MONITOR CULTURAL * on-line

~Daniel Mureşan: „Cunoaştere şi creaţie artistică cu referiri speciale la artele plastice“

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Convingeri şi neîncredere

Avem nevoie de a crede în ceva , de adevăr , dreptate şi finalităţi favorabile.

Cu toate că este firească nădejdea noastră în a ne onora intenţiile şi ne străduim , ne aflăm prin atâtea dependenţe , în cele mai multe cazuri , la mijlocul drumului dintre încredere şi neîncredere.

Ambele stări sunt la fel de justificate şi chiar necesare. Cum ar putea fi altfel, având în considerare puterea noastră limitată ?. Lumea a primit şi acceptă atâtea polarităţi,  cum sunt: materia şi spiritul; finitul şi infinitul; raţionalul şi iraţionalul; relativul şi absolutul; binele şi răul; adevărul şi minciuna; frumosul şi urâtul; iubirea şi ura; sârguinţa şi lenea; răbdarea şi graba; hotărârea şi apatia; corectitudinea şi necinstea , şirul antinomiilor poate continua cât ţine viaţa . Prezenţa în cumpănă a acestor stări este predestinată, fie şi pentru faptul că ne-am  născut  într-un anumit loc, timp  şi nu le putem depăşi tectonica şi reverberaţiile .

Cineva, desigur în parte şi cu voia noastră, ne-a pus în faţă atâtea lucruri diferite ca opoziţiile  mai sus pomenite – dar şi situaţii asemănătoare,demersurile nu ştiu ale cui într-o continuă eboşă , până aproape de identitate, deci greu ori foarte greu de diferenţiat ; atâtea corelaţii, raporturi obligatorii şi întâmplătoare şi încă o sumă impresionantă de moduri de abordare şi evaluare, înţelegere, încât nu-i de mirare că dându-ne liberul arbitru, nu putem avea mai multă încredere decât nesiguranţă.

Pentru a rămâne cu încredere şi certitudini în aspiraţiile noastre, cu forţă, cu o stare de spirit care să ne îndemne la creaţie, acel Cineva a creat legile existenţei. Ne-a întins o mână de ajutor, oferindu-ne treptat, posibilitatea de a descoperi şi întrebuinţa, de a avea de la început în  neîncredere  şi puţină încredere. Acel Cineva atât de mare a  lăsat pe lume, cu o anumită divină suflare , artişti şi creaţie, pentru a pune accente sensului vieţii . In cazul bucuriei  trezite de  cunoaşterea operei de artă, discutând în contextul conturat, grija cea mare a fost lăsată în seama experţilor fiindcă există, în general, încrederea că ştim să facem aprecieri docte. Ceea ce văd oamenii cu ochii lor, aud cu urechile nu le vine să creadă că nu este aievea, că nu coincide cu adevărul, că nu este valoros sau lipsit de valoare (după propria apreciere). Exemplele sunt luate din întreaga împărăţie .Ocupaţi-vă , voi Apollo şi muze cu măsura cuvenită între optimism şi pesimism , urât –frumos … Dacă ne oprim asupra tăriei încrederii creatorilor în operele lor , avem de faţă marea asemănare a oamenilor .Poate că artiştii trăiesc cu mai mult dramatism momentele de incertitudine şi că  Marii plăsmuitori au şi vocaţia de a se încrede în ceea ce va însuma viitorul. (Problema prezintă nenumărate posibilităţi, atâtea câţi creatori şi momente de plăsmuire există). Ajunşi în acest punct, adică de a-1 asemui pe scriitor, pictor, muzician ş.a.m.d. (din perspectiva încrederii – neîncrederii) cu ceilalţi semeni, .. se poate pune şi întrebarea: dacă îl putem cunoaşte pe autor după opera sa? La Fontaine ne spune că DA. Să fie chiar aşa? DA şi NU! în primul rând există tot atâţia autori câţi lectori, privitori, ascultători receptează opera (creaţia).  Aprecierea este făcută din punctul de vedere al subiectivităţii lectorului, al gustului, al capacităţi sale de analiză. In alt sens (autonom) – al criticii de specialitate, al decantării valorii în timp, autorul se poate identifica cu opera sa. Dar din punctul de vedere al moralităţii (al coloanei vertebrale drepte sau încovoiate, atât de încovoiate de nu mai poţi privi …), din nou se complică lucrurile. Tabloul cu demnitatea , epocile , ruşinea este inepuizabil .În dictatură  numai anumiţi autori de talent au avut forţa să rămână , până aproape de capăt ,cinstiţi în creaţia lor. Talentul, chiar geniul se întâlneşte doar uneori cu adevărata virtute.

