MONITOR CULTURAL * on-line

~Ionela Simona Oprea: „Prima dramă franceză despre români“

Legăturile care unesc ţara noastră şi sora ei mai mare, Franţa, sunt binecunoscute, iar originea lor se pierde în negura timpurilor. Pe plan literar, nume celebre precum Abatele Prévost, Jules Verne, Alexandre Dumas-père, Lamartine, Marcel Proust, Emile Zola, Apollinaire au dedicat numeroase pagini realităţilor româneşti. În ceea ce priveşte teatrul, o piesă având ca subiect românii, iar ca scenă de desfăşurare teritoriul patriei noastre, apare în 1821, cu titlul L’Armure ou le Soldat Moldave.

Melodrama în trei acte, reprezentată pentru prima oară la Paris, la Teatrul Veseliei (Théâtre de la Gaîté), în 20 octombrie 1821, îi are ca autori pe domnii Cuvelier şi Léopold. Publicul, format pe atunci din funcţionari şi mic burghezi, trăia alături de personajele de pe scenă, iar plăcerea lor deosebită era produsă de triumful virtuţii, de învingerea persecutorilor – final obligatoriu pentru o melodramă. De aceea, întâlnim o intrigă întortocheată, misterioasă.

În piesa amintită, acţiunea se desfăşoară în ţinutul Tomarova, ţinut situat în vecinătatea Basarabiei, nu departe de Dunăre şi Prut, în secolul al XVI-lea. În incipit, facem cunoştinţă cu boierul Zamiscès, staroste al Tomarovei, un bătrânel cumsecade, obosit de viaţă, supus diferitelor încercări, suferind încă, după ce în urmă cu optsprezece ani, turcii i-au incendiat conacul, i-au ucis soţia şi fiul nou-născut, Theodosie. A rămas la tron doar din sentimente patriotice, doar pentru a-şi apăra ţara mult iubită. Intenţia lui de a se retrage la o mănăstire este supusă eşecului, datorită intervenţiei supuşilor care-l roagă să rămână, ca un garant al liniştii şi datorită capului justiţiei, omul său de încredere, Alexander, care-l convinge că nepotul său Boreslaw, moştenitor de drept, nu merită onoarea de a-i lua locul.

În alt plan îşi face apariţia bravul soldat Ivan, sub pseudonimul Andrew. Acesta a luptat cândva pentru Ștefăniţă-Vodă, fratele lui Zamiscès, i-a salvat viaţa lui Boreslaw, însă, din motive bine întemeiate, s-a retras în Transilvania. Ca în orice operă romantică, întâmplările sunt complicate. Personajul principal, soldatul Ivan, alias Andrew, nu e altcineva decât fiul lui Zamiscès, fiu crezut mort şi plâns de tatăl îndurerat.

Înzestrat cu armura de învingător a tatălui, oferită de cea care l-a crescut ca o mamă, Ivan – Theodosie se întoarce în Moldova, iar emoţiile revederii pământului natal îl copleşesc. Acestora li se adaugă bucuria revederii Phedorei, sora lui, rămasă singură, fără apărare, expusă pericolelor. Primind de la sora lui un plic secret, transmis de mama lor înainte de a muri, bravul soldat trebuie să viziteze un notar să afle care este adevărata lui identitate, cine-i sunt părinţii reali. Pe drum, e răpit de bandele de basarabeni comandate de Stevăr, confidentul lui Boreslaw, care se temea să nu piardă dreptul la tron.

Între timp, Zamiscès, aflând de caracterul deloc nobil al nepotului său Boreslaw, îl trimite pe tânăr în Polonia, promiţându-i mâna fiicei unui nobil polon. Stevăr îl sfătuieşte pe Boreslaw să acţioneze cât mai repede, să nu piardă nicio clipă. În acest moment, totul se complică, evenimentele se precipită, ritmul acţiunii devine din ce în ce mai alert şi ne apropiem de punctul culminant al acţiunii.

Stevăr, în armura lui Ivan, încearcă să îl omoare pe Zamiscès care îşi plângea soţia şi unicul fiu. Victima nu a reuşit să distingă decât armura atentatorului. În aceeaşi armură apare în zori Ivan, care reuşise să evadeze din mâinile tâlharilor basarabeni. Înlănţuit şi condamnat la moarte, bravul soldat Ivan o trimite pe Phedora la notar după actele ce i-ar salva situaţia. Motivul identificat aici, vinovatul fără vină, fără nicio şansă de scăpare pare destul de forţat construit. Impresionează, însă, seninătatea cu care Ivan – ca orice locuitor al plaiurilor mioritice – îşi acceptă soarta. Autorii îl pun într-o situaţie limită, precum a ciobănaşului moldovean, o situaţie ce pare fără ieşire.

Totuşi, glasul sângelui se face auzit. Pe Zamiscès îl încearcă nişte sentimente stranii în prezenţa inculpatului despre care nu ştie că e chiar fiul său, Theodosie. Îl crede nevinovat, dar dacă legea l-a condamnat, nu se împotriveşte. Chiar în momentul în care Alexander, confidentul său, îi dezvăluie identitatea fiului, justiţiarul Zamiscès îl iartă, dar nu îl salvează, pentru că nimeni nu e mai presus de lege.  Și-a regăsit fiul pentru a-l pierde încă o dată.

Însă, acţiunea nu se încheie aici. Aşa cum specia literară a timpului o impunea, dreptatea trebuia să triumfe. Asasinul Stavăr îşi recunoaşte vina, iar Theodosie este salvat.

Subiectul piesei, destul de alambicat, ne transpune în Moldova secolului al XVI-lea, o Moldovă expusă pericolului turcesc. Personajele zugrăvite în antiteză – bravul soldat Ivan şi trădătorul Stavăr – se caracterizează în mod indirect. Să nu uităm că Ivan alias Theodosie reprezintă moldoveanul romantic, îndrăgostit de ţinutul natal, patriot, devotat, credincios, iar trădătorul Stavăr îşi are originea în Basarabia. Toate personajele au ieşit din imaginaţia autorilor. Probabil pentru o notă de exotism, acţiunea a fost plasată tocmai în Moldova. Numele personajelor nu prea sunt specifice româneşti.

Celebrul cercetător Charles Drouhet spune în Studii de literatură română şi comparatăL’Armure ou le Soldat Moldave ar fi „prima lucrare literară ale cărei personaje sunt români”[1]. Îmi permit să îl contrazic, deoarece am identificat români prezenţi şi în alte lucrări scrise mult înainte de 1821: de exemplu, romanul Lumea morală al Abatelui Prévost, apărut în 1760 sau romanul în trei volume L’Héroine moldave, publicat în 1818 de către doamna Gacon-Dufour. Nu ignorăm totuşi meritul operei, este întradevăr prima piesă de teatru ce are personaje din ţara noastră şi a cărei acţiune se derulează în întregime în Moldova.

BIBLIOGRAFIE

L’Armure ou le Soldat Moldave, mélodrame en trois actes, de Mm. Cuvelier et Léopold. Représenté pour la première fois à Paris, sur le Théâtre de la Gaîté, le 20 octobre 1821. Paris, Chez Pollet, J. –N. Barba, Madame Huet, 1821.


[1] Charles Drouhet, Studii de literatură română și comparată. Cuvânt înainte de Zoe Dumtrescu-Bușulenga, ediție îngrijită, note, tabel bio-bibliografic și postfață de Silvia Burdea, București, Editura Eminescu, 1983, p. 280.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s