MONITOR CULTURAL * on-line

~Elena Armenescu: „Ceahlăul şi hierofania“

Cred că nu există un iniţiat în ţara aceasta – şi Artur Silvestri era unul dintre ei – care să nu ştie câteva lucruri esenţiale, pe care le voi cita, fie spre reamintire, fie spre informarea celor tineri.

Din timpuri imemoriale, datorită acelui impuls sacru al omului dintotdeauna de a se apropia de Forţa Cerească, de divinitate, având rămasă în el o sămânţă de gând că ar fi fost poate adus de undeva din Cerul tăcut şi misterios, unde trebuie să se întoarcă, el Omul a fost atras de marile înălţimi, închipuindu-şi poate că se apropie astfel şi fizic de acel Zeu Necunoscut, fascinant, care are Putere discreţionară, pe care-l invocă, îi oferă ofrade  şi căruia i se închină.

Pe munţi a construit locuri de închinăciune, temple şi altare ori adevărate cetăţi sacre ( Machu- Picchu, cosiderat oraş ceremonial în Peru –  descoperit în 1911 de arheologul Hiram Bingham)

Acolo unde  nu au avut munţi înalţi, oamenii au încercat să construiască Turnuri (de pildă Turnul Babel) ori Piramide ( Egipt) să se poată apropia de divinitate, spre cer. Atunci când astfel de locuri mai erau ( şi continuă să fie!) însoţite şi de „semne cereşti” pe care noi acum le numim fenomene naturale, graţie înmulţirii cunoştinţelor din domeniul fizicii în special, ele exercitau o influienţă cotropitoare asupra psihicului lor, îndemnându-i să identifice Calea spre Dumnezeu cu traiectoriile indicate de jocul sacrei lumini.

Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta prin urcarea rituală a munţilor a determinat plasarea principalelor temple ale dacilor pe vârful muntelui, aşa cum este cazul la Grădistea Muncelului, Sarmisegetusa, renumit centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat  timpul de peste două milenii până la noi, vârful Omul din Bucegi.ori cetatile dacice din Voineşti ( Judeţul Covasna), sau cea din Bâtca Doamnei (Judeţul Neamţ) ş.a.

Deşi nu avem documente, avem Tradiţia care a rămas vie şi continuă să ne arate şi azi obiceiurile şi ritualurile geto-dacilor, care au uimit antichitatea prin unicitatea şi originalitatea conceptiilor morale si religioase, conceptii care au stârnit interesul filosofilor (Platon), istoricilor (Herodot) geografilor (Strabon), medicilor si poetilor de atunci.

Informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase şi aşa se explică de ce, după cum afirma V. Pârvan (anul 1926), “antichitatea recunoştea unanim adânca religiozitate a geţilor”.

Este cunoscut faptul că tradiţia a mers paralel cu credinţa creştină, unele sărbători precreştine fiind asimilate – de pildă Moşii de vară cu Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh (în ultima vreme se vorbeşte de neozamolxianism ca despre o credinţă care nu numai că nu a dispărut ci a existat şi continuă să existe paralel sau în binecuvântată simbioză cu creştinismul. Semnul soarelui încrustat pe porţile maramureşene şi pe troiţe este o dovadă în acest sens).

Strămoşii noştri au fost binecuvântaţi să trăiască în Carpaţi unde nu a fost cazul să mai construiască turnuri sau piramide, pentru că ele existau în mod natural, le făcuse Dumnezeu cu sfântă Mâna Sa. Unul din aceşti munţi consideraţi sacri, de formă piramidală este Ceahlăul.

