MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Reportaj de la Ceahălau“

REPORTAJ DE LA COMEMORAREA  CĂRTURARULUI ARTUR SILVESTRI -SFINŢIREA A TROIŢEI DE LA CEAHLĂU-
„…Casa mea de la munte, ce se întâmplase  să o cumpăr pe Ceahlău, întru început de primăvară, de altădată. Acesta este locul meu pe Pământ (s.n.). Căci în această viaţă unde nu banii, ci sensul vieţii senine şi împăcate face totul ireductibil, a găsi ceea ce ţi se potriveşte este lamura şi esenţa ( s.n). Acolo este cerul mai limpede şi bolta nopţii cu cele mai multe stele de pe Pământ, acolo am văzut cel mai frumos, irepetabil şi misterios curcubeu din viaţa mea şi acolo sufletul meu va rămâne veşnic s.n.) până când <plinitu-s-a vremea>  şi timpurile se vor sfârşi” – scria în data de 5 mai 2004 cărturarul şi promotorul cultural  Artur Silvestri

Şi cum, din nefericire, „plinitu-s-a vremea”, plecând pe urma spuselor şi paşilor Domnului Artur Silvestri, ne-am dus să-i căutăm şi să-i aflăm prezenţa spirituală, dar şi cea aproape fizică, amprenta şi parfumul din lucrurile personale, din copleşitoarea sa operă, duhul său impregnat în trunchiul brazilor seculari ai Ceahlăului, în casa care a rămas văduvă, martor mut al trecerii sale fugare prin lumea  cea lesne stricăcioasă şi pieritoare, loc sfânt şi leagăn de odihnă unde s-a ridicat o superbă troiţă maramureşeană, un „semn” pământesc şi ceresc  al trecerii sale, simbol al Morţii, Învierii şi Înălţării care împunge înălţimile cu vârful ei semeţ, dovadă că moartea nu are ultimul cuvânt în destinul şi în existenţa omului. Un semn că aici a trăit şi acum nemureşte, acest vrednic de numele de român, care a avut ca ideal – unirea într-o singură inimă a spiritelor universale: Dr. Artur Silvestri, cel ce aparţine acelui tip de oameni ai energiilor luminate, cum s-a exprimat distinsa doamnă Lucia Olaru  Nenati.

Vineri-sâmbătă, 29-30 Florar, 2009, zile de har deosebit, de evlavie, de tristeţe senină şi împăcată, de aducere aminte pioasă. Un mănunchi de scriitori, istorici, critici, oameni de cultură şi artă din Bucureşti, din ţară şi chiar din străinătate, au plecat în pelerinaj la Casa memorială de la Ceahlău, ţinând să-l omagieze pe cel care le-a fost mentor, învăţător şi prieten, în ziua în care se împlineau şase luni de la nedreapta sa dispariţie fizică.

Asociaţia Română pentru Patrimoniu – al cărei promotor şi fondator a fost Artur Silvestri a organizat o suită de manifestări memoriale dedicate marelui dispărut, începând cu ziua de vineri, când, cu două microbuze, scriitori şi oameni de cultură au parcurs drumul Bucureşti-Ceahlău, acolo unde se află „locul său pe Pământ”, casă devenită memorială, care, din luna august curent va fi deschisă turiştilor şi unde se înalţă troiţa adusă din Maramureş, simbol al Sfintei Treimi, în amintirea acestui spirit coagulant, descoperitor de nestemate pentru istoria prezentă şi viitoare a neamului nostru, cel care a adunat scriitorii din toată lumea în ceea ce se numeşte în chip magistral „România Tainică”.

Printre cei prezenţi au fost: Elena Buică – Toronto, venită anume pentru acest pios eveniment comemorativ, doamna Elisabeta Iosif, redactor şef la revista  on-line „Cetatea lui Bucur”; doamna Elena Armenescu,  poeta Cleopatra Lorinţiu care a publicat prima carte de exegeză: „Artur Silvestri – Vocaţia Căii Singuratice” – volum îngrijit şi coordonat de Mariana Brăescu Silvestri, o carte de excepţie despre un om de excepţie, apărută recent la Carpathia Press,  scriitoarea Ioana Stuparu, un adevărat cronicar al evenimentelor omagiale consacrate marelui dispărut, Nastasia Maniu care, la rândul  său, nu a lipsit de la nici o comemorare, au venit fiecare cu sufletul „ochi” de Lumină pentru Artur Silvestri.

