MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezarina Adamescu: „Miresme bănăţene din suflet de român“, cronica revistei «Banatul» – nr. 5/Lugoj

REVISTA “BANAT” Fondator: Ioan Ardeleanu Anul VII ¿ Nr. 5 (77) ¿ mai ¿ 2010 ¿ Lugoj. Revistă editată cu sprijinul Consiliului Municipal Lugoj şi al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Timiş al Federaţiei Educaţiei Naţionale
Revuistica literară a ultimelor două decenii se poate mândri cu publicaţii de notorietate răsărite în spaţii diverse, dovadă că sufletul  e setos de cunoaştere, de informare şi de cultură şi că Duhul bate încotro vrea el, fără să ţină cont de tranziţie, austeritate ori vitregia unor condiţii de afirmare. Mulate pe vechile eşafodaje ale revistelor clasice, precum pieile pe muşchii minţii, aşa sunt revistele „Vatra Veche” – pe fosta „Vatră”,Echinox”,Timpul” – ieşean, „Tribuna” şi, iată acum, „Banat”-ul lugojean, dar şi multe altele aidoma care s-au afirmat şi au un cuvânt hotărâtor de spus în cultura română.

Lucru îmbucurător peste măsură este faptul că există oameni dispuşi să-şi cheltuiască bruma de timp şi de efort într-o cauză cât se poate de onorantă. Dar câţi, ne întrebăm, pot să-ţi pună la dispoziţie timpul, casa, banii,  efortul pentru a clădi, aproape din nimic, un edificiu? Îţi trebuie un suflet cât o ţară, să cuprinzi în el partea aceea de lume unde ai văzut lumina. Dar iată că se găsesc oameni cu sufletul cât o ţară, care înţeleg că doar aşa dau mărturie că, în segmnentul de timp, au înscris şi ei, măcar un Cuvânt, pe Zidul Cunoaşterii. Aşa, ca să rămână. În piatra râurilor şi a fluviului, martore şi ele, ale clipei ce se vrea nemurită.

Aceste reviste măsoară, de fapt, pulsul actualităţii culturale din zonele respective în special şi din ţară, la modul general.

Prefaţată  în  pagina de titlu, cu o fotografie-document în care se văd clar Lucian Blaga, Cornelia Blaga-Brediceanu, Dorli  Blaga şi marele compozitor Tiberiu Brediceanu şi precum stâlpii de la Poarta Tăcerii, străjuind azurul, versurile lui Lucian Blaga din poezia „Anii tinereţii”. Frontal admirabil care te invită să baţi la porţile cetăţii pentru a-ţi trage sufletul şi a-ţi afla un strop de tihnă sufletească. Să purcedem, cu sau fără invitaţie specială, şi să intrăm „în spaţiul tainic”, pe acest drum iniţiatic, după îndemnul: „porneşti din văi s-ajungi în slava minţii”.

Tot gânditorul Blaga spunea că doar iubirea întemeiază: „Pe cale-n lumea neagră am plecat. / Umblam, vedeam, dar nu mă închegam, / Vedeam, umblam, dar încă nu eram./ Prin anul lung, ah, lung, de altădat’ / de-abia iubirea m-a întemeiat”. (Anii tinereţii).

Revista „Banat” are ca editori: Cenaclul „Banat” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj şi Biblioteca Municipală Lugoj,  iar ca director pe Iosif Crăciunescu, redactor şef: Dorin Murariu; redactori şefi adjuncţi: Constantin Buiciuc şi  Simion Dănilă; Adriana Weimer – secretar general de redacţie, iar ca redactori pe secţiuni: Cristian N. Ghinea; Remus Valeriu Giorgioni, Constantin-Tufan Stan, Graţiela Benga, Ela Iakab, Maria Bologa, Dan Floriţa-Seracin. De evidenţiat concepţia grafică semnată Silviu Nopcea şi, nu în ultimul rând, tehnoredactarea computerizată realizată de Adriana Dömötör. Un colegiu redacţional responsabil în cea mai înaltă măsură, care nu precupeţeşte efortul pentru ca, de la număr la număr, revista să ocupe un loc special, pe podiumul sufletesc al cititorului.

Numărul 5 al revistei este ilustrat cu fotografii din ciclul: „Personalităţi ale Lugojului” – din colecţia prof. dr. Constantin-Tufan Stan.

