MONITOR CULTURAL * on-line

~Lucreţia Berzintu: „Mizzi Locker“

Mizzi Locker (n.14 ianuarie 1917, Radauţi, România, este numele după soţ al lui Mizzi Schachter, cântăreaţă de operă şi profesoară de canto.

Mizzi Locker, provenind dintr-o familie de evrei bucovineni, Iankel Schachter şi Hencze Henie Gartner, se naşte la Rădăuţi, ea fiind al zecelea şi ultimul copil la părinţi, şi, singura fată. Nu a avut norocul sa-şi cunoască tatăl, acesta murise chiar în anul cînd Mizzi se născuse, răpit de o boală necruţătoare. Familia se mută la Storojineţ, mai bine zis, revine aici unde se născuse primii opt fraţi ai lui Mizzi. Șederea la Rădăuţi s-a datorat faptului că acea casă din Storojineţ a ars într-un incendiu. Între timp casa a fost refăcută de către o rudă a familiei care a locuit la aceeaşi adresă îmreună cu familia lui Mizzi, avînd intrări separate. Văduva Hencze Henie Schachter creşte şi educă cei nouă copii (unul murise după naştere), foarte greu, din cauza sărăciei. Mizzi, fiind singura fată dintre fraţi, munceşte din greu alături de mama sa, în treburile gospodareşti, fără să aibă parte de bucuriile copilăriei.

Mama lor, îşi dădea toată silinţa ca cei nouă copii ai ei, pe care-i iubea nespus de mult, să-i ajute si să reuşescă să studieze mai departe, după aptitudinile fiecăruia.

Unul dintre ei, Otto Schachter, ajunând să fie prim-violonist la Opera din Viena, în timp ce era student acolo, la Facultatea de medicină, în perioada interbelică.

Multe momente din viaţa lor m-au impresionat, din povestirile lui Mizzi Locker. Totuşi vreau să amintesc doar unul din ele, unul pe care îl port mereu cu mine în gând. Atunci, când la Storojineţ erau ierni grele, geroase iar copiii mergeau dimineaţa la şcoala, pe jos, mama lui Mizzi, cu înţelepciunea sa nativă, a inventat ceva. A adunat pietricele mici şi netede, le-a curăţat bine, după care le încălzea la sobă şi apoi le punea în buzunarele fiecărui copil cînd pleca la şcoală, să nu le îngheţe mâinile. La prînz, cînd copiii se întorceau acasă, aduceau cu ei şi pietricelele, că trebuiau încălzite a doua zi, şi aşa mai departe.

Înclinaţii pentru muzică, Mizzi a avut din timpul copilăriei, însă talentul i l-a descoperit printr-o întâmplare, cantorul Sinagogii din Storojineţ, pe nume Lerner. Patru fraţi ai lui Mizzi cântau în corul sinagogii, iar cantorul făcea periodic repetiţii cu aceştia în casa lor. Cântau atât de frumos, încât se opreau în loc trecătorii de pe stradă şi ascultau. Mizzi, ascultând din camera alăturată toate repetiţiile fraţilor, învăţase toate textele cântecelor şi cânta odată cu ei. Cantorul auzind-o, a chemat-o şi i-a verificat vocea, constatând că e foarte talentată, motiv pentru care i-a recomandat să urmeze studii de muzică.

Primele ore de pregătire le primeşte gratuit de la o profesoară de canto din Storojineţ, avînd în vedere că familia era săracă. Mizzi, doar după câteva  şedinţe de pregătire, a refuzat să continuie lecţiile de muzică fără plată. Nu-i plăcea să fie compătimită şi să ia lecţii gratuit.

Între timp, fraţii mai mari lucrau câte ceva pentru a susţine familia din punct de vedere financiar iar Mizzi, în clasa a şase – a şaptea fiind, începuse să cîştige primii bani prin muncă proprie, preparând colegi de şcoală la diferite materii, care erau slabi la învăţătură. Astfel că a reuşit să urmeze câteva cursuri de canto în Cernăuţi, contra cost,  cu profesoara Althaim Feler.

Spre adolescenţă, Mizzi se împrieteneşte cu Bernhard Locker, care-i devine soţ mai târziu,  în ciuda faptului că viitoarea soacră n-o dorea de noră, din cauza sărăciei. Iubirea a învins. Viitorul soţ era dintr-o familie înstărită, tatăl lui avînd o fabrică de pielărie în Storojineţ (confiscata în anul 1940 de către sovietici), şi, din dragoste pentru Mizzi, o susţine în cariera muzicală, închiriindu-i şi un pian, fără ştirea  părinţilor.

Primele succese le-a avut pe scenele locale din Storojineţ şi Cernăuţi, culminând cu Radio Cernăuţi.

La 21 noiembrie 1937 Mizzi se căsătoreşte la Storojineţ cu Bernhard Locker, licenţiat în fizică – matematică.

