MONITOR CULTURAL * on-line

►Florentin Smarandache (SUA)

_____________________

„ÎN ŢARA LUI PELE“ (NOTE DE CĂLĂTORIE)

La sfârşitul lunii mai 1993 îmi iau lumea-n cap să văd şi America de Sud.

– Te duci în Brazilia după cai verzi pe pereţi! mă apostrofează consoarta.

– Lasă, bre, să nu mor prost.

# Nu-mi ajunge concediul (8 zile lucrătoare pe an) pentru Conferinţele despre Paradoxism în Brazilia, dând curs unor invitaţii:

Arcadia de Minas Gerais [directoare Conceição Piló], din Belo Horizonte;

Instituto Latino Americano de Cultura [Maria do Carmo Gaspar de Oliveira], Rio de Janeiro;

Universidade Federal de Rio de Janeiro [Vera Prodan];

Pontifícia Universidade Católica de Minas Gerais [Astride Costa], Belo Horizonte;

Universidade Federal de Santa Catarina [Abel B. Pereira], Florianopolis;

Universidade de Blumenau [Jose Endoenga Martins];

Centro da Communidade Luso Brasileira, Belo Horizonte;

Academia Municipalista de Letras, Belo Horizonte;

Academia Mineira Feminina de Letras [Livia Paulini], Belo Horizonte;

Universidade Federal de Paraiba [Marinalva Freire da Silva], João Pessoa;

Academia Feminina de Letras [Ilka Lira de Lucena], João Pessoa.

Agendă supraîncărcată pentru 1-18 iunie 1993.

Francis mi-a dat posibilitatea să lucrez comp time (ore suplimentare pe care nu le trec pe ştatul de plată, însă le consider ca vacation în perioada lipsită). Maxim trei zile pot recompensa astfel. Iar restul = fără plată!

# Mă cocoşează viza braziliană: 105 $ (cu telex cu tot) – fiindcă n-am cetăţenie americană.

Jumena din New York (Brasilian Cultural Center) mi-a cerut prima dată 15 $, apoi încă 45 $ (nu ştiu de ce!) şi iar încă 45 $ (şi iar nu ştiu de ce!). S-a mai şi necăjit:

– În viaţa mea n-o să mai caut obţinerea de vize pentru refugiaţi.

S-a jurat. Îmi vorbea când portugheză, când spaniolă, când engleză.

– Noroc cu invitaţiile! mă încurajează.

# – Anul trecut ai plecat în Europa, anul ăsta în America de Sud. Pe unde te mai plimbi anul viitor?

– Mi-ar plăcea în… Japonia.

Francis, managerul meu, zâmbeşte. Are strungă.

– Şi, fac eu pe şmecherul, să merg pe Lună!

– Ai grijă, la Rio te jefuiesc hoţii pe stradă în amiaza mare, oceanul este infectat – să nu faci baie…

– A trecut el prin lagăr, în condiţii mai vitrege, mă apără Tony.

Dar „sămânţa rea nu piere”, vorba lui Creangă (!). Să exclam şi eu precum Caesar, la întoarcere: veni, vidi, vici!

# Un geamantan mare, o sacoşă şi un rucsac – bagajul meu. Samy mă duce la aeroport în Chicago.

Terminal IV. Compania braziliană Varig. Merg la Rio de Janeiro. Până s-ajung eu în Brazilia, 11-12 ore prin avion, mi-a crescut barbă!
# În aeroport întâlnisem pe Teresinka Pereira, poetă de limbă portugheză, profesoară de spaniolă la Colegiul Bluffton din Ohio, cu copiii ei din a doua căsătorie.

– Îţi dau două sfaturi pentru Brazilia, m-a înfruntat: (1) să nu te pronunţi împotriva comunismului şi (2) să nu te uiţi după femei (bărbaţii brazilieni sunt foarte geloşi şi poţi avea necazuri).

Răsfoiesc nişte ziare în avion: O Globo, Folha de São Paulo, Icaro (bilingv) să văd dacă înţeleg şi eu vreun cuvânt. Îmi trimisese mama un dicţionar român-portughez (1981) de Pavel Mocanu şi-l purtam mereu cu mine, împreună c-un carneţel şi-un pix în care-mi notam sporadic.

Se-anunţă că-s probleme cu decolarea – ploaie, timp urât – şi întârziem pe pistă.

Am loc la fereastră, dar pe aripa avionului.

Pasagerii vorbăreţi tare, strigau dintr-o parte în alta, nu mai aveau răbdare aşteptând. Unul de la mijloc, altul din spate. Ni s-au dat periuţe şi pastă de dinţi să ne spălăm gura să nu miroase la aterizare, apoi şi-un pieptene.

M-am mutat lângă doi tineri, Andre, care lucrează mecânico împreună cu tatăl său şi Marcilio, pintor (adică pictor).

– De unde eşti?

– Din România.

– Nadia Comăneci, exclamă băieţii simultan.

Schimbăm adrese între noi.

În fine, ni se aduse mâncare, fiindcă ne răzbea foamea, şi aeroplanul tot în Chicago:

Estoy com muita fome!

Estoy fominto!

glăsuiesc colegii de scaun şi eu ciulesc urechile să-nvăţ expresiile din mers, din fugă.

În revista aviatică a companiei Varig citesc despre Carnavalul Samba (înţeleg mai mult după poze) şi despre un peşte mic, numit piranha, care trăieşte în apă nesărată şi muşcă, se repede la testiculele animalelor şi chiar a oamenilor.

Într-o emisiune pe canalul Discovery, în State, văzusem cum o pereche de boi, traversând un râu, până să iasă din apă, peştii piranha (familia Serrasalmidae, ordinul Cypriniformes), cu dinţi ascuţiţi şi fălci puternice, le-au mâncat testiculele!

Ce chestie! Intră masculii normali în apă, dar ies pe mal… castraţi! Iar piranha atacă şi virilitatea bărbaţilor (!).

Primeira vez? (dacă văd prima dată Brazilia).

Sim senhor.

– Trebuie să revii!

Marcilio câştigase un premiu pentru pictură şi primise recompensă o excursie în SUA la cursa de maşini Formula 1, unde compatriotul său, Emerson Fithipaldi, câştigase locul întâi, iar în 1989 chiar un milion de dolari. Peste 400.000 de spectatori asistă la aceste curse.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Dar pe mine mă interesa Pele [Edson Arantes do Nascimento, n. 1940], celebrul fotbalist brazilian de culoare, idolul copilăriei mele. Brazilia e patria fotbalului, constant cea mai bună echipă din lume. Jucătorii ei: celebri. Îi ştiam pe de rost în anii ’70, la Campionatul Mondial de Fotbal, când aveam microbul sportului în sânge: Carlos Alberto, Jairjinho, etc. România juca la Guadalajara (Mexic), în „groapa cu lei”, contra Braziliei şi pierdea abia cu 2-3… iar Răducanu, portarul nostru, declara presei că vrea să dea şugubăţ mingea pe la spate în faţa lui Pele…

– Unde e Pele acum? întreb.

– În Statele Unite, om de afaceri (ia uite domnule, mă miram), pregăteşte Campionatul Mondial din 1994 în această ţară.