Cronica în imagini – surprinde instantanee de la manifestările prilejuite de Ziua Europei, Vernisajul şi premierea celei de a VI-a ediţii a expoziţiei – concurs naţional “Muzica sferelor”; imagini de la cea de  a VII-a ediţii  a Festivalului Naţional de Poezie “Traian Iancu” din Făget; Lansarea volumului Freddy Stauber, Logic… şi pasiunile vieţii de Cristian Ghinea; Săptămâna literaturii” din Caransebeş; Lansarea volumului „Societatea de Ştiinţe Istorice din România”, Filiala Lugoj de Simion Todorescu; manifestări de amploare la care au participat oameni de cultură, cadre didactice şi elevi, artişti. În rubrica intitulată: „Cultura la zi(d)” Adriana Weimer consemnează principalele evenimente prilejuite de „Ziua Europei”. Constantin Buiciuc, în cadrul aceleiaşi rubrici: Cronici la zi(d), consemnează sub titlul: Spectacolul Ansamblului „Lugojana”: Marţi, 18 mai 2010, pe scena TeatruluiMunicipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, a avut loc spectacolul – premieră “Pământule, vatră”, susţinut de Ansamblul folcloric „Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, condus de maestrul coregraf Puiu Munteanu. Spectacolul, desfăşurat în faţa unei săli arhipline, s-a bucurat de un mare succes. “Pământule, vatră” se încadrează în categoria manifestărilor folclorice-creaţie. Spectacolul propriu-zis, cuprinzând dansuri din zona de munte şi de câmpie a Banatului, executate cu virtuozitate, este inserat cu obiceiuri care ne trimit la odiseea pâinii, de la semănat până la pâinea spirituală. În drumul acesta, sunt momente emoţionale, momente ritualice (precreştine, peste care s-a grefat rugăciunea creştină), pe care ansamblul le-a acoperit excelent.”

Poate că pentru românii trăitori în altă vatră, aceste manifestări nu spun mai nimic, dar pentru bănăţeni, care sunt foarte iubitori de neam şi de limbă, toate acestea au o importanţă covârşitoare în definirea  identităţii  lor istorice, naţionale şi spirituale.

Proză  & Eseu rubrică permanentă, oferă lui Mihai Murariu prilejul pentru proza: „Noapte de iunie” – pretext pentru impresii de călătorie, adunate sub genericul: „Der-die-das la Munster”.

Pe aceeaşi pagină, Eugen Dorcescu semnează „Poetica non-imanenţei. Lumina de la capătul nopţii sau despre sociofilie”, fascicolul 23. Este un fragment din volumul „Poetica non-imanenţei”, apărut la Editura on-line Semănătorul, Bucureşti, iulie 2008.

Constantin Buiciuc semnează „Cronica literară” – cu referire la cartea lui Ovidiu Forai, „Un castel cu vinuri vechi”, Editura Brumar, Timişoara, 2009.

Cităm din motivaţia criticului: „Cartea…apare într-un moment în care un tineret plin de vitalitate (care debordează adesea într-o formă agresiv – primară) inundă spaţiul public în aşa măsură, încât cei mai în vârstă nu-şi mai găsesc locul. Într-o lume în care valorile se află într-o confuzie totală, iar uneori chiar în disoluţie, autorul nostru oferă un emoţionant şi convingător “castel cu vinuri vechi”, format din portretele a 15 oameni în vârstă (octogenari şi nonagenari), care au realizat lucruri durabile în viaţa lor. Asemenea vinului vechi, înaintând în ani, aceşti oameni se decantează, se esenţializează, devenind tot mai buni şi se constituie în repere, în modele de urmat, într-o vreme în care, după cum însuşi autorul spune, ofensiva manelelor, a sânilor goi şi a idioţeniei pare a fi de neoprit. Cele 15 modele aparţin unor domenii foarte diferite: Aurel Nanu e inginer şi cadru universitar, Vasile Deheleanu – fotbalist, Mihai Botez – gimnast şi antrenor de judo, Emil Sebeşan – fost deţinut politic în închisorile comuniste, Neagu Djuvara – istoric, Samuel Csernovits – deportat în lagărele naziste, Anavi Adam – scriitor, Paul Stoica – militar, Horia Musta –magistrat, Iustin Pârvu – preot, Vladimir Jurăscu – actor, Cristea Sandu – Timoc – scriitor, Nicolae Nica – meşter ţăran, Dan Gavriliu – medic chirurg, Nicolae Herlea – artist liric. Dar biografiile celor 15 spun mult mai mult decât simpla înşiruire a profesiunilor. Nu putem să nu admirăm multiplele calităţi ale eroilor acestei cărţi: deplinul profesionalism, marea vocaţie, patriotismul, demnitatea, energia activităţii, longevitatea,  iubirea semenilor, modestia, perseverenţa, conştiinţa propriei valori”.

