MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Reviste româneşti de prestigiu: O nouă primăvară la Vatra Veche – Nr. 4 din aprilie 2010“

De data aceasta cu vădite accente şi avânturi primăvăratece, cu parfum de flori de cireş, cu adieri de caişi  şi  măr timpuriu, cu izbucniri gureşe de păsăret,   „Vatra Veche” şi-a făcut simţită apariţia, învăluită-n acel  inefabil pe care doar muntele şi pădurea  ţi-l pot oferi, cu aburul lor siniliu care se ridică spre creste.

Vechi mauscrise uitate, versificări ale unor cărţi biblice, o „dulce harababură” de „Amintiri cu poezii” semnate Cleopatra Lorinţiu; dialoguri epistolare, alături de vilanele engleze: Dylan Thomas, Caitlin McGinn, aflăm de „Luxul lecturii, azi” – cu Anamaria Ionescu,  cronici literare, filtre critice.

Suntem confruntaţi cu „Starea prozei în viziunea lui Marian Drumur, studiem „Documentele continuităţiica să aflăm de la Prof. Adrian Botez despre „Spinoasa problemă a aromânilor”; facem o „Întoarcere în timp” şi suntem martori ai „Configuraţiilor” Ioanei Em. Petrescu – în viziunea Elenei Neagoe, încă ne mai delectăm  cu poeziile de iubire ale Emiliei Dickinson în traducrealui Victor Ştir,  ne întâlnim cu câţiva prieteni internauţi printre care Djamal Mahmoud, întrepindem virtual „O călătoie la Ierusalimcu Octavian Maior, ne amintim de Săptămâna Sfântă alături de Gabrila Căluţiu Sonnenberg.

Şi în sfârşit, se produce „Întoarcerea la Boemă”cu Nicolae Băciuţ, dăm o raită prin Londra cu Ioan Astalus. Apoi ne amintim de câţiva scriitori la timpul trecut: Al Mirodan, cu Andrei Fischof şi cu Grigore Vieru  în memoria Raiei Rogac. Despre Literatură şi film ne povsteşte Alexandru Jurcan într-un eseu despre „Strălucirea kaftiană”, ne recreăm spiritul cu epigrame, catrene, haiku-uri şi deschidem tolba cu scrisori a Curierului, ca să mai aflăm câteva păreri despre revistă.

Numărul 4 al revistei este pentru noi, cititorii, ca o prelungire a Sărbătorilor pascale, o veşnică duminică a spiritului românesc care  depăşeşte fruntarii şi  se duce, acolo unde noi nu putem ajunge decât, poate cu gândul.

Ilustraţiile Suzanei Fântânariu sunt de natură să aducă un plus de farmec şi de sugestie cromatică a subiectelor abordate cu atâta profesionalism de semnatarii rubricilor şi de invitaţii lor.

Revista debutează cu un document inedit destinat istoriei literaturii române, la rubrica: „Ochean întors”. E vorba de Şt. O. Iosif – Manuscris uitat?” întrebare legitimă pe care şi-o pune în preambul Nicolae Băciuţ cu privire la un caier cu versuri „á la Şt. O Iosif”, fără semnătura autorului, fără niciun alt indiciu de „proprietate”. O caligrafie însă identică şi atmosfera

din poezia lui Şt. O Iosif ne îndreptăţesc să  ne punem această întrebare. Aici nu e loc pentru a ne întreba cât de mare scriitor a fost Şt. O Iosif, ci dacă ne aflăm  în faţa unui document de istorie literară  care trebuie restituit.

Fireşte, cerem sprijinul specialiştilor, „caietul” uitat este proprietatea prof. Floare Rădulescu, care ne spune povestea acestui caiet, care face plauzibilă ipoteza unui Şt. O. Iosif inedit ori, cel puţin, recuperarea unui „caiet cu poezii aparţinându-i acestuia.”