******

Intenţia de a ne cunoaşte

Sigur că avem interesul, dorinţa de a ne cunoaşte pe noi înşine. Suntem îndemnaţi la această încercare „cunoaşte-te pe tine însuţi” – vesteşte inscripţia de pe frontispiciul Templului lui Apollo. Cuvinte atribuite mai multor celebrităţi (Thales din Milet, Chilon din Sparta, Solon din Atena). Ce-am mai putea spune despre noi? Cât de bună ne este memoria (câte cunoştinţe am adunat), cât am putea trăi în condiţii normale, cât suntem de fragili ori rezistenţi (cu aproximaţie, desigur), pe ce loc ne-am clasa între un număr de participanţi. In ansamblu vom putea şti aspecte cantitative şi mai puţin cele calitative. Prin asimilarea cantităţii şi a calităţii vom ajunge,după mare sârguinţă, la o jumătate de măsură. Pentru a nu rămâne neexemplificate atributele, (caracteristicile importante), calitatea – vom aminti că puţin sau foarte puţin vom înţelege îngemânările ori deosebirile (opoziţiile) dintre fapte, procese, fenomene. La acelaşi mod vom şti cât suntem de inteligenţi, fiindcă suntem şi nu suntem puşi în situaţia de a ne implementa conexiunile până la consecinţele lor practice , văzute într-un timp îndelungat . Uneori, când suntem atraşi de acele legături ce denotă isteţime, putem fi perdanţi din cauze imorale (desigur, independente de voinţa şi conştiinţa noastră). Mai uşor de găsit ne sunt performanţele creative – prin acceptarea ori respingerea lor de către comunitate (şi aici, din prea multe cauze, domneşte o anumită , obraznică relativitate).

Tot ambiguu ne vom cunoaşte voinţa, disponibilităţile cu care vom începe şi vom termina o acţiune. Nici chiar judecăţile noastre artistice nu ştim la ce nivel se situează. Atâţia , vai îşi schimbă părerea când un altul i se opune , a avut cândva simţul valorii ?  N-o să ne cunoaştem niciodată suficient. Sigur că topurile vor rămâne

******

Cât se ştie să fíe pentru toţi

După ce ne-am exprimat părerea că ne putem înălţa, în cunoaştere, până la o jumătate de.măsură, ce ne-am putea dori mai mult decât: ceea ce se ştie să fie pentru toţi. Punctul de vedere acceptă relativitatea altor convingeri , propria sa relativitate …

Suntem plămădiţi pentru a căuta cu înfrigurare şi a descoperi cât de mult se poate. Vom ajunge la jumătatea de măsură ce ne-a fost predestinată.? Această proporţie nu înseamnă ceva numeric (măsurabil), ci mai degrabă, ceva care cuprinde atât lucruri însemnate (esenţe), cât şi lucruri neînsemnate (fenomene), la o proporţie căreia îi zicem jumătate de măsură. Nu este uşor să ajungi la această proporţie. Drumul este înţesat de opinteli şi se deschide la această jumătate a paharului în momentele sale de graţie .

Cum de rostul nostru în lume se opreşte la o jumătate de măsură? Constatarea la zisa proporţie vine din toate direcţiile. Nu ştim nici lucrurile simple în întregime, ci tot după o cumpănire peste a cărei prag nu se trece. Nu ştim unde se opresc şi dacă se opresc raporturile cantitative (numerele, volumele). Cu atât mai mult nu cunoaştem, decât aproximativ, particularităţile lucrurilor. In privinţa infinitelor conexiuni ale existenţei  ce să mai zicem?

Din toate ştim câte ceva. Ştim şi caracteristici esenţiale care ne aureolează statutul existenţial. Avem, bineînţeles, rangul suprem între vieţuitoarele cunoscute.

