MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Portret artistic – Constanţa Abălaşei-Donosă“

UN COLŢ DE PARADIS TRASAT ÎN PENIŢĂ. ACASĂ LA GRAFICIANA CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ

Nu o dată s-a spus că viaţa unui artist se confundă cu opera lui.            Artistul este ceea ce lucrul mâinilor sale este. Opera îl reprezintă fidel, fie că e  vorba de scrieri, de picturi, de roluri, de partituri interpretate, fiindcă el nu se poate mistifica în propria lucrare, aşa cum nu te mistifici atunci când te priveşti în oglindă. Dar, mai cu seamă, opera îţi reflectă sufletul. Lucrând, artistul îşi dă jos, una după alta măştile şi rămâne aşa cum e.

„Eu nu am biografie, am cărţi” –  spunea filozoful Constantin Noica.

În alte cuvinte, opera lui  este însăşi arta lui. A lui şi a celor din jur.

„Poetul – ca şi soldatul, / nu are viaţă personală./ Viaţa lui personală este praf şi pulbere” – scria şi Nichita.

Emblemă a personalităţii autorului dar şi efigie a lui, opera dă mărturie peste veac despre existenţa sa, transgresând timpul şi spaţiul şi continuându-se, virtualmente, în eternitate.

Am încercat, timid, cu emoţie vie-n obraji şi în inimă, să bat la uşa culorilor sale, într-o zi de Gustar, să aflu taina care nu se distaină, în spatele tablourilor, înrămate ori nu, din atelierul artistei plastice Constanţa Abălaşei-Donosă. Credeam că va fi uşor şi-i voi citi sufletul ca dintr-o carte.

Dar, cu cât mă afundam în  sumedenia de lucrări de grafică, acuarelă, ulei, ca-ntr-o pădure fermecată, smulgându-mi mici strigăte de uimire care-mi tăiau respiraţia, atunci când întâlneam câte un peisaj ori un personaj cunoscut trasat în peniţă, cu atât îmi dădeam seama că am uitat buzunăraşul cu cenuşă de presărat pentru a găsi drumul îndărăt, spre casă. Luminişul se lăsa căutat, aşteptat, ghicit, dibuit, amuşinat, ca după rătăcirea în labirintul vegetal purtând titlul generic: viaţă.

Un artist este aidoma unui mim care imită perfect natura şi tot ce vieţuieşte în ea, dar adaugă, crâmpeie, fulgi nestemaţi, cioburi de vitralii din propriile gânduri şi simţăminte.

Vei regăsi într-o lucrare artistică geme stelare din sufletul său, trăsături specifice transpuse plastic ori poetic, care-i definesc stilul şi personalitatea.

Câtă lumină şi câtă umbră? Cât pământesc şi cât ceresc sunt cuprinse într-o fiinţă? Nichita Stănescu spunea: „Iar pământescul/ mănâncă de foame cerescul”.

Când întâlneşti un artist, poţi oare spune că i-ai pătruns dintr-o privire fugară, inima? Cât din sufletul său poţi cunoaşte?

Căci inima lui coboară pe pânză. Coboară pe foaie, pe lemn şi pe sticlă într-o lucrare măiastră numită îndeobşte, pictură, sculptură, grafică, acuarelă, icoană pe sticlă.

Dulcea muzică a culorilor poate încânta mai mult decât un concert oarecare. Fiindcă aceste culori vin din fenomene fizice şi chimice, alchimii nebănuite, folosite cu har de artişti, tocmai pentru a încânta ochiul şi inima.

N-aş fi bănuit că grafica îţi poate deschide atâtea porţi spre iluminarea lăuntrică.

Aparent monotonă – din pricina monocromiei, ea este nuanţată în tonuri realizate-n haşură, în mii de detalii inconfundabile şi are capacitatea rară, ca din câteva trăsături de peniţă să-ţi redea o lume. Prin sugestie, prin detaliu, prin măiestrie, prin imaginaţie şi acurateţe artistică.

Toate acestea le-am întâlnit în casa graficienei Constanţa Abălaşei-Donosă, atât cât a dorit artista să dezvăluie ca să nu se destrame misterul. Şi nu a fost lucru puţin. Ci o iniţiere în taină. Prin lumina filtrată-n vitralii picurată în lacrima lumânării. Şoaptele noastre au prins formele ciudate ale (des)cântecului dintr-o vrajă veche, sfărâmându-se-n clipe uimite.

Colecţiile autoarei, dispuse tematic, începând cu arcuarele, naturi moarte cu flori şi fructe, de un bun gust veritabil şi o inconfundabilă supleţe şi gingăşie, în notă originală, acuarele închipuind frânturi de peisaje în diferite anotimpuri, înşiruite cuminţi, pe toţi pereţii casei, înrămate cu gust şi cu grijă în rame aurii şi pass-partouri  elegante, scoteau în evidenţă culoarea şi figurativul, iar uneori abstractul surprins într-o tehnică proprie, prin îmbinarea graficii cu acuarela, ceva ce nu am mai întâlnit la nici un pictor.

