole pe care oamenii înţelepţi ai planetei ar trebui să le revizuiască… şi să oprească  presiunea celor care doresc cu orice preţ distragerea atenţiei de la lucrurile esenţiale, crearea unei confuzii totale pentru a putea manipula şi îndrepta omenirea spre dezastru şi dispariţie. Până unde poate merge dreptul acesta de exprimare şi creaţie?

Şi toate aceste lucruri se întâmplă din cauza îndepărtării omului de Dumnezeu. Şi pentru că mulţi cred că viaţa dezordonată şi boemă este din cauza vremurilor care îi determină să se alinieze în tagma celor fără Dumnezeu şi scrupule care trăiesc împotriva perceptelor biblice. De fapt e decizia lor de a se dezumaniza şi a muri spiritual.

Dacă  spui oamenilor despre Dumnezeu, s-ar putea să râdă sau să te considere prea radical, dar există doar o singură  Cale, un Adevăr absolut şi o Viaţă care merită urmate pentru a ajunge la scopul fericit şi dorit de toţi.

Oamenii cultivaţi şi de bună credinţă ştiu că înainte de toate scrierile din lume a fost cea religioasă. Înainte de toţi creatorii din lume există un mare Creator şi Artist fără seamăn: Dumnezeu. El va cere socoteală tuturor celor care nu Îl respectă pe Fiul Său, Domnul  Iisus Hristos şi de mesajul pe care îl transmit semenilor săi prin lucrările pe care le lasă în urma lor.

MARINA GLODICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s