MONITOR CULTURAL * on-line

~George Brătescu: „Uniunea Ziariştilor Profesionişti 1919 – 2009 – compendiu aniversar“

În atmosfera plină de patriotism care domnea în ţară după încheierea primului război mondial şi mai ales după istoricul moment al reîntregirii României petrecut la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 , cincizeci de ziarişti foarte tineri din Bucureşti au luat iniţiativa constituirii Uniunii Ziariştilor Profesionişti , organizaţie menită să grupeze gazetarii din toate regiunile istorice , să-i solidarizeze şi în acelaşi timp să le dea prilejul de a deprinde meseria exercitand-o în spirit democratic . Esenţa acestui deziderat o constituia profesionalizarea prin creaţia publicistică de mare ţinută , la nivel occidental .

La 11 ianuarie 1919 a avut loc adunarea generală  de constituire a uniunii , care s-a ţinut în imobilul de pe strada Sărindar , unde s-a  aflat mai târziu berăria Berlin . A fost adoptat statutul şi a fost aleasă conducerea uniunii . Trebuie subliniat entuziasmul care domnea în această primă reuniune , explicabil prin vârsta participanţilor căci , doar cu câteva mici excepţii , ei nu depăşeau treizeci de ani . Printre aceştia se numărau Victor Iamandi , Eugen Filotti şi George Macovescu – viitori miniştri , apoi Nicolae Batzaria , Ion Minulescu , Ion Pas , Cezar Petrescu – poeţi şi prozatori care se afirmau încă de pe atunci în literatură , Constantin Papacostea , Samson Abramovici , Brunea Fox , Dinu Dumbravă , Ion Felea , Mircea Grigorescu , I.G.Peltz , Nicolae Pora , Jean Vulpescu şi Pamfil Şeicaru – ce vor deveni peste ani personalităţi ale gazetăriei româneşti .

După  aprinse dezbateri cei prezenţi au ales prin vot unanim ca preşedinte al UZP pe cel mai în vârstă şi mai cunoscut dintre ei, în persoana publicistului Heinric St. Streitman , care nu împlinise la acea dată cincizeci de ani .

Heinric Streitman era licenţiat în filosofie şi doctor în ştiinţe fizico-chimice . Debutase ca ziarist în 1894 la ziarul „Românul” condus de C.A.Rosetti, apoi publicase în ziarele „La Patrie” de limbă franceză , „Munca” , „Facla” , „Contemporanul” şi era consilier în Ministerul de Externe . În acelaşi timp deschisese librăria „Hasefer” , o adevărată  expoziţie de artă , tixită de tablouri valoroase , cu salon de lectură elegant , totul mobilat şi organizat în stil veneţian . Veritabil om de cultură , Streitman se situa în afara redacţiilor ziarelor , publicând articole pline de savoare şi detaşare politică , deşi cochetase cu cercurile socialiste în studenţie , la Paris . La Bucureşti era însă curtat de oameni politici de dreapta precum I.G.Duca , doctorul Constantin Angelescu şi Constantin Argentoianu , care-i frecventau cu regularitate salonul de lectură , comandând cărţi rare şi scumpe . Streitman era un erudit , un enciclopedist . Cunoştea bine Talmudul , Coranul , Evangheliile creştine ca şi pe Malarme’ şi Rabelais ; avea  un stil subtil , maliţios , ironic , bănuitor , indulgent adesea . Scrierea lui se detaşa prin cursivitate fiind admirată de Tudor Arghezi şi chiar imitată mai târziu de acesta .

Iritat de evoluţia politică şi evenimentele sângeroase din Rusia , Streitman s-a dezis de socialism , persiflând bolşevismul şi pe Lenin , devenind liberal în gândire fără a intra în partidul Brătienilor . Apoi a trecut la dreapta eşicherului politic , a fost ales în comitetul executiv al Partidului Naţional Agrarian al lui Octavian Goga şi deşi era evreu , a făcut campanie electorală cuziştilor . L-a sprijinit material şi l-a sfătuit pe Pamfil Şeicaru pentru a realiza ziarul „Curentul”. La bătrâneţe Streitman a sfârşit ca evreu de extremă dreaptă în tabăra sioniştilor militând pentru formarea unui stat israelian în Palestina , fără ca pentru aceasta să fie persecutat de regim .