Este o nostalgică aducere-aminte, un soi de requiem, autoarea porneşte în căutarea timpului pierdut şi ajunge la casa din Bucureşti unde a locuit Dl. Iosif, prilej cu care aflăm povestea caietului cu versuri. Cu un har deosebit autoarea povesteşte cum acesta i-a înmânat un mic pacheţel în care se afla carnetul cu versuri: „De unde le-a copiat domnul Iosif? Nu am căutat răspuns pentru că pe atunci nu bănuiam că domnul Iosif este unul dintre fraţii poetului Şt. O. Iosif,

iar tinereţea năvalnică m-a luat şi m-a purtat pe aripile ei într-o lume parcă de basm. Nu ştiu când s-a stins, când a fost înmormântat şi unde. Bătrânii din curtea noastră dispăreau în noapte. Nu vedeai nici dric, nici flori, nici rude îmbrăcate în negru. Se lăsa doar o linişte adâncă în curte, iar geamurile erau acoperite cu perdele grele, întunecoase. M-am tot gândit la tovarăşul meu într-ale singurătăţii şi m-am rugat să fi avut o moarte creştinească, uşoară, ca mai toţi bătrânii satului pe care îi ştiam, printre care şi bunica. Se spălau seara, îşi spuneau rugăciunea şi spre dimineaţă îşi încredinţau sufletul lui Dumnezeu, împăcaţi cu toate cele pământeşti. Şi m-am rugat pentru că a avut un suflet într-adevăr nobil”.

Floare Rădulescu  încheie cu nostalgie: „Mă simt păstrătoarea unui tezaur de simţiri sfinte, de dragoste pentru neam.

Domnul comandor a rămas acolo, sub o lespede rece, dintr-un cimitir din Bucureşti. Eu m-am întors chemată de “glasul pământului”  pe meleagurile acestea atât de scumpe mie. Ducând cu mine taina caietului maro”.

La rubrica „Restituiri”, de la  Aurel Cioran fratele gânditorului aflăm: „Emil Cioran niciodată n-a renunţat la acest colţ de lume, Răşinari.” Un Remember la 15 ani de la moartea filozofului român trăitor la Paris, articol semnat de Valentin Marica.

Vatra Veche ne propune începând cu numărul acesta, câteva pagini din biografia culturală a  familiei Protopopului  Cioran „locul numit de filozoful Emil Cioran o formă de paradis.” De asemenea, aflăm despre o „emblemă a Răşinarilor  familia Sava Popovici Barcianu, casa lor devenind Muzeu etnografic, familie care a dăruit şapte generaţii de preoţi.

Fratele filozofului mărturiseşte: „eu nu sunt umbra lui, ci sunt luminile lui”.

O foarte frumoasă interpretare poetică a Ecleziastului ne oferă în paginile revistei Eugen Dorcescu, rânduită cu măiestrie după regulile  prozodice clasice şi îmbogăţită cu nuanţe aparte în ceea ce priveşte limba literară. Un exemplu grăitor îl aflăm în versetul: „8. Istovitor e totul. Graiul gurii / Nu poate prinde freamătul făpturii, / Atât de mult se zbuciumă şi-asudă / Foşgăitoarea lumilor armadă. / Nu pridideşte ochiul să tot vadă / Şi-auzul nu se satură s-audă. /

9. Ce-a fost cândva n-o să mai fie / oare ? / Ce s-a-ntâmplat cândva nu va mai fi? / Ba da. Se-ntorc cu toatele-ntr-o zi. / Încât conchid: Nimic nu-i nou sub / soare”.

Tentaţia de a versifica psalmii evanghelici ori anumite Cărţi Veterotestamentare există la numeroşi poeţi dar nu întotdeauna se ajunge la o  asemenea  măiestrie încât să depăşească scrierea biblică.  Toate acestea presupun o perfectă cunoaştere a  adâncurilor textului evanghelic. De data aceasta, însă, e vorba de o reuşită iar lectura este una foarte plăcută şi înălţătoare de suflet. „10.Tot ce poftit-au ochii, au primit. / Şi inima, la fel. S-a-mpodobit /

Din munca mea. Le-am dat tot ce-au dorit. / Totu-i plătit. Şi totul e de-a gata. /

Eu am muncit, tot eu am irosit : / Aceasta mi-a fost partea. Şi răsplata. (*) /

11.Şi iată, m-am uitat cu luareaminte / La tot ce făurisem mai-nainte, / La toată truda mea covârşitoare. / Privit-am iubitor, ca un părinte, / Dar vechiul gând mi-a încolţit în minte : / Deşertăciune-i truda. Şi vânare / De vânt. Şi fără niciun rost sub soare”. Se poate cu uşurinţă remarca muzicalitatea versurilor şi mai ales dinamica şi dramatismul lor, care poate fi interpretat chiar pe scenă.