Cineva vrea să simţim că suntem dăruiţi cu acesta bucurie, „a jumătăţii de măsură’1. Este mult? Puţin?. Este pentru toţi dăruită această cinste? Pentru că de această onoare să se bucure Umanitatea, mai é nevoie să fie presărată pretutindeni, în fiecare zonă, aşezare, punct, fără excepţie – privind condiţia socială, posibilităţile de naturi atât de diferite . Dumnezeu să ajute ca proporţia ce ne-a fost hărăzită să fie răspândită pretutindeni. Oare are pe cine să ajute ?

In domeniul cu atâtea planuri ale  cunoaşterii şi creaţiei artistice, după cum avem în vedere Umanitatea ori un ins oarecare, jumătatea de măsură este ceva tangibil sau o veşnică prezumţie .

******

Nevoia de adevăruri

O minciună are nevoie de sprijinul alteia şi alteia , deoarece numai aşa se creează în faţa oamenilor aparenţa adevărului , lucru ştiut ,fiindcă azi  se fac astfel de demonstraţii cu o asiduitate demnă de o cauză nobilă . Cine n-a constatat acest adevăr?. Nu ajunge însă să-l fi constatat , parcă nu-i suficientă nici atitudinea critică …

Suntem dispuşi să primim doar adevăruri , în ciuda minciunilor ce ne inundă ; conştiinţa noastră morală este selectivă în această privinţă. Ceea ce transmitem este o altă problemă , în acest din urmă caz  conştiinţa îşi modifică exigenţele.

Un alt lucru ştiut vine dinspre adevăr de la faptul că şi un adevăr are nevoie de multe alte adevăruri, în a exprima un conţinut mai întins, chiar dacă acel conţinut, în dimensiuni concrete, este doar un firicel. Ne mulţumim de multe ori cu acel firicel care ne place, ne aduce bucurie , e pasajul speranţei ….

Deoarece „imaginea contextului”; a ceea ce este complex, încorporează o sintaxă (înţeles conex), deţine prin aceasta şi întregirea înţelesului. Situaţia adevărului conex este valorificată în lucrarea de faţă – prin multe exemple în care se demonstrează cum semanticul se integrează în sintactic şi sintacticul din nou, de pe poziţia de semantic, se include într-un alt sintactic, o nouă evocare a superiorităţii . Ar putea fi precizate şi alte note ale creşterii adevărului , dar se vor surprinde în lucrare (sperăm).

Acea totalitate numită context are puterea să ne formeze convingeri şi alte adevăruri, să transforme mereu câte o posibilitate în realitate. Totalităţii contextului îi putem zice, urcând în generalizare: imagine (imagine artistică), stil, adevăr artistic, teorie etc.

Putem asculta multe opinii, sfaturi, şi atâţia rămân la acest nivel , la pragul asimilării , însă saltul în cunoaştere îl putem face prin adevărurile noastre , avem nevoie de adevărurile noastre, de propria noastră concepţie despre lume. Particularizând trebuinţa adevărului estetic (artistic), se poate spune că aceasta este formată din elemente eteronom – autonome. Exegeţii artei vor avea de luptat o viaţă întreagă cu plăsmuirile sufletului , pentru a le stabili gradele de pătrundere a ceea ce este specific şi a ceea ce nu este specific artei , autonomia în creşterea cunoaşterii , curgerea limbajului , mutarea pragurilor pe care să le accepte şi lectorii, receptorii operei de artă .  Important este ca nevoia de adevăr specific artei, de estetic în general, să fie cultivată, în mod continuu de către pricepuţi şi ca aceştia din urmă să nu creadă că-i indiferent că sunt mutilate , negate operele marilor creatori , în numele ultimilor sosiţi , a unor exerciţii de ultim moment , care nu şi-au găsit locul în universul creaţiei … , care s-ar putea să nu mai aibă nevoie de comunicare , de raţionalitate ….

Instruirea în domeniul artei, esteticii presupune acceptarea mai multor puncte de vedere, interes pentru cealaltă, celelalte părţi. In fapt în ce domeniu nu-i nevoie de o confruntare între mai multe poziţii, păreri?