#

Sandwich în argou se zice sanduba.

# Aflu că locuitorii din Rio de Janeiro se numesc carioca, din São Paulo paulista, din Mina mineiro, din Bel# m do Para paraense, din oraşul Brasilia brasiliense, iar din toată ţara Brazilia: brasileiro.

# Un zumzet şi un zvon de bucurie: O avião vai descolar. Într-adevăr avionul decolează (cu 2,5 ore întârziere).

Ecrane anunţând în portugheză şi subtitrate în engleză.

Spaniola şi portugheza sunt foarte apropiate. Între 1580-1640 Portugalia şi Spania au fost unite, apoi sub Ducele de Bragance (Jean al IV-lea) Portugalia se emancipează.

În timpul Dinastiei Aviz a cunoscut Portugalia o strălucită expansiune maritimă şi colonială (1385-1580). Brazilia s-a proclamat independentă în 1822, Angola în 1975, iar teritoriul Macao (capturat în 1557) e retrocedat Chinei în 1999.

Spre deosebire de coloniile spaniole pe continentul american, fărâmiţate, ori conduse de dictaturi militare, oamenii politici brazilieni au reuşit să ţină coloniile portugheze unite pe acest continent într-un singur stat, Brazilia, a cărui suprafaţă de 8.512.000 km2 o clasează pe locul cinci după Rusia (17.075.400 km2), Canada (9.960.000 km2), China (9.600.000 km2), şi SUA (9.364.000 km2).

Populaţia, de peste 150.000.000, cunoaşte o creştere rapidă.

Când eu mă bâjbâiam să încropesc ceva pe limba admirabilului poet Fernando Pessoa (1888-1935), tipii mă categorisiseră drept… spaniol!

Cu cât umblu prin mai multe ţări, îmi dau seama că tot SUA e cea mai bună, cu toate defectele ei.

Eu am paradoxul meu: nimic nu e perfect, nici chiar perfectul!

Dar e bine să cunoşti lumea şi să compari sisteme de viaţă, culturi, civilizaţii, credinţe diferite. Numai aşa îţi îmbogăţeşti şi lărgeşti orizontul.

# Se cam zguduia avionul în golurile de aer. Turbulenţe şi psihice. Când să mă clătesc pe dinţi nu mai era apă la WC. Cănuţă, om sucit. Eu mă numesc „paradoxist”.

# Pe ecrane: imagini din Amazonia (ah, să mă duc odată şi pe-acolo).

# Pe 1 iunie aterizez la Rio de Janeiro, Aeroportul Galeão.

În Brazilia e iarnă – emisfera sudică, 33° C totuşi.

La vamă nu mi-au controlat bagajele, decât pe cel cu cărţi. Iar legătura spre Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais, am prins-o în ultimul moment (fiindcă, din fericire, avionul aştepta după câţiva „turişti americani”).

1 $ = 45.000 cruzeiros

(foarte devalorizată moneda braziliană).

Mi-au luat taxe de aeroport, în Rio, 4 $, nu mai plătisem aşa ceva în alte oraşe. Şi m-a aşteptat poeta Maria do Carmo Gaspar de Oliveira, cu care fusesem în legătură epistolară. Doar câteva secunde ne-am intersectat privirile şi mi-a înmânat cartea sa, Bosco, versuri dedicate fiului ei, mort la 23 de ani într-un accident rutier.

Ah, ce mic e Otopeniul faţă de aceste aeroporturi internaţionale, dar bine că l-am făcut şi pe-ăla, Băneasa era mai prăpădit.

50 de minute de zbor pân’ la Belo Horizonte, 19° C, peisaj şi cetăţeni mai ca pe la noi.

Sunt sătul de avioane! Obositor…

În aeroporto din Belo Horizonte tapiţerii… arte rupestre na região de Logoa Santa.

# N-am fler de orator. E clar. M-am convins. Mai bine în scris mă exprim.

# Edgeval, partenerul de business al Teresinkăi, ne ia cu maşina de la aeroport. Ne serveşte cu o băutură răcoritoare numită guaraná.

Cafenele la stradă, cu mese pe trotuare ca-n Paris.

Viteza maximă 80 km/h, centura de siguranţă nu e obligatorie.

# Sătul de „plimbări”, de mers cu avionul, diferite companii, chiar dacă dintre cele mai bune. Mereu le schimb – pentru a compara stilul, confortul.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.# Oraşul Belo Horizonte, cu echipa de fotbal Atl# tico Mineiro. M-a găzduit Irene de Paula Magalhaes, mătuşa Teresinkăi, pe strada Cristavão Colombo [Cristofor Columb].

# Bruneţele, negricioase, chiar gitane fetele braziliene, glăsuind o limbă piţigăiată pentru mine.

# Am vorbit cu Leon Paulo într-o spaniolo-portughezo-engleză! (cuvinte amestecate).

Brazilienii înţeleg spaniola.

Edgeval Gomes de B. Rito este avocat.

# Memorez cuvinte portugheze:

Nome = nume; Joache = joacă; Advogado = avocat.

# Belo Horizonte situat pe dealuri; climă umedă.

Trecem prin cartierul sărac favela.

Cimitir de săraci. Aud că există şi-un cimitir particular.

Mai sărăcăcios aspectul.

Alt oraş important în statul Mina Gerais este Vespasiano.

# Gomes ştie numai portugheză, încât e dificilă conversaţia.

Puţină spaniolă, română chiar, ceva franceză mă ajută să-nţeleg cîte-un pic din ce-mi explică.

Carroça [se pronunţă „cahosa”] = şariotă – o căruţă cu cal pe străzi, pentru săraci:

RR = se citeşte H;

HA = IA;

Ç (se sigilia = c cu sedilă) = se citeşte S [ca-n franceză].

# E ceva să fii numai invitat: pun’te masă, ia-te masă!

Nimeream, în loc de „o-brigado” [mulţumesc], „o-baricado”! şi se uitau miraţi la mine!

# Bucuroşi să discute cetăţenii. Cumsecade.

Copii aşteptînd la intersecţie să şteargă geamurile.

Poliţie pe străzi: culoare grena la haină, cachi la pantaloni.

Ciudad nova = oraşul modern.

Spun că-s scritore [scriitor], să mă scuze dacă iau notiţe.

Universitatea de Construcţii, Parcul Municipal, Prefectura.

Palatul Othon (este un hotel cu 5 stele).

Aglomeraţie pe străzi, pe trotuare.

Tribunalul de Justiţie.

Palace d’Artes (arhitectură) [Palatul de Artă].

Centru Comercial.

Portugheza mi se pare un fel de spaniolă pocită.

Cartierul Savassi.

Un McDonald’s american.

# „Gata, ai învăţat portugheză!”, glumeşte Edgeval când mai încheg şi eu 2-3 cuvinte.

Cumpărat, cu Julio, vreo 10 vederi = 100.000 CR.

Plantaţii cu cafea în sud (mai bogaţi acolo).

O biserică catolică, Santa Para, aglomerată la poartă de credeam că e vreo cîrciumă.

Unii călugări nu lucrează, au vacanţă permanentă – mişto viaţă!

Mari datorii externe ale ţării (la Fondul Monetar Internaţional).