Tablourile Constanţei Abălaşei-Donosă  cântau parcă, fiecare la alt instrument, într-o armnonie perfectă, închipuind o orchestră amplă, cu virtuozi în chip de solişti care-şi onorau partiturile, după razele de lumină filtrate prin perdeaua căzută generos, în falduri galbene.

Impresionism, expresionism, post impresionism se întâlneau cu modernismul, într-o beţie de culoare chihlimbarie, revărsându-se de pe şevalet precum Dunărea-n mare. Bijuterii în filigran, brodate pe carton, pe hârtie ori pânză, închipuind magma telurică în sintonie cu cosmosul.

Cu un bogat palmares, având peste 30 de expoziţii personale pe simeze, în ţară şi în străinătate, Constanţa Abălaşei-Donosă şi-a dobândit notorietatea în ani de trudă asupra hârtiei şi pânzei, ajungând la adevărate probe de virtuozitate artistică. Mărturie stau premiile, diplomele de excelenţă, respectul de care se bucură artista în mediile artistice.

Un punct câştigat este şi dimensiunea spirituală a operei sale. Constanţa Abălaşei-Donosă şi-a propus şi a reuşit performanţa de a realiza grafic lucrări în care înfăţişează înalţi ierarhi, aşezăminte de cult, mănăstiri, biserici, catedrale, locuri sfinte pe care le-a vizitat şi pe care le-a păstrat în suflet pentru a le reda cu fidelitate şi acurateţe mai târziu.

În toate lucrările sale ea a pus şi câte o fărâmă de suflet care se realcătuie, precum un vitraliu, din cioburi colorate, împletite artistic.

Galeria portretelor de voievozi, de scriitori, filozofi, artişti, este semnul recunoaşterii apartenenţei la neamul românesc, o dovadă premptorie a dragostei sale de istorie, de cultură, de artă, înnobilate de semnătura artistei.

Dintre chipurile luminoase pe care Constanţa Abălaşei-Donosă le-a realizat, se disting portretele în peniţă, ale lui Nicolae Labiş, ca şi ilustraţiile la unele din poemele sale. De asemenea, (cum altfel?) Eminescu ocupă un loc de seamă în inima şi creaţia artistei, prin numeroasele portrete executate în diverse tehnici grafice, haşură, puncte, lumini şi umbre.

George Enescu şi locurile  sale de baştină, ocupă şi el un loc de seamă în creaţia artistei printr-o portretistică ingenioasă şi atractivă, în care surprinde amănuntul esenţial, expresia feţei, a ochilor, a zâmbetului, a obrazului trist, melancolic, funciar, înnobilat de gânduri, prin elementele care l-au definit şi meleagurile unde şi-a dus veacul, ca şi cele unde şi-a sfârşit viaţa pământească şi unde se află mormântul său.

Chipul şi ctitoriile ştefaniene relevă, de asemenea, preţuirea şi dragostea pentru Marele Voievod moldav care a înscris pagini de aur în istoria neatârnării românilor sub semiluna turcească, dar şi izbânzile sale nepieritoare care au păstrat Moldova între graniţele ei.

Întreaga creaţie de până acum a artistei plastice Constanţa Abălaşei-Donosă se înscrie cu discernământ în patrimoniul cultural românesc, ca valoare incontestabilă care, dacă va fi receptată de critica de artă, aşa cum merită, ne poate purta numele ţării şi al celui de român pe toate meridianele artistice ale globului.

Constanţa Abălaşei-Donosă – o femeie căreia i se reflectă azurul în priviri, un spirit deschis, primitor, generos, pacific, evlavios şi binecuvântat de Dumnezeu cu darurile Duhului, care şi-a propus şi a reuşit să-şi închine viaţa unui ideal cât se poate de frumos: acela de a ridica arta la rang de sublimitate, de edificiu spiritual.

Care, pe lângă talent, mai posedă ceva foarte rar în zilele noastre: un nestemat de suflet, curat, generos, care-i străluceşte pe chip, conferindu-i parcă o aură.

Artista nu şi-a uitat nici oraşul natal, pe care-l înfăţişează grafic în zeci de lucrări după documentele vremii.

Expoziţia sa „Brăila – port la Dunăre” – s-a bucurat în 6 decembrie 1999 – de un mare succes, prin prezenţa unui numeros public şi a oficialităţilor care au onorat-o: înalţi ierarhi, preoţi, oameni de cultură şi artă.

Lucrările donate de autoare împodobesc azi mănăstiri, lăcaşuri de cultură şi învăţământ, spaţii anume amenajate şi chiar muzee. Sunt pietre pentru edificiul spiritual la care a trudit întreaga viaţă. Sunt mărturii ale trecerii vremelnice a autoarei pe aceste meleaguri binecuvântate. Mărturii trainice înscrise cu peniţă de aur pe azurul veşniciei.

Ca şi această carte – din care răzbat ECOURI DE LUMINĂ, pentru cei care au fost, care sunt şi care vor veni pe aici, acum şi în vecii vecilor.

8 august 2010

Mănăstirea Sfântul Pantelimon, Lacu Sărat – Brăila

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s