MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Va(t)ră fierbinte cu fenomene reale şi metareale

Foiletând noul număr al Vetrei vechi, ca de fiecare dată, un sentiment de plăcută surpriză şi încântare mă inundă, pe măsură ce curiozitatea-mi dă ghes să-i parcurg paginile pe îndelete. Încă de la pagina principală te întâmpină o bizară „Instalaţie de uscat nori”, o fereastră care taie azurul în două, sprijinită într-o încrengătură de vreascuri. Lucrarea îi aparţine lui Maxim Dumitraş care ilustrează întreaga revistă cu reproduceri după operele sale artistice, atât de inspirate. Nu e puţin lucru ca imaginea şi textul să se îmbine atât de perfect. Dar, vorba lui  Andrei Fischof din poemul inaugural, acesta e puţinul care-mi trebuie / să mă retrăiesc” în această Va(t)ră fierbinte cu precipitaţii abundente şi interminabile.

Sumarul e la fel de atractiv, dacă ar fi să ne gândim doar la nume precum: Ursula Şchiopu, Mircea Moţ, Amintirile cu Grigore Vieru, ale lui Lucian Mănăilescu, referiri la Ioan Alexandru, Geografiile lirice cu Răzvan Ducan, Poemele ultrascurte ale lui Ştefan Goanţă, o proză despre „Cireşul copilăriei” dăruită de Daniela Gifu, secrete despre „Meseria de copil” dezvăluite de Constantin Stancu, jocul „De-a baba oarba” cu Dan Louis Georgescu, Interviuri încrucişate Mirela Corina Chindea/ Nicolae Băciuţ; pertinentul şi cuprinzătorul eseu-autobiografic al lui Ionuţ Caragea „M-am născut pe Google”; „Poezia cotidianului implacabil filtrat prin raza de lună” – studiul Melaniei Cuc despre Maria Mândreanu-Oltean, câteva „Încercări de străpungere a gândului cu Ioana M. Petrescu şi Liviu Petrescu, Un interviu al lui Menuţ Maximinian despre culisele întâlnirii Irinei  Szasz cu Dalai Lama, o „Dulce harababură” provocată  de Cleopatra Lorinţiu; „Relevanţa misiunii arhiereşti” de Valentin Marica, continuarea studiului prof. Adrian Botez despre „Spinoasa problemă a aromânilor”;Un român în India” – jurnalul lui Ovidiu Ivancu, „Dialoguri basarabene” cu Claudia Partole de Raia Rogac, invitaţie la „Colocviile Literare Internaţionale <Grigore Vieru>; „Şapte zile în Poarta Raiului”, jurnal de la Lăpuşna de Melania Cuc, „Vatra Veche în dialog cu pictoriţa Steluţa Nistorescu”, de Monica Mureşan, palmaresul Festivalului Romulus Guga, ediţia a XVIII-a ca şi o evocare a lui de Valentin Marica şi de Răzvan Ducan, şi în final, Curierul Vetrei, acestea sunt doar spicuiri ale sumarului, menite să trezească atenţia.

Cu asemenea bogată ofertă, cititorul nu poate rezista ispitei. Şi m-am conformat şi eu. În privinţa exigenţei, diversităţii, calităţii deosebite a revistei, nu mai există de mult îndoieli. Dar, de fiecare dată, ea surprinde prin ipostaze inedite, dincolo de valoarea articolelor şi mai ales, dincolo de notorietatea autorilor care le semnează.

Tematica predominantă pentru acest număr este axată pe literatura pentru copii şi literatura copiilor, anchetă dezbătută cu o serie de scriitori.

