MONITOR CULTURAL * on-line

~Marieta Găurean: „Romanul poliţist… desuet?“

Dacă am face un sondaj de opinie in rândul publicului român, am constata că cele mai savurate filme sunt cele poliţiste. Acelaşi sondaj de opinie aplicat cititorilor de romane poliţiste ne-ar provoca o profundă dezamăgire.

Ne întrebăm contrariaţi dacă au dispărut cititorii români sau dacă romanul poliţist „nu are piaţă la noi „, lucru remarcat de Nicolae Manolescu.1

De ce nu se citesc romanele poliţiste şi mai cu seamă romanele poliţiste româneşti? Suntem prea preocupaţi să parcurgem sute de pagini de limbaj academic cu dex-ul in faţă pentru a reţine la sfârşit cateva neologisme şi ignorăm romanele poliţiste pentru că sunt prea superficiale?

Critica literară asupra romanului poliţist nu este la fel de stufoasă ca în cazul altor tipuri de roman tocmai pentru că de-a lungul timpului s-a vehiculat pâna şi ideea că romanul poliţist este un gen lipsit de valoare literară.

Este adevărat că există şi romane poliţiste proaste, scrise parcă după acelaşi tipar, lipsite de intrigă, în care e suficient să parcurgi primele pagini ca să-ţi dai seama de final. Acest lucru nu ar trebui sa descurajeze cititorul pentru că scrieri proaste intâlnim adesea şi în alte tipuri de roman. La fel de adevărat e şi faptul că literatura româna cunoaşte o criză a romanului poliţist comparativ cu literatura străină. Să fie vorba despre o timiditate a scriitorilor români in abordarea acestui gen cauzată de statutul precar dat autorului român de romane poliţiste?

Lipsa unei traditii, abundenţa traducerilor, numărul redus al celor care au reuşit să se remarce şi să se menţină, lipsa de profesionalism şi poate interes a criticii literare, reticenţa editurilor, costurile mari care împiedică tiraje şi mai mari, inexistenţa unui sistem eficient de promovare si marketing  au dus la înhibarea autorului. Iată doar caţiva dintre factorii care trezesc reticenţa cititorului român care, lipsit de informaţii, lipsit şi de resurse preferă să-şi cheltuiască puţinii bani pe valori sigure sau pe traduceri care sunt mereu cu un pas înaintea producţiilor autohtone pentru că au avut succes in alte părţi, constată Stelian Țurlea2. Consecinţa e că cititorul român a ratat evoluţia romanului poliţist care a devenit incredibil de complex, intriga poliţistă impletindu-se cu istoria, arta, teologia, psihologia, matematica, muzica. Interesul nostru pentru litaratura poliţistă autohtonă a fost atât de redus încât acum, in faţa raftului cu romane poliţiste recunoaştem doar nume precum Agatha Christie, Raymond Chandler, Arthur Conan Doyle şi şi nu putem spune un nume de autor român de roman poliţist.

În pofida diferitelor încercări de e discredita acest gen, romanul poliţist are o valoare literară si merită citit, constată recent Șerban Tomşa3. Avem autori de romane poliţiste care merită tot respectul,care au dat opere remarcabile din punct de vedere artistic, a căror lectură se face cu o foarte mare plăcere: Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion, Haralamb Zincă,Horia Tecuceanu, Olimpian Ungherea, Petre Sălcudeanu.

O atenţie deosebită merită să fie acordată Rodicăi Ojog-Braşoveanu, considerată doamna policer-ului românesc. În romanele sale, precum Moartea semnează indescifrabil, Enigmă la mansardă, Necunoscuta din congelator, Poveste imorală, Cocoşatul are alibi, Coşmar,O bombă pentru revelion sau in ciclul Melaniei şi romanele de spionaj cu Minerva remarcăm calitaţile sale de scriitoare phihologică, limbajul aparte în care arhaismele sunt foarte bine dozate oferindu-ne o lectură placută şi captivantă. Ar fi suficientă lecturarea unui singur volum pentru ca cititorul să nu lase din mână niciuna dintre cărţile ei şi să se convingă că literatura româna  poliţistă este de calitate.

Dacă dupa 1990 romanul poliţist românesc a cunoscut o oarecare decădere asistăm azi , din fericire, la o încercare de relansare a acestui gen de lectură. Reeditarea romanului Atac in bibliotecă a lui George Arion a cunoscut un succes mai mare decât la momentul publicării. Alte romane recente care merită atentie sunt Filiera grecească a lui Bogdan Hrib, 3 cu ghinion a lui Emil Simionescu.

Lista autorilor şi a romanelor poliţiste ar putea continua, dar sa lăsam cititorul să descopere acest gen care poate fi considerat fără doar şi poate literatură de calitate.
MARIETA GĂUREAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s