MONITOR CULTURAL * on-line

~Melania Cuc: „Petale lirice“ – volum colectiv de poeme ce merită citite

Într-o perioadă în care pretul de editare a unei cărti depăsesete posibilitătile financiare ale autorilor, când editurile marsează pe cartea străină, iar pe plan paralel, se înregistrează un  ascedent în ceea ce priveste numărul scriitorilor, – un volum colectiv are rolul de-a face cunoscute nume care deocamdată sunt  vehiculate doar în cercuri restrânse.

,,Petale lirice,, este un astfel de demers, generos, intuind calea de propagare a valorilor, într-un proces mai amplu cu valente ce tin de autenticitate si  slujire cu patimă si chiar cu jertfă de sine,  în numele Poeziei.

Există   o adevărată biografie  a Poemului, ca specie literară, există un destin al Poetului care nu tine cont de distante,medii sociale si nici de vârsta biologică a celui care a scris poezia.

Într-o afinitate perfectă, fără salturi bruste de la un nume la altul, am întâlnit în volumul de fată,esente ale sintagmei. Cuvintele  sunt asezate în cântecul pe care, în stil mai mult sau mai putin clasic, modern sau chiar postmodernist, – cuvintele devin cântec, adevărul  care stă la masa de dumincă a Poemului. Creatorii, numele poetilor cuprinse între aceste două coperte, stau ca într-un buchet de flori diferite. Flori palide de seră, flori sălbatice de câmpie, flori de lămâită, flori din…material plastic, flori presta între filele albumului de familie, flori …carnivore, flori de leac ;- flori ce vor face fructe si altele, poate, care vor da Poezie pentru bucurii ceva mai palpabile.

Este un amestec pitoresc idei si de sentimente , de alăturări de personalităti  care, prin profesie,  studiu în bibliotecă, sau doar, prin aplecarea mai mult sau mai putin asupra tehnicii poetice, se diferentiază. Diferentiere este evidentă si zic eu, constituie  sarea si piperul, frumusetea cărtii de fată. O carte document, ce va mărturisi peste vreme. O unitate de idei, stil sau abordare a subiectului ar fi chiar obositoare. Si aici, ca si la ale publicatii d egen, am dat peste lest, balast care îngreunează întelesul  ideii, iar stilul, stilul este hibrid, acelasi autor cântând la două, sau mai multe ,,partituri,,. Nu este rău, cei mai multi dintre autorii acestui vomum colectiv, încă tatonează, caută forma de exprimare perfectă. Altii si-au găsit stilul, stiu cine sunt . Si unii si altii au drumul Poeziei deschis.

PETALE LIRICE se naste din emotia ineditului, a unei alăturări de nume cu sonoritate literară, cu altele, care abia îsi fac loc în afisajul poeziei contemporane.

Sunt aici, figurativ vorbind, si boboci , care abia de soptesc la fereastra Poeziei, dar care au constinetizat că au ceva ce trebuie spus  lumii.

Sunt alte flori, cu petale involate, care au atins matrutitatea poetică, si care  asezate în corola creatiei personale nu umbresc defel  ,,produtia,, debutantilor. Avem oamnii la maturitate, filosofi si nostalgici, cu poeme enigmatice si izul vremurilor impregnat în slovă.

Eu nu sunt critic literar de meserie, sunt un Poet, un scriitor care citeste cu inima tot ce îi dăruiesc colegii de sintagme.

Numai tu, cititorule, poti să-ti alegi poetul preferat. Sunt sigură că o vei face.

Mai înainte de-a  mă opri asupra fiecărui poet care face parte integrantă din PETALE LIRICE, as dori să-i felicit pe cei care  au avut initiativa editării volumului, si sa le doresc  nopti albe, în care să…citească numai si numai poeme frumoase.

Daniel Brădeanu, un rebel în felul său, nu tine cont de semnele de punctuatie, este liber precum un inorog, si nu are complexe de tinerete, ceea ce poate face din el un lider de generatie. Nu sovăie. A prins taurul de coarne si nu îl scapă. Stie cu ce se ,,mănâncă,,poezia.

,, Atunci pielea cetii crăpa/ si mâinile mele te stiau pe deplin,,

Este doar o mostră din preriplu poetic al acestui tânăr, care a depăsit cu succes, iluzia că … se bate cu morile de vânt. Stie cine este, pentru ce scrie.

Cu nelinisti  si angoase, care par să de a bine în context, are, ca  si cei mai multi dintre tinerii care scriu? Invocă suferinta si se fereste de locurile comune.

Daniel Brădean frapează prin cufundarea în abisuri teneborase, provocă  parcă spiritele unui timp în care inspratia nu mai vine prin muze îndrăgostite. Dragostea, la Daniel, este carnală. Pasărea, zborul, lumina … tot simboluri care tin de bucuria umană, aici , stau sub semnul sentimentului de singurătate, zădărnicie si …un bob de tămâie. Tămâia, iată o noutate , una taincă, pentru poezia noastră  tânără.

În  autoportret, Daniel sustine: ,,

/n-am merite personale deosebite;fisa mea biografica e o placa dentara/prin care vezi mileniul trei/.