Au mai fost prezenţi de asemenea: Florentin Popescu, Geo Călugăru, Theodor Râpan, Aurel  Anghel, Carmen Preda, Elvira Irsai, Maria Anghel, Maria Vaida, Teodora Mândru, Mugur Kreiss, Rodica Avram, Nae Georgescu, Doina Georgescu, Tudor Stoica, Lucia Olaru Nenati; Dumitru Olaru, Sabin Bodea; preot Alexandru Stănciulescu Bârda, poeţi şi prozatori, istorici şi critici literari, redactori ai unor publicaţii de cultură purtând sigla ARP – adunaţi în acelaşi spirit de reculegere şi evlavie, în Marea Familie Silvestriană, ca „emisari”, cronicari, ori numai simpatizanţi ai fenomenului cultural românesc numit Artur Silvestri. Au participat, de la Iaşi, o delegaţie de numeroasă de scriitori şi alţi oameni de cultură -veniţi de la Salonul Internaţional de carte (al XVIII-ea), organizat de Biblioteca „Gh. Asachi”-condusă de directorul Bibliotecii ieşene, prof univ. dr.Cătălin Bordeianu

Fiecare şi-a pregătit minuţios sufletul în felul său propriu, venind cu darul potrivit pentru a-i aduce prinos marelui om. Persoane şi personalităţi de prestigiu ale culturii româneşti s-au îmbrăţişat colegial,  în fapt, în spirit şi în cuvinte, unindu-şi inimile într-una singură, care să bată puternic şi rezonant pentru naţiunea română. Manifestările omagiale au avut ca punct central şi comun, în acelaşi timp, dragostea şi preţuirea faţă de marele dispărut, care a lăsat  în urmă un imperiu mediatic pe măsura staturii sale spirituale, cu mulţi discipoli care astăzi îi continuă opera. Pe „cerul sufletesc” de dinaintea privirii, se desfăşoară un drum întins către Acasa lui Artur Silvestri, pe care mi-o închipui mirifică, în mijlocul unui peisaj mirific.

Tot drumul devine un nostalgic prilej de aducere aminte, de evocare mentală fugitivă a momentelor cheie din istoria acestui important trust mediatic şi a mentorului acestuia, Asociaţie pentru Patrimoniu care pune în legătură, stabilind contacte cu principalele societăţi, asociaţii, fundaţii, ligi, reviste de cultură şi artă şi oameni de prestigiu din diaspora românească.

Orizontul se subţiază vizibil. Aerul rece, premontan şi ploaia ne adună pe fiecare în propria cochilie, cu emoţiile şi aşteptarea încă sub obroc. Vocile molcomesc surdinizate. Încă puţin şi noaptea-şi trage cortina de pluş peste şosea, peste copacii de strajă,  peste case. Am ajuns la Piatra Neamţ. Ceahlăul ne întâmpină nemirat, cu blândeţe şi înţelepciune de Sfinx.

„Văi şi munţi/ munţi şi văi/ râuri repezi/ trecători” – şi vocea cunoscută  a lui Gil, chemătoare, patetică, guturală: „Hai acasă,/ hai cu mine” –  „Hai cu mine” – răspunde ecoul venind dinspre Schitul Pângăraţi, şi noi ştim că ne îndreptăm spre o casă. O casă memorială. O casă unde locuieşte spiritul bun al Maestrului, iar la rădăcină de nuc, căţelul favorit. Unde se odihnesc în biblioteca din birou, cărţile lui, lucrurile, ochelarii şi pipa, mapele, manuscrisele olograf, scrisorile, revistele şi întregul tezaur spiritual lăsat de el, în chip de amintire răscolitoare şi crudă încă, precum verdele ţipător şi patetic al Clipei de Acum, al Absenţei, al Căutării, al Dorului şi al senzaţiei de frustrare în faţa Destinului neînduplecat. Amintirea scumpei persoane ne-a însoţit în acest drum lung,  urcând parcă spre Patria din ceruri, acolo unde ne vom întâlni cu toţii şi vom întemeia o nouă familie, de fapt aceeaşi,  din aceleaşi spirite jinduitoare de Înalt şi de Rotund.