Acest munte a fost un punct de atracţie dintotdeauna. Să vedem şi de ce?
***

Scurtă incursiune în terifiant

“Argumentul poate cel mai important, care ţine  într-o oarecare măsură de miracol, constă în faptul că în prima decadă a lunii august, la răsăritul soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală , gigantică, aproape incredibilă şi terifiantă cu aspect de piramidă perfectă, motiv pentru care am denumit-o Prin unicitate şi măreţie Umbra Piramidă a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri o autentică hierofanie şi, după opinia noastra, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, în prima decada a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbatoare uraniană, cu o vechime posibila de 5.000 de ani (N. şi E. Ţicleanu, anul 2000) peste care s-a suprapus o sărbătoare creştină.
Un alt fenomen optic, cu care debutează formarea hologramei naturale a Umbrei Piramidă, deşi de mai scurtă durată, este probabil chiar mai important decât aceasta şi constă în apariţia spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se pierde în adâncimile cerului, astfel încât pare ca între cer si pământ s-a deschis un imens şi nesfârşit drum întunecat mărginit în stânga de un parapet luminos. Or este sigur că această sublimă Cale Celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri.
Interesant este faptul că spre est de Ceahlău pornea aşa-numita Calea Sacră (vezi N. Miulescu, anul 1978), care ajungea la Cheile Bâcului, în sud-estul oraşului Chişinău, de unde continua spre est si era marcată printr-o linie de megaliţi amintită şi de D. Cantemir în Descrierea Moldovei, linie ce corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.
Aşadar, Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant şi absolut unic. Aşa cum se vede ea, ca un drum întunecat mărginit de un parapet luminos, drum al cărui vârf se pierde în infinitele înalţimi celeste, Calea Cerului corespunde întru totul piramidei mult prea ascuţite de pe stema Daciei, publicata în anul 1791 de Ritter Vitezovic şi considerată de M.Dogaru, ca una din stemele Moldovei.
Calea Cerului si Umbra Piramidă, au constituit hierofanii de prim ordin din cele mai vechi timpuri şi pot justifica nu numai Sărbatoarea Muntelui  ci şi caracterul de Munte Sfint al Ceahlaului, precum şi Calea Sacră ce pornea de la poalele estice ale muntelui, şi Exampeos-ul anticilor.
Un alt element care asigură unicitatea Ceahlaului printre munţii din jur, şi, prin aceasta, posibila sa hierofanie, îl constituie morfologia muntelui: un zigurat gigantic cu patru platforme si un vârf piramidal, Toaca, situat excentric. Prin cei 1.907 m ai săi, Ceahlaul se ridica maiestuos “ca un far”(I. Simionescu, ) deasupra tuturor munţilor din jur, care nu depăşesc 1.300 m pe o rază de peste 60 km spre nord şi peste 100 km spre sud.

Prin numeroasele sale stânci cu aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia locuitorilor de la poalele muntelui şi a monahilor ce au vieţuit prin ascunzişurile sale, mulţi dintre ei fiind creatorii unor legende  dăinuitoare din vremuri imemoriale.
Referindu-se la Ceahlău, I. Simionescu (anul 1940) scria: “Pe tot întinsul ţării nu este alt munte mai cunoscut, mai cântat, mai din poveşti, sfinţit chiar de mulţimi…Horele din Ceahalu la 8 august sânt semnele închinării către muntele cu atâtea frumuseţi în jurul lui încat putea fi socotit ca sfânt, iar Toaca şi Panaghia ca monolitele orientale înaintea cărora se prosternau cei care se închinau Soarelui”.

***

Înţelepciune

Schimbarea numelui  era o practică tămăduitoare la geto-daci.

Studiul numerologiei ne aduce informaţii despre semnificaţia vibraţională cu puterea schimbării destinului o dată cu schimbarea şi alegerea noului nume în cunoştinţă de cauză.

În creştinism se practică adoptarea unui nume nou la intrarea în rândul călugărilor.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul unor societăţi secrete.

Pseudonimul literar -Artur Silvestri- cred că a fost ales cu mulţi ani în urmă

după îndelungate cercetări, gânduri, cumpăniri şi  deliberări.

Cunoscând mult mai multe date decât cele menţionate mai sus, ştiind că pădurea se identifică simbolic cu poporul, el şi-a ales în profundă cunoaştere numele, a cărui rădăcină latină ( silva,ae = pădure) înseamnă totodată dăinuire, putere, forţa.

Un dialog interior putea să se desfăşoare astfel:

– Unde cresc pădurile mândre şi viguroase?

– La munte!

– Care este „filonul de aur” care conferă şi menţine unitatea unui popor?

– Cultura religioasă în primul rând, valabilă din cele mai vechi timpuri, înafară de limbă, port, tradiţii etc

– Care este muntele sacru al României?

– Ceahlăul. Prin urmare, îmi propun să-l vizitez neapărat, să-l văd, să-l simt sub tălpile mele, să văd cu ochii mei, în ziua Schimbării la faţa, în 6 august, Coloana aceea de lumină care urcă spre cer, care arată sufletului Calea de urmat.

Ideea construirii unei case în acest areal mi se pare atât de firească ! Familia Silvestri nu putea găsi alt loc, decât aici la poalele pădurii adevărate, în apropierea muntelui sacru despre care Artur Silvestri autorul volumului intitulat „Arhetipul călugărilor sciţi” a scris şi chiar mai mult decât atât, s-a implicat în apărarea neîntinării, a păstrării sacralităţii muntelui Ceahlău, şi a normelor de bun simţ creştinesc din aceste „vremuri tulburi”.