# – Îţi place Brazilia? mă-ntrebau.

Schimbat 60 $ şi-am obţinut 2,6 milioane (!) cruzeiros (moneda lor). Iată-mă … milionar (de carton!).

Circulaţie aiurea.

# Palatul Guvernatorului din B. H., construit în 1896 de belgieni. Baroc brazilian, dar şi influenţă de art nouveau [artă nouă (fr.)].

Conţine obiecte mobiliare gen Ludovic al XV-lea.

Picturi de: Anibal Mattos, Tancredo Neves.

Personalităţi: Paulo Verdão (poet), Onofre de Freitas,

Maria Armanda Capelon (scrie literatură pentru copii).

Bătrânii vorbesc ca limbă străină franceza, tinerii engleza.

– Eu vorbesc franceză sau engleză. Ce preferaţi?

– Portugheză! răspund ei.

Şi-ncep eu cu câteva fraze memorate în avion, şi repetate pe stradă, într-o portugheză „spartă”:

Bom dia!  Eu são um poeta romeno emigrante em os Estados Unidos.  Meu nome es… [Bună ziua! Sunt un poet român emigrat în Statele Unite. Numele meu este …]

Vedeam o lumină pe faţa lor, un zâmbet de îngăduinţă.

O manifesto… [Manifestul…]

Se comprenda? îi iscodeam periodic.

Sala dădea afirmativ din cap.

Îmi amintisem de istorisirea cu studentul care tradusese din engleză „electric field” în română prin „păşune electrică” [în loc de „câmp electric” – din fizică]!… şi mă gândeam să nu păţesc la fel…

Am fost prezentat Smarandachii.

Participa lume selectă, intrarea pe bază de invitaţie.

Video din Amazon

Lucia, sora Teresinkăi, şi Aldir, bărbatul ei, ne pun o videocasetă cu voiajul lor pe exoticul Amazon.

Se merge numai cu ambarcaţiuni nautice; râurile servesc ca străzi.

Apa clară că poţi s-o bei la izvoarele unor afluenţi.

Pomi în apă.

Victoria rregie = plantă cu frunzele la suprafaţă.

Pe Insula Tapa Jós există case de vacanţă.

De la Belem la Manaus sunt 5 zile pe barcă (trei zile mergi ca să vezi o casă!)…

Indienii s-apropie, în piroage, de vapoare, cerând demâncare, haine. Ştiu ziua, ora, locul când trece vaporul – şi lumea le dă. Cei mai mulţi indieni stau pe malul râurilor, dar există şi-năuntrul junglei triburi la care nimeni n-a ajuns, rupte complet de civilizaţia actuală.

Case cu piloni în apă – să nu pătrundă animale.

Locuinţe-vapor, plutitoare pe apă.

Indienii fac comerţ la Manaus. {Vende carne = vinde carne!… parcă vorbeau româneşte.}

Piscină, aer condiţionat, TV pe vaporul turiştilor.

Arbori de banană, manão.

Numai nord-americani la hotelul „Tropicão” [Tropic] în Santa Rey Para.

Maracuja = băutură tropicală din Amazon, galbenă, cu miros neplăcut, dar gustoasă.

12.300 km Belem – Santarem.

Colegii mei autohtoni discută, din puţinul pe care-l pot deduce, că în nordul ţării acţionează servicii secrete străine care vor să rupă zona amazoniană, întinsă şi slab populată, de Brazilia, argumentând că Amazonul aparţine Planetei, nu Braziliei, şi de aceea trebuie să i se acorde o îngrijire „ecologică” deosebită.

Guvernul brazilian, de teamă, a instalat sateliţi care supraveghează permanent zona Amazonului, şi-a organizat o armată special instruită de luptători ai junglei – cea mai bună din lume, plus unităţi militare în puncte cheie ale junglei.

# La video oraşul Cuiaba în Statul Mato Grosso.

# Nu există coşuri de gunoi, gunoiul lăsat în rontul pomilor în plase de plastic.

# – Lasă-te păgubaş cu portugheza ta! (Mi-o retează Teresinka.  Eu mă tot scremeam să-ndrug câte ceva…)

#   Cu Padre [Preotul / Părintele] Eustaquio Pracinho São Vicente.

03.06.1993

De la aeroportul Pampulhia din Belo Horizonte la aeroportul Santos Domo din Rio de Janeiro, cu un mic avion de 52 pasageri.

# Până acum 5 ani nu exista lege de divorţ în Brazilia. Pentru a te despărţi, astăzi aştepţi 2-3 ani şi este foarte scump; şi nu-i în obiceiul lor.

# Alberto Santos-Dumont (1873-1932) este numele unui brazilian care-a inventat avionul (s-a lansat în Paris, când a efectuat primul zbor propulsat la 23 octombrie 1906). Stewardesa ne-anunţă prin interfon că există holeră [se zice colera] în Rio!  Să nu bem apă…

Am învăţat nişte expresii în portugheză şi le repet când se ivesc ocazii.

Rio de Janeiro

03.06.1993

La Maria do Carmo Gaspar de Oliveira, apartament mare.

Maria do Carmo este poetă, se trage din nobili emigraţi din Portugalia.

Au servitor.

Şofer particular la scară.

Mi-e frică cum conduc ăştia.

# La Casa Poeţilor, pe strada Dr. Bernardino.  Preşedinte:

Antonio Gonzaga de Cerqueira Lima. Primesc o plachetă „Ciclo de leitura de poesias” [Ciclu de lectură de poezii] (1991), cu poeme de Alexander Hlavacsek, Antonio Cerqueira Lima, Antonio Luiz, Arlete M. Dos Reis, Auta Costa, Carlos Villar, Carmem Penciano, C# lio Kouri, Dalva Cardoso, Dandara, El Negro, Francisco Igreja, João Prado, Jos# Henrique, Juju Campbell, Julio Santos, Lilia Muniz Borges, Lucia Rosadas, Luiz Donmie Dangot, Marcia Agrau, Messody Benoliel, Nidia Amado, Niege, Oseas Araújo, Ricardo Almeida, Rita Maria de Lacerda, Romildes de Mierelles, Rosa Rubra, Sergio Gerônimo, Shalai, şi Vanda Santana.

# Eu nici nu-s membru al Uniunii Scriitorilor Români! (Fiindcă ei nu vor să mă recunoască.  Sunt ca un spin, pleavă, ori mai degrabă insurgent… Acum e totul politizat in România, ordonat/comandat din afară.).  Dar nu mă interesează „uniunea” lor de rahat, sunt cetăţean al lumii, şi membru al „Uniunii Scriitorilor Globului” (!) În fond am scris în patru limbi.

# Mulţi brazilieni neştiutori de carte.

# – Nu bea apă, chiar să ştii că mori de sete! mi se spune.

# Scriitori îşi permit să fie cei din societatea înaltă braziliană.

Au un imens spaţiu geografic {între 1822-1889 fiinţa chiar Imperiul Brazilian: sub Pedro I (1822-31) şi Pedro al     II-lea (1831-99), când se desfiinţează şi sclavia negrilor (1888)}, plus multe resurse naturale, dar ţara e-nglodată în datorii.

Ce-nseamnă să ai prieteni bogaţi. Ei mi-au făcut programul. Dintr-un oraş în altul, din conferinţă în conferinţă.

