MONITOR CULTURAL * on-line

~George Anca: „Super Kiki“

Acum o oră, i-am zis doamnei Kiki de Augustin Petre. Nu-şi amintea. El îmi vorbise, în anii ’80, de directoarea Bibliotecii Americane din Bucureşti. Am şi întâlnit-o la indieni, în iie românească. Totuşi, la finele discursului ei despre călărie pe cal vs cămilă, aminti adineauri, în librăria Sadoveanu, de patru prieteni ai ei duşi: Dan Grigorescu, Iordan Chimet, George Muntean, Mihai Pop. Dintre cei prezenţi, i-a mulţumit Antoanetei Ralian pentru că recomandase cartea la editură.

Toată lumea, Kiki în sus, Kiki în jos. Plaja Vaikiki din Honolulu Ştefan Baciu o rima franţuzeşte, poate apud Mira, nevasta din Râmnic, prietenă cu Paul Claudel, ambasador în America, după China. Dacă studentul Obama o fi fost şi la cursuri de spaniolă aici, profesor l-a avut pa Baciu.

Da, încă o carte despre India, cea mai recentă, pe linia E.M. Forster, Mircea Eliade, Tom Scott? Încă o carte a unui diplomat? A şi apărut pentru prima oară în traducere românească : Nonny, Nani de Kiki Skagen Munshi, Taj Books and Media. Aparent, cu o primă carte literară, în toiul pensiei, Kiki începe o carieră românească. I-am spus, public, anul trecut, după Iraq, presa americană v-a nedreptăţit, n-a dezaprobat. Pe urmă am luat-o după “Ziua”, că d-na Kiki face comparaţii între Iraq şi România.

Intenţionează să scrie (şi) o carte despre România. Din atâta experienţă diplomatică în ţări din Africa, Asia, Europa, ce subiect va alege, post-Bellow? Şi în prezenta povestire cu dedesubt ecvitaţionist (ar putea începe un curent de spiţă gender numit aşa) calul se cheamă Stormy (cel american), altul Tufan (Furtunaticul, în hindi, care şi-n română ţinând piept).

Va deveni Nonny o anti-Lolita pentru cititorul român (singurul posibil, deocamdată?) America mai are de aşteptat. Depinde şi de ce s-o fi  întâmplând cu literatura, după diplomaţie. Religioasă? Ezitare. Dar India şi România, pe care le iubiţi mărturisit, sunt religioase. Semiaprobare.

Un mister, cheile sigur diplomatice ale povestirii fetei de 12 ani descoperind India, înainte de Nehru, sau cu el, în anii 20. Plecând fără voie în deşert, familia gazdă având – prin încălcarea unui tabu – compromisă logodna fetei lor, americanca ajunge (biografic?) dinaintea maharajahului: “- Namaste, ce mai faceţi, Înălţimea Voastră, chiţăi Nonny, simţind că era mai sigur să folosească ambele feluri de salut şi dorindu-şi ca inima ei să-şi potolească bătăile.”

Chiar, de ce nu mănâncă indienii carne de vită, se miră Nonny. ” Iar Jai spunea că a mânca o vacă ar fi la fel cu a mânca o persoană – şi avea dreptate.”

Oricum, Nonny începe ca o super Kiki. De pe plaja Vaikiki în deşertul Rajasthanului, călare.

GEORGE ANCA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s