Aflăm dintr-o scurtă ştire consemnată de Adriana Weimar că  : „În cadrul Zilelor Culturale “POESIS” de la Satu Mare (24-26 mai 2010), Simion Dănilă a fost încununat cu un prestigios premiu pentru încheierea primei etape (antumele, vol. 1-7) din traducerea românească (Editura Hestia, Timişoara)

a Operelor complete ale lui Friedrich Nietzsche”.

De la Blidaru Nicolae şi Tudor Trăilă aflăm ştiri despre  Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj care s-a distins în Festivalul Internaţional „Timişoara muzicală”, ajuns la cea de a XXXV-a ediţie şi organizat de Filarmonica „Banatul”.

Sub titlul „Flacăra din sfeşnic”, Dana Nicoleta Popescu semnează o cronică la volumul „Clipa-Infinit”, al Adrianei Weimar, apărut la Editura Marineasa în 2008.

Cronica Festivalului Naţional de Poezie „Traian Iancu” de la Făget, în care Lucian Alexiu a luat Marele Premiu, este semnată   „la cald” de Adriana Weimar şi Ion Căliman.

Comemorarea lui Lucian Blaga la 115 ani de la naştere îi prilejuieşte Adrianei Weimar motive de reflecţie poetică în evocarea-eseu  „În  <Casa de la vie> din Lugoj, Lucian Blaga a găsit  o binemeritată linişte creatoare”.

Olimpia Berca în „Viorel Marineasa şi eseul publicistic” vine cu opinia avizată a criticului de specialitate, cu referire la lucrarea Despre Banat, în registru normal, Editura Modus P. H., Reşiţa, 2009, lucrare asupra căreia ne aplecăm acum – spune Olimpia Berca. Într-adevăr, factura caleidoscopică a textului, aliajul dintre specii ori balansul între real şi ficţiune sunt câteva dintre trăsăturile generale ale operei acestui prozator. Mai mult încă, ele caracterizează întreaga generaţie la care Viorel Marineasa aderă, ca producător de text, dar şi în calitate de

comentator ori editor (v. antologia, realizată în colaborare cu Gabriel Marineasa, Zona. Prozatori şi poeţi timişoreni din anii ‘80 şi ‘90, Timişoara, 1997, precum şi Generaţia ’80 în proza scurtă, Prefaţă, note, biobibliografie, 1998).

Criticul Olimpia Berca afirmă despre lucrarea lui Viorel Marineasa:

„Exersând “documentarul ficţional”, cultivând un gen de publicistică eseistică, Viorel Marineasa îşi focalizează discursul  asupra Banatului, aşa cum îl vede, îl gândeşte şi îl visează el. Căile pe care e condus

cititorul spre universul uman, cultural ori social al acestui ţinut sunt din cele mai  numeroase: fie că autorul rememorează crâmpeie din copilărie, apoi, din vremea când era “dascăl, la Şoşdea”, fie că îi descoperă

secretele în peregrinări, citind cărţi despre trecut şi obiceiuri, cercetând, cu ochi de “arheolog”, vestigii şi monumente, privind şi ascultând oamenii, reproducându-le graiul, ori glosând elemente ce reamintesc de spiritul imperial. Dar, mai ales, aşa cum Viorel Marineasa îşi imaginează că este Banatul -“o provincie de graniţă între două imperii -cel habsburgic şi cel otoman -, “nu numai poarta spre Europa, ci şi cea spre Levantul cu ameţitoare fascinaţii” (Un beamtăr ţicnit).