Viaţa mea a fost până astăzi şi va fi să fie, o dorinţă sălbatecă de a mă înrădăcina şi, deci de a trăi moral în universul tradiţiei” afirma Artur Silvestri într-un interviu acordat doamnei E. Irşai, încât în ziua plecării spre Ceahlău unde urma să fie inaugurată Casa memorială care-i va purta numele, destinaţia nu a mirat pe nimeni.

Am ajuns seara  târziu, nu puteam vedea şi admira zona din cauza întunericului, şi al ploii care nu mai înceta, citeam doar denumirile localităţilor prin care treceam; după Piatra Neamţ a urmat drumul prin mai multe sate de munte, apoi  de-a lungul Lacului de acumulare Bicaz.

– Tarcău…suntem în Tarcău citesc eu cu voce tare înscrisul de pe plăcuţa indicatoate a localităţii. Imediat mai multe personae din spate au rostit aproape în acelaşi timp: unii – Baltagul, alţii – Sadoveanu, alte câteva voci – Vitoria Lipan.

– Bravo! Se vede că aţi avut nota zece la limba română! Se aud râsete (toţi sunt membrii fie ai Uniunii Scriitorilor, fie ai Ligii Scriitorilor din România) Urmează după mai mulţi kilometri localităţile Ceahlău şi Durău.

A doua zi însă, dis-de-dimineaţă când am văzut împrejurimile fascinante începând cu vârful împădurit care se vedea în depărtare, încântarea s-a aşezat în mintea şi sufletul nostru. Nu ne mai săturam privind poienile pe care se aştern mirifice covoare de iarbă din care ne zâmbesc florile multicolore, specifice zonelor de munte: gălbenele, sclipeţi, traista ciobanului, unguraş, trifoiaş, cimbrişor, lumânărică, cicoare, coada şoricelului, majoritatea având virtuţi tămăduitoare, văile în care mustesc mii de izvoare, prin care curg limpezi şi zglobii pârâiaşe, pe care le adună cu sârg şi „sete” râul Bistriţa, apoi din nou, ca spre un magnet, privirea este atrasă de muntele al cărui vârf este învăluit din când în când în fuioarele vălătucite ale norilor care se rotesc în jurul lui, lâsându-ne câte o „fereastră” prin care să ne îmbătăm cu măreţia. Sunetele emise de apa în curgere, adierea vântului, aerul proaspăt, răcoros şi miresmele de răşină creează şi induc o stare în care simţi că ai făcut un salt, că nu mai eşti omul de ieri.

– Te-i înrădăcinat bine, Artur Silvestri, atât în cultura română, prin tot ce ai scris şi iniţiat, cât şi în acest loc sacru pe care sufletul cu siguranţă l-a căutat în primele patruzeci de zile după ce ai părăsit trupul, şi-o fi apucat-o pe:

***

Calea Cerului

Pe Troiţa sculptată în lemn –adevărată operă de artă- de pe care nu lipseşte simbolul Soarelui ( semn zamolxian pe care l-am amintit mai sus) – monument de închinare aşezat în faţa Casei memoriale “Artur Silvestri” din vecinătatea Ceahlăului, stă scrisă o afirmaţie plină de pozitivitate, de speranţă, de încredere în Dumnezeu, aşa cum trebuie să fie mesajul unui bun creştin pentru aproapele său, trecătorul: “Nu suntem singuri”

Oficiată de cinci preoţi, la ora 10.00 începe slujba de sfinţire a Troiţei, la care alături de noi, asistă tot satul, cu mic cu mare, ca-n poveşti. Urmează evocări ale personalităţii celui adormit şi mesajul doamnei Mariana Brăiescu Silvestri ( care prin tot ce iniţiază dovedeşte că l-a înţeles cărturăreşte şi iubit pe soţul său). Domnia sa se adresează tuturor, bineînţeles, dar în special sătenilor, cărora le  dăruieşte (alături de merinde) cărţi ale maestrului, prin intermediul cărora să-l cunoască pe cel care i-a ales să le fie aproape în timpul vieţii, prin faptul că acolo şi-a construit casa preferată, dar şi acum prin scrierile care au rămas, care au fost scrise pentru cei mulţi, adică şi pentru ei, cei de acolo care au fost rugaţi şi îndemnaţi şi spre purtarea de grijă casei şi monumentului.

Citind ultimele însemnări ale lui Artur Silvestri publicate sub forma unui jurnal intitulat “Frumuseţea lumii cunoscute” constat încă o dată că stăruinţa sa de a ajunge la cele şase virtuti care ne aduc Fericirea : pacea, înţelepciunea, iubirea, adevărul, înţelegerea şi generozitatea au fost atinse.

Fie ca sufletul său să fi găsit cu uşurinţă, (pentru că ştia ce căuta ) Calea Cerului.

ELENA ARMENESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s