MONITOR CULTURAL * on-line

~Ionuţ Caragea: „Promiscuitatea poetică şi sindromul dictaturii pe atelierele literare“

Nu demult vorbeam despre două ateliere literare cu nume de rezonanţă : Agonia şi Europeea. Spuneam atunci despre Agonia, site aparţinând inginerului Radu Herinean şi ajutat îndeaproape de preotul Paul Bogdan, că „este de departe cel mai cunoscut site şi cel mai accesat de către iubitorii de poezie. Din păcate este şi printre cele mai slab cotate în ceea ce priveşte nivelul calitativ al textelor. Însă, pentru un novice în domeniu, acest site poate reprezenta ciclul primar în arta scrisului şi şansa de a se lansa mai departe… Marea atracţie a acestui site o reprezintă recompensarea textelor mai reuşite cu stele, recomandările şi numărul de comentarii primite (sau vizualizări). Acest fenomen a devenit obsesiv până la gradul de dependenţă. Şi, mai mult de atât, în sprijinul acestor obsesii, anumite grupuri de interes comun au găsit eficient comerţul de tip: eu îţi dau stea, tu îmi dai stea, eu îţi comentez, tu îmi comentezi, eu te iubesc, tu mă iubeşti… acest site devenind mai mult un iarmaroc literar, bâlci, bisericuţă, un spectacol de drame shake-baby-shakespeare şi nicidecum un site care să filtreze cu adevărat creaţiile deosebite. În această capcană a recompensărilor au căzut şi unii scriitori care, probabil din lipsă de activitate pe siteurile elitiste, au găsit amuzant acest show al comerţului virtual. Ideea este că orice fel de publicitate este bună, mai bine să fii rege în ţara agoniştilor decât agonist în ţara regilor… Nici nu mai vorbesc de anumiţi veleitari care, trecând de la munca ogorului direct la elitismul Agonic, se cred, prin semidoctismul de care dau dovadă, ceva mai inteligenţi decât Cioran. Nici nu mai vorbesc de tinerii scriitori, studenţi la filologie sau filosofie, care au ajuns lideri incontestabili şi precursori ai marilor curente literare, unele deja intrate în istorie… altele care abia asteaptă să fie inventate. Să nu fiu înţeles greşit, sunt şi oameni care vor cu adevărat a se implica în creşterea valorică a acestui site, dar care din păcate sunt rapid îndepărtaţi de către şleahta de veleitari, în timp ce responsabilii siteului sunt mai mult preocupaţi de depistarea clonelor, de scanarea ip-urilor şi mai puţin de atragerea unor personalităţi din lumea literară. Numărul criticilor este practic inexistent, numărul scriitorilor de valoare este infim, şi este şi normal, niciunul dintre aceştia nu se va coborî la rangul miilor de versificatori care nu au nicun fel de recunoaştere sau realizări în domeniu şi care vor face front comun împotriva oricărui autor…/ Ce a devenit literatura virtuală pe acest site? Un mijloc de „agăţare” ieftină, un mijloc de a-ţi afişa formele fizice la biografie pentru a atrage atenţia, un mijloc de a prolifera limbajul vulgar, pentru a demonstra că distinşii domni au putze şi că distinsele domnişoare sunt nişte caţeluşe în călduri? Au trecut atâţia ani de la revoluţie şi democraţia, libertatea, sunt la fel de prost înţelese, pâna la gradul exhibiţionismului. Căci asta este literatura pe acest site, un exhibiţionism. Iar cei care-l practică trăiesc în promiscuitate poetică.”

