MONITOR CULTURAL * on-line

~Cenacluri şi scriitori

Cenaclul literar Vasile Sav-şcoală de literatură

Patru ani de activitate

Din iniţiativa scriitorului Al Florin Ţene în data de 26 august 2004 a luat fiinţă cenaclul literar Vasile Sav ce funcţionează în cadrul Centrului de zi  pentru vârstnici nr.2,(coordonator Maria Bobină),din subordinea Primăriei Cluj-Napoca.

Cu ocazia unui interviu dat de ctitorul acestui cenaclu unui ziarist de la revista Viaţa de pretutindeni Al.Florin Ţene sublinia ,în stilul său caracteristic,motivul pentru care a “botezat”cu numele Vasile Sav cenaclul.Acesta spunea,textual:Fiindcă Vasile Sav a fost şi este un mare latinist,un poet original ,era o personalitate pitorească în peisajul cultural clujean, şi peste toate acestea a fost prietenul familiei noastre,împreună cu soţia sa Lucica.Acum,fiind chemat în împărăţia lui Dumnezeu, are o veşnicie pentru a se înveşnicii în Poezie.

Încă de la început cencalul Vasile Sav a desfăşurat manifestări culturale complexe atât în spaţiul oferit de Centrul de zi pentru vârstnici nr.2,din strada Decebal nr.21,dar şi la Polul Cultural sau în spaţiile oferite de Galeriile de Artă din burgul nostru.

În cadrul şedinţelor lunare au fost organizate medalioanele literare:Carte cinste cui te-a scris,Scriitori clujeni de lângă noi,Memoria calendarului,Poeţii nu mor niciodată,Cartea-“fereastră”deschisă spre orizontul cunoaşterii,Imn înălţat Domnului,Scriitori români de pretutindeni,Procesele literare ale lui Radu Gyr şi Lucian Blaga,Tribunalul literar de conştiinţă,Epigrama,eterna poveste,Prin adevăr învingem o părere,etc.La aceste medalioane şi-au dat concursul scriitorii:Constantin Zărnescu,Gavril Moisa,Iulian Dămăcuş,Ionel Andraşoni,Eugen Coţa,Efim Tarlapan,Ioan Marinescu-Puiu,Al.Florin Ţene,Constantin Victor Măruţoiu,Persida Rugu,Ioan Benche,Ion Constantinescu,Iulian Patca,Ion Mustaţă, Mircea Roşa-Mira,Al.Stănescu,Virgtil Bulat,Maria Botiza,Vasile B.Gădălin,Marius Mălai,Pavel Azap şi mulţi alţii.

În cadrul medalionului literar Scriitori clujeni de lângă noi au fost prezentaţi de către Al.Florin Ţene scriitorii:Constantin Cubleşan,Mircea Popa,Petru Poantă,Virgil Bulat,Constantin Mustaţă,Constantin Zărnescu,Marta Petreu, Adrian Popescu,etc.

Cu participarea a unui numeros public Cenaclul Vasile Sav a organizat Salonul Artelor,atât la Polul Cultural,cât şi la Galeria de Artă MIRA,la care şi-au dat concursul pictorii din cadrul Asociaţiei Judeţene a Artiştilor Plastici care au expus lucrări ale lor ,şi Grupul vocal”Speranţa”condus de prof.Modest Vişoiu.In acelaşi context a foat organizată Seara Artelor-Primăvara pătimirii noastre cu participarea membrilor cenaclului şi pictorii:Octavian Popescu,Eugen Coţa,Mircea Bonda,Floarea Bulduş,Afina Lupaş,Vera Dan,Nicolae Istok,Gavril Nichifor,Cornel Vana,Ioan Todea,Iosif Stegaru,Ioan Federiga,D.Stanciu,Iuliu Goga,Rora Vlaicu,Marius Lucian Miclea,etc,care au expus tablouri pe această temă.

În cadrul medalioanelor literare Memoria Calendarului,membrii cenaclului,printre care,Maria Botiza,Aurel Vuşcan,Aurel Chira,Maria Bârzu,Vasile

Sfârlea,Titina Nica Ţene,Lola Maria Ţămbrescu,etc, au suţinut referate despre scriitorii:Octavian Goga,Vasile Sav,Lucian Blaga,Gib Mihăescu,Pavel Dan,Radu Gyr,Cezar Petrescu,Camil Petrescu, Alexandru Davila,M.Eminescu,Victor Felea,Radu Stanca,Ioan Alexandru,Marin Sorescu,Teodor Tanco,Ion Luca Caragiale,Eugen lovinescu,George Bacovia,Teodor Mihadaş,N.Labiş,etc.

În cadrul lecţilor de literatură Prizionerul oglinzilor paralele desfăşurate la Cenaclul Vasile Sav ,scriitorul şi criticul literar Al.Florin Ţene a predat adevărate cursuri de teorie şi istorie literară.

Mulţi scriitori ş-au lansat cărţile în cadrul acestui cenaclu,printre care amintim o parte din ei:Mircea Roşa-Mira,Gavril Moisa,Eugen Coţa,Al.Florin Ţene,Ionel Andraşoni,Ion Mustaţă, Lazăr Morcan,Ioan Marinescu- Puiu,Persida Rugu,Victor Constantin Măruţoiu,Toader Ungureanu,Irimie Perşa,Iulian Dămăcuş, Raveca Vlaşin şi mulţi alţi scriitori din Gherla,Dej,Petroşani,Rm.Vâlcea,Bucureşti,Deva,Sibiu,etc.

Din 8 septembrie 2006 cenaclul literar Vasile Sav este patronat  spiritual de LIGA SCRIITORILOR din România.Împreună cu aceasta a organizat lansări de cărţi la Dej,Gherla,Bucureşti,Cluj-Napoca,Rm.Vâlcea şi Petroşani, la care au participat şi membrii cenaclului nostrum,dar şi scriitori membrii ai Ligii Scriitorilor.

Au fost organizate excursii tematice la Mânăstirea Rohia unde Al.Florin Ţene a vorbit participanţilor despre omul şi opera călugărului Nicolae,la cetatea romană Moigrad-Porolissum membrii cenaclului au susţinut un recital poetic în Anfiteatru Roman,la fel la monumental martirilor din localitatea Trăznea.

Acest cenaclu împreună cu Liga Scriitorilor au decernat DIPLOME DE EXCELENŢĂ anumitor personalităţi culturale pentru contribuţia lor deosebită în domeniul creaţiei literare.

Întreaga activitate a cenaclului Vasile Sav contribuie din plin la perpetuarea memoriei latinistului şi poetului cu acest nume,un fel de monument spiritual înălţat în sufletele iubitorilor de literatură.

IONEL ANDRAŞONI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s