MONITOR CULTURAL * on-line

~Iosif Popa: „Biografia lui Eugen Groza“

S-a născut la  14 august 1921 în comuna Bratca,Jud. Bihor, fiu al învatatorului (devenit preot după pensionare) Gheorghe Groza şi al Victoriei, descendenţă a unei  familii de 14 generaţii de preoţi –      proveniţi, potrivit legendei familiei, din Voievodul Dragoş, dealtfel numele de fată al Victoriei! Clasele primare le-a absolvit în comuna natală, învăţătoare fiindu-i chiar sora mai mare,Sabina Groza.

A absolvit mai departe prestigiosul liceu Emanoil Gojdu din Oradea.Ca elev,încă  între anii 1937-40 a colaborat şi condus (alături de distinsul profesor de limba română Augustin Cosma,care l-a apreciat până la sfârşitul vieţii)revista Liceului Em.G ‘’ Ţara Visurilor Noastre’’.Atunci a fost ales şi preşedintele ‘’Societăţii de lectură’’ a liceului,ca urmare a faptului că elevul Eugen Groza câştigase trei ani la rând premiul I pe ţară  al ‘’Tinerimii Romane’’

La toate serbările liceului,E.Groza s-a manifestat citind scrieri originale În clasa a VIII-a (terminală ) el debutează în teatru cu o comedie originală inspirată din viaţa de elev.’’Delta Inspiraţiilor’’ şi publică piesa ‘’Jertfa Întunericului’’ şi numeroase versuri,schiţe etc.în revista ‘’Ţara Visurilor Noastre’’Va colabora cu această revistă şi peste ani ca profesor.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti,precum şi’’Seminariul Pedagogic Titu Maiorescu’’tot la Bucureşti,fiind discipolul  unor figuri legendare ale culturii române.

Ca  student, scrie câteva piese:‘’Umbra unui chip’’,’’A trecut o umbră’’Cu aripile întinse’’,piese care au fost respinse de cenzura antonesciană pe motiv că ar arăta tragicul şi zădărnicia  războiului din Răsărit.

Piesa ‘’Republica Sobolilor’’ a fost jucată  în anul 1942 cu un grup de studenţi  la teatrul’’Comedia’’ din Bucureşti,bucurându-se  de un mare succes şi ecou în presa vremii, piesa fiind o discretă satiră la regimul legionar şi a rebeliunii.

A fost încorporat în 1944 şi a participat în  război ,alături de trupele române ,ajungând până la Brno în Cehoslovacia.

După război,Eugen Groza devine profesor al Liceului Em.Gojdu al cărui                          meritoriu  elev fusese.

El va deveni un strălucit profesor, predând într-o manieră originală,gramatica limbii române şi literatură.

A fost un profesor dăruit meseriei sale,dârz şi curajos.De exemplu în anul 1948,al aşa-zisei Reforme a Învăţământului,când  marele poet naţional Mihai Eminescu nu mai  figura în programele şcolare,el profesorul cu puterea pe care i-au dat-o vocaţia şi responsabilitatea  a predat elevilor suplimentar  Eminescu, asumându-şi întreaga responsabilitate şi pentru a nu creea prejudicii elevilor- lecţiile erau facultative,fără note şi examinaţi,totul fiind benevol!Cu toate astea la acele lecţii nu alipsit nici un elev,toţi l-au ascultat cu emoţie şi mândrie.

Mai târziu,în anii grei ce urmează,când la Oradea primeai carne de 3 ori pe an  la : 1mai,23 August şi 31 dec, iată-l pe profesorul Eugen Groza predând cu un aer nevinovat la gramatică – numeralul-  Textul original exemplificativ suna cam aşa :’’mama pleacă la piaţă şi cumpără 1 curcan,2 pui,5 banane  3kg mandarine….’’

Copiii hohotesc,bat din palme şi se miră,căci unii nici nu ştiu ce sunt aceste cuvinte?!Părinţii se  scandalizează sau se simt mândri(după poziţia socială..) dar cei mai mulţi îl gratulează pe profesor pentru curaj!

Exemple cu asemenea texte  ‘’nevinovate’’sau unele aprecieri şi declaraţii foarte curajoase pentru épocă, continuă la nesfârşit, uneori cu repercusiuni administrative,dar mereu cu tot mai multă stimă şi preţuire din partea oamenilor adevăraţi!

Cu una din aceste ‘’ocazii’’au fost trimişi dói ‘’tovarăşi de la judeţ’’să-l asiste  pe profesor la ore şi să-l surprindă.Ora la care au asistat era cu nuvela A.Lăpuşneanu,despre care profesorul sublinia că este deosebit de potrivită pentru a fi ecranizată,cândva,atunci când cinematografia românească –astăzi încă nedezvoltată,va fi capabilă să o transpună! Aşa cum englezii făcuseră cu Shakespeare! Tovarăşii au arătat că profesorul e cosmopolit,nu are sentimente patriotice ,critică realizările noastre,prezintă la ore un scriitor englez pe care îl compară cu Romanulsi,în general critică cinematografia românească.Propun scoaterea profesorului Groza  din Învăţământ.Doar că propunerile de mazilire  transmise ministerului nu se potrivesc cu aprecierile acestui for asupra lecţiilor profesorului, care sunt considerate foarte potrivite  exacte şi necesare, de un înalt nível didactic iar profesorul excelent este promovat în cursul anului la liceu.

