MONITOR CULTURAL * on-line

~Constantin Vlaicu: „Manifestare culturală, unică în spaţiul cultural bănăţean, dedicată scriitorului Artur Silvestri – Timişoara, 8 mai 2010“

,,Nu i-a fost frică de moarte ci doar de uitare- aceasta a fost singura lui spaimă; sper că întâlnirea noastră de astăzi, cu cititorii şi cu prietenii săi literari, este un semn că nu l-am uitat” sunt cuvinte rostite de scriitoarea Mariana Braescu, adresându-se celor prezenţi la lansarea cărţilor „Revolta fondului neconsumat.Cazul Zaharia Stancu“ şi „Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu“ de Artur Sllvestri, ce a avut loc la Timişoara, în ziua de 8 mai a.c., în cadrul Târgului Gaudeamus, la standul Editurii Carpathia Press, din pavilionul expoziţional deschis în Piaţa Unirii, in perioada 5-9 mai.

Soţia autorului, Doamna Mariana Brăescu, prin emoţionantul său discurs, dar şi prin al scriitorilor Ion Marin Almajan, Veronica Balaj, Mariana Gurza, Florin Contrea, şi a prof. universitar Adrian Dinu Rachieru, critic literar, eseist şi prozator, cu toţii evocând opera şi personalitatea regretatului autor, apoi şi prezenţa unui minunat auditoriu, au dovedit că nu este doar un semn, ci o certitudine faptul că scriitorul Artur Silvestri nu a fost uitat!

Între cei prezenţi la această deosebită manifestare, singulară în spaţiul banăţean, pe lângă scriitorii amintiţi, ce au luat cuvântul, au mai fost prezente o seamă de personalităţi culturale banăţene, prieteni şi colaboratori ai scriitorului, precum şi reprezentanţi ai mass-media locale. La final s-au oferit în mod gratuit un număr însemnat de volume aparţinând scriitorului Artur Silvestri.

Aceste momente, pe lângă faptul că au constituit pentru cei prezenţi o rememorare a puternicei şi unicei personalităţi a scriitorului, reprezintă încă o etapă în continuarea şi promovarea operei lui Artur Silvestri, prin strădania şi sacrificiului soţiei sale, Doamna Mariana Brăescu Silvestri.

Prin fulgeratoarea dispariţie a scriitorului, în urmă cu un an şi jumătate, au rămas în urma sa o mulţime de proiecte culturale nefinalizate, extrem de importante pentru cultura noastră tradiţională, pentru descoperirea ,,României tainice”, acel ,,Eldorado spiritual” pentru a cărui cunoaştere şi-a sacrificat ultimii ani ai vieţii sale. Astăzi, prin toate eforturile depuse de soţia sa, scriitoarea Mariana Brăescu, între care se poate înscrie şi cel de aici, de la Timişoara, flacăra spiritului său se menţine vie, luminând cugetele şi calea către România Tainică, descoperirea acesteia rămânând acum în puterea şi voinţa fiecăruia.

Mulţumim Doamnei Mariana Brăescu pentru aceste momente, unice prin frumuseţea şi semnificaţia lor, ce cu siguranţă nu vor fi uitate niciodată de cei prezenţi!

CONSTANTIN VLAICU

14.05.2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s