MONITOR CULTURAL * on-line

~Elena Armenescu: „Cingătoarea sufletului“ (filă de jurnal)

11 iunie 2009

In această dimineaţă beau cafeaua pe terasa dinspre lac, de unde se vede doar o parte, restul fiind ocultat de sălciile crescute destul de înalte, ce conferă un decor unic care oricum ar sugera prezenţa unei ape în apropiere. Până la ele am încă două planuri care-mi încântă privirea: roşul scânteietor a celor câteva sute de trandafiri dintr-o mare tufă asimetrică, parcă decupată dintr-un album de artă fotografică modernă, iar în al doilea o sferă mai mare, un glob de aur pictat discontinuu cu verdele propriilor frunze, o tufă exotică încărcată cu mii de flori galbene aurii, mici cupe catifelate, asemănătoare ca formă cu “ gura leului”, floricele ce-şi deschid miresmele care te invită în paradisul terestru, totul pe gazonul “gras”verde închis,  saturat şi întreţinut de apa ploilor din ultima vreme. Un stol de vrăbiuţe vesele din laricea şi brazii alăturaţi susţin un clasic concert – evident păsăresc.Graurii săgetează văzduhul în căutarea unor seminţe. Ştiu ei un loc bun de înfruptat într-o latură a grădinii unde iarba nu a fost cosită.

Mă gândesc la lecturile mele de ieri, la Calea singulară pe care au avut-o anumiţi bărbaţi puternici ai acestui neam, care – prin faptele şi moştenirea gândurilor lor profunde – fie uneori pentru salvarea, alteori pentru înălţarea destinului ţării, ne-au lăsat pravile de  nemurire, pentru noi urmaşii lor – din fericire, din ce în ce mai mulţi  interesaţi – destăinuindu-ne o parte din faţa nevăzută, gânditoare, a acestui popor, a ţării, a acelei Românii tainice, ajutându-ne să ne explicăm parţial enigma existenţei noastre, care am fost definiţi la un moment dat  “o insulă de latinitate într-o mare de slavi”.

Enigmele, misterul, într-adevăr trebuie să rămână criptate, de aceea se şi numesc aşa. Doar cei înzestraţi cu un simţ special nativ, adică hăruit, ori câştigat prin dorinţa şi perseverenţa cunoaşterii adevărului dublate de credinţa în Dumnezeul protector, le pot recunoaşte.

Noi cei cu ochii deschişi trebuie doar să le simţim prezenţa, să le identificăm şi să le arătăm şi altora.

Sunt doar câteva zile de la marea sărbătoare Moşii de vară şi încă simt cum duhurile străbunilor se întorc să ne amintească nu numai de ei, ci să ne trezească, să ne dăm seama cine suntem.

Mai sunt câteva zile până la al X-lea Congres de Dacologie care are ca temă: Eminescu. Iată ce gândea Măria Sa Eminescu -poetul şi totodată omul politic veşnic în opoziţie cu puterea mincinoasă, dezinteresată de ţară, el Regele secret, necruţătorul văzător cu inima de foc, iar ochii flăcări vii, cu privire la Societatea Matei Basarab pe care a conceput-o cu aproape un secol şi jumătate în urmă:

„O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor şi a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care sa ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devină bun; trezită deşertăciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de speranţe în el, în caz de extremă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă.”

Fără cuvinte!

NB. În concluzie, întîlnirea cu Eminescu, „românul absolut”, cum îl numea Petre Ţuţea, nu trebuie lăsată a fi numai o chestiune de rememorare bianuală, ci una de vibraţie, de sărbătoare naţională.

ELENA ARMENESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s