MONITOR CULTURAL * on-line

~Antonia Bodea: La cenaclul literar Artur Silvestri – Colocviul „Criticul de poezie un parazit al sentimentului uman?“

            Şedinţa cenaclului literar “Artur Silvestri “ din data de joi, 27 octombrie a.c., din cadrul filialei clujene a Ligii Scriitorilor Români a fost deschisă de Antonia Bodea, preşedinta cenaclului, care a anunţat ordinea de zi.După care a dat cuvântul lui Al.Florin Ţene care a prezentat, pe scurt, activitatea Ligii de la ultima şedinţă până astăzi.

            În continuare scriitorul Gavril Moisa a vorbit despre activitatea preşedintelui Ligii Scriitorilor Români la Arad, care a primit Diploma de Excelenţă a Universităţii ”Vasile Goldiş “, dând citire laudatio semnat de rectorul acestei prestigioase instituţii academice, prof.univ. dr. Aurel Ardelean, care spunea:”Stimate Domnule Alexandru Florin Ţene, apreciind impresionanta operă literară, publicată în numjeroase volume şi reviste literare din ţară şi din străinătate, contribuţia adusă culturii române prin înfiinţarea Ligii Scriitorilor din România, a cărei fondator sunteţi, prestigiul de care vă bucuraţi- onorat prin numeroase premii naţionale şi internaţionale, pentru tot ce faceţi spre lauda limbii române prin cultură, Senatul Universităţii de Vest “ Vasile Goldiş “ din Arad a hotărât să vă acorde: DIPLOMA DE EXCELENŢĂ a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş “. Despre activitatea lui Al.Florin Ţene a mai vorbit Iulian Patca, Ioan Benche, Lazăr Morcan şi Ion Constantinescu.

            Conform propunerii scriitorului Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, ca în cadrul întâlnirilor lunare să deschidem seria  colocviilor pe diverse teme literare, în această şedinţă preşedintele Ligii Scriitorilor a vorbit despre “Criticul de poezie un parazit al sentimentului uman? “, concluzionând că, în general, “critical de poezie a fost interesat de modul în care poetul este influenţat de mediu şi societate, dar şi de imaginile a tot cuprinzătoare care influenţează printr-un rol mediator textul, societatea şi iubitorul de poezie “. Această temă a stârnit vi discuţii din partea lui Iulian Patca, Ion Constantinescu, Vasile Lechinţan, Ion Benche, Raveca Vlaşin, dr. Ştefania Kory Calomfirescu, Antonia Bodea, Gavril Moisa, etc.

            Şedinţa s-a încheiat cu medalionul literar “Memoria calendarului-Ion Barbu “, în cadrul căreia Antonia Bodea a vorbit despre viaţa şi opera autorului volumului ”Joc secund “.

            În şedinţa viitoare ce  va avea loc în data de, joi, 24 noiembrie, orele 17, la Cercul Militar, Sala Armelor, în cadrul colocviului se va dezbate tema:”Elogiul crimei prin prisma imanenţei tragicului din literatura populară- o eroare morală şi estetică? “

                                                                                  Prof. ANTONIA BODEA

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s