O altă faţetă a personalităţii omului de cultură care a fost Eugen Groza este cea de dramaturg şi îndrumător al mişcării teatrale româneşti din Oradea.El scrie şi regizează o serie de piese  ‘’Pe drumul luminii’’ şi ‘’Într-un amurg de iarnă’’ închinate lui Em Gojdu;poemul dramatic in versuri ‘’Şerpii’’,piesa ‘’A mea a fost iubirea’’ închinată marelui pedagog Pestalozzi, comedia şcolară ‘’Când vine primăvara’’(închinată viitoarei sale soţii).Urmează apoi ‘’Dincolo de vale’’ şi pantonima ‘’Partizanii’’,care va lua premiul I la un cuncurs local.

Între anii 1946-1948 el sprijină activitatea ‘’Teatrului de Vest’’ sub direcţia actorului Ştefan Iordăchescu,organizând matineele pentru elevi, A făcut aceasta cu atâta râvnă  încât reţetele matineelor depăşeau pe cele ale spectacolelor  obişnuite.

Intre anii 1947-48 Eugen Groza predă Istoria Tetrului Universal la Conservatorul Sindicatelor’’ Artiştii şi Ziariştii’’, organizat pe lângă  Teatrul de Vest din Oradea. Ulterior, după ce renunţă la publicarea propriei Istorii a  Teatrului,la care lucrase  de-a lungul vietii,dăruieşte Teatrului de Stat Oradea cca 470 de volume strânse în acest scop.

Intre anii 1949-1973      Eugen Groza  organizează  şi conduce  o formaţie de teatru a dascălilor ,creată cu scopul declarat de a sensibiliza publicul orădean-înainte ca acesta să aiba propriul teatru în limba română-pentru ideea de teatru românesc.  Cu această formaţie s-au pus în scenă peste 30 de piese din repertoriul românesc şi universal;s-au dat peste 120 de spectacole,în majoritate regizate de Eugen Groza şi în care neapărat juca şi el! Iată cateva titluri:O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă,D-ale Carnavalului,Plicul,Omul care a văzut moartea;Escu,Deşteapta Pământului,Nunta,Nemaipomenita Pantofăreasă,Furtuna,Neamurile,Hangiţa,Doctorul fără voie,Revizorul,  dar şi piese originale ale lui Eugen Groza ca Întoarcerea lor, Când va suna clopoţelul(premiată la un concurs zonal).

A participat şi la concursuri  de teatru ajungând  până la faza finală a bienalei I.L.Caragiale la Bucureşti cu ‘’Căsătoria ‘’ de  Gogol-în care juca rolul principal (soţia sa fiind Fiocla Ivanova)-şi fiind comentat laudativ în presa importantă a vremii(Scânteia,Contemporanul,RomâniaLiberă,Informaţia Capitalei Crişana).

În toată această perioadă a militat pentru ideea creării unui tetru în limba română în Oradea .Mai mult, între anii 1953-55 acţionează ca secretar al Comitetului Cetăţenesc,constituit pentru înfiinţarea secţiei române  a teatrului de stat în Oradea,deziderat  ce se va şi împlini în 1955.

Întreaga activitata desfăşurată pentru înfiinţarea şi dezvoltarea  teatrului românesc în Bihor a fost  dovada şi menţionarea rolului lui Eugen Groza în această ctitorire, cu ocazia   aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea  teatrului orădean când la simpozionul  organizat în onoarea acestui eveniment,în 25 nov. 2005,soţia sa a fost invitată să prezinte în locul defunctului  activitatea depusă de acesta pentru înfiinţarea teatrului

A colaborat la ziare şi reviste,a fost cronicar dramatic la ziarul Crişana .În revista Familia i-a apărut un tablou din ultima  sa piesă Cărarea Pierdută.

A condus ca profesor revista şcolară’’ Ritmuri Incandescente’’-revista Liceului de filologie –istorie,apreciată în ziarul Crişana şi în Familia.

A fost unul din membrii fondatori ai cenaclului Flacăra din Oradea(anterior celui înfiinţat de A.Păunescu). O vreme a activat ca secretar al cenaclului Iosiv Vulcan .În publicaţiile editate de acest cenaclu a apărut cu lucrări originale ca’’ File din istoria teatrului bihorean’’,fragmente din nuvela ‘’Soare pe ape’’,schiţă inspirătă din viaţa şcolii’’Intr-o singură zi’’.

Eugen Groza a fost în primul rând profesor,un profesor care s-a dăruit total,cu pasiune,meseriei sale. A fost foarte iubit şi apreciat de elevii săi cu care s-a mândrit.Toţi au devenit oameni valoroşi; nu puţini, personalităţi artistice de notorietate,iar câţiva dintre ei ,repere  ale culturii române!

Actorii Cornel Dumitraş,Silvia Gingulescu , Nicolae Barosan, Ion Tifor, Gh.Simonca,A.Andreescu;regizorii Otto Sile Szombotti şi Dan Alexandrescu , dar şi Radu Iftimovici pecum si celebrul chirurg Ioan Pop de Popa.Titus Popovici s-a format şi a debutat şi sub îndrumarea  as,iar Ana Blandiana a fost eleva lui în tot ciclul liceal ,inclusiv diriginte(veşnic pomenit în toate amintirile ilustrei  poete!)

Iată că elevii care l-au apreciat atât nu l-au uitat .În anii 2007-2008 după ani de la moartea lui,probabil tot ei, careva dintre aceştia a propus să se dea numele profesorului Eugen Groza unei străzi din Oradea.Această propunere a devenit apoi hotărâre a Primăriei Municipiului Oradea.

prof.IOSIF POPA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s