Aş mai adăuga următoarele lucruri cu care s-au confruntat mai mulţi scriitori : rubrica Atelier literar, locul unde ar trebui să ajungă, după decizia editorilor, textele foarte slabe şi cu greşeli. Ce am constatat în schimb? Că acest Atelier a devenit un loc în care sunt aruncate multe creaţii de valoare, aparţinând chiar autorilor care s-au afirmat în afara spaţiului virtual şi au obţinut numeroase premii la concursuri naţionale. Cine contesta acest lucru sau cine îşi ştergea textele încadrate la Atelier, avea accesul scăzut şi i se interzicea să posteze. Iar în locul editorilor, spre justificare, răspundeau alţi indivizi, aflaţi în relaţii bune cu aceştia. Nu făceau decât să atace dur autorul şi creaţia lui, invocând şi inventând motive care de care mai bombastice. Invidia editorilor, mulţi dintre ei fiind amatori şi fără realizări literare, a ieşit la suprafaţă când unul dintre ei, pe nume Vasile Munteanu, a declarat într-un comentariu că este mai bine să fii fruntaş în satul Agoniei decât codaş în afara lui. Bun, domnilor. Şi atunci cum de mai aveţi pretenţii că reprezentaţi un site naţional de poezie când, de fapt, faceţi ce vreţi şi vă bateţi joc de creaţiile celorlalţi, în timp ce propriile dumneavoastră texte le puneţi mereu la recomandate, ca adevărate vârfuri de piramidă?

Mulţi au contestat aceste nereguli. Multora dintre ei nu li s-a răspuns la emailuri iar comentariile din subsolul paginilor au fost şterse. Da, şterse fără nicio explicaţie. Adevărul doare. Reacţia multor scriitori a fost evidentă : o stare de dezgust dar şi o părere de rău. Pentru că, nostalgic, erau ataşaţi de acest site unde au pus umărul prin contribuţia cu texte personale.

Concluzia? Cine câştigă mereu în imagine? Bineînţeles că proprietarii siteului şi cei care se află în graţiile lor, editorii. Restul sunt la mâna lor.

Din păcate, reiterez, Agonia are un blazon care nu îi face cinste, în plus fiind cel mai mediatizat site de literatură pe internet. Si dacă mai pică serverul – mai sunt poet?

Spuneam despre siteul Europeea că este un nume ce se vrea de prestigiu. Un nume ce vrea să atragă respectul… Dar pe care, din păcate, „am descoperit în plus câteva fenomene şi mai şocante : atacul la persoană şi vulgaritatea excesivă. De foarte multă vreme, pe acest site patronat de profesorul Ion Corbu şi clona sa Emanuel Cristescu (nu ştiu exact cine este clona şi cine originalul), există un individ cu pseudonimul Ecsintescu Virtual folosit cu bună ştiinţă pe post de Pit Bull. Am încercat timp de luni de zile să înţeleg marea dragoste a patronului pentru animale, de ce acest patron permite ca acest câine să latre şi să muşte pe oricine are curajul să bată la porţile literaturii. Am încercat şi de fiecare dată când căutam un răspuns, lătrăturile erau atât de insistente şi josnice, chiar şi pentru un animal chipurile de rasă, încât foarte mulţi autori nu au rezistat şi au plecat dezgustaţi.

Însă au fost unele persoane care şi-au făcut singure dreptate. Drept prin urmare, de sărbători, am asistat la un atac devastator asupra siteulul Europeea, soldat prin ştergerea tuturor textelor din baza de date. Comentam pe atunci : « Şi dacă pică serverul… mai sunt poet? ». Era o referire la veşnica discuţie cu privire la scrisul pe suport fizic sau virtual. Era şi o părere de rău pentru miile de texte pierdute definitiv de către autorii credincioşi internetului şi Europeei.
Paradoxal, acest atac a avut efecte benefice. Pe de-o parte, patronul Emanuel Cristescu a înţeles că era necesar un regulament prin care să-şi stăpânească odraslele, pe de altă parte câinele nostru îşi găsise o potaie pentru care manifesta o dragoste la ceva mai mult de patruzeci de grade cât avea sticla de votcă pe care o slăvea zi şi noapte. Şi uite-aşa, siteul Europeea a devenit un balcon în care Romeo îi făcea Julietei dedicaţii erotice, înlocuind cuvintele vulgare cu puncte puncte şi arâtându-i patronului că şi câinii pot fi animale inteligente, chiar dacă dau mereu din coadă.