Imagina este plastică, sugestivă pentru o lume consumistă si care se mistuie în propria-i frică de viitor.

Viorel Bucur – Pentru un poet care a fost dezrădăcinat de destinul implacabil, te-ai  astepta ca poezia  să fie impregnată de nostalgia locurilor natale, să ,,respire ,, prin toti porii amintirile primei tinereti, ale copilăriei. Aproape nimic din toate aceste cliseie la Viorel Bucur, poetul care cântă  pe strunele versului , de dincolod efruntarii, din Germania.

Versurile sale, oscilând usor ca tehnică stilistică, au în esentă locuri comune pe care le cântă, le  devorează de lumină si de întuneric până la carnea silabei.

Pescărsuii, frunzele toamnei, lumina strivită…sunt  tot atâtea fragmente dintr-un puzlle  continental si nu doar. În,, Urme de pasi,, spune cu o candoare  pe care, de obicei, bărbatii- poeti o ocolesc dinadins:

,,zvon de plecare grabita;/din tot ce mai lasi,/doar floarea de câmp e ranita,/picatura de roua strivită./ Un pastel, o fulgurare de sentimente umane care fac bucurie citiorului, care oriund ear fi pe Planetă, se recunoaste în ele.

O poezie cu mai multe filoane, dar care, toate converg spre imaginea ce se cristalizează, fie el vers de întindere, sau vers comprimat ca o larcimă, cum este si,, Singuratatea pescarusului,,. Citez: ,,castelul de nisip/de pe plaja pustie./L-a luat valul./curcubeul uscat de pe umerii norilor./L-a risipit ploaia./

Sugestiv, cromatic si de sine stătător, poemul acesta, în colajul paginilor semnate de  Viorel Bucur,  este punct ochi,  punct lovit. Viorel Bucur este  omul care  se bucură când scrie si bucură cititorul, cu aproape fiecare poem.

DAN TUDOR CALOTESCU – Mărul: ,,Sinonim cu păcatul/cu atractia universala/cu vârful catargului/cu forma inimii/mărul/e fructul muscat/promisiunea cunoasterii/rotundul credintei/înaltul din care zăresc uscatu (…)

Am citat din poemul Mărul, semnat de Dan Tudor Calotescu, cu sentimentul că  …întregul, forma inimii, orizontul… sunt reperele care îl caracterizează cel mai bine ca poet. Ca o definitie, poezia lui este densă, fără spatii în care să arunci cuvinte  gresite. Poemele din acest grupaj par a fi rodul unui exercitiu de cunoastere personală,  de intreospectie în  monada din care purcede Cuvântul.

Cu o nunată epică, care dă bine în cazul de fată, poeziei sale nu i-ai da sansa  de a desăvârsi initiera, dar iată, dincolo de căutările omului modern, dincolo  de aparenta unei lupte pe viată si pe moarte cu  civiliatia,  Dan Tudor Calotescu iese învingător prin sine însusi: ,,/ Îmi suflec amintirile/si încerc sa nu le ud…/uneori îmi spal pacatele/folosind detergent cu uitare/si un balsam cu amagire/într-o masina cu încarcare frontala/fara bule si fara storcator de vise;/sau manual prin frecare repetata/si stoarcere prin rasucire/pâna la iertare/,,

Pentru poet, centrifuga încă nu s-a inventat.Binele si Răul, Pomul Cunoasterii sunt accesoriile pe care le accesează indirect, ,,spălându-si păcatele,,  în acest mod inedit si cu sclipiri de stea necăzătoare.

De cele mai multe ori, poetul ia materia ,,brută,, a poemului,  si o modifică în aluatul spiritual de care are nevoie. Are îndoile si nu se teme să si le facă publice, asa cum este si în acest poem:

,, poate gresesc,/dar sub puterea infinitului/arcuirea mea/nu are nimic comun cu nemurirea/si nici nu mi-as dori/sa ma doara vesnic…/o întrebare la care/nimeni nu asteapta raspuns. (Curcubeu)

De ce trudeste întu Poezie?  Ni se  destăinuie simplu, concis:,,Nu mai pot sa tac/sau nu mai am loc/de depozitat cuvintele. ( Amutit)

MARIA CĂLIN – O poetă dinamică, cu un verb care te determină  să rămâi pe pagină odată ce ai citit primele poeme. Maria Călin   scrie  izvorând mir de cuvinte, /cuvinte pe care le împrechează într-un mod  personal, fără complicatii stilistice, formând constelatii lirice accesibile cititorului. Cu experientă în scris, se lasă purtată, aparent, cu lejeritate de  cântecul silabei, dar, citind mai departe, te simti atras în acel clarobscur al enigmei care face dintr/o femeie poetă. În ,,Cântec pentru Ion,, un poem dedicat poetului Ion Zimbru, sunetele silabelor pocnesc lovindu-se de caldarâmul unui peron imaginar. Este un poem  care a atins maturitatea, un ,,fruct copt,, si care are puterea de-a transmite emotia, de-a perpetua o odisee din care nu lipseste Penelopa, femeia mereu în asteoptare.