60 km/h viteza maximă în oraş.

25° C (cică e iarnă, dar îi cald şi frumos).

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Credeam că scap de cărţi, dar le-am dat pe-ale mele, primind altele cu dedicaţie.

# La União Brasileirá de Escritores [Uniunea Braziliană a Scriitorilor] un banchet cu preşedintele João Fagundes de Menezes: se acordă premii la vreo 50 de scriitori; sunt invitat şi eu; ceremonialul se ţine la restaurantul Bier Welt, pe strada Gomes Carneiro, nr. 90.

# Rua = strada.
# Acasă la criticul literar şi eseistul Gilberto Mendonça Teles, pe strada Pompeo Loorgiro.

Îl cunoaşte pe Adrian Marino, care l-a citat într-o carte. Mendonça Teles este specialist în literatură comparată, profesor la Pontíficia Universidade Católica şi Universidade Federal, ambele din Rio de Janeiro.

# Scriitoarea braziliancă Stella Leonardos a tradus „Mioriţa”, şi mulţi poeţi români. A publicat volumul „Cançãonário romeno” [în traducere liberă: Cântare românească]. Luciano Maia a publicat în 1993 „Mestre Manole e Outros Poemas Romenos” [Meşterul Manole şi Alte Poeme Româneşti] cu o prefaţă de Ático Vilas-Boas da Mota, iar în revista sa „O Pão” [Pâinea], No. 9/1993, apare un articol scris de însuşi Embaixador da Romênia [Ambasadorul] „A Balada do Mestre Manole” [Balada Meşterului Manole].

# Mă forţez să „ciripesc” numai portugheză… Să-nvăţ din mers, din excursii…

# Gilberto spune că româna este singura limbă latină cu articolul hotărât la sfârşit (ciudat că limbile balcanice: turca, bulgara, albaneza, româna – totalmente diferite ca origine – au această caracteristică).

# Caipirìnha = băutură tipic braziliană; (comand numai «brazilian»).

# Se vorbeşte franceză, engleză, spaniolă, portugheză deci mă-nţeleg; (surprins câţi oameni de cultură brazilieni ştiu franceză).

Zic, admirativ, uite ce persoană important am ajuns … din Bălceştiul meu natal…

Râdeam cu ospătarii: Estoy Faminto [= mi-e foame], zâmbeau de accentul meu.

# Măduvă de palmier (palmito), cartofi tăiaţi subţire ca sârmele (la masă).

Nu mînca salată, mi se spune (holera).

Preşedintele citeşte premiile literare braziliene pe 1992.

Sunt prezentat şi eu: escritor estrangeiro… poeta romena [scriitor străin… poet român].

Teresinka Pereira ia Premiul de Personalitate Internaţională, pentru propagarea literaturii braziliene în lume.

O poetă cântă în franceză.

Messody Benoliel recită poeme (în portugheză).

Moda saloanelor franceze, începutul secolului XX persistă aici.

Pictorul Paulo de Lira îmi donează trei ilustrate înfăţişând picturi de-ale sale cu multe bărci, luate din planuri diferite.

Scriitorul Gilda de Souza Campos.

Întreb prin jur:

– Cunoaşteţi vreun scriitor român?

– Nu. Apoi râzând: Pe tine!

Cred că ataşaţii culturali români de pe la ambasade sunt aculturali, iau banii de pomană!

Un romancier: Paulo Amadar.

# Pe Blvd. Atlantica: plajă, fete în bichini, palmieri, blocuri de 10-12 etaje, trotuarul cu palmieri; splendid, povîrnişuri muntoase apoi.

# Se zăreşte celebra Statuie a lui Christos, ridicată de Paul Landowski între 1926-1931 pe vârful Corcovado.

Parcul şi plaja Flamengo.

# Îmi notez adresele unor scriitori.

# Merg la Academia de Literatură [Academia de Letras].  Vreo 30 de bătrâni în sală. Preşedintele Aloysia Tavares Picanço mă prezintă: „Florentin”… se poticneşte să-mi pronunţe numele „Smarandacii”… .

# Schimb permanent de volume, extrase, cărţi de vizită, idei…

Conversez cu Marita Vuielli, poetă.

# Întâlnesc pe Luis Ivani Arorir Araul, Presidente do Federacão dos Academias do Brasil [Preşedinte al Federaţiei Academiilor din Brazilia].

# Jurnaliştii de la ziarul „Hoje” [Azi] mă intervievează: Carlos de Paula, Varista da Vega, şi editorul Artur Castalise.

#    – Vreau să-not în ocean.

– Nu, zice Teresinka. Avem un program de urmat. Întruniri, conferinţe. După masă vei vizita oraşul, cel mai frumos din lume.

(Mândri de urbea lor.)

Am program de urmat? Dă-mă dracu! Mie-mi plăcea să umblu haihui…

# Acasă la Anita L. Prestes, în Rio de Janeiro, fiica revoluţionarului comunist brazilian exilat în Rusia: Luiz Carlos Prestes (1898-1988). Ea a publicat despre tatăl ei o carte: „A Coluna Prestes” [Pentru Coloana lui Prestes], Editura Brasiliensa, 1990, São Paulo.

Iar Maria Prestes, soţia-i, a tipărit: „Meu companheiro, 40 anos ao lado de Luiz Carlos Prestes” [Companionul meu, 40 de ani alături de Luiz Carlos Prestes], 1992, Ed. Rocco, Rio de Janeiro; mi-arată câteva pagini din acest volum despre vizita liderului communist brazilian în România anului 1972.

Două cărţi şi o broşură despre el.

# Fac cunoştinţă cu altă poetă: Inaura Carneiro Leão, autoare a trei volume.

# Vizităm pe Maria do Carmo Gaspar de Oliveira, poetă.

A scris multe cărţi:  „Bosco”, carte memorială dedicată fiului ei Bosco, decedat la numai 23 de ani într-un accident de maşină; „Esparsas”, versuri; „Caleidoscópio” [Caleidoscop], versuri, 1983, apreciat de popularul romancier brazilian Jorge Amado [n. 1912, după care s-au turnat filme în care au jucat celebrii actori Marcello Mastroiani – italian – şi Sonia Braga – braziliancă]; „Concerto a quatro mãnos / opus 4” [Concert la patru mâini / opus 4], 1981, împreună cu Andrade Belo, versuri.

În antologii cuprinsă:

Poetas do Brasil” [Poeţi din Brazilia] (1980, 1981, 1983), de Aparicio Fernandes;

Poetas Brasileiros de Hoje” [Poeţi brazilieni de astăzi], 1984, de Jos# Anesi Fernandes;

Poetas e Escritores do Brasil…” [Poeţi şi scriitori din Brazilia…], 1986, de Reis de Souza;

Cascata de Versos” [Cascadă de versuri], de Paulo C# sar dos Santos, 1987.

– Nu-s în nici o religie, în nici un partid politic, nici o grupare literară, dar mă simt… paradoxistă, spune mai în glumă, mai în serios.