Laurian Lodoabă în acest număr al revistei beneficiază de exegeza la volumul său: „Cenuşa lunii” – scrisă de subsemnata, cu titlul: „Bijuterii în filigran culese din Cenuşa lunii”, asupra căreia nu are rost să insistăm.

Pagina este ilustrată liric de Giorgiana Constantin, Membră a cenaclului ploieştean “Atitudini” – cu un grupaj  de versuri.

La rubrica „Metatext şi relectură”Ionuţa-Natalia Iorga scrie eseul

„Literatura română în context european” (2) oprindu-se, de data aceasta la romanul „Băiuţeii” – Filip Florian şi Matei Florian, roman: „complet diferit faţă de perspectiva primului roman, scoţând în prim-plan un stil epistolar aventuros, nevrotic uneori, puţin confuz, însă extrem de bine pliat pe ideea unei scriituri ce   cu spontane alternări ale reflectărilor mature, suprapuse unui limbaj fluent, degajat de uşoarele iradiază dintr-o cronologie a vârstelor copilăriei, omisiuni gramaticale ce stârnesc simpatia şi surprinderea cititorului. Acest roman aduce o notă de vivacitate, hazlie uneori, care pune în mişcare poveştile a doi autori aflaţi în ipostaza de a se transla instantaneu într-o copilărie plină de momente ce par feerice, iradiante, aproape nebuneşti, în care dezmeticirea din lumea jocului nu pare a se face simţită.

Ironici, impertinenţi dintr-o multitudine de motive, stăpânii punctelor de vedere ambigue,seducători, deliranţi în jocul lor lingvistic şi cu  o nonşalanţă de zile mari, autorii romanului se expun într-un soi de amestec al copilăriei cu maturitatea, probând o relativitate epică ingenuă, spumoasă, care goleşte de gravitate subiecte grave ale societăţii. Filip şi Matei îşi retrăiesc existenţa de personaje sociale lipsite de importanţă şi credibilitate, ironizând cu maximum de forţă expresivă comunismul, cu tot ce avea el mai deşănţat, vulgar şi kitsch”.

Aceeaşi eseistă se ocupă şi de romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, Editura Polirom, Bucureşti, 2008.

Ioan-Nicolae Cenda scrie în mod admirabil despre Vărădia, de la Milleker Bodog la Cristian-Paul Mozoru: „Puţine sunt satele care s-au bucurat în „vremurile cărunte” de “fala” Vărădiei, din judeţul Caraş–Severin. Istoria aşezării de sub poalele Chiliilor şi apa “Căraşului” se întinde la începuturile istoriei noastre.

Cât  adevăr şi câtă legendă stau în afirmaţii de tipul „Vărădia de astăzi este Arcidava, capitala statului condus de Burebista”? Istoricii de ieri o spuneau cu „o jumătate de gură”, dar, poate, cei de mâine vor veni cu argumente temeinice. Câţiva dintre fiii satului au lăsat posterităţii cărţi de valoare şi manuscrise, nepublicate încă. Cei trei “tari” ai Vărădiei, Iorgovici – Drăgulescu – Fabian, au făcut din satul lor un „axis mundi” (…)  Am văzut în cartea lui Cristian–Paul Mozoru o sinteză a unor studii despre Vărădia. De apreciat este Arhiva sentimentală, mici cronici în imagini, unele aflate în colecţii particulare, altele surprinse de aparatul  foto al autorului” (…) Vărădia. Monografie culturală este o carte de care, în viitor, trebuie să se ţină seama în alte studii şi lucrări despre ţinutul Vărădiei, “atât de frumos şi de gingaş, încât, aşa cum spunea Schwartner Martin, ar fi ideal pentru a putea fi pus pe pânză de către pictorul Faster” (Milleker Bodog – Istoria Vărădiei, 1889).

În pagina 10 a revistei, tânăra  Valentina Miclea semnează un grupaj liric.

În aceeaşi pagină, la rubrica „Proze din <anii de pasaj>” – Mircea Pora semnează proza pamfletistică, alcătuită dintr-o suită de  „Anunţuri gratuite”.

