MONITOR CULTURAL * on-line

~Gheorghe Postelnicu: „Poezia ca mod de viaţă (cronică la volumele lui Nicolae Gâlmeanu)“

Cu două volume de versuri apărute în doi ani consecutivi („Cămaşa lui Lot”- 2008 şi „Plângea Iisus” – 2009), Nicolae Gâlmeanu continuă ciclul liric din care mai face parte „Mirele pietrei” – 2006. Pe măsură ce episoadele se înmulţesc, fiecărei lucrări îi slăbeşte autonomia. Întregul exercită propria presiune asupra componentelor. Cărţile anterioare (poezie şi proză, începând cu 1996) nu constituie încă lumi pierdute, dar gravitează din ce în ce mai lent şi mai îndepărtat în jurul nucleului compus din cele trei mari. Prelucrarea observaţiilor arată că odată cu creşterea numărului de volume pe unitatea de suprafaţă ar apărea forţe centrifuge care ar favoriza apariţia unor asteroizi, dar impresia este că sistemul încă nu s-a răcit, pentru că, de la materia poetică difuză până la organizarea ei într-un metasistem stabil, nu mai este decât un pas. Probabil, viitoarea carte.

Susţinând că elementul original al modelului său poetic îl formează spiritul inepuizabil, etern, primitiv, N. Gâlmeanu demonstrează că actul creaţiei nu este decât un proces de asumare a stării umane neorganizate văzute ca un prototip divin căruia artistul îi datorează opere desăvârşite. Mircea Eliade afirma că, pentru a fi locuit, orice spaţiu este mai întâi trecut din Chaos în Cosmos, altfel spus, primeşte o formă care îl face real. Tema principală a sistemului poetic al lui N. Gâlmeanu este creaţia şi spiritul de sacrificiu al creatorului prin alte şi alte ritualuri. Piesele ultimului volum au o continuitate pe care o recunoaştem şi dintr-un lexic preluat din celelalte două. Neologismele preferate (vulvă, cocotă, retardat, copulaţie, stress, chiuretă, placentă, padoc, gnoză, nupţial, incunabulă) stau alături de multe regionalisme şi forme populare (neleapcă, zăbun, zvâc, scoc, cotârlă, zoaie, gârniţă, râniş, copaie), iar atunci când vocabularul este nesatisfăcător, poetul face jocuri facile de cuvinte (implantau implantatorii, umbresc umbre, manipulanţii marcau cu marca, sondele îi sondau, nesătulul sătul), foloseşte perechi de paronime (căruţaş – căuzaş, cală – culă, zebră – zăbrea, ether – etern, teoremă – teorimă) care însă coboară tensiunea versurilor cu multe sute de volţi („Drumul”, „Scrisoare de departe”, „Jilav”, „Fabulă”, „Şcoala primară”).

Poezia lui N. Gâlmeanu e gravă, problematică, interesată de social mai mult decât pare la prima vedere, cu puţine dezlănţuiri lirice. Lirismul, cât există, este subtextual, deliberat rece, prezentând bornele incendiate ale prezentului: ipocrizia, trădarea, oportunismul, vulgaritatea, devenite norme de existenţă. Un prezent continuu obţinut prin transformarea imaginativă a timpului. Nu vreau să folosesc formule mari ca „plângere christică”, „construcţie poetică”, „distopie postmodernă”, „edificiu piramidal” (textual, oniric), deoarece, cu siguranţă, pentru N. Gâlmeanu (născut la 6 august 1946 în Cislău) în acest moment poezia este expresia singurului mod de viaţă prin care se raportează la social, dar, scriind, nu scapă de coşmaruri, ci îşi purifică lacrimile care îi scaldă obrazul.

„Plângea Iisus” este o apariţie specială şi polemică în raport cu direcţiile poeziei buzoiene manifestate în ultimii ani. Excelent „Cuvântul de întâmpinare” semnat de D.I.Dincă, trădând încă o dată apropierea tematică dintre cei doi, afinităţile spirituale. Poemele lui N. Gâlmeanu nu pot lăsa indiferent pe nimeni, de la cititorul formal, până la cel avizat de dorinţa de a ţine în viaţă suprarealismul.

GHEORGHE POSTELNICU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s