,,Te-am asteptat Ioane, la gara, sa stii/Carari am facut, uitându-ma dupa trenul cu tine/Te-am asteptat rabdatoare din zori pâna-n sara/Nu vroiam sa cred ca nu vii,/cum îmi spusesera macii crescuti între sine./Îti adusesem cirese, Ioane si pâine de vatra, si flori de

Salcâm (…),, Un poem citibilă sub candela aprinsă, ca o rugăciune femeiască, asa cum sunt lacrimile  adevărate.

Durerea, lacrima, pâinea…tot hrană pentru trup si pentru suflet, sunt  detalii la întregul pe care  Maria Călin îl desăvârseste.  Simt un fior de dincolo de aparente, un Ceva care încă nu a ajuns la îndemâna poetei,/este ca un fluviu subteran  care s ezbate, se simte si ea, poeta stie, si noi bănuim că poezia ei va deveni liberă de cercul în  care am senzatia că o tine, să nu/i scape din mâini.

,,Sunt sământa lui Abel/ ucis de Cain.,, este o sintagmă de duminica dimineata, iesită din creuzetul în care poemul  Mariei Călin se alege de cuvintele obosite, neconvingătoare.

ION CIORAN – Lauret al mai multor concursuri de poezie, Ion Cioran, mai întîi intrigă printr/un postmodernism care  traspare, este ca si cum dincolo de textul scris există o lume, un fruct care nu a atins coacerea. După sintagme  moderne, si unele chiar depăsind contigentul din care face parte, poetul coboară cu picioarele pe pământul înrourat, real, si chiar îi dedică un poem, lui Mihai Eminescu. Calsicul cu modernul, suprarealismul si  alte fatete de tatonare a unui stil pe care si l-a asumat, fac din poezia, din acest volum, semnată de Ion Cioran, un poet intresant. Nimic nu este banal , nimic nu este cenusiu , opac si vără relevantă în poemele pe care  le semnează.

,,dupa a treia zi/raul a ramas acelasi/peste asezarea plina/de necunoscuti/sângele lor siroia/

pe strazi cu sensuri excentrice.,, Am ales acest ciob de fantezie poetică aoapernt liniară, dar care  are puterea de/a crea fabulatie, fictiunea în sensul cel mai bun al cuvtntului, din  Peisaj suprarealist,

Dar, toate poemele sale au o ,,miros de lemn ars,, adică, nu sunt nici substantă , nici abur.

Filosofia e simplă dar are haine de sărbătoare, si emotia devine evidentă citind  un poem cum este ,,Ultimul joc al sângelui,, Iată:

,,asa cum cerul/este o rascumparare de dimineti/astfel si tu/esti o înâmplare de luni/mergând umilita acasa/gardul devine/o chestiune elementara. ,,

Simplu! Poetul jonjglează cu mediul ambiant, cu cerul si cu scândura gardului pentru a provoca, a determina  să mergi mai departe, cintindu/i poemul.

SI el ca ceilati colgi de volum, au locul lor în panoplia cu poeziile cele mai frumoase ale Mileniului 3.

Alina CRISTEA – O poezie de primă tinerete, cu  amprente aproape adolescentine, dar care anuntă un poet ce  bate la portile cetătii pe care o numim  Poezie.

Încă nedescătusată de clasicul scolastic, care  o atrage spre piesaj si  modele de poezie obisnuită, Alina Cristea percepe poemul modern cu antene sensibile, si îi face loc din când în când, în textele sale. Rămâne încă ancorată în lecturile care îmi amintesc de George topârceanu, cum este aici:,, El viteaz, iar ea boema – ca o pana e de fina,/Îi da drumul sa viseze în balcon la gospodina;/ O poezie jucăusă, care cade cu acentul pe rime, un fel de floricele de porumb pe care  îti face plăcere să le rontăi, se te bucuri de el, apoi… treci mai departe.

Un talent evident, o poetă care ar putea fi de prima pagină, dacă  ar continua să scrie, dar si să citească poezie contemporană, să se confrunte la scenă deschisă cu poetii zilei.

,, Ssss! E liniste în delta!/Îsi croieste drum spre mal/Barca vechiului pescar/Enigmatica si zvelta..( Toamna în deltă) Iată un vers care convinge că Alina Cristea este poetă.

CONSTANTIN DENEŞ – Citind la întâmplare câteva versuri semnate de Constatin Deneş, am avut impresia că autorul se joacă de-a poezia, versifică ca şi cum un pianist innăscut se joacă cu clapele, fără să-i pese de sunete. Mai apoi, am gasit răspunsul la întrebarea mea, în poemul ,, Seductie lirică,, di care citez:,,Varii poezii, cerute unui creier tenebros,-Apasat între esecuri, alungat dupa miros,-Rasucit pe terte fete, dupa stropul de talent,-Lenes ca o fantezie, într-un vierme corpolent./Alesei discursul fluviu, în aversa de silabe,/Despre musca amortita, ce-o surprinzi miscând din labe/Între muschii de ferestre, betonate sub ninsoare,/Desteptata prea devreme, la un fals prinos de soare./

Mda, mi/am zis, este un pot care se răsfată mizând pe talentul nativ si care nu va iesi din matriceai poeziei pe care o simte ca pe un fluid în sine, nicând! Poate ma însel,poate nu.