Pagina 11 este rezervată în întregime distinsului poet Gellu Dorian care vine cu o suită de poezii remarcabile, strânse în  „Buzunarul sterp”, din care cităm două poeme: 6. (DUPĂ ULTIMA MEA DORINŢĂ): Aş vrea să nu mai fie noapte, / de ea o să mă satur cînd nu voi mai simţi nimic – / toate zilele de pînă atunci vor sta în burta unor statuete/ de lut ars – / toată ziua am crezut că am murit, / dar în curînd mi-a fost sete, / şi-am băut, / apoi mi-a fost foame, şi-am mîncat, / în apartamentul de-alături vecina la menopauză gemea prelung / în armonie cu oftaturile bărbatului întors cu agheasmă de / la biserică – / eram viu şi după ultima mea dorinţă!”

„8. (ULTIMA AMENINŢARE A SUFLETULUI CĂTRE TRUP): Fă-te mic, mi se spune, mic de tot – cine va căra la groapă un munte din care nu va putea lua / nimic?…”

Civilizaţie şi model cultural se numeşte interviul luat de Cristina Cătălina Mihai, de la Ottawa,  poetului  şi filozofului  Luciano Pizziconi – în pagina 12.

O suită de manifestări în cadrul manifestării „Săptămâna literaturii la Caransebeş” – ne sunt aduse la cunoştinţă de Adriana Weimar, în cadrul „Actualităţii culturale”.

La rubrica „Actualitate literară & Proză” – Gheorghe Schwartz semnează „Diplomaţia în lipsa „judecăţilor definitive” (1) – fragment din romanul „Cei o sută – Secretul Florenţa”.

Un eseu interesant este semnat Sergiu Drincu – referitor la câteva explicaţii lexicale: bariton, glosat în DOOM1 în două variante accentuale, baritón şi baríton, pentru sensul „registru al vocii bărbăteşti”, fără plural (!), şi într-o singură formă, baritón,pentru sensul „instrument muzical”, cu pluralul baritoáne. În DOOM2 cele două forme sunt diferenţiate pe sensuri, iar acestea sunt mai bine precizate: baríton s.m. este forma specializată numai pentru sensul „cântăreţ”, cu pl. barítoni, în vreme ce baritón s.n. se va folosi numai pentru sensul „instrument muzical”, cu pl. baritoáne. (În  amintitul dicţionar, cele două cuvinte sunt diferenţiate şi prin indici numerici, baríton1,

respectiv baritón2, ceea ce sugerează şi o diferenţiere omonimică. În schimb, în DEX2  toate sensurile sunt cupinse sub o singură lemă (cuvânt-titlu): BARITÓN.”

Un foarte interesant articol filozofic este la rubrica „Nietzscheanana” semnat Simion Dănilă şi intitulat: „Morala – Circe a filozofilor” (1) – în care autorul spune: „Malefica magiciană din mitologia greacă, traversând epocile până în prezent, rămâne una dintre cele mai frecvente alegorii ale comportamentului uman, ca personificare a înseşi seducţiei, înşelării, falsificării, denaturării, cruzimii, artei etc. Ajunge să deschidem cărţile şi revistele actuale, pentru a ne convinge de prezenţa Circei în peisajul literelor române de astăzi”.

Şi de aici eşafodajul pe care îşi construieşte discursul.

Ionel Bota vine în pagina 15 cu un eseu numit: „Poezia ca un <anotimp greu încărcat de lumină>” partea a doua, la rubrica „Entitate şi vitalitate” în care surprinde unele aspecte ale literaturii actuale.

Gheorghe Luchescu semnalează un moment cultural deosebit: „15 mai 2010, în satul Ohaba-Forgaci, comuna Boldur, din câmpia timişeană a Lugojului. Într-o clasă a şcolii din sat, care nu mai are şi gimnaziu, primarul ing. Cristian Stoi a înmânat două titluri de Cetăţean de Onoare unor fii ai satului: profesorului universitar Nicolae Iliaş (fost rector al Institutului Minier Petroşani, om de recunoscută autoritatea ştiinţifică) şi scriitorului reşiţean Nicolae Sârbu, directorul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, care, în 15 ianuarie 2010, a primit şi titlul de Cetăţean de Onoare al Reşiţei”.

Articolul se intitulează: „Preţuirea poetului şi reporterului Nicolae Sârbu în satul natal”.