# T. Pereira a corespondat cu Şt. Baciu. Îl cunoaşte. Auzise de revistuţa lui Mele. Fiind anti-comunist, ar fi fost expulzat în anii 1953 din Brazilia, mutându-se în Hawaii. A primit un volum de la el. I-a luat un interviu prin corespondenţă (nepublicat). I l-am cerut. „Să-l caut”, a răspuns.

# „Dacă vrei să zici ceva bun brazilienilor, zii ceva rău despre nord-americani” – sunt… sfătuit (!)

# Nu mai fusesem niciodată în emisfera sudică.

#  Invitat de Luiz Ivani de Amorim Araújo, Preşedintele Federaţiei Academiilor de Litere din Brazilia, să asist la conferintă Academicianului Antonio Carlos Villaça despre „Ronald de Carvalho, poetul şi prozatorul” pe 11 iunie 1993, ora 1600.

# Maria, Teresinka, şi eu urcăm la Corcovado, o stâncă înaltă; drum cu serpentine că-mi vine ameţeală.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Vedem Statuia lui Christos, şi o frumoasă panoramă a lacului Rodrigo de Freitas.

Christos cu mâinile întinse (un fel de Statuia Libertăţii).

# Consumăm salată de fructe braziliene (mamão), şi pâine de zahăr (pão de açucar) la restaurantul din vârf.

# La-ntoarcere trecem pe lângă Ministerio da Justiça [Ministerul Justiţiei], R.J.

Atenţie, se pun bombe… terorişti (!)

04.06.1993

Întâlnit Fernando Henriques-Gonçalves, preşedinte la „Instituto Latino-Americano de Cultura”. Tot felul de academii, academiuţe, academioaie în lume… scăzîndu-le valoarea. Oamenii de artă au fiecare serviciu separat, din care trăiesc, şi-apoi crează! E extrem de greu să supravieţuieşti din scris…

Donat Antologia Paradoxistă.

Menţionat la Radio Naţional {Daisy Lucidi, RadioBras} cu Mişcarea Literară Paradoxistă.

# Femei care-l făceau cu ou şi oţet pe Itamer Franco, preşedintele Braziliei. {În 1992 preşedintele de-atunci al ţării, Collor de Mello, fusese constrâns să demisioneze acuzat de corupţie, şi-atunci vice-preşedintele Itamar Franco preluase puterea de stat.}

# Avenida Rio Branco (R. J.).

# Instituţiile de cultură nu-s susţinute de stat.

Teatro municipal, Biblioteca Naţională.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Cel mai lung pod din lume, care leagă oraşul Rio de Janeiro cu Niteroi (capitala statului R. J.).

Văzut de sus celebrul stadion de fotbal Maracana, cel mai mare din lume.

Mă doare capul să vomit de şerpuituri, „nu pot să gândesc în momentul ăsta”. Concediul meu nu e concediu. Alergătură, stress, trac în faţa mulţimii.

# Pe plaja Leblon & Ipanema – Copacabana.

Fac baie în Atlantic. Seara lumini aprinse pe străzi, blocurile din jur. Şi mă doare capul de urlu! Insuliţe stîncoase în faţă.

Gelada? Mă-ntreabă un băietan lângă mine, în apă.

Hâââ? Îndrug, nu-mi dădeam seama, aa, dacă apa e rece… No! Mi-adusesem aminte de francezul gel# e = îngheţată, friguroasă.

Nu mai găseam locul unde parcaseră şi m-aşteptau prietenii.

# Scriam dedicaţii în… portugheză! Aceeaşi, de fapt, expresie „Para X com meu bom sentimento. / Cordialmente, F. S.”, învăţată pe de rost!

# Portugheza înlocuieşte „n”-ul spaniol cu „m” în unele cuvinte.  De fapt, cele două consoane, nazalizate, sună apropriat:

con (sp.) → com (pt.) = cu (ro.);

bonbom = bun;

un um = un;  una uma = una;   etc.

Altă distincţie: terminaţiile spaniole „-çon”, „-ción” devin în portugheză „-ção” (se pronunţă asemănător, doar că „n”-ul spaniol nu se mai aude):

coraçon (sp.) → coração (pt.) = inimă (ro.);

associaciónassociação = asociaţie.

Interesantă flexiunea terminaţiilor în limbile latine: „-tion” (fr.), „-ción” (sp.), „-ção” (pt.), „-ţie” (ro.).

Analog pentru terminaţia spaniolă „-dad” care devine „-dade” în portugheză:

universidad (sp.) → universidade (pt.) = universitate (ro.);

faculdad faculdade = facultate.

Diferenţe există şi la formarea genitivului, şi la articolele hotărâte, nehotărâte (vezi mai sus).

# Lecţie elementară de portugheză şi spaniolă (cazurile genitiv şi acuzativ):

Portugheză    Spaniolă

de+a = da dela

de+o = do del

de+as = das delas

de+os = dos delos

em = în

em+a = na

em+o = no

em+as = nas

em+os = nos

# Unii lingvişti considerau portugheza ca un dialect al spaniolei, nu o limbă separată. De fapt Spania şi Portugalia au fost unite până în 1640, când Ducele de Bragance, Joan al   IV-lea, este proclamat rege al portughezilor (1640-1656); iar în 1668, prin Tratatul de la Lisabona, spaniolii recunosc independenţa portughezilor.

În privinţa posesiunilor extra-europene, prin Tratatul de la Tordesillas, din 1494, se demarcaseră coloniile portugheze de cele spaniole.

# Citesc despre „Nova desordem internacional” [Noua dezordine internaţională !], articol în „Jornal do Brasil”, Sába, 5 de Junho de 1993.

# Iarnă cu numele: 20-30° C, soare.

Plajă. Baie. Umblat la mânecă scurtă.

Vara între 42-50° C. Climă tropicală (umidă).

Obosit de-atâtea drumuri.

Brazilia e foarte întinsă.

# Coloniile portugheze din America sunt unite, formând un stat întins, pe când cele spaniole divizate ca vai de ele.

05.06.1993, Belo Horizonte.

În cartierul Fioramar este „Centro Edvali Esportivo Los Angeles”, biznisul lui Edvali, partenerul Teresinkăi.

# Restaurantul Pexinho’s, cu mirosuri puternice de tocături.

„Brahma” şi Bohemia, beri braziliene.

# Bărbaţii brazilieni consideră încă femeile ca „proprietate”. Există probleme familiare.

# Brazilia e patria fotbalului.

# Ca să pui un telefon costă 60.000.000 CR (aproximativ 1.200 $, f. f. scump; în SUA costă 70 $).

La universităţi studenţii nu plătesc studiile, guvernul plăteşte; dar profii, neplătiţi de guvern, sunt în grevă.

#

Vestiţii prozatori, Gabriel Garcia Marquiz (columbian) şi Jorje Amado (brazilian), sunt consideraţi machista (din spaniolă, mach = bărbat), adică bărbatul ar avea superioritate asupra femeii.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Există mişcări feminine în Brazilia de eliberare a femeii de sub tutela bărbatului (fenomen specific Americii Latine).

# Mulţi emigranţi italieni şi germani în SE-ul Braziliei.   I-am întrebat dacă ei ştiu vreun emigrant român prin Brazilia? N-aveau idee.