******

fíe ascultată şi cealaltă parte (Séneca)

Mai e nevoie să spunem despre înţelepciunea  filozofului stoic. Din motive de partizanat, pripeală, lipsă de timp ascultăm numai una din părţi, poate nu pe cea mai consistentă şi poate nici pe aceea până la capăt. Greşeala aceasta ne duce la păreri false. Se înţelege că prin cunoaşterea punctului de vedere al celeilalte, celorlalte părţi ne formăm o părere mai apropiată de adevăr, dreptate, cunoaştere şi creaţie artistică, ştiinţifică, filozofică , juridică etc. Audierea completă ne întregeşte perceperea stării de lucruri. Nu de puţine ori cealaltă parte ne schimbă radical opinia, ne deschide urechile şi ochii pentru a-i asculta şi vedea şi pe alţii, ne incită curiozitatea în a-i urmări şi pe experţii în problemă ..Mare şi atât de des este întâlnit păcatul când nici una din părţi nu vine cu dovezi verificabile

Din timpul lui Seneca până în zilele noastre s-au spus multe cuvinte despre nevoia de a asculta şi cealaltă parte. Se vede dovedită  nevoia de a asculta mai multe părţi .

În special teatrul , literatura râd , plâng în încercarea de a îndepărta de noi privirea de suprafaţă a punctelor de vedere , în strădania de a surprinde şi de a  pătrunde sufleteşte, de „a încerca să fim prieteni cu cei care ni le prezintă”, fiindcă nu le putem înţelege corect de pe poziţia de indiferenţă şi cu atât mai mult dintr-o perspectivă duşmănoasă (poate că aceste exigenţe ni le-a lăsat Dumnezeu ca să ne ridicăm la jumătatea de măsură , măsura omenească ). Cât este de responsabilă ascultarea celeilalte părţi şi de mioapă această lipsă de comunicare se dovedeşte în fiecare zi, prin ceea ce ne aduc, ne pot aduce (ascultarea – obturarea ei) în planul cunoaşterii şi al realizării scopurilor. Formarea unei percepţii artistice, estetice nu se dezice de acest imperativ al deschiderii culturale…

******

Adevărul şi viitorul !

Multe adevăruri simple se arată singure, însă în cea mai mare parte ne sunt defavorabile. Cele mai multe adevăruri pretind să fie căutate îndelung şi reformulate, întregite în permanenţă .

Cine nu doreşte să cunoască adevărurile, însemnătatea lor , nu poate face totuşi abstracţie de categoria adevărurilor cu privire la viitor.

Acestea sunt problematice, parcă înadins postate în faţa noastră pentru a ne încurca. Trecerea timpului demonstrează cât de mică a fost probabilitatea acestor adevăruri, că se confundă destul cu ipotezele, intuiţiile, visele. Şi cu toate acestea adevărurile ce scrutează viitorul sunt de mai mare interes, chiar dacă conţinutul şi forma le prezintă ca simple aparenţe. Ele îşi arată valoarea prin proiecţia şi durabilitatea creaţiei omeneşti.

Creaţiile artistice neagă constatarea cu privire la caracterul probabil al adevărului ce le priveşte, desigur în măsura în care se verifică ca valori artistice. Ele ne arată că au o viaţă lungă, că ştiu să dăinuie. Adevărul artistic ( în poezie, muzică, pictură, sculptură, arhitectură) este intrinsec operei, . Nu se poate spune cât de mult înseamnă această particularitate , cunoaştere în constelaţia artei pentru frumuseţea vieţii, pentru bucuria lumii, pentru aducerea sensibilităţii şi inteligenţei  la proporţiile măsurii umane . Desigur, valoarea creaţiei, a adevărurilor sale poate şi trebuie să fie discutată şi în funcţie de erodarea adusă de timp.

Tot mai mulţi înţeleg valoarea relativităţii , ştiu cât de întrepătrunse sunt claritatea cu ambiguitatea, cât de nepotrivite sunt anumite categorii ale populaţiei pentru receptarea anumitor adevăruri …Viitorul nu va schimba prea mult tabloul raportării la adevăr .

******

Nepotriviţi pentru adevăr. Pe cine nemulţumeşte adevărul ?

