MONITOR CULTURAL * on-line

~George Anca: „Lola şi Delia, solemnitate şi extaz“

De fapt, Delia şi Stefano, cei doi tineri din Verona. Şi fapt e că în tinereţe, prin ’67-’68, când eram radioreporter şi pentru ştiri muzicale, am întâlnit-o, ascultat-o şi intervievat-o, la Ateneu, pe Lola Bobescu. Mi-a plăcut să lucrăm aşa la repezeală, mi-a scris în autograf. Cam la vârsta ei de atunci am ascultat, într-o companie elevată, în 3 martie 2010, în Sala Mică a Ateneului – sus se serba Ion Iliescu orchestrat ca întotdeauna de SPP -, un concert de neuitat interpretat de Delia Diaconescu, vioară, şi Stefano Chiozzi, pian. În program: Schumann, Chopin, Enescu, Franck.

La partea a treia a Sonatei opus 105 în la major, de Schuman, mi-am zis „iuţeală”, în loc de „repezeală”, cu gândul la Lola, da, violonista, Delişoara, pentru părinţi, se smulgea din gravitaţia întregului sonatei spre a-l recontura deplin. După prima cunoştinţă cu erosul vioară-pian, auzim într-o română impecabilă: Dedic această Nocturnă Deliei, iubirea mea cea mare. Ea are 26, el 27, Chopin 200 de ani şi două zile. Nocturna răsunase solo, ca aici, dar şi în fabrica a trei piane, în replici moderne româneşti, la Universitatea de Muzică, la Festivalul Chopin de zilele trecute. Ea-şi întoarce foile să o poarte clapele, văd că îi făcusem şi eu o dedicaţie ca dintre melomani. El uite că ştie pe dinafară şi Nocturna şi Scherzo. Atunci, vom fi având, per caso, de a face cu un lirism delio-italo-chopinian. Fără glumă, ba valpurgii, orgi de mătase. Romeo ritornato.

Taina labirintică şi-o rezolvă împreună în extaz, Impromptu concertant de Enescu. Între şoptiri de final publicul are de aflat că, sus, există protocol zero. Ne jigneşti, ce are una cu alta, sare cineva aproape de scandal, şi nu al lui.

După pauză (încotro?), Franck. Încă o sonată în la major (mama Deliei şi-a dat doctoratul cu sonate româneşti de secol 20). Bemolii viorii, fractalii pianului. Dansează pianul după vioară? Se înalţă graţia într-un tango al eului muzical. Capelmaestra devine shakti, energie.

Solemnitate şi extaz. Iată că pentru violonista Delia Diaconescu recrearea mesajului sonor este un act solemn, nu o mimare graţioasă a unor modele experimentate. „Fractalii muzicali” deduşi în procesul derulării ardentei ei interpretări o catapultează într-un mare joc de scenă. Secvenţele muzicale nu se repetă în copie ci se multiplică evolutiv spre înălţimi de frumuseţe neîntreruptă. Violonista şi vioara sunt un tot organic, mişcarea în aer a mâinilor şi a bustului întrece orice gest coregrafic studiat şi sfarmă un posibil proiect de sculptură votivă. Delia Diaconescu rupe cătuşele tradiţionaliste ale muzicii. Împreună cu auditoriul aflat în seara zilei de 3 martie 2010 în Sala Mică a Ateneului am asistat la un moment de extaz componistic, interpretativ şi auditiv. Sonata de C. Franck …

Ia să scriu nepoatei mele Odette Creangă-Kurth, şi ea violonistă, şi soţului ei, Dr. Richard Kurth, decan la Universitatea Muzicală din Vancouver. Dear Odette and Richard,

I attended last evening at Romanian Atheneum a cameral concert by Delia Diaconescu (Diaconelli) – violin, and Stefano Chiozzi, piano. They played from Schumann, Chopin, Enescu, Franck. She is 26 and lives in Verona at an aunt. A Litvanian professor told her she has the sound of Oistrach, and a Greek listener called her Maria Callas of the violin. She gave concerts in Europe and Asia. I am friend with her father, director of National Technical Museum, and so I come with his question: is any chance she may be invited there, to VISI or elsewere for concerting? Thank you and all the best.

Marea poetă şi pianistă, de profesie filosof , Margaret Chatterjee, semănând cu Lola Bobescu la chip, mă lua deseori la concertele europene de la India Intrnational Centre în New Delhi, unde îmi doresc, Your Excellency Debashish Chakravarti, să evolueze şi Delia Diaconelli şi Stefano Chiozzi. Pe vremea aceea, îşi făcuseră pe acolo vad mai ales muzicieni italieni. Am citit pe faţa unui pianist orb din Florenţa teroarea când, la sfârşitul marelui său concert, sub ovaţii, o fată se apropia spre a-l încununa cu, poate foşnitoarea, ghirlandă, dându-şi seama din ce în ce, până ce gloria florală îi plonjase pe umeri, i-am văzut extazul.

Forza Delia Diaconelli!

GEORGE ANCA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s