Ceea ce este cert, este patima cu care scrie Constantin Denes, compune cu furie sugubată si se foloseste de rime ce se împerecează din mers. Este o poezie care place unui anumite segment de cititori, neprevertiti încă la filosofia  si forma poemului abrupt cum este cel de azi.

ANISOARA IORDACHE – Pe Anisoara Iordache mi-o imaginez asmenea domnitelor de altădată, izolată în iatacul de taină, brodând la un gherghef. Scrie cu sfiiciune, desi poemele sale sunt picături de artă adevărată. Scrie  ca pentru sine, desi fiecare vers, fiecare sintagmă au o destinatie, un drum corit prin ele însile spre lumea bună a Poeziei.

,,început de septembrie,/se deschid cerurile./de dincolo de râu vin/

schelete de fum, s-alunge umbrele,/vin./pe cariate ziduri,/iedera încolaceste urmele,/urletele legendarelor lupte./în livada,prin mere putrede,/noaptea ca un vierme, îsi tese aripile. ,, (clipuri de septembrie)

Am citat din acest poem, care adună chintesenta unei poezii moderne  dar care nu face rabat la sensibilitate, la rosturile lumii adevărate. Poemele Anisoarei Iordache  nu dau buzna, nu dau din coate pentru a/si face loc în istoria literaturii, dar au găsit poteca lor sigură către pagina în care poezia adevărată este recunoscută, valorificată.

,,iepe blânde, nascute din zvâcnirile serii, /se opresc la radacinile copacului ce va rodi/ mâine oameni din alta vârsta, /vor bate cu vergeaua crengile si vor

culege fructele /de pe pamânt.,, O mostră preluată din ,,Cuburi suprapuse,,. Culoare difuză,mister si acel legămând ancestral cu lumea nevăzută, -o alchimie persoanlă, feminina in esentă, care le transformă în poezie.

AURICA ISTRATE – În imperiul liricii feminine, Aurica Istrate  nu detine un loc periferic. Desi nu a publicat pe cât merita, dar nici nu a pus firimitura sintagmei pe limbă , scriind zi de zi, a reusit să se detaseze demult de scritorii care scriu doar pentru albumul personal. Si-a făcut  o lume proprie din cuvinte, ceea ce  nu este lucru deosebit într-un spatiu geografic , cum este Romania, Republică a Poeziei, unde se scrie mult,/ vrute si nevrute.

,,Un pas mai am…,, asa spune titlul unuia dintre poeme, -este ca un presetiment, ca o răscolire lăuntrică din care poetul iese învingând inertia. Aurica Istrate constientizează că detine un Dar si că trebuie să-l cultive cu o si mai mare osârdie. Citez:,,Un pas mai am până sa pot zbura,/Dar cum să zbor cu dor de radacină/Cum, pumnului de huma din gradina/Sa pot sa-i spun: adio, voi zburaaaaaa…,,

Ca si cordonul de argint, care tine fătul de mumă, lumea materială  de spirit, si  harul poetei îi lasă răgaz să iasă în lumea bună a poeziei.

Poeta reuseste performate, chiar dacă uneori mai cochetează cu muza sa, se joacă ,,De-a v-ati ascunselea,, ca în poezia cu acelasi titlu. Este  stăpână pe situatie si nu scrie doar ca să/si vadă numele tipărit pe hârtie. Are ceva de spus lumii. Scrie cea ce simte. Transmite emotie.

,,De ultima oara când m-am ascuns/Nu m-am gasit înca/Am pus pret dublu pe inima mea/

Chiar daca mi-o gasesti calcată în picioare/Te astept sa-ti ridici recompensa/

Jocul continua.,,

Jocul continuă, dar nu este un  joc simplu de-a poezia, este o chemare  la care Aurica Istrate  îi răspunde prin poeme de dragoste, câteva cu nuante aproape carnale, senzatii stranii care aruncă un văl de enigme peste întregul care, trebuie adunat cât mai repede, portivit pentru a ajunge Carte într-un raft cu volume ce merită citite.

Cu Aurica Istrate, lirica feminină prind culoare, petale de  flori pe care ea, autoarea trebuie să le ,,boteze,, să le îmbrace în cămasa de duminică, să le scoată în lume.

VASILE LARCO – Poet vivace, constient de lejeritatea cu  care reuseste să versifice în lumina unei realităti,pe care o redă fără să o distorsioneze. Vaseile Larco scrie despre viată, trecând prin viata reală si nu viata de pe sticla televizoruluiă. Refuză simulacru , întelegând si  poemul de dragoste si lacrima si revolta spirituală, pentru a fi el însusi. Aplecat asupra întrebărilor esentiale de când e lumea Lume,  găseste explicatii poematice în versuri ca acestea:

,,Omul se naste prea devreme/Când nu stie nici sa mearga,/Nici sa vorbeasca,/Nici sa cânte,/

Stie numai sa plânga./Poate de asta moare prea devreme,/Când stie de toate,/Aproape de toate/

Sau nimic./Nu mai plânge, se plânge, deplânge. ( Prea devreme)

Aparent este un ca un epitaf, dar consistenta si firul rosu al ideii îi dă viată,  te determină să-l citesti din nou, de la capăt.