Ajungem la Bicaz. Mai avem 25 de Km de străbătut. Este ora 22,30 şi intrăm în staţiunea Durău. În sfârşit, ajungem  la CASA  care degajă energii pozitive încă de cum intri pe poartă. Aici ne întâmpină doamna Mariana Brăescu Silvestri şi celelalte gazde. În casa memorială, în care am intrat, este reconstituit, într-o cameră, exact biroul scriitorului, cu o parte din bibliotecă, masa-birou, computerul la care lucra şi fotoliul pe care stătea.

Casa e acoperită cu ţiglă, cu o arhitectură originală. E primitoare, îmbietoare, caldă. La intrare, un loc special amenajat cu portretul  Maestrului, candele şi cărţi. Din portret, Cărturarul neobosit ne priveşte cu ochiul blând pe deasupra ochelarilor, atât de cunoscuţi, şi parcă ne spune cu glas scăzut: „Mă bucur că aţi putut să ajungeţi până aici, să fim din nou împreună!” Aceste vorbe mute sunt de ajuns pentru a risipi oboseala, frigul, amorţeala şi toate neajunsurile călătoriei prin Chei. Sunt vorbele noastre de taină pe care le înţeleg doar cei care iubesc.

Pe zidul de faţadă, două portrete ale posesorului Casei, străjuiesc intrarea. Unul îl înfăţişează pe Artur Silvestri tânăr iar cei de-al doilea, este un portret de maturitate. În curte, pe un postament larg de beton, e ridicată troiţa,  splendid sculptată şi maronie. Toate acestea aveam să le vedem a doua zi, Sâmbătă, 30 Florar, de dimineaţă.

Pe troiţă care-L închipuie pe Hristos răstignit, scrie  o frază scurtă, devenită deviză: „NU SUNTEM SINGURI”. Dedesubt se află chipul sculptat al Maicii Domnului. Un portret uriaş în  dreapta, străjuieşte un stand improvizat cu opera Maestrului. Pe acest portret scrie: „Pâlpâie, nouă deasupra lumii, o stea…/ O proaspătă lacrimă, Doamne, de-a Ta?/ Ori poate sufletul lui Silvestri Artur/ Care de sus luminează cu focul lui pur?”

Citind acest straniu epitaf, îmi răsar spontan în minte versetele Psalmului 121, O cântare a treptelor: „Îmi ridic ochii spre munţi şi mă întreb de unde-mi vine ajutorul?/ Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Ps.121,1-2). Crucea aceasta amplasată aici, la poalele muntelui sfânt, pare semnul predestinat dăinuirii, o chezăşie, pentru cei care se vor închina aici. „Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.// Cum sunt munţii în jurul Ierusalimului, aşa este Domnul în jurul poporului Său, de acum şi până în veci” (Ps.125,1-2).

În faţa Casei memoriale, un sobor de cinci preoţi localnici şi din ţară, încep oficierea sfinţirii troiţei.  Printre aceştia, părintele Alexandru Stănciulescu-Bârda, colaborator apropiat al lui Artur Silvestri, foarte ataşat de spiritul silvestrian, cel care a oficiat şi slujba de înmormântare, alături de alţi ierarhi la Biserica Visarion din Bucureşti. Slujba de sfinţire şi binecuvântare a troiţei se săvârşeşte după ritul creştin ortodox, dar sunt şi creştini de alte confesiuni care asistă şi se închină cu aceeaşi evlavie, fiindcă Dumnezeu este Acelaşi.