Dumitru Hurubă în articolul său „Postbelic postdecembrist…” face consideraţii asupra literaturii din perioada postbelică, în condiţiile în care societatea română plătea tribut literaturii sovietice: În acest context politico-istoric, scriitorii noştri, care n-au aderat la o politică pronunţat antinaţională sau o făcuseră doar de ochii lumii şi pentru a putea supravieţui ca autori responsabili şi rezonabili într-o societate total ostilă oricărei activităţi nealiniate standardelor comuniste din domeniul artistic, culturii în general, au creat, totuşi, opere care, datorită valorii lor reale, au rezistat prin timp. Aici trebuie reţinut faptul că scrierile unor asemenea autori cu precădere (dar orice produs literar!), nu vedeau lumina tiparului fără avizul prealabil al unei cenzuri draconice deghizată oarecum paşnic sub denumirea de secţia de propagandă a C.C.-ului comunist. În această ordine de idei, cu atât mai mult trebuie apreciată literatura postbelică bună. Evident, cu amendamentele care se impun. Aşadar, adevăraţii creatori români de literatură nu au privit cu pasivitate fenomenul comunistizării ţării, ci, atât cât le-a stat în putere, s-au străduit să creeze opere literare prin care, măcar cât de cât, să contracareze – pentru că de oprit nu putea fi vorba –, înaintarea tăvălugului literar-sovietic măturător peste valorile noastre spiritual-naţionale”.

Prof.univ.dr. Ursula Şchiopu este o personalitate marcantă a psihologiei româneşti de pretutindeni, cu o contribuţie deosebită în psihologia copilului şi adolescentului, dar şi o poetă remarcabilă.  Ea a văzut în copil inefabilul, minunea, creativitatea, naşterea definiţiei omului”.

Ursula Şchiopu este prima femeie din România cu titlu de profesor universitar. Ea a marcat cercetarea psihologică prin titluri de referinţă. Psihologia copilului” şi „Psihologia vârstelor” sunt concludente în acest sens, prin ediţiile lor succesive.  La fel „Dicţionarul de psihologie”. La ora actuală Ursula Şchiopu  se ocupă asiduu de Psihologia diferenţială. „Testele de personalitate pun în evidenţă tipuri de personalităţi. Sneider a făcut o colecţie de cincizeci de tipologii. Eu îl întrec. Am cinci-zeci şi două de tipologii şi cred că → mai găsesc. A fost greu să împart pe categorii. Există psihologi care studiază tipologii ale abisalilor, alţii care susţin că temperamentul omului se oglindeşte pe faţă şi studiază numai faţa omului sau alţii, cei din Şcoala de la Padova, care studiază numai caracteristicile corporale… (…) În arta italiană, David era persoana virulentă, reprezenta bărba-tul tânăr sau Moise, la San Pietro, este o splendoare de om în vârstă, dar încleştat în problema vieţii şi a morţii. A evoluat foarte mult înfăţişarea omului, reprezentativitatea. Mai întâi în artă s-a manifestat diversitatea oamenilor. Târziu a început şi psihologia propriu-zisă. Dar, să revin la întrebare. Între valorile umane apreciez cel mai mult creativitatea.”

Interviul cu această distinsă personalitate este realizat de Valentin Marica.

La rubrica „Relecturi” Mircea Moţ ne prezintă „Un personaj şi lecturile sale”. El se opreşte în chip surprinzător la celebrul personaj al lui Liviu Rebreanu, Ion, căruia îi face o radiografiere din punctul de vedere al lecturilor sale în contrapunere cu  dragostea pentru pământ: „Intrând definitiv în sfera pământului, devenit el însuşi pământ, după ce prin sărutul simbolic s-a lepădat de propria condiţie, în finalul romanului Ion este ucis cu sapa de către Gheorghe, ţăranul, agricultorul, în greceşte. În limbaj realist e vorba de o crimă, fireşte. In planul de profunzime însă ţăranul este surprins săvârşind un gest aproape ritualic. Cu atât mai convingător cu cât peste trupul celui ciopârţit cu sapa plouă toată noaptea, ca o promisiune a fertilităţii.”

Roxana Ştefania Ciobanu  remarcă în eseul său, două caracteristici esenţiale ale teatrului lui Lucian Blaga: „stihialul şi tragicul, concepute ca două feţe ale miticului, prin intermediul cărora se realizează legătura operei cu ethosul românesc, cu spiritualitatea acestuia manifestată în diverse credinţe şi eresuri ale căror rădăcini se pierd în acel illo tempore românesc”.

