MONITOR CULTURAL * on-line

~Mariana Gurza: Revista „Melidonium“ – consfinţeşte valoarea

Am  primit cu plăcere ultimul număr al revistei de cultură şi spiritualitate “Melidonium”, fondată de Societatea Culturală „George Radu Melidon” din Roman, înfiinţată  la iniţiativa doamnei psiholog Emilia Ţuţuianu Dospinescu, director fondator.

De menţionat este faptul că în cadrul Asociaţiei Culturale „George Radu Melidon” fiinţează   Societatea Culturală cu acelaşi nume, având ca membri fondatori personalităţi de marcă: psiholog Emilia Ţuţuianu , prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, ing. Doru Măndăşescu, prof. Gh. A. M. Ciobanu, prof. dr. Vasile Uraschi, arhim. Ciprian Ignat, pictor Iosif Haidu, prof. Cecilia Bănică-Pal,  jurist Emilia Silvia Popa, prof. Violeta Lăcătuşu, prof. Dana Vega, bibliotecar Cristina Panaite, ing. Felicia Dumbravă, prof. Elena Drăghiceanu,   ec. Valerian Chiriac.

Într-o formă grafică excelentă, revista îşi propune să promoveze valorile culturale, morale, religioase, artistice , locale şi naţionale.

Revista este şi un gest de restauraţie spirituală şi de suflet, este o încercare firească,  demnă de apreciat şi de urmat deoarece doamna Emilia Ţuţuianu Dospinescu fiind  nepoata Părintelui Zaharia, plecat în Împăraţia Cerească, îl readuce în  atenţia românilor  pe “moşul”său ,”Arhimandritul Ciprian Zaharia – un străjer în vremuri de răstrişte.(Arhim.Timotei Aioanei) Este emoţionantă evocarea “Părintelui Ciprian Zaharia de la Bistriţa – restaurator al unui leagăn de civilizaţie medievală” (Ioachim Bacăuanul Episcop vicar al Arhipescopiei Romanului şi Bacăului).

Aşa cum susţine inimoasa Emilia Ţuţuianu Dospinescu, obiectivele Societăţii Culturale “sunt cunoaşterea moştenirii culturale a comunităţii din urbea Romanului, zonă cu un bogat trecut cultural, prezentarea, păstrarea şi promovarea patrimoniului acesteia pentru oamenii de azi şi pentru viitorime, cât şi promovarea noilor talente în literatură, poezie, artă în general. Astfel paginile  revistei Melidonium vorbesc de la sine despre realizarea obiectivelor noastre, la fel cum şi cărţile publicate la Editura Muşatinia.

Revista având peste şaizeci de pagini, cu o ilustraţie deosebită, te prinde într-o “horă, arc peste timp şi spaţiu”, citând din prof. dr. Ovidiu Trifan. Textele sunt interesante,  captivante, semnate de nume de rezonanţă de pe meleagurile Romanului, dar şi din întreaga ţară, de oamenii timpului precum:  prof. dr. Artur Silvestri, dr. Vasile Ursache, prof. Minodora Ursache, Sergiu Găbureac de la Biblioteca Metropolitană din Bucuresti, Dan Ciachir-publicist, critic literar, Constantin Comşa-critic literar, scriitorul Marin Toma şi mulţi alţii la fel de merituoaşi ca cei amintiţi. Printr-un “periplu romaşcan” ing. Dorin Dospinescu  prezintă “cartea de vizită” a ţinutului muşatin.

Doamna editor Emilia Ţuţuianu Dospinescu, poetă, publicistă, scriitoare împreună cu soţul domniei sale, aduc din prinos sufletesc temelii culturale. Acţiuni de jertfă pe altarul culturii, azi, uneori, atât de marginalizat.

Scriitorul Marin Toma ne vorbeşte “despre frumuseţea oamenilor şi faptelor – punte între doruri”.

Această publicaţie este o adevărată panoplie a culturii romaşcane ce adună în paginile ei gânduri, sentimente, memorii, sinteze ale cuvântului, care dovedesc munca acestui minunat Om de culturaEmilia Ţuţuianu Dospinescu.

Subscriu acestui gând din “dor de dor”, dorindu-i d-nei Emilia Ţuţuianu Dospinescu, “să ne dezmorţească sufletele “ cu minunatele sale opere.

Viaţă lungă revistei “Melidonium”, drum drept în LUMINĂ!

MARIANA GURZA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s