Aici preţurile cresc nu în fiecare zi, ci în fiecare minut! Costul ţi se spune direct în dolari, cruzeiro nu mai valorează nimic!
# Un ospătar îndesat, lat în spate, brunet, căruia Edgeval îi zice „Maradonna” – în glumă, după numele faimosului fotbalist argentinian.

# Mâncare tipică din zona oraşului Belo Horizonte: feijão tropeiro = fasole cu jumări, peşte, cartofi – eu mănânc orice, am un stomac de struţ!

# Papai = tata;

Mamai = mama.

Înţelegeam frânturi de cuvinte din conversaţile lor.

# Lacul Pampulha.

Igrejà de Pampulha, biserică neacceptată de papă timp de 2 ani pentru că e prea modernă; neaspect laic – arată ca un muzeu). Picturi moderne, de Portinari. Construită în 1945. Are aspect cosmic. O adevărată „biserică de avangardă”, sintagmă care nici nu-mi trecuse vreodată prin cap!

# Zoológico (Grădina zoologică) din Belo Horizonte;  60.000 CR (de maşină) intrarea.

# Agua pea = plantă de apă.

# Beau garapa = suc de trestie de zahăr (are gust ca de must la început, foarte dulce).

Clemente (un negru) ne-arată cum se produce sucul din trestie de zahăr: se taie tulpina, se bagă într-un aparat care-o stoarce de 2-3 ori, apoi sucul e strecurat.

# Mai sărăcăcios, primitiv.

# Guanabara, centrul de distracţii (cu tiribombe).

# Fruct: coconut, nucă de cocos, dar eu pronunţ cu accent diferit: cocó (= căcat!) în loc de cóco (pe prima silabă).  Edgeval râde!

Credeam că există mizerie numai în România, dar e-n toate ţările…

# Universidade Catolica din B. H.

Studenţii opresc maşinile pe străzi cu pancarte cerând bani pentru a organiza un seminar de comunicaţii.

# Video-film: „Şapte pisicuţe”, făcut de Nelson Rodrigues (semi-porno), muzica: Erasmo Carlos, actor: Lima Duarte.

# Plaça do Mirandi – se vede panorama citadelei Belo Horizonte.

# Se răpesc copiii, cerîndu-se bani părinţilor. Dacă nu plătesc, copiii sunt ucişi. Uneori se cer bani prea mulţi de la familii care nu-s prea bogate, familia neputînd plăti.

# Engleza e limba dolarilor.

În America de Sud, vorbind engleză, eşti crezut ca îmbrăcat în dolari!

06.06.1993, B. H.

Fotbal.  Hai să văd un meci: Atl# tico B. H.America B. H., echipe din prima ligă.

Edgeval nu vorbeşte nici o limbă străină. Mă chinuiesc c-un dicţionar român-portughez, de Pavel Mocanu (1981). În fond e bine. Mai învăţ. Ceilalţi (care rupeau niţel engleză, franceză, spaniolă) nu gustă acest sport.

Pe Estadio [Stadionul] Mineirão. Două rânduri de tribune acoperite. Parcarea plină de hârtii, gunoaie. Poliţie militară. Unii călare. Control la intrare (corporal, în genţi) de bombe, arme. Edgeval zice despre mine estrangeiro [străin] şi poliţiştii mă lasă-n pace.

Gazon umed. A plouat.

Două galerii opuse. Când unii cântă, ceilalţi fluieră.

Torcida organiçada = galerie organizată.

Aplauze continui, aclamaţii: eo… eo… eo… .

Se strigă „Nossa equipe # a maior” [Echipa noastră e cea mai bună].

Drapele în pătrăţele alb + negru (pentru „Atl# tico”), ori verde + alb + negru în dungi (pentru „America”).

Întreb câte locuri are stadionul (caut în dicţionar „scaun” = cadeira): 120.000 scaune (capacitatea).

Eu mai reuşesc să întreb câte ceva, dar când îmi vorbeşte prea repede – adio. Pierd. Şi-atunci îl pun să scrie şi caut în manual. (Scriba, por favor – şi repet după el mecanic.)

F.C. São Paulo e cea mai puternică echipă la ora actuală din Brazilia.

Reinaldo, de 16 ani, cel mai bun jucător de la Atl# tico.

Pe margine copii de mingii, în trening roşu, numiţi gandulos.

Edgeval e mândru că şi Pele a jucat pe stadionul ăsta.

1 tichet la bancada = 4,5 US$, iar la gadeira 5,5 US$; ca să-nţeleg preţurile trebuie să calculez rapid în dolari:

4,5 US $ = 20.000 CR;

5,5 US $ = 30.000 CR.

Edgeval plăteşte.

Urlă tribunele, deşi stadionul e pe jumătate gol.

Marcio R. Freitas este arbitru de centru; 20° C temperatură.

Edgeval tot îmi face semn cu degetul: Buonito [adică meciul e bun].

Galeria din stânga (Atl# tico) parcă ia foc. Îmi place temperamentul latin, când sângele năvăleşte ca o lavă şi galeria pare un vulcan aprins.

Edgeval ascultă la cască transmisia radio a celorlalte meciuri. Îi spun c-am auzit de Eusebio de la portughezi [noi, în ţară îi ziceam Eu-sabie, când juca fotbal contra României în grupele europene de calificare la mondiale]. Edgeval zâmbeşte.

Reflectoare. Tablă electronică. Reclame.

Fotbalul Sud-American!…

# Portugheza sună cu mulţi „j”, „ci”, „ş” la urechile mele. O salată de spaniolă, franceză, şi chiar română pocite (după urechile mele!)…

Bine plătiţi jucătorii. Cică 1.000 US $ de meci.

Şi strig şi eu la câte-o fază tare (fierbinte) la cealaltă poartă, buonito. {Edgeval ţine cu Atl# tico.} Trăim fazele.

Mi-aduc aminte de fotbalul copilăriei mele, când mă duceam desculţ, la club (n-aveam televizor acasă pe-atunci), în Bălceşti, să văd celebra echipă a Braziliei de futebol.

Goool!

Se-ntunecă vremea…

Ol# , ol# , ol# es gool!

Tribuna: Ol# , Ol# , Ol# , Ol# , Ol# , Ol#

Vociferări. Câţiva spectatori se ceartă cu jucătorii de rezervă.

Mingea cade-n tribună. Un spectator nu mai vrea s-o returneze (!)

# Foarte multă poliţie militară. Câte opt soldaţi aliniaţi la fiecare colţ de stadion cu faţa spre tribune cu câini poliţişti. Spiritele se-ncing.

# Am luat atâtea notiţe, c-aş putea scrie un fascicol gros despre Brazilia, dar în final tot la stilul lapidar mă rezum.

Pe tabelă apar celelalte rezultate din campionat. Apoi la New Haven s-a jucat amicalul: SUA – Brazilia = 0-2.

Pentru calificare la campionatul mondial din 1994, Brazilia are meci greu cu Columbia.

Spectatorii încep să-şi huiduie propria echipă.

In 2-3 luni de stat în Brazilia, un român care are ceva idee de franceză ar vorbi curent portugheză (dacă s-ar preocupa).

Cu un ochi pe teren, şi cu altul în dicţionar.

Petarde. Arde un drapel. Atl# tico – America 0-3 (la pauză 0-2).