Prof. drd. Ligia Dănilă ne-o prezintă pe Martha Bibescu  – în calitate de diplomat şi scriitor. „Vasile Pârvan, cu care stabilise trainice legături de prietenie, îi scria: „Contemplând viaţa poporului, dumneavoastră, aţi făcut operă nu  numai de naturist, […], ci şi operă de poet liric, care se oglindeşte în apa liniştită a sufletului popular şi operă de filozof stoic […]. Aţi cântat pe fratele nostru, poporul, din ţara sălciilor”.

Vorbind despre Martha Bibescu şi opera ei, ne putem aminti cuvintele din Izvor, Ţara sălciilor: „Pomii sunt albi şi străvezii… Din pricina acestei transparenţe, le ghiceşti scheletele sub florile care le acoperă ca un văl şi un nor; Tu connaîtras le vrai pour peu que tu le veuilles…

Marthe Bibesco”.

Lucian Mănăilescu la rubrica „Ocheanul întors” – prezintă „Amintiri cu Grigore Vieru” şi a ales ca punct de plecare ziua de 9 octombrie 2008, când poetul de peste Prut a participat, alături de Adrian Păunescu şi Tatiana Stepa la Concursul Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” de la Mizil.

“Îl  priveam pe Grigore Vieru, ca să dau un chip vorbelor. Şi când vocea lui Fănuş Neagu s-a stins sub ropote de aplauze, din umbra „copacilor fără pădure” s-a ridicat, dar nouă ne părea că a îngenuncheat în cer, Grigore Vieru: „Iubiţi fraţi! Sunt pentru a treia oară la Mizil şi am îndrăgit acest oraş şi această lume… Eu sunt născut într-un sat aflat lângă Miorcanii marelui Ion Pillat, pe malul drept al Prutului. După ce s-au distrus bisericile şi mănăstirile de la noi, transformate fiind în spitale de boli venerice, în spitale de tuberculoşi sau în puşcării, maica, femeie profund religioasă, în taină, în noaptea Învierii, voia să sfinţească pasca. Şi atunci aştepta zvonul clopotelor din biserica de pe malul celălalt şi atunci sfinţea ouăle şi pasca… Este păcat să uitaţi aceste lucruri, care se întâmplă acolo, unde am pătimit şi pătimesc şi astăzi… Dar, parcă şi de Unire mi-e teamă, când văd că unii îl batjocoresc pe Eminescu în ţara lui. I-am spus aseară lui Fănuş Neagu: «Noi avem cuvântul şi ne retragem în cuvânt, dar oamenii simpli, cei care suferă, ce au?»“.

Aurel Hâncu îl evocă pe Ioan Alexandru într-un remarcabil eseu numit: “Ioan Alexandru – operă şi destin: Drumul în viaţă al lui Ioan Alexandru este cel al apostolului Pavel, un drum al Damascului, şi poate că aşa e al fiecăruia dintre noi, oamenii, de la necre-dinţă la credinţă, de la întrebările existenţiale sfâşietoare la certitu-dine, de la întuneric la lumină, de la relativi-tate la desăvârşire.” Autorul articolului subliniază, după ce-i trece în revistă reperel biografice şi ale operei sale: “Acum, când se împlinesc zece ani de la trecerea sa la cele veşnice, semnalăm faptul încurajator şi de bun augur că, la nivel naţional, a luat de curând fiinţă, la Bucureşti, o mişcare culturală care îi poartă numele: Grupul Civic “Ioan Alexandru”, care îşi propune să acţioneze pentru păstrarea vie a memoriei “marelui român”, să-i urmeze “exemplul” în spaţiul public românesc. Pe lângă acţiunile comemorative, grupul îşi propune să făcă demersurile necesare pentru ca Ioan Alexandru să fie primit ca membru post mortem al Academiei Române, să i se dea numele său unei străzi din Capitală, să se deschidă un concurs pentru realizarea unei statui în memoria sa.”

Rubrica “Geografii lirice” îi are ca invitaţi pe poeţii Răzvan Ducan şi Ovidiu Ivancu, fiecare prezentând câte un grupaj de versuri.

Ancheta lui Nicolae Băciuţ privind: “Literatura de azi, literatura copiilor”, are ca suport câteva întrebări care generează şi altele:

“1. Ce credeţi că ar mai dori să citească azi copiii?