La adunarea generală de constituire a UZP , Streitman fusese propus preşedinte de un ziarist foarte tânăr , Pamfil Şeicaru , cel care a condus câţiva ani mai târziu celebrul ziar „Curentul”. Acolo , la „Curentul” au lucrat o perioadă ca redactori mai mulţi membri fondatori ai UZP ca Mircea Stein , Brunea Fox şi Moses Rosen , devenit peste ani rabin .

La acelaşi congres de constituire sau mai corect spus adunare generală  , a fost ales secretar general Vasile Canarache , licenţiat în istorie , redactor la „Adevărul”.După  suprimarea abuzivă a ziarului , în 1937 la comanda lui Carol al II-lea , Vasile Canarache obligat de împrejurări se va dedica arheologiei , descoperind vestigiile portului antic Tomis şi celebrul mozaic roman , precum şi o mulţime de alte piese de arheologie cu care a deschis un muzeu astăzi foarte cunoscut în ţară şi în străinătate . Stabilit la Constanţa nu a abandonat profesia de ziarist , continuând să publice articole pe teme istorice în diverse ziare bucureştene . Canarache a fost la senectute unul dintre cei ce au revigorat Uniunea Ziariştilor în 1955 .

După  ce adunarea generală de constituire s-a consumat , toţi cei prezenţi au sărbătorit evenimentul la restaurantul „Trei ochi sub plapumă” unde cânta taraful Ochialbi . Atmosfera din cadrul Uniunii era caldă şi colegială , remarcându-se solidaritatea de breaslă şi  etica profesională , mai presus de simpatiile politice sau convingerile religioase . Jurnaliştii se ajutau între ei , conlucrau adesea , chiar dacă erau angajaţi în redacţii diferite .

Un exemplu pitoresc şi inedit în felul său a fost cazul Petrache Lupu . Brunea Fox şi Samson Abramovici călătorind cu trenul spre Băile Olăneşti în acelaşi compartiment cu un preot de ţară din Maglavit , au auzit de la acesta povestea unui cioban care pretindea că-L văzuse pe Dumnezeu , precum Moise . Preotul era foarte indignat de această istorie , însă cei doi ziarişti , intuind un reportaj de senzaţie , l-au întovărăşit pe preot la Maglavit renunţând la sejurul de la Olăneşti . L-au convins pe preot să le dea exclusivitatea materialelor publicistice şi s-au întors la Bucureşti cu un reportaj care a făcut vâlvă fiind publicat în ziarul „Dimineaţa”. Pamfil Şeicaru a preluat ideea , pornind o amplă campanie publicistică cu acordul celor doi care aveau exclusivitatea cazului . Fox şi Abramovici au scris cărţi de rugăciuni şi broşuri cu caracter creştin , deşi erau evrei , toate tipărite la „Curentul” lui Şeicaru . Afacerea a luat o asemenea amploare încât toată lumea s-a pricopsit de pe urma ei . Chiar şi ciobanul care locuise într-un bordei s-a trezit cu o casă arătoasă din cărămidă şi în plus , a fost chemat să-l binecuvânteze pe suveran la palatul regal .

De altfel , această  solidaritate profesională a fost stipulată  în statutele modificate de adunările generale consecutive din martie 1921 . Tot atunci au fost consfinţite regulile organizatorice , inclusiv aceea de a primi în UZP numai ziarişti cu studii cel puţin liceale şi care trăiau din salariul primit de la o publicaţie de cel puţin trei ani .

Printre principiile statutare fundamentale se aflau : sprijinirea intereselor ziariştilor profesionişti , îmbunătăţirea stării lor materiale , acordarea de pensii suplimentare la bătrâneţe , apărarea prestigiului şi demnităţii membrilor , reglementarea raporturilor de muncă , inclusiv instituirea postului de director sau redactor şef în mod obligatoriu ocupat de un ziarist profesionist , impus patronilor de presă , constituirea de cercuri profesionale şi a unui „atelier de creaţie publicistică”.

Uniunea îşi mai propunea de asemenea să  editeze o revistă profesională  şi să înfiinţeze o şcoală  de ziaristică . Asemenea cerinţe erau fireşti , deoarece pe atunci meseria se învăţa pe apucate de la meseriaşi mai bătrâni care , mai toţi o depriseseră în Franţa , Germania sau Austro-Ungaria . Un punct major îl constituia extinderea Uniunii în întreaga ţară prin filiale locale , ceea ce s-a şi reuşit .

