MONITOR CULTURAL * on-line

~George Motroc: „SCRISOARE întreDESCHISĂ despre 30 ianuarie / 1 februarie ziua (uitatului) nostru contemporan – I. L. Caragiale“

Intrăm se pare într-un DECENIU AL UITĂRII şi  în care, aşa cum s-ar fi spus într-un alt loc şi într-un alt secol, lumea merge din ce în ce mai rău, spre ghilotină…

Astfel, de 15 ianuarie, puţini au mai vorbit la tv sau în presă despre Mihai Eminescu; la Protv, la ştiri,  am văzut un omagiu, folosind un eufemism, ,,inedit”: s-a  vorbit de POET  la rubrica de sport, atunci când un jucător de fotbal născut în aceeaşi zi a recitat câteva versuri; faptul că a  făcut-o fără o minimă intonaţie , reprezintă cel mai puţin relevant aspect al problemei …

De 1 februarie, ziua de naştere a unui alt clasic şi deopotrivă contemporan de al nostru – I. L. Caragiale, se pare că nici măcar la rubrica de sport nu a mai fost spaţiu… Cât despre vreun fel de alte manifestări omagiale oficiale la nivel naţional, acestea, folosind cuvintele autorului devenite în timp  parte a folclorului urban, au fost admirabile, sublime, putem zice,  dar au lipsit cu desăvârşire…

Desigur, se pot inventa (pre)texte facile care nu fac cinste acelor oameni de cultură care le debitează ca nişte adevăraţi caţavenci:

…  159 de ani de la naştere nu este o cifră rotundă sau o dată spectaculoasă care să atragă atenţia publicului şi să aducă profit unei instuţii (,,Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti ne-a declarat că instituţia nu a pregătit ceva special zilele acestea: „159 este o cifră nesemnificativă. Îl vom sărbători pe Caragiale anul viitor, când se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui” ) sau noua personal, ca să ne ajute să ne vindem cartea (Dan C. Mihăilescu ,,se pregăteşte, însă, pentru anul 2012, când se va comemora centenarul morţii lui Caragiale, şi are pe masa de lucru volumul „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”);

… faptul că data ar fi 1februarie sau după alte surse 29-30 ianuarie ( această neclaritate a fost perpetuată şi de manualele de limbă română în care pot fi găsite, în funţie de editură,  date diferite sau uneori nici măcar precizată ziua pentru a evita orice polemică sau posibilă eroare);

… faptul că există o criză din punct de vedere financiar, amplificată de  un şi mai mare haos, dezinteres  şi nepricepere din punct de vedere managerial (Contactat de „Adevărul literar şi artistic”, Radu Enache, consilierul lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat: „În acest moment, ministerul nu contribuie financiar la niciun eveniment legat de Caragiale. Potrivit oficialului, „iniţiativa trebuie să vină din partea instituţiilor de cultură subordonate ministerului”. Or, nu au existat proiecte legate de sărbătorirea lui I.L. Caragiale, a adăugat Radu Enache);

… faptul că lui Caragiale nu i-ar fi plăcut ceva banal de protocolar, aşa cum aflăm de la Realitatea tv că s-a întâmplat la Ploieşti: ,, Municipalitatea a ales, la fel ca si in cazul lui Eminescu, sa sarbateasca mai devreme implinirea celor 159 de ani de la nasterea lui Caragiale. Asta pentru ca 30 ianuarie pica in week-end. Ceremonia de evocare a fost una obisnuita cu cateva alocutiuni si depuneri de flori. …”

… sau, de ce nu, faptul că de I. L. Caragiale ne amintim aproape în fiecare zi trăind, ca simpli spectatori sau actori, scene similare celor din piesele sale…

Aşa cum se poate observa şi din rândurile de mai sus, în presă puţine sunt articolele care merită citate şi din care am şi citat mai sus; oricum, ele pot şi merită să fie consultate pe site-urile respectivelor gazete- Adevărul şi Dilema ….

Nici măcar un SINGUR  gest de minimă reverenţă prin iniţierea unui  ceva  mai costisitor proiect cultural: vreo ediţie aniversară, o ediţie multimedia sau de vreun studiu critic… De aceea, mă întreb: Câtă naivitate să crezi precum un amic care spunea cu doar câteva zile înainte că în acea seara, mai la toate posturile româneşti, se va vedea numai teatru… ?! Probabil că ar trebui un … ,, plebiscit” sau măcar un sondaj în legătură cu dorinţa românilor de a-l aniversa şi pe Caragiale, astfel încât ministeriabilii să nu mai găsească scuze gen radu enache şi să se poată ocupa legal şi măcar convenţional de organizarea aniversării lui Caragiale….

Ştiu..deja sunteţi mirat,probabil şi plictisit şi mai probabil gândiţi…,, Stimabile… să lăsăm plebiscitul…; să trecem la cestiune.” Da, chestiunea a fost dezamăgirea şi mai mare provocată de reacţia Profesorului Mircea Vasilescu pe care îl admiram toţi atât de mult în timpul facultăţii, cel care amintea şi ne vorbea deseori la orele sale de Caragiale, dar care a ales acum sa-l omagieze, în rubrica sa din ,,Dilema”, prin … tăcere, de frică ca nu cumva să  păcătuiască prin festivism. Am sperat  că se va  revanşa oarecum prin participarea, cu doar câteva rânduri la articolul din Adevărul despre naşterea a marelui dramaturg…

Touşi, rămân cu cel puţin două dileme:

Propunerea sa de ,,aniversare”, nu mi se pare  inspirată nici măcar ca glumă, din moment ce ni se cere să păstrăm un … moment de reculegere în … ziua de naştere a celui mai mare dramaturg român: ,,să păstrăm un minut de tristeţe naţională că, fir’ar să fie, nici anu’ ăsta n-am fost mai buni…”

Trist este că în afară de prieteni / admiratori, până şi detractorii, se pare , l-au uitat s-au şi-au găsit alte ,,victime” mai slabe şi de pe urma cărora să câştige mai multă atenţie publică ; în alţi ani mai citeam câte o opinie care reuşea să stârnească mai mult zâmbete decât revoltă, poate chiar si o mică-mare polemică literară. Probabil că o astfel de  situaţie l-ar fi întristat pe cel care îi scria lui Paul Zarifopolde la Berlin: ,,Mai cu seamă de când cu vacanţele, nu mai primesc din ţară nici o vorbă, parcă am murit, aşa m-au uitat toţi… Dacă nu altceva, măcar persecuţia, dar nu indiferenţa!” ( sublinierea mea)

Pentru cei interesaţi de OMUL Caragiale,  doar pentru plăcerea textului, recomand ( re)citirea potretului  făcut de C.Bacalbaşa…

Pentru cei  cei interesati de SCRIITORUL  Caragiale recomand  acel mic omagiu personal, poate formal, de a citi măcar câteva pagini din operele sale în luna februarie…

 

P.S. Au trecut deja câteva  zile de la acel eveniment… Mă gândesc ,acum ca şi atunci, să mai trimit sau nu aceste rânduri?!  Poate că reacţiile mele au fost (prea) exagerate…

Oricum, Intuiţia mea a fost corectă: scrisoarea mea a devenit pierdută din cauza poştei electronice sau probabil că ,,andrisantul” a considerat şi de această dată că tăcerea rămâne cel mai bun răspuns …

GEORGE MOTROC

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s