MONITOR CULTURAL * on-line

~Florin Grigoriu: „Despre antologii“

Meleagros din Gadara (120 – 60 î. H.) a alcătuit o culegere de poezii *Coroana*, cu texte din peste 37 de poeti din vremea sa si de mai înainte, ba si din cenaclistii din insula Cos (sec. I. î. H.). Antologia lui Filip din Tesalonic cuprinde si texte din vremea sa (anii 30 d. H.), iar peste ani, la 980 d. H. Constantin Cefalas în antologia sa cu peste 23.000 de versuri adaugă alti autori, într-o continuitate de subiecte fascinantă. Tipărită la 1494 la Florenta este redescoperită, adăugită si editată după 1600. Aceasta va fi adusă în româneste aproape integral, cu exceptia unor texte religioase sau erotic-licentioase, în 1988, de Viorica Golinescu, prin Editura Univers. Antologia Palatină este un eveniment literar al anului, dar neremarcat în obstea scriitoricească. De slabe ecouri au avut parte si antologiile de Poezie română clasică, din BPT, 1970, de Al. Piru si Ioan Serb, sau Din poezia de dragoste a lumii, de Maria Banus, BPT, 1974, precum si altele. Doar Poezia română modernă, tot în BPT, de două volume, a lui Nicolae Manolescu s-a bucurat de oarece atentie, dar mai mult ideologică (De ce sunt unii autori ce militaseră pentru originalitatea si credinta neamului lor, dar nu fuseseră comunisti sau măcar simpatizanti…, lucru pentru care antologatorul s-a ferit s-o  retipărească imediat după 1989…, deoarece, vorba ceea, *lupta de clasă continuă*). Un merit l-a avut în 1990 Florentin Popescu tipărind la Editura Albatros prima Antologie de poezie religioasă românească, antologie reluată mai târziu în BPT. As remarca si Poeziile crestinilor români, de la Editura Casa Scoalelor, Bucuresti 1994, antologie de Mircea Ciobanu, precum si Cântările Bisericii, antologie de Dumitru Muntean si Ioan Bădita, Editura George Cosbuc , Bistrita, 1999 (cu autori anonimi).

O Culegere de poezii religioase coordonează Dănut Desliu în 2010, 146 pagini, 9 autori, Editura Ecko Print, Drobeta- Turnu Severin. În literatura de gen si-n atentia istoricilor literari, a eseistilor privind poezia religioasă scrisă de români (si aici mă gândesc la, să zicem, pr. Al. Stănciulescu- Bârda, cel care în colectia Credo, din 1991 a realizat un studiu monografic si o culegere poetică, la dr. Virgil Nistru Tigănus, cel care a publicat în 2001, Lumină Lină. Discursul religios metaforic în literatura română, Editura Alma, Galati, 292 de pagini) vor trebui luati în seamă si Aristita Buciu Stoian (Aprinde Doamne, focul sfânt/ Pe-altarul vietii noastre,/ Că prea ne-am înrăit/ Si ne lovim sub coaste!), Ela Bălescu (Slavă,Tie Doamne!/ Crucea vietii mele/ E-n mâinile tale.), Floarea Cărbune (Doamne,/ doar Tu vezi că sunt/ ascunsă de-atâtia ochi,/ frântă de-atâta zbor…), Mariana Ciurezu (Slăvită Maică,/ Sfântă Fecioară,/ De păcătosi/ Ai grijă iară!), Dandes Dănut Desliu (Ocroteste, Doamne,/ A noastră tară/ Si o fereste de rele!), Elena Păduraru (Râul din noi/ prin iarbă de dor/ cu fir de fior/ nu se opreste/ nicicum/ din magicul drum), Violeta Petre (Pe coji de nuci îmi adâncesc durerea; eu am urcat spre Dumnezeu pe munte/ Pe calea cea mai grea si-alunecoasă,/ Rănindu-mă în pietrele mărunte), George Tei (Vai, Doamne, cât am obosit/ De dragoste si de cosit,/ De drumuri grele, în pustiu,/ Pe care nici nu le mai stiu…;// Ah, cât de grea e noaptea când nu stii să te-nchini; //De dragul vostru, eu mă las străpuns -/ Vi s-a părut că n-am murit de-ajuns?…), Simina-Silvia Scladan (Cuvintele noastre sunt scrise în stele; // Dă-mi, Doamne, încrederea-n Tine,/ Curătă să rămân, fără păcate!). Si as încheia cu – o strofă din poemele acestei poete: Luminează, Doamne, lutul/ Cu căldură si iubire,/ Să găsim iar începutul/Spre a noastră nemurire!*