O luptă interioară din care iese mereu învingător si merge înainte, scrie pentru că stie să scrie  cu tâlc, folosind cuvinte  de jucării, uneori, dar nu întmplător. Lumea ritmată pe care o construieste Vasile Larco este una a breslei care nu lasă penita să ruginească nici hârtia să îngălbenească fără sp aseze acolo cuvinte.

,,Pregatiti sabiile de trestii,/Pustile de soc,/Prastiile din cirese dulci,/Avioanele de hârtie/Si parasutele de papadie,/Iar când sunteti gata…/Salt înainte!,, (  La razboi) Cu irizări dinspre lumea copilăriei venind, poemele semnate Vasile Larco ar savoarea verilor de la Medeleni, dar si aură de dragoste de neam si nu doar. Poet de modă veche, foarte sigur pe el, Vasile Larco stie că în fiecare vers pe care îl scrie, este el însusii, fără artificii sau imitatii de gen.

ALMA NICOLE – Un pseudonim care rezonează cu poezia pe care o scrie, si…o scrie bine. Simte  pulsul cotidian , este senzitivă ca o plantp de mimoza, dar defel dulceagă , nici …înnebunită după excentricităti, ca o seamă de colegii ei, poeti, de contigent.

,,orasul asta e un anticariat/plin de carti acoperite de praf/la tot pasul chipuri desfigurate/

hazard care da în cotidian/zâmbete false dând în frustrare/orasul asta e o magazie/

plina de jucarii stricate (…),, ( Orasul acesta)

Am preluat o parte din poemul de gardă al paginei, si, ca într/o peliculă de film italienesc al anilor   60, am revăzut  târgul d eprovincie din Câmpia Română, un loc în care (aparent, nu s eîntâmplă nimic. Nimic interesant pentru poetul adolescent care îsi ascute ghearele, îsi întăresre aripile pentru zborul înalt. Nu stiu de ce, o parte din poemele Almei îmi aduc aminte de  moda hippi a anilor 60, sau mai aproape de noi, de adolescentii  cu nostalgii ,,emmo,,. Toatul devine un caleidoscop si, autoarea îsi extrage subiectele din locuri care la lumina zilei, sub soarele arzător, nu mai strălucesc.

Alma scrie :,,la paisprezece ani înca mai visam la Fat-Frumos/la o lume poleita cu perfectiune si bunatate/dar într-o zi/brusc monstrul-realitate m-a trezit/da am aflat ca lumea asta e a fiarelor/ca trebuie sa fii pregatita  în orice moment (…)( Remediu)

Dezamăgirea este pâinea poetului, tristetea îi asează cuvintele în ordinea firească pentru a le potrivi în sintagme, dar…disperarea nu ajută decât să te întorci, să cauti modele,si Alma tinde să se agate de perioada în care bunica era lumina .

Sunt sigură că Alma va continua să scrie, este usor nostalgică, dar îi face bine, la urma urmei poemle ei de astăzzi sunt ca Prima Iubire. Dulci/acrisoare.

TANIA NICOLESCU – O poetă atrasă miraculos spre culoare, spre lumea care o înconjoră.Natura este punctul forte din care se inspiră, trece  cu sensibilitate de poet sadea, prin furcile cuadine ale constructieie poemului, si cizelează ca pe un diamnat aproape fiecare detaliu al întregului.

( Valsând prin vid) O mostră de poezie aparent modernă, dar căria nu/i pasă se metaforă atâta timp când poate iesi în haine literare în stradă.

Simte cum un violonist bun percepe diferenta dintre un Sradivarius si o scripcă de lăutar, diferentiază stările prin care ajunge la poezie.

,,Ce cântec sau/descântec m-a atins/de-n ochiul meu/mereu visând deschis/tot universul

Nesfârsit/încape-acum în cercul/cel mai mic/dintr-o baltoaca (Cercul) Tâlcul tine balanta dintre haz si necaz, am zice, dar poemul este cu mult mai profund si Tania Nicolescu  stie pederost taina unui vers bun.

De la un poem la altul, cel putin in grupajul de fată, există  diferentieri de nunată, chiar d etehnică poetică,  ceea ce dovedeste că poemele aceste anu fac parte dintr/un ciclu scris într/o noapte ci sunt rodul a mai multe etape de inspiratie.

,,Mereu între cer si pamânt/amagindu-ma/calc orbeste cautând/înca nevazutul si neauzitul/

pe care pescarusii mi-l ascund/în golul imens de lumina./(…)(Nevazutul)

Mereu în balantă, alb/negru, sus/jos, apă/foc,- poezia taniei este un jurământ cu ea însăsi. Scrie fără clătinare si cu încredere în destinul său literar. Are un ritual al scirsului si asta se simte în fiecare poem, nu oficiază la întâmplare, pe un colt d emasă sau in troleibuz. Este poeta care îsi respectă darul primit de Sus, si el…darul se înmulteste în talantii poeziilor pe care le scrie, cu prisosintă.