Cu farmecul bine cunoscut, Cleopatra Lorinţiu face câteva mărturisiri despre începuturile sale literare şi oferă spre edificare un buchet de poeme găsite într-o „Dulce harababură”. De fapt, sunt poeme de dragoste, în care răzbate dorul şi nostalgia după fiinţa pierdută.

Raia Rogac continuă un dialog cu Anatol Vidraşcu, mai precis cu omul Vidraşcu, despre care aflăm amănunte interesante în ceea ce priveşte  pasiunea lecturii, muzicii etc.

Un amănunt interesant este  pregătirea Dicţionarului personalităţilor româneşti:

„-Da, noi dorim să facem o enciclopedie mare România, iar pentru pregătirea ei am făcut un dicţionar foarte mare, început de Ecaterina Ţarălungă Dicţionarul personalităţilor româneşti, care va cuprinde personaltăţi romăneşti din toate timpurile, nu neapărat doar de etnie română, dar şi cei care s-au format ca spirtualitate în spaţiul românesc. Vor intra românii nu numai din ţară, dar şi din diasporă, inclusiv din Republica Moldova, dar şi români din SUA, Germania -peste tot unde au plecat românii şi au izbutit să devină specialişti de frunte, consacraţi, recunoscuţi pe plan internaţional. Cartea va apărea în primul trimestru al anului viitor cu biografie şi imagini.

4. -Câte personalităţi vor fi?

-Mii de personaltăţi, cartea va avea peste 800 de pagini la format mare, o adevărată enciclopedie, în baza ei se va face şi Enciclopedia României.”

Liliana Moldovan intră în dialog cu Aura Christi, cu o notă accentuală  pe raportul  dintre preocupările de scriitor şi cea de editor. Aura Christi mărturiseşte: „Eu mizez exclusiv pe literatură”.

Elena M. Câmpan face o cronică literară pertinentă la cartea Anotimpul din colivie” al lui Nicolae Băciuţ, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 2006, e o antologie de anotimpuri/timpuri poetice, de glasuri diferite, în momente aparte, în 578 de pagini. Titlul este o metaforă a zborului ce urmează să se întâmple, face trimitere la ideea de libertate, la urmele pe care aceasta le lasă, deschizând

chiar imaginea unei antologii sub formă  de colivie. Acest „Anotimp…” este şi un loc/ o sală de aşteptare, mereu în derivă pentru că, la Nicolae Băciuţ,  „pasărea-şi face cuibul în zbor”, absenţa e prezenţă dureroasă, anotimpul e cartea „liniştită/ în care cuvintele se-aud/ zburând.”

După  ce radiografiază modalitatea alcătuirii unei antologii, trecând prin toată opera lirică a lui Nicolae Băciuţ, Elena Câmpan conchide: „Anotimpul din colivie” este opera pe care a desăvârşit-o poetul, cu toate celelalte cărţi ale sale închise, ca la un examen, e o teză pe care şi-o susţine cinstit, după ce a învăţat tot, ştie tot. E un candidat la nemurire şi oferă în această carte suma celorlalte antologii (pentru că, până la urmă, orice carte de poeme e ca o antologie, spre

deosebire de genul epic unde putem discuta despre operă  numai ca o construcţie pe picioarele ei). Din antologii rămân selecţii de amintiri. În încercarea de-a prinde timpul în colivie, ca un copil ce aleargă  pe câmp după fluturi, Nicolae Băciuţ – poetul enigmă, poetul ne-liniştit, poetul-lacrimă, aduce acasă identitatea poeziei, culeasă atent, aşa cum numai el ştie să o păstreze. În demersul de a aduna rând cu rând imagini, gânduri, sentimente, Nicolae Băciuţ nu poate păcăli, nu poate fi păcălit. Sinele este peste tot, veşnic treaz, nu se lasă abandonat decât în „celălalt eu”, în alter ego, ce-i poartă acelaşi nume biblic – Nicolae. Logica poetică e la fel de nesigură ca orice logică a sentimentelor: „Tu, Nicolae, de tine fug,/ ca de o umbră fără trup” reprezintă distanţa necesară înţelegerii poetului, din interior, e o zbatere în zadar, e o luptă cu destinul implacabil”.