Reacţiile nu au întârziat să apară. Proteste la adresa limbajului porcos, proteste la nerespectarea regulamentului, toate acestea venite din partea unor oameni care voiau să-şi vadă liniştiti de creaţiile lor, într-un mediu strict literar. De gura lumii, patronul Emanuel Cristescu a decis să-şi pună câinele în cuşcă şi să-l lege cu lanţul. Cu avertismentul că la prima abatere i se va scădea porţia de mâncare şi i se va pune botniţă.

Însă cât credeţi că au durat minunile? Câinele a reuşit să rupă lanţul (sau i s-a dat drumul?) şi a început din nou să latre. Atunci am amintit patronului de avertismentul dânsului şi răspunsul a fost pe cât de tăcut pe atât de miraculos. Din ghenele Europeei au apărut toate potăile care rodeau şi ele pe acolo la un os de celebritate.

Probabil o să vi se pară amuzantă această poveste. Însă, pentru un nume de asemenea rezonanţă precum Europeea, ceea ce se întâmplă pe acel site este o ruşine şi o jignire adusă la adresa limbii române şi a literaturii în general. Îmi pare rău de oamenii simpli, fără pretenţii literare, care vor să îşi posteze creaţiile şi să se poată bucura cu adevărat de un mediu benefic activităţii lor. Un mediu în care să evolueze, prin interacţiune şi respect, prin comentarii constructive.
Din păcate, nu foarte multe persoane ştiu să utilizeze şi să exploreze internetul la maxim. Există atâtea locuri în care ar putea posta dar preferă să rămână şi să facă jocul unor indivizi fără scrupule. Poate că încă mai au speranţă în suflet. Poate că încă mai cred că răul se poate îndrepta. Aşa cum am crezut şi eu. Răspunsul este, din păcate, evident : niciodată.”

Aş mai adăuga că, după mai multe luni, lucrurile nu diferă cu mult faţă de cum erau înainte. De gura lumii şi prin efortul mai multor scriitori, printre care şi Ioan Peia, userului Escintescu Virtual i-a fost redus nivelul de acces. Însă ce credeţi? Sub ochii şefului Emanuel Cristescu, Ecsintescu îşi postează creaţiile greţoase şi atacurile la persoană folosindu-se de contul iubitei sale, IBG. În zadar au protestat userii, şeful cel mare ştie mereu să se fofileze, postând texte prin care îndeamnă la respectarea regulilor, el însuşi, ca proprietar, nefiind în stare să le aplice.

Astfel Europeea a devenit un circ şi mă întreb : oare distinsul profesor chiar asta a urmărit la înfiinţarea siteului?

Se observă că aceste ateliere virtuale sunt marcate de personalitatea, interesul şi scopul celor care le conduc. Un alt exemplu ar mai fi şi siteul Hermeneia unde Virgil Titarenco se face că plouă când unii dintre useri încalcă regulamentul, în timp ce alţii trebuie să trăiască mereu cu frica în sân. În timp ce useri precum Andu Moldovan îşi dau în petec şi caută mereu o ţintă pe care să-şi verse frustrările. În timp ce creaţiile de valoare sunt ignorate şi la rubrica de recomandate stau mereu textele celor din consiliul Hermeneia.

Concluzia? Atelierele literare sunt un spaţiu în care proprietarii nu sunt decât nişte mici dictatori care, rupţi de realitatea înconjurătoare, îşi exercită abuziv şi părtinitor funcţia.

Din păcate, tocmai datorită acestui lucru, există o ruptură între cele două lumi literare, a atelierelor de creaţie şi a revistelor şi publicaţiilor serioase, fie pe suport fizic, fie online.

Tocmai datorită acestei rupturi, mulţi autori cu potenţial se vor pierde şi vor fi absorbiţi de marea mediocritate şi marele compromis existent pe atelierele literare. Alţii se vor pierde prin bloguri, nefiind în stare să îşi mai depăşească actuala condiţie.

Cert este un lucru. Atâta timp cât nu există un mediu sănătos al atelierelor literare, care să asigure tranziţia, trecerea de la stadiul de amator la cel de autor recunoscut, literatura română va avea de suferit. Chiar dacă românul, prin excelenţă, este un poet, el va rămâne unul fără valoare.

IONUŢ CARAGEA

20 octombrie 2008-10-20, Montréal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s