În 1922 , UZP a putut să convoace primul Congres al presei române la Bucureşti, cu care prilej au fost evocate succesele obţinute de Uniune – printre care încheierea contractelor de muncă pentru ziariştii profesionişti , dreptul la preaviz plătit la încetarea apariţiei publicaţiei , acordarea repausului duminical şi a concediului de odihnă plătit . (În majoritate drepturi sindicale)

Uniunea a realizat schimburi de valori profesionale inclusiv prin afilierea la Federaţia Internaţională a Ziariştilor cu sediul la Paris , a participat la congresele şi acţiunile acesteia, a instituit o Comisie de etică care avea ca scop supravegherea severă a recrutării personalului din presă . Comisia era învestită cu puterea declanşării acţiunilor de eliminare a acelor ziarişti care prin conduita lor compromiteau porestigiul breslei .

La congresul din 1923 , desfăşurat la Cluj , au fost stabilite câteva reguli organizatorice noi printre care lărgirea cadrului Uniunii prin primirea ca membri a redactorilor din agenţiile de presă , graficienilor şi fotoreporterilor , crearea unei case de ajutor , înfiinţarea unui tribunal de onoare pentru rezolvarea incidentelor dintre ziarişti , patroni sau persoane particulare , organizarea unor aşezăminte menite să sporească cultura profesională şi generală a membrilor , acordarea de premii pentru cele mai bune creaţii ziaristice .

Congresul din 1930 a avut ca raportori pe Dimitrie Gusti („Menirea radiofoniei româneşti şi universitatea radio”) , Tudor Vianu („Cinematograf şi radiodifuziune în politica culturii”) şi Constantin Papacostea („Despre presă şi problemele ei culturale”).

Eugen Filitti a prezentat un studiu documentat privind acţiunea presei în societate , arătând că publicistica stimulează solidaritatea socială , naţională şi internaţională , formează conştiinţe colective , educă , având datoria de a informa corect şi onest în toate domeniile , în final deţinând forţa de a controla viaţa politică ca a patra putere în stat .

În 1931 a avut loc un nou congres la Bucureşti , în plină criză economică şi politică . A fost salutată înfiinţarea Casei de retragere şi pensiuni a ziariştilor , organizată printr-o lege specială la presiunea UZP de către guvernul  ţărănist Iuliu Maniu . Prin lege , ziariştii membri ai casei de pensii cât şi patronii lor erau obligaţi să contribuie cu diverse cote la strângerea unui fond suplimentar de alimentare a bugetului general .

Anul 1935 a fost marcat de congresul ţinut la Oradea unde s-a anunţat evenimentul mult dorit de ziarişti – crearea unui învăţămant superior de practică şi teorie a presei . Prima catedră a fost inaugurată la Universitatea din Bucureşti , fiind embrionul viitoarei Facultăţi de ziaristică . Congresul de la Oradea a fost ultimul din perioada interbelică , deoarece la 30 decembrie 1937 regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea a suprimat o mulţime de ziare şi reviste printre care „Adevărul”,”Dimineaţa” şi „Lupta”. Un an mai târziu au fost suprimate partidele politice şi sindicatele , toate fiind reunite forţat în „Frontul Renaşterii Naţionale” , organizaţie politică unică avându-l ca şef suprem pe rege . Organizaţiile profesionale şi sindicatele ziariştilor au fost transformate în corporaţii de breaslă . Singurele care au scăpat de acest masacru politic de tip fascist au fost UZP şi Asociaţia Generală a Presei Române care erau membre ale FIZ de la Paris . Carol al II-lea s-a ferit să-i supere pe francezi , când războiul bătea la uşă .

În 1943 , deşi UZP era practic inactivă încă din 1938 , refuzând să elimine din rândurile sale redactorii ce lucraseră în publicaţii de stânga sau de origine evreiască , guvernul antonescian a găsit de cuviinţă să suspende organizaţia prin decret , fără însă a o desfiinţa . La începutul anului 1944 , guvernul Antonescu a creat aşa numitul Colegiu sau Consiliu al Ziariştilor , menit să „epureze” presa de redactorii care nu puteau proba prin acte că „ sunt de origine română neîndoielnică sau se trag din părinţi creştini de origine etnică neiudaică” , iar cei căsătoriţi trebuia să facă dovada similară pentru soţ sau soţie .