Au participat 150-200 săteni şi reprezentanţii instituţiilor locale din cele două comune învecinate, Ceahlau şi Grinţieş, dintre cei care l-au cunoscut, asistând cu smerenie la acest eveniment de devoţiune şi pietate populară.

„Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă/ Bine este cuvântat cel ce vine în Numele Domnului” – cântă preoţii, sătenii şi oaspeţii într-un glas.” „Nu vom tăcea, /Născătoare de Dumnezeu, că de vom tăcea noi, vor striga munţii şi văile”. Şi: „Hristoase, miluieşte-ne” – se aude hăt, de departe, ecoul, venit dinspre munţi şi brazii şi cerul şi pietrele, participă la ceremonialul de sfinţire a crucii. Crucea e Semnul sfinţit de Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Hristos.

În spatele casei, muntele veghetor şi observator vigilent al celor ale lumii, muntele care nu se mai miră de nimic, asistă la cântarea de laudă pentru Dumnezeul slavei care se înalţă până în vârfurile brazilor seculari.

„Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte făr’ de moarte, miluieşte-ne pe noi”, „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi-n vecii vecilor, Amin!”

Apa sfinţită şi îmbunătăţită cu harurile Duhului Sfânt, acum, în prag de Rusalii, când ne despart doar câteva zile până la Cinzecime, când Duhul se va revărsa asupra tuturor, încheind Timpul Pascal, stropeşte troiţa, bucatele, oamenii, munţii, văile, casa, drumul, aerul, totul, totul. „Cel ce sfinţeşte şi cel ce este sfinţit, dintr-Unul sunt toţi” sună antifonul.

Un preot celebrant citeşte pericopa din Evanghelia după Ioan – cu referire la vindecarea orbului de la scăldătoarea Vitezda. Se înalţă invocaţii şi rugi pentru coborârea Duhului Sfânt. Apa este sfinţită astfel,  cu Duh Sfânt, devenind apă curăţitoare, tămăduitoare de trup şi de suflet, revărsând o ploaie de binecuvântări asupra mulţimii şi împrejurimilor. Apoi se invocă Duhul Sfânt peste acest semn al Crucii, semn înfricoşător şi tare împotriva tuturor vrăjmaşilor. Astfel, Crucea este sfinţită cu harului Sfântului Spirit în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Înrudiţi cu toţi acei Cetăţeni ai Raiului prin Comuniunea Sfinţilor existentă în cele două lumi, creştinii, „trecători şi străini”, încă, pe cale, au simţit, o dată în plus, prezenţa binefăcătoare a mentorului lor Artur Silvestri, care i-a adunat în chip tainic şi minunat, nu numai în timpul vieţii sale pământeşti, dar şi după plecarea sa, dovedind astfel, o dată în plus că el îşi continuă Opera începută.

„Slavă Ţie, Dumnezeule, Slavă Ţie! Aliluia!” Se rostesc rugăciuni pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Gabriel Artur şi se cântă „Veşnica pomenire”. Parohul de Bistricioara adresează apoi un cuvânt de bunăvoire către familie, asistenţă, către toţi cei care l-au cunoscut şi iubit pe Artur Silvestri, subliniind că, la poale de munte, Olimpul Moldovei – Ceahlăul –  s-au strâns cu toţii să aducă un  omagiu prietenului Artur Silvestri, semn că nu  l-au uitat, că-i păstrează vie memoria şi că-l cinstesc, creştineşte, aşa cum se cuvine.

La rândul său, părintele predicator Alexandru Stănciulescu-Bârda adresează un cuvânt de mângâiere rudelor şi prietenilor de aproape şi de departe, care trăiesc acest moment înălţător şi solemn al sfinţirii troiţei. Localnicii satului, spune părintele Alexandru, reuniţi  sub acest Semn al credincioşilor neamului, la poalele Crucii, la poalele munţilor, la poalele troiţei, îl vor cinsti în acest fel, aici, în aceste locuri  încărcate de istorie şi de frumuseţe naturală. Aici, Artur Silvestri a vrut ca în ceasurile de răgaz, să fie în mijlocul poporului, ascultând graiurile şi nevoile celorlalţi, înţelegându-i pe fiecare. Această troiţă comemorativă este un Semn în mijlocul satului, în mijlocul oamenilor, un monument de credinţă şi artă, pentru toţi cei care vor trece pe aici şi vor adăsta la Casa Memorială.