2. Ce şanse mai are literatura cu care am crescut noi, de la „Scufiţa roşie”, la „Capra cu trei iezi”, de la „Harap alb” la „Din marile legende ale lumii”, de Alexandriu  Mitru, de la „Amintiri din copilărie” la „Zdreanţă”…. De la Eminescu la Nichita Stănescu, de la Topârceanu la Marin Sorescu, de la Elena Farago la Ana Blandiana?

3.Cum vedeţi creaţia literară a copiilor? Dar precocitatea literară?

4.Cum credeţi că va arăta literatura pentru copii, atât într-o perspectivă apropiată, cât şi… pe termen lung?” – întrebări la care sunt invitaţi să răspundă Conf. Dr. Mioriţa Got de la Facultatea de Litere, USH, Bucureşti, prof. Adrian Botez, Elena M. Cîmpan, Sânziana Batişte, Irina Iorga, Nina Jozsa, Iulian Dămăcuş.

Lectura copiilor între necesitate şi pasiune” este unul din eseurile care răspund la întrebările anchetei, scris de Claudia Şatravca, director la Biblioteca “Târgu-Mureş” –Chişinău.

Simone Gyorfi prezintă o “poveste vie” numită “Păstorul poveştilor”.

Şi copiii îşi prezintă creaţiile lor la rubrica intitulată: “Caietul cu poezii”.

Simona Tămaş de la Râmnicu Vâlcea prezintă un studiu la rubrica: “Atelierul de creaţie” – axat pe formarea personalităţii elevului: “…am propus elevilor mei o activitate atractivă prin care se pot manifesta creativ, liber, comunicând cu ceilalţi: atelierul de creaţie; din perspectiva mea, atelierul de creaţie atinge mai multe discipline, deoarece propun (şi elevii, la rândul lor, iniţiază diferite proiecte de grup sau individuale) teme de creaţie, de lectură, dezbateri, proiecte etc.

Am pornit astfel de la nevoile directe ale profesorilor în demersul lor de a oferi elevilor o şcoală adevărată, un „centrum mundi”, spaţiu cosmicizat, în care procesul instructiv-educativ să fie centrat pe elev, eficienţa lui relevând atât noţiunile ştiinţifice dobândite, cât şi aplicabilitatea lor”.

Elena M. Cîmpan ne aminteşte că şi scriitorii au fost copii în evocarea: “Copilărie de scriitor”.

La rândul său, Anica Facina prezintă un succinct studiu, dar foarte interesant,  despre: Revista şcolară, un demers didactic neobligatoriu, dar cu rol formativ incontestabil.”

Din ciclul “Copii de azi” Ştefan Goanţă oferă cititorilor Vetrei vechi, o suită de “Ultrascurte” care pendulează între anectotică şi umor pentru şcolari.

Tânăra Diana Laura Nohit are un grupaj de versuri, prefaţat de o scurtă proză poetică.

Scriitoarea Daniela Gifu scrie o proză încântătoare numită “Cireşul copilăriei” iar Constasntin Stancu, la rubrica “Raft” prezintă “Meseria de copil” despre Eugen Evu şi Ion Urda din Hunedoara, care „încearcă să redevină copii la o vârstă abruptă, scriind cartea de poezie „Grădiniţa PRICHINDEL pentru noi e … un castel”, o carte de recitat şi colorat pentru cei mici din grădiniţe şi din familiile cu prichindei frumoşi, apărută în cadrul colecţiei Biblioteca „Provincia Corvina”. De fapt grădiniţa „Prichindel” din Hunedoara a sărbătorit 55 de ani de existenţă în anul 2007, iar locuitorii Hunedoarei, stimulaţi de Consiliul Local şi de Primar, printre care şi poeţii consacraţi,  au editat această carte, intrând în pielea de copil, reîntorcându-se, cei doi, Evu şi Urda, la vârsta copilăriei adevărate, cu bucurie, cu multă fantezie şi candoare, un efort plăcut de a te juca pentru cei curaţi la suflet, stăpânii castelului Prichin-delul, în opoziţie cu stăpânii cetăţii, mai obosiţi şi mai stresaţi de evenimentele zilnice.”