# Sucuri: manga [26.000 CR] + bôlo (cu nucă de cocos) [42.000 CR].

Îmi satisfac amicii toate dorinţele, parcă aş fi un prinţ.

# Se căsătoresc la 17 ani (şi de la 14 ani cu aprobarea părinţilor), şi fac o droaie de copiii.  Explozie demografică.  Brazilia va ajunge o super-putere mondială datorită multei populaţii şi-a suprafeţei întinse cu extrem de bogate resurse naturale.

06.06.1993

La Radio Guarani, B. H., interviu cu Maria Helena, duminică, orele 2000-2300, emisiunea Programa Joias de Portugal [„joia” înseamnă bijuterie]. Într-o portugheză aproximativă, dar mai degrabă în engleză, am punctat ideile următoare:

Voi scrie o carte despre Brazilia = eu guesso escribar um libro na Brasil.

Eu falo do vanguardia [eu vorbesc de avangardă – paradoxism], particip la adunări cu scriitori brazilieni.

Meu nom [Numele meu]…

Boa noci, meus amigos do Brasil e do Portugal! [Noapte bună, prieteni ai mei din Brazilia şi Portugalia!].

Am vorbit [în engleză] despre paradoxismul din ştiinţe, de pildă în fizică:

– materie+antimaterie (care) = nematerie (un nou termen ce îndrăzneam să-l introduc);

– velocităţi supraluminale (cele care depăşind viteza luminii (notată c), considerată de Einstein ca barieră absolută în univers); chiar emisesem ipoteza unei viteze… infinite;

[aş fi compus o nuvelă pe tema: viaţă eternă la viteză infinită…];

– paradoxurile Sorites din fizica cuantică: nu există o delimitare exactă între quantic şi nonquantic.

Etc.

# Multe diplome paradoxiste am înmânat, scriitorii brazilieni care le-au primit fiind încântaţi.

# În Brazilia avortul este interzis, dar sute de mii de femei sărace avortează prin medicamente – chipurile – contra ulcerului la stomac.

# De la fotbal m-am dus direct la radio pentru inteviu.

Muito brigado = mulţumesc mult.

Zice Maria Helena: Mişcarea paradoxistă care revoluţionează poezia mondială (!) iar eu prezentat desigur: cel mai mare poet din România (!)

Nici nu-s în U.S.R. Când or s-audă de succesele-mi din afară, îmi vor respinge dosarul de primire în uniune cu siguranţă! Te pui cu mafia ălora din Bucureşti care manipulează întreaga cultură română?!
# Uneori nu-mi vine să cred ce amploare am! Mă sperii de mine (!)

# La târgul de duminică, pe strada Penha, în Belo Horizonte. Lumea se loveşte de tine. Ţin strâns de buzunare. Femei brunete, rujate tare pe buze, un roşu aprins, senzual, pare niţel gitan, dar mie-mi place.

Nu cumpăr eu (fiindcă imediat vânzătorii ar ridica preţurile), las pe Teresinka să întrebe şi tocmească pentru mine. Vreau lucruri tipic braziliene pentru copii, nevastă, prieteni.

Multe obiecte de artă folclorică: stil înzorzonat, viu-colorat.  Picturi în bâlci: de M. L. Pacheco, J. A. Luchiano, S. Andrade (cosmice), R. N. Lopes (realism solid), Jurandy Costa (citadin strident; vreo 15$ un tablou).

07.06.1993

B. H. – Victoria – Rio de Janeiro (20 min.) apoi São Paulo – Florianopolis.

Cutreier pământu-n lung şi-n lat!

Un bărbat face criză de epilepsie (în avion). Personalul avionului se-agită.

Multe insuliţe de zeci ori sute de metri, nelocuite, în raza portului Florianopolis; unele pentru experimente ecologice.

Poetul şi profesorul universitar Abel B. Pereira, cu fiică-sa, ne-ntâmpină la aeroport pe mine şi Teresinka.

Donez câteva cărţi la Biblioteca Central Universitaria de Santa Catarina. Profesorii fiind în grevă (din cauza salariilor mici de la guvern), conferinţa mea se anulează. Discutăm cu editorul revistei studenţeşti „A figueira” [Smochinul] (publică proză şi poezie).

07.06.1993

Florianopolis, aşezat pe insula Santa Catarina, în statul cu acelaşi nume.

Băut caju = suc de-un fruct special.

Într-un autobuz cu taxator (12.000 CR biletul).

Film, 21:00 – „Vem dançar comigo” [Vino să dansezi cu mine], 100.000 CR biletul (văd multe filme franceze, câteva italiene), la cinema Fundação Catarinese de Cultura – CIC.

Nu poţi trăi fără dragoste.

# Am fost născut emigrant? (etichetă de care nu mai scap, sunt obsedat).

Un poet american, Paul Zimmer, afirma că:  Important este, nu de unde vii (fiindcă nu-l poţi schimba), ci unde mergi. Iar locul final îl găseşti numai după moarte.

Reclame, filme sexi.

Un film nord-american (din păcate, aş fi vrut local) subtitrat în portugheză. Vechi însă. Căruia-i cunoşti dinainte sfârşitul.

# Discutăm cu actori din piesa „Stradivarius”, de Augusto de Souza (dramaturg, director de teatru), bucuroşi c-au venit străini să le urmărească piesa.

# Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.E-atât de frumoasă mareaaa… oo, că-mi vine s-o desenez.

08.06.1993, Florianopolis

Întâlnire cu poetul Alcides Buss, director la editora [editura] Universidade Federal de Santa Catarina; de origine germană; cică-n timpul războiului al II-lea, mondial, s-au exersat represiuni împotriva familiilor germanice în Brazilia.

A publicat poeme haiku: „Natural, Afetivo, Frágil” [Natural, Afectiv, Fragil], Florianopolis, 1992.

Seamănă atât de mult cu româna, că-i foarte simplu de tradus:

Interstelar,

lanço no c# u meu olhar.

De onde me chamam?

Doar olhar nu ştiu ce-nseamnă şi caut în dicţionar: „privire”:

Interstelar,

mi-arunc privirea în cer.

De unde mă cheamă?

# Puţini scriitori vorbeau limbi străine.

Mă lăudam că ştiu dintre brazilieni pe Mario de Andrade, Augusto de Campo.

Pot, în mare, înţelege prin revistele lor: „Leitura” [Lectura] (São Paulo), „Journal universitario” [Jurnal universitar] (UFSC).

Peste tot [la nivel internaţional chiar] există grupuri care manipulează informaţia în poezie.

Poeţii publică pe cont de autor, în tiraje mici.

Avangarda braziliană se menţine încă la poezie concretă (vizuală, sonoră din anii ’50-’60). Fiinţează revista avangardistă „Dimenção” [Dimensiune].

Sebastião Nunes (autor de poezie concretă) şi Hugo Mund Júnior pregăteau o antologie de poezie cubană.  Hugo mi-a dăruit volumul său de versuri „Cósmica província”.

# Pe insula Santa Catarina, legată c-un pod (construit în 1926) de continent.

Spaniola e uşoară pentru portughezi.