Se pare că pe mulţi îi supără adevărul din anumite motive . Nu pot fi numite toate cauzele. Adevărul, se zice, iese la suprafaţă, dar constatarea este şi o prezumţie . Oricum şi oricât ar ajunge la îndemâna publicului , aceasta nu înseamnă că este şi acceptat. Când adevărul se întrepătrunde cu dreptatea – şi cazurile nu sunt puţine – şi dreptatea supără, chiar scandalizează, cele două valori ale spiritului nu se pot desprinde din dureroasa lor îmbrăţişare .

O sferă cu un conţinut întins a ADEVĂRULUI – DREPTATE este cuprinsă de conştiinţa celor contaminaţi de interese materiale  (doctrina este mai mult un paravan , chipurile spiritual ). Numiţii sunt mâhniţi de orizonturile altor sisteme de idei (ideologii) şi nu vor să observe cât de mult se apropie , cât de uşor trec în tabăra adversă …. Unii, puţini la număr, nu au capacitatea de a înţelege mai multe puncte de vedere, motiv pentru care nu-şi înţeleg suficient nici propriile principii , idei . Alţii nu au timpul , sunt ocupaţi cu orele numărate  în bani . Lehamitea pentru astfel de învăţături cuprinde mai multe situaţii .

In perceperea artei întâlnim în proporţia mare a nepotrivirii , cum alt fel, pe cei care nu acceptă decât fotografia sau la polul opus , ceea ce înseamnă nimicul între linii şi pete decorative ,neinteligibilitatea (când e vorba de imaginea plastică), pe „degustătorii” exclusivişti ai unor genuri de muzică, de poezie, de dans, de cântec şi de jocuri zonale. Bineînţeles , proporţia ar putea fi schimbată în timp …

Apoi un segment important al populaţiei este dominat de afectivitate (emoţii, senimente)şi atât de greşit condamnă raţiunea , ar fi intrusul ce maculează creaţia ( DOAMNE dă-ne mai multă raţiune ). Pentru ce fel de opere sunt pregătiţi să accepte şi pe care le vor respinge este uşor de înţeles. Nu puţini sunt cei pe care un adevăr acceptat unanim îi întristează, poate chiar îi răneşte. Aşadar, firea umană este când potrivită, când nepotrivită pentru înţelegere, adevăr. Uneori sufletul nostru nu se poate hotărî, afectiv vorbind, nu este de acord nici cu propria părere.

Pe urmă, un număr dintre semeni , ce ne place să credem că este cel mai puţin numeros, este jignit de adevăr, deoarece sunt  lipsiţi  de caracter. I se pare oricând şi oriunde că nimic nu este  adevărat. Dintre aceştia şi dintre  marii orgolioşi se selectează şi aceia care neagă valoarea creaţiilor. Mai pot fi mulţi dintre aleşii negativişti care sporesc inapetenţa în discuţie din lipsă de cultură, gust, pretenţii absolute în faţa altora de a li se subordona propriilor canoane (viziuni). Nepotriviţii pentru adevăr , potriviţii se află în cumpănă , mai ales că stările amintite sunt capricioase şi se mai împrumută …

Atunci când pierdem şi pierderea nu este o joacă oarecare, adevărul ne nemulţumeşte pe toţi.

Adevărurile prezentei cercetări urmăresc:

explorarea de către artă a zonelor subiectivităţii umane, a sensibilităţii cu

instrumente ce nu pot fi echivalate de ştiinţă;

modul în care se prezintă limbajul artei;

felurile obiectivităţii, impersonalizării ca şi ale subiectivităţii propuse de artă;

problema valorilor create de artă şi aportul artistului la crearea artei;

receptarea operei de artă. „Frecventarea artei produce acea stare de armonie

lăuntrică favorabilă moralităţii, dar nu este mai puţin adevărat că armonia internă şi un anumit grad de rafinare morală sunt condiţii indispensabile pentru a stabili contactul cu frumuseţea” ne spune  (T.Vianu).

Arta formează sau cel puţin influenţează conştiinţa prin cunoaştere şi „armonie internă”.,

dar şi arta presupune prezenţa acestor calităţi din partea receptorului ei pentru a le putea creşte  zilnic, până să ajungă la apogeu. Şi dacă lipsesc ori sunt aproape inexistente (echilibrul şi moralitatea)?