Tot Constantin Stancu îl prezintă pe Ioan Evu şi cartea sa pentru copii intitulată: “Din amintirile unui pitic din vremea când era mai mic”.

Autorul captivantelor Povestiri ale lui Vlăduţ, Dan Louis Georgescu, este prezentat de conf. Univ. Dr. Mioriţa Got.

Iulian Dămăcuş vine cu două poveşti “Alin. Poveste din piaţa veche” şi “Casa”.

Nicolae Băciuţ realizează un interviu cu Mirela Nicoleta Chindea despre traducerile cărţilor pentru copii, intitulat: “Estroverso sau literatură română pentru copii în italiană”. Concluzia este că: „Nu se traduc sau se traduc foarte puţine cărţi din litraturile mai puţin cunoscute.”

Mirela Corina Chindea, la rândul său îl intervievează pe Nicolae Băciuţ cu privire la “Anotimpurile copilăriei” care sunt pline de poezie – aşa cum afirmă scriitorul.

Cronica literară este rezervată lui Lucian P. Petrescu care prezintă: Cartea unei întâlniri predestinate: “Suzana Fântânariu – Împachetări pentru suflet” – carte scrisă de Nicolae Băciuţ, despre distinsa artistă.

Veronica Ştir przintă “Poemul câmpiei transilvane” – despre poetul Emil Dreptate. Fără albia Câmpiei transilvane, existenţa poetului ar fi obnubilată. Aşa îl percepem pe poetul Emil Dreptate, autorul volumului „Cenuşa unui zeu”, apărut la Editura Eminescu, în 1987”.

Antologia de autor a lui Răzvan Ducan, din colecţia „Cele mai frumoase poezii” – apărută la Editura Nico, este prezentată de Aurel Hîncu.

La rubrica „Filtre” – Ioan Seni îl prezintă pe Menuţ Maximinian care a scris o carte despre „Cornel Pop şi rugăciunea cântată”.

Elena M. Cîmpan se ocupă de metaforele lui Florian Copcea: „Inspirându-se, poate, şi din Metamorfozele lui Ovidiu, Florian Copcea, în volumul „Metamorfoze”, poezie, Editura Lumina, Drobeta Turnu Severin, 2010, continuă şi diversifică explorarea fiinţei şi a destinului omeneşti, condiţia artistului, exilat sau păstrat dintr-o şi într-o lume parţial ospitalieră. Deşi metamor-fozele sunt transformări, reprezintă stări contradictorii ale verbului ”a fi”, ele conţin şi o dominantă inconfundabilă, aceea a entităţii în care se (re)găsesc, fiind ca o amprentă pe suprafaţa netedă a vremii.

Poeziile sunt metamorfoze ale poetului şi aşa ar trebui citite, în sensul re-facerii chipului spart, a timpului ciobit, a întregului sfărâmat”.

Dragoş Vişan scrie despre  poetica transmodernistă a lui Ionuţ Caragea autor al volumului “M-am născut pe Google”.

Elena Cîmpan îl prezintă pe  Dorel Cosma şi volumul său „Se naşte ceva” :     „Poezia pe care o scrie Dorel Cosma nu se scrie în fiecare zi. Este o respirare ce are trebuinţă de timp, de acumulări, de multă înţelegere şi înţelepciune, adresate stării de a fi. De aceea, probabil, abordarea atât de târzie a genului liric nu este întâmplătoare. Gloria poeziei lui Dorel Cosma e cu atât mai meritată, cu cât timpul poetului e ajuns la superlativ, exprimarea poetică nu are ezitare, ea se înalţă în toată splendoarea ei, cu deplină maturitate artistică”.

„Poezia cotidianului implacabil filtrat prin raza de lună” este titlul recenziei Melaniei Cuc la cartea “Speranţe sub ghilotină” ( Des espoirs sous la guillotine), autor Maria  Mândreanu-Oltean, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca 2009 – este cel de al 12-lea volum pe care autoarea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, îl aşează în raftul bibliotecilor şi cel al librăriilor.