Al doilea război mondial

Fericirea nu a durat prea mult timp deoarece a izbucnit al doilea război mondial, şi, în urma încheierii Pactului Ribbentrop – Molotov, sovieticii le-au confiscat casa şi celelalte bunuri materiale. Familia s-a refugiat la Cernăuţi. A urmat ghetoul iar apoi deportarea. Se făceau deportări în zilele de 7, 14, şi 21 ale lunii iunie 1942. În noaptea de 14 iunie 1942 soţii Mizzi şi Bernhard Locker, plus alţi membri din familie au fost deportaţi din Piaţa Macabi Cernăuţi, mergând până la gară pe jos, apoi încărcaţi în trenuri pentru transport animale au fost duşi în ghetoul din localitatea Ladâjin, lîngă malul Bugului, încercuiţi de către SS şi jandarmi români. După 2 – 3 luni de zile au fost transportaţi cu bacul dincolo de râul Bug, încărcaţi în camioane, au trecut prin multe sate din Ucraina, prin oraşul Gaisin, şi mai departe, pînă au ajuns la marginea satului Mihailovka (la 4 km distanţă faţă de satul Rahniuka), în faţa unor grajduri. Aici au fost descărcaţi, dar pentru că în grajduri erau ucraineni bolnavi şi cu păduchi, au rămas sub cerul liber cîtva timp, pînă ce li s-a găsit un alt grajd.

Aici au fost aduşi ca să lucreze pentru Organizaţia Todt, la carieră de piatră şi construcţii de  şosele. În lotul acesta erau 745 de oameni, din care au supravieţuit doar 13, cei care au avut curajul să evadeze, după cca un an de zile groaznic. Primii care au evadat au fost soţii Mizzi şi Bernhard Locker, apoi soţii Anişoara şi Arnold Dagani (pictorul care a ţinut un jurnal, dupa care a scris cartea „Groapa e în livada cu vişini”, prima ediţie apărută în anul 1947, ed.Socec, Bucureşti), plus alte nouă persoane. Din cei 13 supravieţuitori ai lagărului german al morţii cred că în viaţă mai este doar doamna Mizzi Locker, care, de câte ori citeşte prin ziare sau reviste despre Holocaust, este revoltată că se scrie numai despre deportările în Transnistria şi nimic nu se scrie despre deportările în Transbug. Transnistria este zona dintre râul Nistru şi râul Bug, dar mulţi oameni au fost deportaţi şi dincolo de Bug, o zonă geografică despre care nu se scrie mai nimic, chiar dacă acolo au fost lagăre ale morţii, sub administraţie germană. Nu este scris nici în Raportul Holocaustului…, despre lagărul de la Mihailovka, acolo unde au fost deportaţi şi soţii Mizzi cu Bernhard Locker. A nu se face confuzie cu alte localităţi ce au aceeaşi denumire de Mihailovka, dar care se află în apropiere de rîul Bug, confuzie ce s-a făcut şi la cartea lui Arnold Dagani, ediţia a II-a, ed.Hasefer, Bucureşti, 2004, pag.6, unde s-a adăugat harta cu indicatorul traseului deportării în lagărul german din Transbug (Mihailovka).

După evadarea celor 13 oameni, la cca peste şase luni de zile, ceilalţi deportaţi au fost transferaţi la Tarasivka şi împuşcaţi la groapa comună în ziua de 10 decembrie 1943, pentru „vina” de a fi evrei.

Iată că, ne apropiem de ziua comemorării lor, când, la 10 decembrie 2008 se împlinesc 65 de ani de la grozăviile de atunci.

Din timpul acelei deportări( cca un an de zile) sunt multe momente groaznice de scris (aici a murit şi poeta Selma Meerbaum – Eisinger din Cernăuţi, bolnavă de tifos, iar mama sa d-na Eisinger, a fost împuşcată la Tarasivka în ziua de 10 decembrie 1943), dar mă gândesc că spaţiul de publicare,nu-mi permite să continui.

După război

După razboi, soţii Mizzi şi Bernhard Locker au ajuns la Cernăuţi. Aici Mizzi Locker şi-a reluat cariera muzicală, cîntînd la diverse concerte, cât şi la Radio Cernăuţi. În anul 1945 se refugiază cu familia (soţul şi mama ei) la Bucureşti, după un popas de  trei luni de zile la Botoşani. Aici studiază canto, absolvind Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Devine solistă a Orchestrei simfonice şi în programele de la Societatea Română de Radiodifuziune Bucureşti, ce-şi avea sediul  pe str. General Berthelot. Cântă şi în duet cu Rosi Damph, cu Lica Sade (numele israelian al mamei actritei Sandra şi al tenorului Gabi Sade). A fost primită la Opera de stat pentru rolul Suzanei din Nunta lui Figaro, de Mozart. Între timp, însă, a primit aprobarea pentru a emigra în Israel (decembrie 1950).