Iar la întrebarea „ Ce mai rămâne dincolo de antologie?” – tot Elena Câmpan răspunde: Poate suma coliviilor şi a anotimpurilor sporeşte şi aşa „corola de minuni”, de mister a lumii, a lumii poeziei.”

Tânărul scriitor Menuţ Maximinian  face o cronică literară  volumului La fântâna îngerilor” de Valentin Marica – remarcabil om de cultură născut pe meleaguri bistriţene care a împlinit nu demult, vârsta de 60 de ani şi despre care, mai tânărul coleg spune: „Valentin Marica este poetul format în universul în care fluturii coboară din cer cu bucuria silabei, cu cântecul de lebădă rostit pe acordurile arhangelului, cu poveste, mereu alta, a tainicei vieţi.”

O serie de cărţi sunt recenzare la rubrica „Filtre” de către Elena M. Câmpan, recenzată la rândul său de Menuţ Maximinian, Lucian Gruia, Victor Bibicioiu, Octavian Curpaş.

Eugen Axinte  are un grupaj reprezentativ de versuri din volumul „Autopsierea labirintului”, în curs de apariţie.  Tânărul Darie Duncan prezintă 7 poeme  inedite.

Ioan  Matei publică fragmente din „Copyright” (Scenariu pentru scurtmetraj de ficţiune, după povestirea Drepturi de autor, de Ioan Matei).

Marian Drumur are o scurtă proză intitulată „Fatalitatea cifrelor” la rubrica „Starea prozei”.

Câteva pagini sunt dedicate „Interviuirlor lui Marin Mincu” radiografiate de Dragoş Vişan.

Monica Mureşan are un ciclu de versuri de dragoste intitulat: „Poveşti cu fata Împăratului Roşu”.

O foarte interesantă tematică abordată este cea care vizează:  „Intelectualul român de  tranziţie. 1. Poziţionări  după 1989” –  atât din punct de vedere conceptual cât şi  practic, articol vast semnat de  Ovidiu Ivancu.

Iulian Dămăcuş intră în dialog cu  Corneliu T. Atanasiu despre cei care abordează formele  fixe de pozie tradiţională niponă haiku ori tanka, dialog încununat cu o selecţie remarcabilă de poeme din creaţia mai multor poeţi.

La rândul său, Ion Roşioru oferă   Februarie haiku – deux pieces par jour” iar Ovidiu Ivancu scrie o poezie modernă de largă respirare,  în contrapunct cu poezia specific japoneză.

Sub genericul „Documentele continuităţii”, prof. Adrian Botez abordează „Spinoasa problemă a aromânilor”.

Leonida Maniu întreprinde un studiu   filologic foarte pertinent intitulat: „Eminescu în viziunea lui George Popa” prezentând cartea reputatului  exeget al artelor şi estetician : „Spaţiul poetic eminescian – din Colecţia Eminesciana precum şi alte lucrări pe aceeaşi tematică, dovadă spiritului puternic şi înalt eminescian al lui George Popa.

Despre Configuraţiile Ioanei Em. Petrescu – la rubrica „Ocheanul întors” – oferă Elena Neagoe într-un studiu foarte amănunţit.

Emoţionante „Poezii de iubire” – sunt prezente în paginile „Vetrei Vechi” – sub semnătura poetei Emily Dickinson în traducerea lui Victor Ştir.

La rubrica „Atlas” este prezentă poeta din Maroc Ouafaa Lamrani, cu un ciclu de poeme  în traducerea lui Ion Cristofor.  „Voce lirică de primă mărime a ţării sale, „ardentă propagandistă a poeziei arabe”, Ouafaa Lamrani este autoare a volumelor: Geamătul înălţimilor (1992), Fascinaţia extremelor (Casablanca, 1997), Pentru tine am pregătit (1999. În prezent trăieşte la Rabat şi lucrează la Ministerul Afacerilor Externe. Fineţea şi rafinamentul poeziei sale o fixează pe Ouafaa Lamrani printre vocile de primă mărime ale poeziei contemporane.”