Alexandru-Florin PASCU – Indecis încă în stil si manieră de exprimare, dar cu har suficient pentru a disloca placa de neîncredere care îl mai trage la edec, Alexandru Florin Pascu simte poezia adevărată, cochetează cu ea, apoi face doar ceea ce-i place, scrie ceea ce vede, ceea ce-l doare.

Poemele sale sunt unitare prin fragmantariul Lumii pe care si- propus s-o disece, s-o folosească, în sensul frumos al cuvântului, în constructia lirică. Este un poet ce stie ce vrea, care nu va tine niciodată cont de ce spun criticii.El îsi cunoaste steaua si merge întracolo , cu mici halte, sotroane,  în versuri  usoare cum ar fi:

,,Râzi!/Copil cu ochii-n cer/Doua stele-ntr-un ungher/Râzi cu râsu-ti efemer..,,(Râzi)

Alteori, devine sobru, constient de vocatia pe care o are si pe care, crede el, că ar trebui s/o folosească  spijinind vocal unele idealuri. Rugăciunea  din poemul  Viata pierdută în doi, este comprimată în  recunoasterea păcatului originar: ,,sub unghii blesteme se adună,,.Iată un vers coplesitor, care face  cât o întreagă filosofie.

Despre poezia lui Alexandru vom mai auzi, si mi-as dori sincer să-l întalnesc într-o bună zi, în librării, cu un volum compact,  cu un stil de abordare a scrisului personalizat si mai ales, cu bucuria de-a scrie împărtăsită,pentru că scrie, scrie bine. Nu sunt bună să dau sfaturi, dar…întlânirile cu prietenii-poeti îsi au rolul lor în formarea unui viitor foarte bun scriitor, cenaclul încă mai rămâne o scoală , un atelier de literatură, -acolo, esti ochi în ochi cu cititorul tău, si lectia este unică, spre deosebire de întâlnirile virtuale, pe care, personal nu le dispretuiesc totusi.

MIRCEA MARCEL PETCU – Într-o simbioză fertilă cu condeiul si fila de hârtie, Mircea Marcel Petcu îsi scrie versurile  cu obinsuinta zidarului care ridică o casă confortabilă, nu-i pasă, aparent, de detalii sau de riscuril de-a nu fi pe placul celui care îi cirteste lucrările. Scriitor născut nu făcut, scrie poezie întru autocunoastere si mai cu seamă, pentru  a umple ,,golul acela întrevăzut,,  unde se macină tainele primordiale.

,,dar cum sa suporti/oboseala sufletului,/micsorarea lui,/umbra trecutului si,/mai ales, golul acela întrevazut/unde nu mai era nici lumina/si nu aparuse înca nici întunericul(…) ( Gri) Iată un poem  peste care, odată ce l/ai citit nu treci mai departe, revii pe text, buchisesti literele parcă dorind să afli ceea ce nu se poate afla (încă) de umanitate.

Riguros cu lucrul pe care îl face, Mircea Marcel Pectu stie, poate să fie si concis, simplificat în exprimare, ca în poemul ,,Ploaia,,.

,,Dupa zile caniculare,/începe ploaia …/picaturi stravezii/se scurg pe geamuri,/ca niste lacrimi,/cerul se învineteste/si ploua, ploua,,(…) Aici este antheic, cu picioarele pe pământ si doar consemnează un fenomen meteorologic, apartent. Mergând mai departe, vei descoperi noi valente, trimiteri la taina care îi face din om, poet.  Nu-si face jucării din cuvinte, iubeste masa de scris si ceea ce lasă pe pagina scrie  este un destin de poet.

Legat de orasul din coasta Danubiului, poetul scrie sub imperiul solaritătii, a anotimpurilor care trec unul prin altul ca vopselele de ouă,/ fiecare poem poate fi preluat de un plastician si lucrat în…acuarele, desi sunt si alte mostre de poezie, triste, roase de melancolie:,,(Gând pios) ,,În jurul meu totul/este învaluit într-o tacere/înspaimântatoare,sute de oameni aluneca/pe piatra rece a falezei,/aruncând o privire trista,/îndurerata asupra lunii.,,

Pentru a iesi învingător din bătălia sa personală , folosind Poezia, autorul decide:

,,Nemurirea poetului/nu este nicidecum/nemurirea persoanei(…)  constată în alt vers, si astfel îsi justifică  marea sa iubire Poezia, Creatia.

Stie ce stie.

Ana Maria RAU-AVRAM – Un talent nativ cert, un dor nebun de a exersa încă pe toate gamele poeziei, nehotărâtă care ar fi stilul care i se potriveste ca o mănusă…Harnică,   uceniceste vizibil pe frontul Poeziei.

Ana  Maria Rău Avram este deja o certitudine în sfera lirică feminină si nu doar.

Este firesc sa jongleze cu stilurile, să ,,butoneze,, încă la mai multe pupitre de sunet. Are metafora în sânge si scrie cu usurintă, asa cel putin, dă impresia, atunci când rima , ritmul o fac să alerge pe cuvinte, sa cânte.