Este totodată şi o invitaţie la respect pentru omul Artur Silvestri, pentru memoria şi tradiţia acestui neam. Preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda aduce un elogiu doamnei Mariana Brăescu Silvestri, această bravă femeie româncă, ce se îngrijeşte de memoria, de sufletul şi de trupul celui dispărut, neprecupeţind nici un efort în acest nobil scop. Astfel, subliniază părintele Alexandru, „dincolo de moartea care i-a despărţit fizic, dar nu şi  spiritual, Mariana Brăescu Silvestri şi Artur Silvestri sunt permanent împreună, într-un prezent continuu, şi desăvârşesc opera monumentală începută, la care participă, nu o persoană, nu două, ci mii de oameni, cu scrierile lor, un uriaş edificiu spiritual, al României Tainice. Uşa morţii nu mai departe astfel persoanele, ci deschide Calea spre Viaţa cea Adevărată.”

Doamna Mariana Brăescu Silvestri, printre lacrimi de emoţie abia ţinute în frâu, cu glas sugrumat rosteşte câteva cuvinte de mulţumire tuturor celor care, într-un fel sau altul, au participat la acest proiect.

S-a mers apoi la hotelul pensiune din  localitate unde era pregătită masa de pomenire şi unde aveau să continue manifestările comemorative cu prezentarea unui film despre Artur Silvestri şi cu lansarea cărţii Cleopatrei Lorinţiu, „Artur Silvestri – Vocaţia Căii Singuratice”.

Mariana Brăescu Silvestri a prezentat volumul de exegeze din opera Profesorului, subliniind: „această carte sesizează la Artur Silvestri natura, esenţa felului său de a fi, de a scrie: o nesupunere generală la înregimentări, la etichetări, la clasificări. Era unic, nepereche.” De asemenea, scoate în evidenţă motivaţia editării acestui volum, al doamnei Cleopatra Lotinţiu, prima autoare care scrie o carte despre Artur Silvestri: „Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din <modelul Silvestri> şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă <cerul sufletesc>”.

Autoarea cărţii, poeta Cleopatra Lorinţiu  a rostit la rândul său cuvinte memorabile şi pline de încărcătură emoţională, creionând figura protagonistului: „un om de o bunătate sfântă, care ne-a copleşit pe toţi”.

„Vocaţia Căii Singuratice” – a mai spus autoarea, este un eseu subiectiv desprins din felul în care eu percep o parte din opera scrisă şi publicată de Artur Silvestri.

Personalitate complexă, fără comparaţie în literatura noastră de azi şi în cultura contemporană, adorat, idolatrizat de mulţi, neînţeles complet de alţii, Artur Silvestri a fost, prin însuşi felul său de a fi, de-a se forma şi a creşte în valoare şi complexitate, în virtute creştinească şi în dăruire altruistă, prin însăşi viaţa sa şi mai ales prin cultul pentru carte şi literă scrisă pe care l-a avut, o mare, o enormă lecţie pe care viaţa ne-a dat-o într-o perioadă de confuzii sociale.

Această carte e numai un semn modest de neuitare şi preţuire.”

Documentarul, realizat în luna martie, intitulat frumos: „Artur Silvestri în lumina eternităţii, o evocare tulburătoare” a fost vizionat cu mare evlavie şi pietate.

Artur Silvestri. Un om pentru Dumnezeu. Un om pentru Oameni. Un om pentru ceilalţi şi mai puţin pentru sine. Printre lacrimi şi emoţii fireşti, cărturarul este evocat în film de soţia lui care a reliefat calitatea de editor, de  semănător,a  lui  Artur Silvestri, care spunea că uitarea este un blestem.