Mariana Cristescu prezintă rubrica: „Prietenii mei, poeţii internauţi” iar în acest număr este prezent Djamal Mashmoud, poet sirian care oferă un ciclu de poeme foarte frumoase, din care reproducem:CERC: azi am stat în genunchi / şi am privit un trifoi / ce-şi înfigea / rădăcinile-n pământ /bătând din aripi / am ridicat o piatră / şi am trasat cu ea / un cerc / în jurul tălpii / azi am aşezat un ou / în palmă / şi l-am mângâiat / până am adormit în el…”

Octavian Maior întreprinde „O călătorie la Ierusalim” – la rubrica „Însemnări” în care-şi  relatează experienţele personale trăite pe pământul sfânt în zilele de Sfintele Paşti  când a asistat la „Miracolul Luminii”

Tot experienţe spirituale, de data aceasta   cu prilejul Festivităţilor Pascale proprii spaţiului catolic hispanic descrie şi Gabriela Căluţiu-Sonnenberg, în articolul intitulat „Semana Santa”.

Nicolae Băciuţ  în articolul „Întoarcerea la boemă” – face o prezentare amplă a Clubului Internaţional de Cultură Boema” constituit la Bistriţa şi totdată a Antologiei de poezie „Boemia”, carte apărută la Editura Nico,  în 2010.

Scriitoarea Vavila Popovici – care trăieşte în Carolina de Nord, îi face un portret tânărului  Octavian Curpaş. „Scriitor, publicist de vocaţie şi jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, ştiinţe juridice şi business internaţional), Octavian Curpaş este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har şi dăruire la multe publicaţii din Statele Unite, dar şi din România; este redactor la publicaţiile „Gândacul de Colorado” şi „Phoenix Magazine”.

Despre farmecul Londrei ca un veritabil „semn de carte”, una din cele mai  frumoase capitale din lume, dă mărturie Ioan Astalus: „Mirajul unui mare oraş, fostă capitală de Imperiu, te subjugă încât nu mai simţi frigul şi ploaia, nici oboseala şi foamea. Te transformi în depozitarul unor imagini frumoase, pe care doreşti să le împărtăşeşti şi celorlalţi.”

Tot Nicolae Băciuţ realizează un portret armirabil artistei plastice Suzana Fântânariu, cea care ilustrează numărul 4 al revistei „Vatra Veche”.

Raia Rogac semnează evocarea: Memoriei celui mai iubit dintre poeţi: Grigore Vieru cu titlul: „Împărtăşania noastră cea de toate zilele” – în care  relatează despre săptămâna  de manifestări omagiale organizate de Biblioteca  Publică „Târgu Mureş” din Chişinău.

Alexandru Jurcan, la rubrica „Literatură şi film” vorbeşte despre „Strălucirea kafkiană” astfel: „De câte ori ajung la Praga, trec pe la muzeul Kafka, înainte de a urca pe grandiosul pod Carol, atât de diferit de podurile Veneţiei ori ale Florenţei. Scriitorul s-a născut la Praga în 1883, atunci când oraşul făcea parte din Imperiul austro-ungar. E considerat un scriitor praghez de limbă germană, iar mormântul său se află in noul cimitir evreiesc. Revăd statuia lui Kafka din faţa Sinagogii Spaniole, dar şi reşedinţa scriitorului din 1889 pâna la 1896 în casa numită « A la minute ». Înainte de a scrie ceva, ar trebui musai să recitim ceea ce Kafka îi scria lui Oskar Pollak : « O carte trebuie să fie securea ce despică marea îngheţată din noi; dacă o carte pe care o citim nu ne trezeşte ca o lovitură de pumn în craniu, la ce bun să o citim ? ».

Curierul prezintă corespondenţa  „De la „Vatra” veche, la Noua, „Vatra Veche” în care, o serie de autori îşi manifestă simpatia faţă de această prestigioasă revistă.

Adevărată  platformă culturală internaţională, revista adună  în jurul său condeie de prestigiu şi ridică la un înalt standard publicistica românească, păstrând tradiţia ctitorilor ei, dar îmbogăţind-o cu noi valori ale culturii şi civilizaţiei româneşti.
CEZARINA ADAMESCU

14 aprilie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s