MONITOR CULTURAL * on-line

~A.I. Brumaru: „Vocile secrete ale poemului“

Ceea ce se remarcă numaidecât  în scrierile poetice ale lui Gabriel Stan – în cartea de faţă (Rimphonya, Editura Kron-Art, Braşov, 2009), dar şi în plachetele anterioare – sunt vocile care compun rostirea, care scriu poemul; nu e aproape niciodată o singură voce, sunt mai multe. Vezi, de exemplu, piesele: Sub coajă în măr pasiune musteşte sau În urme de umbre se pierde relativa cenuşă („Logica 4 te obligă/să intri în soare şi vin sângeriu/în timp ce toată lumea o căuta/prin codexul Borgia/Lilith apare de undeva/de departe din alte timpuri/de demult apuse/călare pe un inorog negru/ca într-un film de pe Brodway/cu amorezaţii ascunşi în căsuţa cu numărul şase/poezia pare o pictură din/rugăciunea celor 7 senzaţii//în războiul muncilor/nu te cunoşti cu nimeni/şi nimeni pe nimeni cunoaşte/numai Ronsard/ce scâteie cu graţie/în abaţia lui Cosma/nu mai are nici timp şi nici spaţiu/bombardat de inamica aviaţie/înconjurat de demoni/şi de admiraţie ne trimite mesaje/în ritmul lui Morse…/”Tout seul oultre le Loire et/passant un detour/Joignant une Grande Croix,/dedans un carrefour”//de spleen/te-ai obişnuit cu păcătoasa plăcere/de miere a zileleor ce se scurg/fără ruşine/în tine//cine pe cine pecetea o pecetluieşte/undeva în zare fuge Wotan/călare pe un iepure alb/urmărit de Arthur pe diabolicul cal/de ivoriu breton/de jur împrejur/amintiri la mal/uitate în cenuşă). Procedeul acesta e o figură retorică clasică, răsărită mai degrabă prin Evul Mediu. Este zeugma. Ciudat, tot astfel ar suna, după Ptolemeu, un  toponim dacic (o localitate încă neidentificată). Între apropiaţii noştri, în timp au folosit-o Octavian N. Voinoiu, inventatorul matematicii signadforasice (numerele adică vor fi în aceasta cu semnele lor înainte; v. lt.signum – semn, ad foras-afară) şi, mai rar, Darie Magheru. În esenţă (aşa cum se poate observa şi în exemplul de mai sus), procedeul  constă în a scrie anumite grupuri de cuvinte în caractere sau culori diferite, aceste grupuri citindu-se, prin urmare, chiar pe sărite, adică fiecare numai în culoarea, în vocea lor.

Nu e cazul a dezvolta aici mai mult acest aspect, mă mărginesc de aceea la a spune că prin astfel de tentative (scriituri aşa-zicând magice), începând, cum ziceam,  cu Evul Mediu, cu concettiştii Renaşterii  şi ne-sfârşind, îmi place să cred, cu Gabriel Stan, se iniţiază căutarea cuvântului originar, a limbii absolute – în vremurile pe care le-am evocat fiind privilegiate tratatistica şi artele combinatorii. Limba vavilonică, vor fi crezut oficianţii acestora, ar putea fi reconstituită (reconstruită), spre a arăta ca dinainte de despicare. E o căutare (care e şi o descoperire) a mesajului, a vestirii – ivirea limbii din virtualitate prin supunerea şi căznirea literei, a semnului şi
sensurilor; prin modificări, unele chiar nemiloase, a regulilor şi normelor.

În acest caz, cum spuneam şi cu ocazia unei dintre cărţile anterioare ale lui Gabriel Stan, Labirintul celor 12 simţuri, problematica spiritului nu se dezvăluie, de regulă, nemijlocit, apar prin urmare, necontenit alte şi alte enigme, noi semnificaţii, alte lumini. Gabriel Stan introduce în Rimphoniile sale, ca şi în poemele anterioare, incantaţii, versete, pericope tainice, chiar şi propoziţiuni teoretice. Eşti învăluit, citindu-le, parcă în aerul de ispite degajat de un „corpus hermeticum”. Poetul pare convins de puterea revelatoare şi reîntemeietoare a rostirilor esoterice.

A.I. BRUMARU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s