„Artur, spunea Mariana Brăescu Silvestri – avea un sentiment frustrant spunând că <memoria faptelor ţine atât cât durează omul>. El lupta – a continuat autoarea – din răsputeri împotriva acestei uitări nedrepte a omului şi a operei sale.

Artur Silvestri avea senzaţia interioară că nu mai are timp, că viaţa lui este un dat pe care trebuie să-l pună în slujba semenilor.

(…)Singurul său exces a fost munca, în care se vădea o precipitare în tot ceea ce făcea, în virtutea acestui sentiment.”

Filmul redă în mai multe secvenţe imagini de la Festivităţile de decernare a premiilor ARP, ediţiile 2005 şi 2006. Îl vedem pe Artur Viu, rostindu-şi discursul la aceste festivităţi şi pare cu totul ideal  faptul că ne aflăm aici, la comemorarea lui. Ne întrebăm atunci, firesc, ce căutăm aici, pentru că EL ESTE VIU. „Noi nu am dorit să facem decât binele” – îşi rosteşte Crezul Artur Silvestri pe ecran – întâi arătând Modele şi Exemple.”

A stimula creaţia, a stimula fapta intrau în ordinea principiilor şi preocupărilor sale. Artur Silvestri a fost omul reuniunii, factorul coagulant, omul care focalizează spiritele şi le conduce. El a dorit să trăiască, nu în Turnul său de fildeş, ci în mijlocul oamenilor. „Între ţăran şi Immanuil Kant nu există decât o diferenţă de formulare”, spunea Artur Silvestri.

Mariana Brăescu Silvestri prezintă în documentar, dosare inedite, manuscrise olografe, reviste înfiinţate şi, în chip cu totul tulburător, Agenda cu ultimele sale gânduri,  din ultimele luni de viaţă, agendă testamentară, cu unele texte deosebit de evocatoare pentru întreaga sa operă şi misiune.

„El a avut întotdeauna sentimentul misiunii. Acest sentiment i-a scris traseul vieţii. (…) Simţea că nu-i va fi dată bucuria senectuţii. Muncea câte 12 ore pe zi. (…) Şi-a propus instinctiv, şi nu din histrionism acest lucru. (…) Nu putea să-şi permită să piardă nimic din timpul său preţios.”

O viaţă sacrificială. O jertfă de sine pentru umanitate.

„Eu cred că fiecare are câte o carte care ne ţine în viaţă. Sau o faptă” – spunea Artur Silvestri la Festivitatea de decernare a Premiilor ARP, ediţia 2005. Ea se termină de scris, o dată cu dispariţia omului, dar continuă în timp, răspândită şi preluată de alţii.

Un vizionar?

„A fost un editor de mare vocaţie” – a spus Mariana Brăescu Silvestri. A înfiinţat ziare,reviste: „Naţiunea, Dacia Literară, Mileniul trei”. (…) Artur Silvestri vorbeşte pentru Eternitate. El spunea: <Opiniile au drept de Cetate>. În multe din scrierile sale, Troiţa are o semnificaţie aparte, aşa cum are asupra poporului român.”

Mariana Silvestri evocă apoi  acele „întâmplări tainice” printre care alegerea locului la Ceahlău, în ideea de a avea o casă de vacanţă. El a participat la lucrările de refacere a casei pe care le-a condus. „N-am uitat nimic din ceea ce nu trebuia uitat” – spunea Maestrul. „Eu nu am biografie” – (ca şi Constantin Noica – filozoful care, în loc de biografie, avea cărţi). „Mergem înainte pentru ceva Tainic care ni s-a dat de făcut” – mai spunea el.

Sunt gânduri, idei, proiecte, sentimente. Rămase mărturie nouă.

Despre gesturile lui de misionar, dau mărturie zeci de biblioteci. A înfiinţat Asociaţia „Biblioteci pentru Sate”. Trimitea la şcoli, cărţi personale şi ale altor autori. El considera suferinţa unui copil fără o carte, mai mare decât aceea a cuiva fără o pâine. Într-un  singur an a donat 15.000 de cărţi la 300 de şcoli şi 250 de publicaţii. Programele sale erau cât pentru un minister.