Volumul de poeme prezentat într-o grafică şi îngrijire editorială de duminică, în ediţie bilingvă, face încă un pas sigur pe drumul literar al Mariei Mândreanu-Oltean, o cale  aş zice eu ,,lactee”, cu jerbe de lumini astrale, de bun augur, împodobindu-i opera. Da, se poate vorbi deja despre un autor şi operă literară, atunci când vine vorba despre fişa de autor care îi poartă semnătura”.

Elena Neagoe vine cu „Încercări de străpungere a tăcerii gândului” (I).

Menuţ Maximinian la rubrica „Mapamond” vorbeşte despre Irina Szasz şi culisele întâlnirii cu Dalai Lama, un interviu foarte interesant.

O „Dulce harababură” prezintă distinsa poetă Cleopatra Lorinţiu în „Trădare, iluzie” şi „Sticlă”, tablete poetice în stilul atât de personal al autoarei.

Valentin Marica la “Documentele continuităţii” scrie despre “Relevanţa misiunii arhiereşti” cu referire la Elie Miron Cristea – primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Prof. Adrian Botez continuă seria evocărilor despre: “Spinoasa problemă a aromânilor. Un titan aromân: profesorul, cărturarul  şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU. VEŞTILE DESPRE  “ASASINATE ÎN MODERNITATE…” (aromânii, sub politica grecilor contemporani…)” (III).

Ovidiu Ivancu este protagonistul jurnalului Indian, intitulat: “Un roman în India”.

Gabriela Căluţiu-Sonnenbeerg – oferă două proze remarcabile.

Raia Rogac semnează „Dialoguri basarabenecu Claudia Partole.

Liliana Moldovan semnează la rândul ei, „Un destin înscris în stele” despre:  Ianoş Ţurcanu, “(n. 26.07.1951) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din Republica Moldova. De-a lungul carierei  literare a desfăşurat o amplă activitate şi s-a remarcat ca poet, prozator, eseist, critic literar, textier, autor de aforisme.  Născut în comuna Pelenia din judeţul Bălţi, Ianoş Ţurcanu  este licenţiat al Institului de Medicină din Krasnodar şi al Institului Internaţional de Literatură din  Moscova.

Palmaresul său bibliografic este bogat şi cuprinde numeroase volume de poezie, cărţi de versuri pentru copii, antologii de aforisme. Unele dintre ele au fost traduse şi în limba italiană : 10a la musa nuova (Socogen Edizioni, 2006, Italia), Lo scrigno del”amore – versuri (Socogen Edizioni, 2006, Italia).”

Melania Cuc evocă „Şapte zile în Poarta Raiului” – Jurnal de la Lăpuşna, din iulie 2008.

La rubrica „Prietenii mei internauţi”, Mariana Cristescu îl prezintă pe Aurel Avram Stănescu, profesor de matematică, poet şi prozator.

Monica Mureşan intră în dialogurile cunoscute de la „Vatra Veche” cu  pictoriţa Steluţa Nistorescu. Alexandru Jurcan prezintă la rubrica „Literatură şi film” o tabletă intitulată „Pisicile albastre”.

Valentin Marica face o cronică vie a Festivalului concurs de poezie şi proză „Romulus Guga”, Ediţia a XVIII-a şi o Evocare a acestuia la Răstoliţa, iar tot cu acest prilej, Răzvan Ducan vorbeşte despre  „Permanenţa lui Romulus Guga”.

Rodica Matei scrie despre Frumuseţea numerelor şi numerele frumuseţii” în cadrul Festivalului matematicii.
În sfârşit, Curierul Vetrei şi o Schiţă de portret Maxim Dumitraş.

Revista se încheie frumos cu o poveste de Adrian Botez, intitulată “Fetiţa şi fluturele” – prezentată la rubrica “Ochiul Ciclopului”.

Prin competenţă, profesionalism, diversitate, revista, înaltă ţinută artistică şi estetică,  “Vatra Veche” a depăşit demult media unei reviste culturale de tradiţie, reuşind să atragă cititori din toate colţurile ţării şi chiar de dincolo de fruntarii.

Este meritul întregului colegiu redacţional, şi al redactorului şef, Nicolae Băciuţ, dar şi al colaboratorilor care o susţin, număr de număr, contribuind fiecare la ridicarea ştachetei valorice.

CEZARINA ADAMESCU,

27 IUNIE 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s