Multe exemple celebre, prin această sărăcie, vin să dovedească că şi în acest caz există comunicare, (poate mai săracă), cu expresivitatea artistică. Limbajul sensibilităţii, frumuseţii învinge dizarmoniile interne; fondul slab al receptorului. Binele acestui adevăr chiar cu excepţii fiind, vine de la faptul că şi cei răi din fire mai pot fi educaţi prin forţa benefică a artei .

Opera de artă este privită ca unitate dintre „obiectiv şi subiectiv”,creaţie şi reflectare, afectiv şi raţional. Creaţia este cercetată , căutându-se notele „estetice sau  mai puţin artistice” ale obiectelor naturale, pentru a se ajunge la trăsăturile cele mai specifice ale operei de artă, ca urmare a selectării, (eliminării) şi prelucrării „notelor estetice” , întrucât plăsmuirea artistică este o valoare creată de autor, dar recreată în anumite limite şi sensuri de către destinatar Am încercat să inserăm în context unitatea dintre creator, operă şi receptor, oprindu-ne asupra unei abordări interdisciplinare a imaginii artistice, din care să nu lipsească perspectiva informaţional – estetică şi nici cea psihologică. In funcţie de scopul central al cercetării s-a pus accent pe  specificul oglindirii artistice , care presupune o redare expresivă proprie artei, o corespondenţă, analogie complexă cu două dimensiuni în relief : spiritualul şi materialul sau fizicul.

In căutarea unor elemente concludente pentru modul de oglindire artistică din perspectiva raţionalităţii, spiritualităţii artei s-au teoretizat „calităţile expresivităţii”: proporţii, ritm, simetrie, armonie, ceva din acea componentă a rostirii plastice care este circumscrisă de reprezentarea frumosului. Arta sau „expresivitatea artistică” o înţelegem însă ca o cuprindere mai întinsă în care-şi găsesc reprezentarea firea extrem de complexă a omului, structura lumii şi a lucrurilor, surprinderea dialecticităţii existenţei, spiritualizarea lumii, a lucrurilor din atâtea perspective, puncte de vedere câţi creatori există. Urâtul, comicul, grotescul etc. cu disproporţiile căutate se adaugă ca alte componente ale reflectării realităţii.

Am urmărit anumite creaţii care să ne permită idei, concluzii de demarcaţie ce se găsesc, desigur, la limita artei, considerând că între prefiguratele orizonturi  se situează un spaţiu vast, cu multe nuanţe, că analizele artei se pot integra, în general, în acest context . Cadrul este dat de referirile la: arta antică, Renaştere, impresionism, arta abstractă (non figurativă), apoi de „arta pop”, arta polisenzorială (cinematografia), arta maşinii etc.

Raportările predilecte la câteva stiluri sunt pe de altă parte motivate de originalitatea şi, de multe ori, de valoarea acestor creaţii. Renaşterea şi impresionismul cuprind opere reprezentative pentru spiritualitatea umană, fapt ce  a dus şi la o mai nuanţată, multiplă comentare a numitelor creaţii atât cât era necesar, cartea nefiind una de critică sau istoria artei. De aceea, pentru concluziile pe care le-am avut sub observaţie, am considerat firească o asemenea confruntare comparativă (Renaştere – impresionism – artă non – figurativă).

Cunoaşterea şi creaţia umană  îşi are pilonii de susţinere atât în adevărurile   fundamentale, însuşite cu prioritate în şcoală ,apoi pe tot parcursul vieţii , cât şi în adevărurile  mărunte (individuale).

Adevărurile artistice fac parte din ambele clase. Adevărurile fundamentale, pe de o parte, sunt necesare cu prioritate orientării şi afirmării  în viaţa colectivităţii, sunt utile persoanei pe latura a ceea ce are comun cu semenii săi. In timp ce adevărurile individuale (artistice )sunt culorile subiectivităţii noastre şi, în acest chip, reprezintă o latură nu mai puţin importantă a prezenţei noastre în lume . Aproape la fiecare pagină a lucrării ne-am amintit că arta este o întrepătrundere a sferei raţionalului cu inefabilul, chiar cu iraţionalul , este „expresia unor personalităţi care îşi au gândirea cristalizată într-o hotărâtă concepţie despre fiinţe şi rostul existenţei : personalităţi bogate în viaţa lăuntrică; în întrebări, îndoieli, în aventuri, gânduri” L.Blaga

DANIEL MUREŞAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s