Tot Artur Silvestri a avut şi ideea volumelor colective: „Există idei şi teme – spunea el – care nu merită uitate şi despre care nu poate da mărturie numai un om.” A adunat experienţe ale unor oameni trăitori pe toate continentele, mărturii importante care vor rămâne în istorie. Fiinţa românească nu se va stinge, orice lucru bun trebuie preluat. „Noi trebuie să încetăm să cerem voie – spunea Artur Silvestri. Noi trebuie să facem ceea ce este bine. Ceea ce este pentru ceva.”

El era – aşa cum subliniază Mariana Brăescu Silvestri – dăruit pentru a fi editor. Scria foarte uşor, cu o uşurinţă fantastică. Avea un imens respect pentru carte, un enorm respect.  Albumul memorial „Zile de neuitat. Frumuseţea lumii cunoscute”   cuprinde 49 de zile plus una, conţinând ultimele sale gânduri despre lumea aceasta. A fost lansat de curând la Bucureşti şi la Iaşi.

Filmul „Artur Silvestri  în lumina eternităţii” o are ca realizator pe Cleopatra Lorinţiu.

S-a trecut apoi, după un moment de reculegere, la decernarea premiilor Artur Silvestri. Au urmat diferite intervenţii ale celor prezenţi, care au ţinut să aducă un omagiu în vers ori doar în cuvinte calde, prietenului Artur Silvestri.

Sabin Bodea, directorul general al revistei almanah „Viaţa de pretutindeni” a trimis un mesaj din partea  prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş Arad, care a făcut propunerea ca lui Artur Silvestri să i se decerneze post mortem titlul de Doctor Honoris Cauza al acestei Universităţi.

Au mai intervenit în această omagiere de final, scriitorul Nae Georgescu, Elena Buică, Geo Călugăru, Lucia Olaru Nenati şi alţii. Întreaga suită de manifestări a fost ca o revelaţie sfântă pentru toţi cei care au participat şi, sunt convinsă că pe viitor, figura acestei proeminente personalităţi a culturii româneşti va rămâne cel puţin la fel de luminoasă ca şi până acum.

O echipă forte de emisari silvestrieni au venit „cu sufletul în palme” la Magistrul lor. I-a reunit dorul, iubirea, preţuirea, respectul, evlavia, dorinţa de a-l cinsti aşa cum merită. Unii dintre ei au fost editaţi, debutaţi, afirmaţi, premiaţi de Artur Silvestri. Alţii  nu l-au întâlnit decât pe cale internistică.

Fapta lui Culturală va rămâne în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti ca una fără precedent pentru că oameni din toate continentele au aderat la această mişcare spirituală ca sub un ACOPERIŞ PENTRU RUGĂ.

Şi, pentru a ne asigura că „NU SUNTEM SINGURI” – ca să folosesc sintagma  arturiană, Mentorul ne-a arătat „Vocaţia Căii Singuratice” şi totodată, faptul că aparţinem, scriind Istoria Prezentă şi Viitoare a acestor Timpuri, neamului acestuia numit sintagmatic, în chip magistral, România Tainică,  pe care, sub oblăduirea şi privirea îngăduitoare a Profesorului Artur Silvestri, ne angajăm s-o slujim prin Cuvânt, prin  Faptă, prin norme de conştiinţă universal valabile, fiecare cu propria jertfă edificatoare.

Şi gândul la profesorul nostru iubit ne stă chezăşie că  drumul pe care l-a trasat cu Lumina de Sine – ca o stea înălţându-se în crug, e unul predestinat, iar întâlnirea cu acest „răzvrătit cu un farmec uluitor”, cum îl numeşte poeta Cleopatra Lorinţiu, a fost şi a rămas pentru toţi, un reper fundamental, o întâlnire cu adevărat PROVIDENŢIALĂ.
CEZARINA ADAMESCU, AGERO

Ceahlău-Bucureşti-Galaţi, 30-31 Florar 2009

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s