În Tara plină de umor/ omor social existenta unor cenacluri este adesea un lucru de mirare, dar si de posibilă aparitie editorială, fără de care un autor nu poate exista. Unele cenacluri au vârste întelepte (Vasile Cârlova– Bucuresti), altele se-apropie de vârsta de aur (Luceafărul– Giurgiu), altele si-au sărbătorit nunta de argint (Mihail Eminescu– Bucuresti), 20 de ani (Destine-Bucuresti, Florin Vasiliu, de Haiku, având sedinte lunare), 16 ani (Amurg sentimental– cu sedinte bisăptămânale, fără întrerupere), altele dispar (Arcadia– Slobozia, după 100 de sedinte, Albatros– Călărasi, imediat după 1989…, iar recent prin ordin militar- Cenaclul Ioan Tecsa de la Casa de Cultură a Ministerului de Interne si Reformei administrative, asta da, reformă!), altele apar. Unul dintre acestea este Cenaclul Cartea Tinerilor Scriitori, cu discutii pe internet. Dintre lucrările participantilor apare în Editura Rovimed Publishers , în selectia si prezentarea analitic-biografică, excelentă, a Cristinei Stefan, un volum de 440 de pagini A5 cu o grafică plăcută, de Liliana Năstase. Cuprinde poezii de 24 debutanti si 17 autori mai *contemporani*, fiind o bucurie editorială si de substantă poetică. Vom cita din cartea numită Lira în patru puncte cardinale la fiecare autor o definitie poetică, reprezentativă, cartea meritând o analiză de esentă, fiind moment de referintă literar, 2010. Ana- Maria Gâbu: privesc în fereastra pădurii… scriu cu lacrimi de gene pe rochia de mireasă…leg noaptea cu zori de lumină…sunt prinsă-n capcană. Marina Popescu: ne mângâie senzual gândurile… trezit din betie ni s-a prezentat noul an…cad săbii ninja de pe-acoperisul zilei…copiii-si pictează mere-n obraji, zestre omului de zăpadă…Ioana Mihaela Fraiu: străzile nu-adăpostesc îngeri, orasul a rămas fără culoare…în carnea gândurilor fosnesc ruguri însângerate. Ramona Dima: unde-mi esti tu casă, copilărie aspră, mirodenii de pietris?…când ti-ai primit crucea, Dumnezeu a încălzit-o cu inima… Gabriela Beldie: înfloreste-mă alb cu privirile tale!…dorul de soare- dans de umbre si lumini pe zid de piatră…noi nu vom sti. Doar când aici e noapte, dincolo e zi…munte albastru – umbrele amurgului sărută roca…cât de copil m-ai făcut, Doamne!… Lasă-mă să mă cern ca nisipul de pe tălpile goale! George Gâtlan: Eminăscut din cuvânt…cuvântul naste lumină iluminând neamul însufletit azi din pustiu…as da cu pietre-n cer, să-l sparg, să curgă raiul gârlă peste mine… incandescentă vrere de trupul tău aburind a pâine sufletului înfometat. Mirela Orban: te-am adormit în mine…sfredelesc timpul cu burghie de foc…cu stilet de foc ti-ai scrijelit umbra pe sufletul meu…scutură-mi visul de umbre!…în urma noastră sărut si poezie. Marilena Velicu: m-as smulge din timp zburând spre-o câmpie în galbene flori…pe umeri îmi cresc aripi călătoare…sunt rug părăsit/ încă mai ard/ rog ploaia să-mi stingă suflarea… ard flacără între pământ si cer. Lavinia Pospesch: uneori sunt peste/ scutur solzi anarhisti în delir…îmi bat cuie în interior să ruginesc în penumbră…geamătul usilor de lemn a izgonit linistea…intră în mine marfare cu moloz de cuvinte…a plâns Dumnezeu prin ochii mamei. Delia Stăniloiu: Eu sunt o stea îndepărtată din galaxia de pe Ning pe care n-o vezi niciodată. M-atingi tresar si-apoi mă sting… tristete- nume de bărbat…cuminte-mi pun capul pe tâmpla înserării…Costea Velea: Peisaj:  acolo aripile moi ale Bratcovului întâlnesc oistea Carului Mare… eu vreau viata de-acum, cu ploi si ninsori/ tu vrei viata de după, utopie cu flori…n-am fost olar desăvârsit… rescriu alfabetul cu A mare de tipar. Elena Păduraru: gândul viscoleste zăpada din mine sperând să te vadă…cotofană în zbor/peste câmpia albă/ suierat de tren…cires înflorit/ ciocănitoarea mică/ culege furnici…soare fierbinte-/ peste spice-aurii/o ciocârlie…amurg de toamnă/ oile trec tăcute/ pe drumul din sat…Mihaela Nicoleta Aionesei: stăm la masa gândurilor/ le bem marea de pelin…ancorat e timpu-n fereastra albastră…ne jefuieste timpul/ de tot ce ne-a rămas/ în loc de mâine vine/ un car de lacrimi tras// vor înflori salcâmii/ rămasi tăcuti si goi/ tu iartă-mă iubite,/ de iarna dintre noi! Iuliana Linte:E noapte, e târziu, e frig. /De-aici nu pot să te strig,/ Zeii, că nu văd, se prefac,/ Luna o-nghite un vârcolac….Ruga unui haiduc: Frunză verde de pelin, norocu îmi e hain. Doar cu ploaia mă alin, timpu-i fratele Cain.//Ploaia rece mă grijeste, rănile îmi oblojeste. Fratii toti m-au păărăsit, numai calul stă smerit.// Doamne, din sângele meu tâsnească un curcubeu! Doamne, din inima mea să mai răsară o stea! Adrian Păpăruz: ar trebui să fii arestată pentru port ilegal de fericire si contrabandă cu zâmbete…un tâmplar de la marginea lumii tâmplărea într-o zi o poveste…simt legănatul ploii si copacul în care cresc copac. Vlad Andrei Burlan: prostule…nu-ti scoate ochii cu dalta/ nu de alta/ dar nu o să mai vezi arta… timpul doare doar atunci când îl lăsăm să treacă/ si ceasul bate doar când are baterii. Marius Nitov: nu se sfârseste niciodată nimic/ nici dragostea nici suferinta…e frig iubito printre oameni de zăpadă…detin cel mai de pret dar/ puterea de a fi fericit. Mioara Bălută: mi-e dor de vara caldă fără umbră/ cu ierburi ca secundele pe ceas…pe asternut îngust de flori albastre/ spuneai despre iubire tot ce stii…vesnicia lumii se naste-n colind/ pacea si lumina-n galben de gutui…Floriana Turculeanu: Fă-mă Doamne, bob de rouă/ dimineata-n prag de soare/să-mbrac crinii-n haină nouă/ să le dau din ochi culoare!// Fă-mă Doamne, floare albă/ rouă-a răsăritului,/ să fiu dor si să fiu salbă/ în calea iubitului!// Fă-mă Doamne, o livadă în calea flămândului/ sufletul să-mi fie roadă/ gura mea a dorului!// Fă-mă lună-n a lui cale/ să mă-ntrebe pe acuns/ gura lui ce cânt*a   jale/ când iubita n-a ajuns…// Fă-mă floare de pe stânci/ în culori de albăstrea/ să-i sădesc în ochi-adânci/ floarea de nu-mă-uita!// Fă-mă tot si fă-mă toat/ doar a lui, o turturea!/s-ating stelele rotate/ gura lui de gura mea! Ioan Lăstun: Pentru tine exist. Un soldat pe asfalt./ Rătăcit. Fapt divers. În transee,/ steaua ta- steaua mea de asalt/Cota zero din Calea Lactee…Te-as lua de mână, dar unde să fum?…capcane pentru fluturi si suflete fără milă…tărm de nelinisti stelare/ roua nisipului frânt,/ pe buze de mare…Mirela Bălan: sunt femeie modernă. Modernitatea mea este precum călcâiul luiAhile… mâine te-nchid într-un vers…beat de bucurie soarele îsi dansează fustele…Maria-Gabriela Dobrescu:  e păcat să se facă risipă de singurătăti…în urma noastră timpul rămâne dezolit…cuvintele nu vor mai fi cuuvinte ci se vor transforma în cuie… dacă va mai fi vreodată dimineată. Mihaeela Mazăre Vlasin: se freamătă în frunze, solstitiul, stih din stele…în verde heruvimic coboară Duhul Sfânt…nestinsă-ti candela, din Putna, ne roure făclia!…Bucură-te, Parascheva, Cuvioasă Sfântă!/ În salba nemuririi, strălucitoare, dalbă!…În ceas smerit de seară coboar, Doamne blând!/ dă neamului român năframă de sfânt gând!…Roure iar, Doamne, crinii întru psalmi! Ana Urma: În taină mă-ndeamnă o caldă chemare/ să scriu pe hârtie cântări rugătoare…Domnu-n suflet mi-e Cuvânt/ bob din dorul cel mai sfânt!… Priveste la ceruri, cu ochii tot sus,/ Cu literă mare stă scris Dumnezeu/ si-acolo s-ajungem, L-avem pe Iisus.

