MONITOR CULTURAL * on-line

~Corneliu Stoica: „Reîntâlnire cu stampele lui Rembrandt“

Cu 40 de ani în urmă, mai exact între 15 noiembrie 1969 – 5 ianuarie 1970, Muzeul de Artă Românească Modernă şi Contemporană din Galaţi (aşa se numea atunci Muzeul de Artă Vizuală) în colaborare cu Biblioteca „V.A. Urechia” prezentau gălăţenilor pentru prima oară o expoziţie cu gravurile lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – m. 4 octombrie 1669, Amsterdam) aflate în colecţia instituţiei fondată de cunoscutul cărturar român al cărui nume îl poartă. A fost atunci un eveniment cu totul inedit, prilejuit şi de împlinirea a 300 de ani de la moartea marelui pictor olandez din secolul al XVII-lea. După atâţia ani, iată că-n această toamnă, biblioteca reia acel gest din 1969, prilejuind, de astă dată la sediul său, o nouă întâlnire cu stampele lui Rembrandt.

Lucrările, 116 la număr, care formează conţinutul unui album achiziţionat de V.A. Urechia de la Paris şi donat bibliotecii în 1897, au fost realizate de H.I. Basan, fiul lui Pierre François Basan, gravor în aramă, anticar de opere de artă, renumit editor de stampe originale, după plăcile negative ale gravurilor lui Rembrandt, în posesia cărora a intrat, aşa cum atestă documentele, în 1786, după ce acestea fuseseră proprietatea a doi graficieni din Amsterdam. Acest album din colecţia Bibliotecii „V.A. Urechia” este singurul exemplar din România, un altul, dar din alt tiraj şi prezentând unele deosebiri faţă de cel din Galaţi, fiind vândut de anticariatul Kornfeld şi Klipstein din Berna pentru suma de 10.000 de franci elveţieni. El a aparţinut contelui de Laborde, de la care a fost cumpărat de contele Guy de Mererny-Lentili, revândut şi de acesta.

Din cele 116 stampe cât conţine albumul, doar 85 sunt realizate după plăcile lui Rembrandt, restul fiind realizate de discipoli din cadrul şcolii sale după tablourile artistului olandez. Parcurgând lucrările, iubitorul de artă poate urmări însăşi evoluţia lui Rembrandt, de la primele sale manifestări până la sfârşitul vieţii. Tematica lor este vastă. Scene din viaţa cerşetorilor, a oamenilor umili, din activitatea portuară a Amsterdamului se asociază cu cele inspirate din Biblie şi Evanghelie, din legende, sau cu o gamă întreagă de portrete, autoportrete, nuduri. Rembrandt este un maestru de neîntrecut al clar-obscurului. Folosirea acestuia a fost pentru artist, cum subliniază criticul de artă ieşean George Popa, „nu o preferinţă stilistică sau de virtuozitate tehnică, ci a fost cerută de raţiuni filozofice”, fiindcă „ceea ce se află în întuneric este obscur, iar în lumină se află faptul revelat”. Deşi între cele 116 gravuri se află şi câteva peisaje, compoziţiile cu multe personaje şi portretele predomină. Predilecţia artistului pentru figura umană este astfel evidentă. Chipul omenesc îi dă posibilitatea să filozofeze asupra existenţei, să pună întrebări sau să găsească răspunsuri la problemele care îl frământau. Rembrandt urmăreşte la om nu atât redarea frumuseţii fizice, cât mai cu seamă a celei morale. Dacă unii dintre contemporanii săi renunţaseră la subiectele inspirate din legende, Rembrandt se opreşte la Biblie, la Evanghelie, le ilustrează. În tot ceea ce face însă, el urmăreşte un deziderat suprem: dezvăluirea unor adevăruri fundamentale, universal valabile. Din închipuirea sa prind viaţă unele gravuri ca „Izgonirea din templu”, „Întoarcerea fiului risipitor”, „Iisus şi Samariteanca”, „Marea coborâre de pe cruce”, „Iisus şi Emaus”, „Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul” şi atâtea altele. Dar într-o măsură aproape compensatorie, Rembrandt este atras de lumea celor umili. Gravurile sale pe această temă reprezintă o adevărată cronică ilustrată a Olandei secolului al XVII-lea. Lucrări ca „Orbul şi cântăreţul din cimpoi”, „Bătrâna cerşetoare”, „Cerşetor cu pălărie înaltă şi toiag”, „Familie de ţărani la drum”, „Cerşetori primind de pomană în faţa uşii” sunt doar câteva din gravurile în care artistul se face interpretul celor năpăstuiţi de soartă.

În numeroase stampe, Rembrandt şi-a scrutat propriul chip, în altele prezintă pe mama sa, pe fiul său Titus, pe prima soţie Saskia, atelierul de pictură, bijutieri olandezi, caligrafi, miniştri sau prieteni din familia Six. Tehnica în care sunt lucrate gravurile sale diferă. Dacă în unele, precum „Sfântul Eronim în meditaţie”, „Fuga din Egipt”, „Omul cu căciulă frigiană” suprafaţa gravată este haşurată aproape în întregime, lumina abia strecurându-se de sub ţesătura de linii, în „Învierea lui Lazăr”, „Marea coborâre de pe cruce”, „Iisus printre cărturari” ş.a. lumina este pusă mai bine în valoare. Între tonurile luminoase şi cele întunecate apar altele intermediare, fapt care contribuie la crearea unor ansambluri echilibrate. De asemenea, dacă în unele lucrări de început se observă preocuparea artistului pentru detalii, cu timpul el renunţă la acestea, simplifică, nu însă în detrimentul calităţii şi clarităţii imaginilor.

Iniţiativa Bibliotecii „V.A. Urechia” de a prilejui reîntâlnirea şi pentru foarte mulţi gălăţeni întâlnirea cu gravurile din albumul Rembrandt este un important act de cultură de valorificare a inestimabilului său patrimoniu, un omagiu adus memoriei marelui pictor care a trăit în epoca  „vârstei de aur olandeze”, perioadă în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei a cunoscut apogeul.

CORNELIU STOICA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s