Un alt moment aniversar deosebit în viaţa Lugojului este surprins de Adriana Weimar şi anume: împlinirea a 292 de ani (1718 2010) de la înfiinţarea Şcolii Generale cu clasele I-VIII Nr. 6 “Anişoara Odeanu” din Lugoj, sub genericul “Ziua Şcolii”, consemnat şi înregistrat pe peliculă şi imortalizat în fotografii care se regăsesc în revistă.

Remarc la bănăţenii lugojeneni un simţ special pentru cinstirea valorilor autentice din această parte de ţară, aceasta fiind o trăsătură specifică de caracter întâlnită şi în Banatul montan, în zona Văii Cernei.

Remus Valeriu Giorgioni scrie o cronică  la volumul: „Veneticii”, „Romanul înstrăinării neamului, al dramelor confraterne”.

Autorul îşi începe cronica cu o frază  aproape şocantă: „Cel mai tipic basarabean al literaturii române este Paul Goma, care zicea (despre sine însuşi, sau despre tatăl său – învăţătorul) că în Basarabia a fost socotit de ruşi spion român, iar în România spion rus… Aceasta este, de fapt, şi esenţa dramei românilor basarabeni: acolo trăitori printre ruşi, iar când au ajuns în Ţară au fost priviţi cu extremă suspiciune de fraţii lor întru neam, tradiţie şi credinţă.”

Şi de aici urzeşte drama familiei Manu care ajunge, cu ordin de evacuare, într-un sat din Oltenia (în apropiere de Slatina  Olt) – urmărindu-le pătimirile şi destinele.

„Romanul lui Ion Lazu a fost numit „o saga basarabeană”, după faimoasele istorisiri din literatura Nordului, care tratează istoria unei familii

prin multiplele ei generaţii succesive (uneori pe o durată de sute de ani). Cartea lui Ion Lazu acoperă 50 de ani de existenţă: bunici, părinţi, copii şi nepoţi. Tot timpul familia Manu poartă în adâncul cel mai tăinuit al sufletului nostalgia pământului natal, malul fertil al Nistrului, cu satul Ciobârciu, cu oameni de treabă, gospodari tot unul şi unul. Tinereţea lor, timpul căutării perechii, convieţuirea armonioasă cu diferitele etnii: ruşi,  evrei, tătari, găgăuzi. În Basarabia au suferit două răsturnări ale istoriei (pleacă ruşii – vin ruşii…); când aceştia au (re)venit, în martie 1944, românii au vrut să-l condamne la moarte pentru colaboraţionism cu puterea rusească: fusese gestionar şi sub români, şi sub ruşi. Basarabia este, pentru familia Grigore Manu, paradisul pierdut şi eonul de aur, faimosul Ordin de evacuare (titlul primei părţi), marcând o sciziune fatală în viaţa lor, care curgea ca un fluviu (Nistru) liniştit. Cartea a şi fost comparată cu Pe Donul liniştit a lui Şolohov. În plus, pe lângă ostilitatea/ obtuzitatea şi lipsa de iubire/ înţelegere a fraţilor români din ţară, au mai prins şi jumătatea de secol comunist… De ruşi au fugit – peste ruşi au nimerit! Dar o analiză obiectivă ar putea opina că nici să fi rămas acolo n-ar fi fost mai fericiţi. În primul rând, satele de pe malul Nistrului au fost rase de pe faţa pământului de artileria bolşevică, iar apoi în Basarabia a urmat teroarea roşie, deportările, colonizarea şi amestecarea raselor, politică de  stat a ruşilor în toate teritoriile ocupate. Şichiar dacă n-ar fi fost aşa, protagoniştii tot ar fi îmbătrânit, s-ar fi îmbolnăvit, ar fi murit… Dar poţi să-i confişti omului visul de aur, nostalgia paradisului („tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte”)??… Patria familiei Manu este Basarabia mitică, mirifică, un colţ de rai al pământului românesc de pe  care au fost rupţi, dezrădăcinaţi, strămutaţi. Din gospodari de frunte şi înstăriţi, au ajuns la marginea societăţii, a subzistenţei, şi unde?, în ţara lor, aproape de Centru, de Capitală.”

Interesant de urmărit această „saga sagace” a familiei basarabene.

Liliana Ardelean aduce cu sine Lumina Pascală în proza „Învierea” (1).