Din partea a doua a cărtii voi numi autorii si  un titlu de frumos poem. Eugen Dorcescu: Sarmis (avatar). Elisabeta Iosif: Potecile lui Brâncusi. Elena Armenescu: Hiperboreea. George Ionită: Un alfel de Crăciun. Cristina Stefan: Nonet noneu. Camelia Ciobotaru: Copil colorând primăvara. Luminita Zaharia: O femeie sublimă. Sanda Nicucie: Dor de noi. Mihai Tănase: Complicitate. Nicoleta Stavarache: Nu mă trăda!  Camelia Radu: Portret de grup cu bărbati moderni. George Asztalos: Poem extra cu tanti Obi. Vasilica Ilie: Promisiune. George Tei: Rondelul lucrătorilor de pe vagonul de postă. Valentina Bisog: Tăceri însângerate. Liviu-Ioan Muresan: Fără umbră. Cezarina Victoria Adamescu: O adiere de tine.

În încheiere spun cu vorbele poetei Adamescu: *Ar mai fi vreme de-un vis*, adică de alte antologii de *aripi călătoare*, inclusiv cu poeme de Marilena Velicu *pe vatra prundită de floarea iubirii*, citând si pe Ana Urma. Excelsior! – un cuvânt pentru toti iar pentru Cenaclul Cartea Tinerilor Scriitori, alte cărti întregite cu suflet!

FLORIN GRIGORIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s