Israel

Sosind în Israel împreună cu soţul şi mama sa, la început a fost grea acomodarea, ca la fiecare nou venit, mai ales cînd statul Israel abia se înfiinţase şi mulţi noi veniţi locuiau în corturi. Trebuind să şi trăiască din muzică, Mizzi Locker a depus toate eforturile ca să înveţe limba ebraică dar să se facă cunoscută şi ca o bună cîntăreaţă. Cineva îi propusese să

meargă la Histadrut. Ea a întrebat ce înseamnă acest Histadrut, şi i s-a răspuns ca o glumă: „este o încăpere mare unde doi beau ceai şi unul se-nvîrteşte.

– Cine se-nvîrteşte?

– Ventilatorul!”

Aşadar, lăsînd gluma la o parte,  a mers la şeful Histadrutului  şi a solicitat să cînte în concerte organizate de aceştia. I s-a răspuns că nu este cunoscută de public şi, cu alte cuvinte, au refuzat-o. Nu s-a descurajat şi a continuat: „Bine, voi cînta la început fără să fiu plătită, pentru a mă face cunoscută la public. Altfel, fără să cînt, normal că  publicul nu mă va cunoaşte niciodată!” Cei de la Histadrut au acceptat această variantă, ca Mizzi Locker să cînte fără bani. După doar primul concert, s-a făcut cunoscută la publicul israelian prin vocea sa de soprană, astfel că era solicitată la multe concerte în toată ţara, cu diferite ocazii, cum era de exemplu, la Ziua Independenţei statului Israel, în aceeaşi reprezentaţie cu Getta Luca, Ruth şi Benno Sharon, Tzadoc Savir, Izu Grumberger,  Moshe Yassur şi alţii.

La Opera israeliană a cântat în rolul Michaelei din Carmen. Apariţia ei a stârnit atenţia tuturor, astfel că i s-a dat frumosul rol al Margaretei din Faust. În scurt timp, ea a reuşit să devină favorita publicului. Apariţiile sale la Radio Kol Israel, acompaniată de pian sau de orchestră în programe bogate şi variate, s-au bucurat de ecouri excepţionale. Posesoare a unui frumos sopran liric, o voce versată pe toate registrele, Mizzi Locker se distinge prin muzicalitate şi caracterul său artistic. Cu un repertoriu bogat, interpretând arii serioase din operă dar şi arii strălucite de operete, alături de cântece populare în limbile din toate colţurile lumii, a trăit momente de fericire la aplauzele publicului meloman, acea fericire pe care şi-o doreşte fiecare artist.  A cântat şi în duet cu Lica Sade…, cu Celina Alfandary…

În stagiunea 1954 – 1955, sub organizarea Societăţii Dante Alighieri din Tel Aviv, în concert de muzică vocală a cântat Mozart, „Cosi fan tutte”, împreună cu Celina Alfandary. Deseori a făcut parte din concertele date de Collegium Musicum din Tel Aviv, sub conducerea dirijorului Eytan Lustig, precum şi la serile de cameră din Ierusalim. A stăpânit stilul muzicii de cameră, dar mai mult ca orice, a reuşit să cucerească publicul prin vocea sa expresivă şi emoţională. A susţinut multe concerte în Israel, ca soprană.

Profesoară de canto

În perioada anilor 1961 – 1976, Mizzi Locker a funcţionat şi ca profesoară de canto în cadrul Conservatorului Israelian de Muzică. După moartea soţului ei (Bernhard Locker, prof. de fizică – matematică la Universitatea Bar Ilan) în anul 1971, n-a mai avut puterea sufletească să mai cânte pe scenă. Aşadar, a continuat să dea lecţii de canto în particular, pregătind zeci şi zeci de elevi, care acum, cîntă pe marile scene ale lumii. Unul dintre ei, este tenorul israelian Gabi Sade.

În prezent, Mizzi Locker îşi trăieşte viaţa de pensionară cu amintiri frumoase din trecut, mergând din când în când la vreun concert în Tel Aviv. Citeşte diferite publicaţii în limbile: ebraică, română, germană, engleză, franceză. Uneori, când are ocazia, îi place să converseze în limba idish. E tristă că n-a avut parte de ceea ce iubeşte cel mai mult, de copii. Dar cel mai mult suferă că şi-a pierdut soţul la o vîrstă tânără (58 de ani),când era în ascensiune profesională, fiind doctorand în fizică la Universitatea Bar Ilan. Locuieşte în oraşul Ramat Gan, alături de asistenta sa socială, între ele existând o relaţie reciprocă de respect deosebit, şi o prietenie intelectuală.

Informaţiile de mai sus le deţin din povestirile doamnei Mizzi Locker, din documente ale perioadei respective, cât şi din presa anilor respectivi, inclusiv o critică scrisă de Moshe Gorali şi publicată în presa israeliană de limbă ebraică.

LUCREţIA BERZINTU

18 noiembrie 2008, Ramat Gan.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s