,,E noapte afara si luna e plina…/E stins focu-n vatra, nu-i nici o suflare,/Pustiu e întinsul si-o trista chemare/Suspina !/)

Aceste versuri  care îmi amintesc de cosbuciana, (în cadrul atelierului literar), asezate în oglindă cu :

,,Nisipu-i rascolit ca un poet ucis/Si e tacere în miezul pietrei./As vrea sa dorm, dar /somnul se va murdari.( Nisip) –mă fac să cred ca poeta scrie  din instinct, o face din bucuria de a scrie .

În poezie ca si în iubire, sfatul care vine dinafara inimii celui care scrie, este superfuu. Asadar, Ana Maria nu are nevoie de sfetnici în a-si stabili un stil inconfundabil. Când fructul operei sale va fi potrvit, sigur va simti care este ,,cosul,, perfect în care să-l culeagă. Altminteri, este un poet cu sanse reale de a rămâne în istoria literaturii. Este un creator cu tuse fine ca stampele chinezesti, dar are si infinite tristeti de om care caută, caută să înteleagă cine este, si pentru ce adună cuvinte în versuri. Căutarea firească pentru orice poet care stie pentru ce, a fost trimis printre oameni de rând.

GIGI STANCIU – De mult nu am mai citit poezie,,angajată,,/ poeme care pornesc din inima si nu din penita poetului. Gigi Stanciu mi-a deschis o fereastră spre harta României întregite, spre steaguri de luptă si viteji …tot lucruri de onoare pe care azi, în indiferenta noastră, le strivim sub picioare.

Nu este un ciclu în sine , grupajul d epoeme semnat de Gigi Stanciu în cadrul acestei plachete colective. Nu merge pe o singură temă, /sare ca pe o tablă de sah, dintr/un moment pe altul al Vietii, constiintei de sine, al Divinitătii.

Dacă în poemul ,,Faca-se voia ta, Doamne!,, spune:,,Doamne,

deja mi-e frica,/tremur toata:/Dumnezeu pare/ca-si bate joc de noi…/Mintea mea e scindata,

virtualul acesta ma atrage,/îmi omoara zilele si noptile albe,/ma hipnotizeaza, ma intoxica,

ma îmbolnaveste de tine, stea polara,/îmi spala creierul (…),, jonglează cu vorbele ca într/un soi de brambureală, care cred eu că o prinde,- dar unde, eu, cititorul aproape că nu reusesc să o urmăresc,  alta este fateta poetei  în poemul ,,Fratelui mei basarabean,,

,,Sa spui ca moldoveana ti-e averea,/Ca mersul vremii trebuie oprit,/Ca Prutul n-o sa sece de durerea/Ca limba ta si port ti-au pângarit!(…) Aici cuvintele sunt dureroase dar blajine, ca si cum numai din cuvinte s/ar fi suit Iisus la Cerurile patriei poetei. Gigi Stanciu schimbă tonalitatea ca într/o doină, nu mai ,,blestemă,, doar se roagă .

O poetă efervescentă, cu timbru particular, desi, asa cum spuneam, îsi schimbă din mers , d ela un poem la altul, ,,pratitura,, . Cântă, adică scrie, convingător si ceea ce este  cel mai important, reussete să ne transmită emotia personalitătii sale incontestabile, si acest lucru se vede în poemul, l/as nimi ,,testamentar,, pe care îl dedică copiilor,/continuitătii,as competa eu.

,, E rostul meu pe-acest pamânt/Sa fiu aed, rapsod,/Sa stiti, în viata totu-i sfânt (…) ( Copiilor mei.

Llelu Nicolae VALAREANU (SÂRBU) –

Aminteste-mi că sunt

,,(…) Aminteste-mi ca sunt/un arbore falnic/pe sub care treci/cu trupul înflorit de mândrie/si devin o umbra/apoi un reper/sa nu te ratacesti/în propriile gânduri/ca într-o padure,, Am ales un poem, defel la întmplare, din poem, am ales un vers, si iată că dincolo de cuvinte putem descoperi omul care , desi nu declară, este Poet.

Sârbu scrie cu convingerea că asa va face lumea mai frumoasă,mai bună, -nu se teme de declaratii de dragoste, desi nu le face fătis, /scrie poeme  frumoase în care prezenta  femeii doar este sugerată , as cum se vede luna albă, aburită de lumina soarelui, diminetile.

,,În trupul tău de lumină,, este un poem calm, cu  trimiteri la esenta vietii, la pasărea întelepciunii.

,,în turnul cu ceas pasarea noptii/e gata sa fure întunericul/în trupul tau lumina/a pus lampioane colorate/pentru clipele care vor urca/spiral în univers (…),,

Un alt poem, fragil si mirabil ca bobul de rouă din care am extras  versul:,, Curg fântânile-n cuvinte de sticla/lacrimile ploii prefacute-n vin/. Fie si numai pentru această fericită asociere si  omul care visează cuvintele în culori, Lelu Nicolae Valareanu ar trebui să-si scuture sertarele, să iasă pe piata d ecarte cu o plachetă de poezii.