Gheorghe Luchescu în „Trilogie etnofolclorică” prezintă cartea lui Marcu Mihail Deleanu  care este cunoscut ca un demn reprezentant al istoriei şi culturii bănăţene, romancier, traducător, editor, dascăl universitar, dar şi un iscusit cercetător în domeniul stilisticii şi folclorului.

La rubrica: „Scrisorile lui Belerofon”, Vladimir Pustan vine cu textul meditativ-epistolar „Noaptea dinaintea gloriei” – în care autorul se adresează unui virtual hidalgo, vestit şi nînfricat, pretext pentru a-şi face cunoscute unele gânduri. De altfel, acest procedeu livresc, de a adresa scrisori unor vestite personaje din literatură, film ori artă plastică, nu este nou. Unii s-au adresat şi lui Vlad Ţepeş şi lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, aducându-i în actualitate.

Maria Bologa îi face o cronică lui Costel Stancu la volumul  de versuri „Înghiţitorul d creioane”, Editura Tim Reşiţa, 2009.

La rândul său, Cristian Ghinea, în art. „Orologii de fum şi apă” – se referă la volumul de versuri:  Din oricâte clepsidre” a lui Ciprian Muntean, care reuneşte o selecţie a celor mai bune poeme publicate din 2002 şi până acum, este o carte a devenirii, a puterii de reinventare a poetului. Vers cu vers, bob de nisip cu bob de nisip, preţ de şapte ani – măsuraţi de Clepsidră.”

Ion Căliman are şi el o intervenţie critică la adresa volumului: „Casa cu ochii scoşi” de Romulus Zaharia.

Horaţiu Suciu întocmeşte un microeseu intitulat: „Pentru un alt

ev mediu”  al Lugojului” – cu trimitere la lucrarea clasică a lui Jaques Le Goff, unul dintre reprezentanţii Şcolii de la Annales, intitulată „Pentru un alt Ev Mediu”.

Un astfel de document lugojean, care ne aduce preţioase informaţii despre ocupaţiile şi meseriile lugojenilor, despre viaţa economică şi socială a oraşului Lugoj în secolul al XVIII-lea, este lista cu nume a celor care au donat bani pentru construirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului (construită între

1752-1763). Concluziile la care am ajuns în urma lecturii acestui document, se bazează pe afirmaţiile lingvistului Alexandru Graur: „Într-o vreme când numele de familie nu erau prea fixe, iar meseriaşii destul de rari, s-au adăugat adesea la numele de botez numele meseriei suficient pentru a identifica persoana denumită…”

La rubrica „Restitutio” – Alexandru Doroghi îl evocă pe pictorul , Kálmán Gruber în cuvinte pline de reverenţă: „Născut în februarie 1879 în localitatea Spiskanovavice, situată la graniţa dintre Cehia şi Slovakia, Kálmán Gruber face parte din acea pleiadă a pictorilor lugojeni care au activat în perioada interbelică şi chiar şi după aceea, ce a constituit o comuniune conjuncturală unică, lipsită de prejudecăţi, diferită de taberele de creaţie de mai târziu, şi a cărei principală preocupare artistică s-a dovedit a fi preferinţa pentru peisaj.”

Constanţa Marcu vine cu un fragment de roman intitulat „Tata Domnu’ ” din care prezintă o primă parte.

La rubrica „Pe unde medii” – Gheorghe Secheşan  semnalează apariţia la Editura Academiei Române a unui volum extrem de important pentru întreaga noastră literatură, „Ion Agârbiceanu, sfânt părinte al literaturii române”, o evocare de Ion Brad. La aceeaşi rubrică radiofonică, tot Gheorghe Secheşan o prezintă pe Monica Rohan, „una din vocile cele mai originale, mai profunde şi, în acelaşi timp, mai necunoscut din întreaga literatură optzecistă timişoreană”, cu volumul antologic „Rogvaiv”, apărut la Editura Anthropos, din Timişoara. În acelaşi context hertzian, Gheorghe Secheşan prezintă volumul „Provocări ideatice” al lui Mihai Moldovan: „Nu ştiu dacă interviul este un gen literar aparte, însă, în orice caz, nu are o mare trecere printre exegeţi, fiind considerat mai degrabă un apanaj al jurnalisticii, decât al literaturii. Se consideră că el este o modalitate de divertisment, un fel de a pune în valoare personalitatea

