MONITOR CULTURAL * on-line

~Dr. Dorel Schor: „Icoanele o surprinzătoare libertate de expresie“

În urmă cu câteva decenii, colecţionarii de artă au descoperit frumuseţea icoanelor. Ele nu au mai fost considerate în exclusivitate obiecte de devoţiune, utilizate numai în liturghiile bisericeşti sau în casele particulare ale credincioşilor, ci şi opere artistice deosebite, creaţii frumoase încărcate de semnificaţii teologice, dar şi estetice, de tradiţie şi istorie.

„Eikon” înseamnă  în greaca veche imagine, chip. Termenul, mult mai vechi decât creştinismul, a devenit generic pentru orice imagine creştină sacră, bidimensională folosită ca obiect de cult. În religiile mozaică şi musulmană există stricta prohibiţie de a-l reprezenta în imagini pe Dumnezeu precum şi alte simboluri religioase. În schimb, în creştinism, unele icoane şi-au depăşit scopul iniţial.Se cunosc colectivităţi care le-au considerat miraculoase sau făcătoare de minuni.

Iubitorul de frumos, care ţine seama şi de destinaţia iniţială a icoanei, de imagine sacră, o interpretează, în primul rând, ca pe un tablou care, în ciuda subiectului aparent limitat,  beneficiază de o largă libertate de expresie. Primele icoane au apărut în răsăritul Europei prin secolul 4. Mai târziu s-au risipit pe întregul continent, unele foarte preţioase, altele populare, întotdeauna lucrate migălos, majoritatea pictate pe lemn, în tempera, în culori cu amestec de ou. Cu timpul, icoanele , cu imaginea lor sacră şi cu semnificaţia imaginii abordată dintr-o multitudine de unghiuri de vedere, au stabilit trepte sociale, conceptuale, de grad religios.

Mai mult decât atât, divizarea bisericii a influenţat şi stilul icoanelor, distingându-se acum (în mare) icoane ortodoxe, catolice, copte…Cele ortodoxe, bizantine, au uneori incluziuni metalice, destinate să protejeze imaginea. Dar există şi tapiserii sau tablouri, în sensul obişnuit al cuvântului, considerate  icoane.  Temele majore ale icoanelor catolice sunt inspirate din vechiul şi noul testament, în timp ce icoanele copte işi propun să ilustreze istorii şi legende, în stil artizanal african.

În urmă cu multe decenii am primit un tablou din Argentina care ar pute fi, foarte bine, o icoană, personajele biblice (Maria şi fiul ei, evrei) având trăsături…amerindiene. O altă piesă, descoperită de mine într-o piaţă de vechituri din Germania, într-o cutie, şi ignorată de vânzător, s-a dovedit a fi o icoană grecească pe lemn, reprezentându-l pe Paul (Shaul). Este un portret de bărbat de toată frumuseţea.

Voi încerca să ilustrez textul cu guaşa pictorului argentinian, cu icoana din piaţă, dar şi cu câte un exemplu bizantin, catolic şi copt. Pentru că, se dovedeşte încă o dată, că frumuseţea acestor obiecte nu cunoaşte limite geografice sau teologice, iradiind putere, intimitate, credinţă şi o surprinzatoare libertate de expresie.

Dr. DOREL  SCHOR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s