După  actul de la 23 august 1944 , în februarie 1945 , câţiva ziarişti printre care George Macovescu , George Ivaşcu , Dante Dănciulescu , Ion Felea , Gheorghe Dinu , Mihnea Gheorghiu, Leon Sărăţeanu majoritatea provenind din redacţia ziarului „România Liberă” care apărea ilegal din 1942 , reuniţi în casa profesorului Alexandru Graur din strada Plantelor , au pus la cale reactivarea UZP . Tot ce au reuşit atunci a fost constituirea unei grupări denumită „Ziariştii Asociaţi” care nu a primit însă aprobarea de a funcţiona ca asociaţie profesională , iniţiatorii mulţumindu-se cu statutul de societate comercială .

Societatea a editat două ziare „Momentul” şi „Cotidianul” cu capital privat , care au apărut până în 1947 când au fost suprimate . Directorul ziarelor era Leon (Leonaş) Sărăţeanu iar secretari  de redacţie Samson Abramovici, Gigi Teodorescu şi Jean Vulpescu . Deşi apăreau în regim privat , guvernul Petru Groza , dominat de comunişti,  le-a impus un comitet de redacţie condus de Grigore Preoteasa , aşa cum la „Universul” comitetul de redacţie era condus de Ana Pauker iar la „Adevărul” de Leonte Răutu . Aceste aşa-zise comitete de redacţie aveau în secret rolul de a face să dispară marile cotidiane de tradiţie , acţiune care a reuşit în final . „Adevărul” şi-a încetat apariţia în 1951 iar „Universul” în 1953 .

În septembrie 1944 fusese reactivat Sindicatul Ziariştilor , înfiinţat înainte de război de către Constantin Bacalbaşa . După  nici trei luni a fost inclus forţat în Uniunea Sindicatelor de artişti , scriitori şi ziarişti . Pe de altă parte continua să funcţioneze Consiliul Ziariştilor creat de guvernul Antonescu înainte de a se prăbuşi , ceea ce constituia un anacronism politic . Vă reamintesc : UZP nu fusese desfiinţată ci doar suspendată în 1938 .

Această  situaţia ambiguă a dăinuit pană  în anul 1955 , când UZP a fost reactivată . Un an mai târziu , unul dintre dezideratele majore ale Uniunii , acela de a avea o publicaţie proprie cu caracter profesional s-a împlinit , fiind editată revista „Presa Noastră”. Primul număr a fost redactat de Ion Felea , participant la constituirea UZP din 1919 şi Gheorghe Brătescu devenit ulterior redactor şef al publicaţiei cu nume schimbat în „Presa Panoramic”. Tot ce se publica provenea de la colaboratori , revista fiind o tribună profesională .

Uniunea Ziariştilor Profesionişti a avut ca prim preşedinte după  1955 pe eminentul publicist Nestor Ignat , decan al Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti . Sub numele simplificat de Uniunea Ziariştilor această organizaţie de creaţie profesională a fost cunoscută până în 1990 , cand a revenit la vechiul ei nume – UZP .


Membrii fondatori ai UZP în 1919

Samson Abramovici , S.Albu , N.Rusu Ardeleanu , C.Băleanu , Al.Bălăceanu , Nicolae Batzaria , Ion Biciolla , Clement Blumenfeld , Brunea Fox , Sebastian Bornemisa , Vasile Canarache , Al Cazaban , I.N.Calafeteanu , Emanoil Cerbu , M.Conitz , Raoul V.Culianu , Jean Cuţana , George Cuţana , Romeo Drăghici , Nic Davidescu , Dinu Dumbravă , Ion Felea , Eugen Filotti , Constantin Graur , Mircea Grigorescu , Georges Horia , Alex Hurtig , Victor Iamandi , D.Iov , George Macovescu , George Mantta , Alexandru Mavrodi , G.Maxim , Nicolae Măciucă , Ion Martalogu , Ion Minulescu , Constantin  Miciora ,Ion Pas , Constantin Papacostea , I.Peltz , Cezar Petrescu , N.Pora, Liviu Nasta Popescu , Eugen Relgis , Moses Rosen , Henric St.Streitman , G.Stroe , Pamfil Şeicaru , Mircea Stein , Haralambie Tăriceanu , Gh.Teodorescu , Jean Vulpescu .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s