celui intervievat, şi mai puţin pe cea a intervievatorului. Şi astfel, cu cât „vedeta”, literară sau nu, este mai importantă, cu atât pagina, de ziar sau de literatură, este menită să aibă un mai mare succes. Rar mi-a fost dat să citesc o carte de interviuri mai interesantă decât cea a lui Mihai Moldovan, apărută în acest an, la Oraviţa, la Editura Tipoart, şi intitulată Provocări ideatice. Este, în primul rând, un volum fascinant, care se citeşte cu sufletul la gură, ca un best-seller. De obicei, recurgem la astfel de lecturi în pauzele de lectură „serioasă”. De această dată, însă, este altceva. O dată luată în mână, cartea nu mai poate fi pusă deoparte. Efectul este rezultanta mai multor „strategii” care o compun, având în faţă un volum foarte bine construit, echilibrat, judicios structurat”.

Şi în fine, acelaşi Gheorghe Secheşan îl prezintă pe profesorul craiovean Radu Scorojitu, autorul volumului: Terminologia medicală populară în Oltenia”, teza sa de doctorat susţinută la Centrul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti, şi beneficiază de consultanţa (şi aprecierea) unor referenţi de marcă, veritabile nume istorice ale domeniului: academicianul Alexandru Graur, profesorul universitar dr. Radu Popescu, academicianul Alexandru Rosetti.”

La rubrica „Testimonia” – Constanti-Tufan Stan întreprinde un studiu despre „Emanoil Gojdu, cetăţanul maghiar cu inimă de român”. Cei care vor să se adâncească în studierea „chestiunii Gojdu” – au prilejul de a o face.

Un loc aparte este rezervat „Literaturii dialectale” şi aici este prezent tânărul scriitor Sergiu Boian, născut în 1983 la Herendeşti care oferă două dintre poeziile sale, pe care le cităm integral, pentru frumuseţea graiului şi umorul care răzbate printre rânduri: Cu primăvara dorm: Cu primăvara dorm, în vis / Miros mirosu gimińeţî,/ Când soarili, daru trimis, / S-opreşce la uşa poieţî. / Cu primăvara dorm, şî când / Culeg doi ghiośei micuţ, / Grăgiń dă flori s-aşcern în gând / Şî umblu-ntră ele dăsculţ…/ Cu primăvara dorm o noapce / Dân şâru ańilor śe trec; / Înmugurit d-atâcea şoapce, / Da’ ei miros mă şî îńec…/ Cu primăvara dorm, şî satu  /   Aşa dă lacom ńe înghice, / La urmă trasă şolocatu / Fereşcilor parcă picice. / Cu primăvara dorm în paśe,/  Iar roaua-m picură poveţ, / Şî vântu să ogeńe, taśe, / La umbra cińerii gimńeţ! / Cu primăvara dorm, şi dacă / Gimńaţa să arată aşceptând, / Lumina luńi să apleacă / D-asupra me tot picurând…”  O noapce: O noapce măi am întraga-m avere, / Şî luna să zbace tăcută şî piere… / Śeriu să dăzbracă, / norii umblă goi, / Gânduri rătăśice să întorc ’napoi! / O noapce măi aşcept, o noapce, / Să măi aud a’ tele şoapce,  / Să mori în gându meu śe-nvie / O primăvară mărturie… / Şî ghiośei s-or naşce dă lumină, / Şî alce flori dă du-ce-vină, / Când noapcea toată să prefaśe / Şî umbra te-nśepu să źoaśe. / Să zbace luna sângură şî piere, / M-ai luat şî noapcea, întraga-m avere, / Śeriu să dăzbracă, norii umblă goi, / Parcă să aleargă întră amândoi!”

Poemele beneficiază şi de un Glosar în care se explică  etimonii şi dialectul.

Ultima pagină a revistei e rezervată „Bibliotecii din Vest” – rubrică de cărţi nou apărute, în care sunt prezentate ca semnale, 12 volume.

Revista „Banat” – bine structurată şi gândită, bine scrisă şi cu un prestigiu deja câştigat în cei 7 ani scurşi de la prima apariţie, se înscrie cu litere de tipar în galeria revistelor de cultură din ţară, care fac cinste scriitorului român aici şi pretutindeni.
CEZARINA ADAMESCU

8 IULIE 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s