Nu doar femeia este muza poetului, spatiul terestru, tărana  din care am venit si in care vom coboră, sunt aliajul din care scoate poeme ca acesta:

,,Vezi, mâinile acestea muiate-n pamânt/au ramas doar niste arcuri care închid pieptul

si, ce ai mai putea face acum toamna/decât sa bati aerul ca apa în scocurile morii (…),, ( Să-i tai din gheare).

Un poet complex, dar care poate, ar trebui să/si privească  poemele cum ai privi un codru  cu specii difierite de arbori,- din perspectivă.

,,Cineva a pictat o pânză,,.

,,(…)Simt ca m-am despartit de mine/si vreau sa arunc tot ce-i desuet/la groapa cu uitare/privirea ta îmi arunca neîncredere/nu ma pot hotarî cum sa fac (…)

CODRINA VERDES – Autoarea a aflat pentru ce a fost trimis aici pe Pământ, să iubească si să scrie. Îi mai rămâne să afle căile către paradisul sintagmei, care,( fie vorba între noi), niciodată nu este perfect. De în poemul ,, Astazi,, declară pe toate silabele de acre dispune: ,,astazi/sunt docila/nu mai strig/nu mai râd/nu mai plâng/astazi îti poti trece /ara grija mâna prin parul meu/l-am bigudat doar cu crengute de primavara/astazi mi-am descojit pentru tine timpul pâna la/secunde/în foi subtiri de metafore clasice/ Codrina Verdes nu este fata de provincie care asteaptă cu emotie noaptea de Sânziene pentru a-si visa alesul.

Sunt convinsă că face parte din stirpea aceea de artisti care  nu cred că Arta   mare, cu majusculă, face casă bună cu un orăsel de provincie. Este sigură pe sine, desi vulnerabilă, de, toti aveam un ,, călcâi,, al lui Achile,- si starea de incertitudine o deducem din poeme ca acesta:

,, (…) îmi vine în minte gustul unui sarut/sarutul pe care mi l-ai dat/prin poemul acela organic/ era atât de lipicios/ca o pânza de paianjen/cui îi mai pasa de gelosii provinciali/daca citindu-ti poezia eu ma simt ca în livada de visini/ a lui cehov/,,(Poetul zuliar)

Codrina Verdes este fata/poeta care  ar trebui să-l iubească la nebunie, nu pe Cehov, ci  pe Serghei Esenin. I se aseamănă prin senzualitate poetică si mai ales, prin indiferenta aparentă cu care aseterne sintagme ca acestea aici, pe hârtie:,, aici e bine/dureros de bine/ai auzit de placutele dureri/tu nu stii/greutatea sarutului tau(…),,

Din pasiune si din însingurare se nasc poemele cele mai frumoase, poate si din durere si neputinta de-a crede că totul depinde numai de tine indiferent unde te afli vremelnic.

CRISTIAN VERZEA – După ce citesti numai poezie modernistă, postmodernistă… semnată de tineri debutanti,  îti faci o imagine falsă asupra  realitătii. Iaca, mai există adolescenti, iubitori de poezie, romantici si care tin cu dintii de versul cloasic. Ca, pe viitor se vor scrimba în stil si nunate, că vor schiba filosofia iubirii de roză pură în furie si, de ce nu în grosolănie, cum s emai poartă pe aiurea,/ este o altăproblemă.

Citind poezia lui Cristian Verzea ti s epare că îngerii sună dintr-un pahar de cristal. Clar. Defel melodramatic, asa cum se vede în poemul,,Visul,,

,,Am avut un vis în care/Se facea ca eram noi,/Te aveam la piept, în brate/Nu-mi pasa de vânt si ploi./Si cum visul se-adâncea/Totul devenea frumos/Drumul ni se lumina//De-acest gând marinimos./Te priveam, zâmbeai placut.,,

Fărăr angoase, fără prejudecăti, Cristian îsi face declaratia de dragoste cu inocentă pe care o crezusem pierdută la tinerii de azi. Aici, nu este  doar omul, este poetul, fluidul care vine din adânc si îi struneste simturile, îl călăuzeste duios dar ferm, si făăr ca el să o stie.

De ce scrie un adlescent când ar putea bate mingea pe maidan, ar pute abea o bere sau…trage ăe furis un fum de tigară? Pentru că are o chemare si si/o onorează

,,Astern gânduri,, este un poem explicit, în acest sens.

,,A trecut înca o zi/Si mai sunt înca prezent.,este felul meu de-a fi//Mai degraba cel absent/Iau caietul, iau creionul/Iau si gândul ce îl am/Mi-astern pe foaie ghinionul/Sau norocul ce nu-l am. (…),,

O cochetărie de poet în devenire, Cristian ar norc cu carul, norocul că a venit în ranită, nu cu bastonul d emaresa, ci doar cu foi de hârtie albă, pe care trebuir de/a lungul vietii să le umple cu poeme.Cum vor fi ele? Vom tări si vom vedea.Esentialul este că…talentul se mosteneste.

MELANIA CUC

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s