# Cu autobuzul: Florianopolis – Tijucas – Itapema – Camboriu, aprox. 70 Km, 105.000 CR = 2,3 US$.

Întreb prin autobuz cu „portugheza” mea… spaniolizată!

– Ce orăşel e ăsta?

– Tijuana.

– Dar eşti din Argentina?

– Nu. Soã romeno. [Sunt român.]

– Roma?

No.

# Plantaţii de trestie de zahăr, portocale, eucalipţi înalţi.

Iarna lor este ca vara în România.

Tot mergând de-alungul Atlanticului.

Ierburi înalte (mato) netăiate.

Copiii cerşind.

Biletele oprite la ieşirea din autobuz.

# Cu cât văd mai multe ţări, cu-atît apreciez mai mult confortul din America. Există termen de comparaţie.

08.06.1993

„Beira Saco”, restaurant în Itajai, lîngă Camboriu {orăşel cu 100.000 locuitori iarna, iar vara 1.000.000 (!)  Turiştii vin la plajă!}.  Arhitectură în stil colonial, sec. 16-17.

# Bere braziliană „Atlantica”. Ne salutăm: viva, viva, cu scriitorul şi avocatul En# as Athanázio. A publicat 22 de cărţi şi a colaborat la zeci de antologii şi reviste.

Ne invită la masă.

Pirão = mâncare de peşte (ei pronunţă peişe).

Înţeleg mai mult decât vorbesc (centrul înţelegerii mai dezvoltat?).

Salată de crabi (creveţi) mici.

Mîncăm peşte tainha.

# Stiluri tehnice de poezii braziliene avangardiste:

praxis (bazat pe sunete nu înţeles, dar nedadaistă);

processo (pleacă de la un cuvânt ori vers, care apoi este puţin câte puţin transformat).

# Climă semi-tropicală.

08.06.1993

Interviu la „Rádio Menina do Atlântico”, Balneario Camboriu, SC, cu ziaristul Elias Silveira, în programul „Journal do meio dia” [Jurnalul zilei mele], şi întâlnit pe Geraldo Jos# Braga, redactor la „A Folha Popular” [Foaia populară].

# Interviu televizat cu Magáli Mirande, apresentadora [prezentatorul], etaj 14, la Programa Mulheres [Programul „Femei”], Itajai, Estado de Santa Catarina, despre paradoxism.

# Nuci braziliene (pinhão), fierte în apă.

Hotel Ficher, etaj 8, pe malul oceanului, plimbat seara doar în faţa hotelului. „Perigroso” îmi spune recepţionerul, poţi fi atacat noaptea şi jefuit.

Arbori: noguera (cu frunze late, sus), coqueìro (cocotier).

09.06.1993

Pe ruta Camboriu – Blumenau.

Multe praguri pe străzi (lombada); eu înţeleg lambada (celebrul dans) şi prietenii râd.

Schimbam cămaşa zilnic, pantalonii la 2 zile; chiloţi, ciorapi de două ori pe zi.

# Sudul bogat vrea să se despartă de nordul sărac (pe care-l susţine prin taxe).

Case de lemn, stil nemţesc, de la descendenţii sosiţi din zonele germanice din Europa; dar nu se mai reflectă din cultura germană nimic în scrierile lor. S-au brazilienizat completamente.

Mergem de-alungul râului Itajar pe strada George Lacerda.

Servim Minha Denza = băutură cu fructe în interior băgate.

Oprim în Caxambu, la un magazine de artizanat brazilian cu acoperişuri înclinate.

09.06.1993

Oraşul Blumenau.

Castel medieval imitând stilul german Moellmann. Case portugheze cu acoperiş orizontal, iar germane cu acoperiş înclinat.

# Întâlnit pe Jos# Endoença Martins, la Universidade de Blumenau (Furbi), editor la „Revista de Divulgacão Cultural” [Revista de Promovare Culturală], susţinută de universitate, apărând de 3 ori pe an, la care aveam să public şi eu poeme traduse în portugheză de poeta şi profesoara universitară Dr. Teresinka Pereira.

# Trei state din sud, Santa Catarina, Paranais, şi Rio Grand du Sul Est, caută să se desprindă de nord, şi să formeze Republica do Pampas, având lozinca O sur è meu pais [Sudul este ţara mea].  T. afirmă că există servicii secrete străine care vor să destrame ţara, fiindcă e prea mare – conform butadei latine dividae et impera [învrăjbeşte-i pentru a-i putea stăpâni – într-o traducere (foarte) liberă].

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Chile, Argentina, Uruguay, Paraguay, şi aceste trei state braziliene din sud ar dori să formeze un fel de „piaţă comună”: MERCOSUL.

# Pot folosi folosi cărţile de credit americane (Visa, American Express, etc.) şi travel checks [cecuri de călătorie], dar nu check-uri personale.

# Blumenau.  Conferinţă de presă.

Întâlnit poetul şi ziaristul Marcelo Steil („Osano Alho”).

Poetul Dennis Lauro Radunz a scris o carte intitulată „Poem”.

Andr# Gouveia editează revista „A Noticia” [Informaţia].

Rosane Magaly Martins – poetă braziliană.

Eduardo Portanove, ziarist la „Journal de Santa Catarina”, ne-a luat interviuri şi le-a publicat – mie şi Teresinkăi.

# Vizitat „Galeria de Santa Catarina” (Rua São Jos# , 13): picturi, desene, ceramică, gravuri, artizanat, sculpturi, antichităţi.

Lindolf Bell, poet, autor al mişcării catequese po# tica: să reciţi / declami poeme pe străzi, în gări, pe scenă în perioada 1964-1970. Apoi, împreună cu Lair Leoni Bernardoni sau Cesar Otacílio (ilustratori) „selapoesia” [poezie de şa] = artă poştală (mail art, în engleză), poeme poştale; dar şi poeme tipărite pe tricouri (CAMISETA-POEMA [poema na camiseta], care în traducere mot-á-mot înseamnă „poem-cămaşă”), sau pe corp: CORPOEMA [poema no corpo] („poem-corp”) în 1973.

Primesc câteva mostre frumoase de ‚selapoesia’ (imagini + versuri care le descriu), un fel de poezie-artă.

# Sunt atît de obosit de drumuri, interviuri, adunări încât atunci când o să mă-ntorc în Phoenix, o să dorm 3 zile şi 3 nopţi fără să mă trezesc!

09.06.1993, Joinville

Cunoscut pe Luiz Carlos Amorim, editor la revista „A Ilha” [Insula], Universidade da Joinville, şi Marly Kruger de Pesce, şefa catedrei de Literatură.

Ajunşi la 19:30. Conferinţă la ora 21:00.

Şofer pus la dispoziţie de universitate.

Dineu plătit de universitate.

Asistă două clase de studenţi.

Începe să mi se acrească tot făcând pe actorul, oratorul. Nu mi-e stilul. N-am talent. Am trac în public. Mai bine stau acasă şi scriu. Pierd timpul.

# Strada federală BR101, care leagă nordul cu sudul ţării. Viteza maximă la maşină 80 km/h legal, dar 100 km/h e circulaţia normală!

100 km distanţă Joinville-Blunemau de-a lungul plajei.

Şoferul ne aşteptase în maşină.

Înapoi la Blumenau. Miezul nopţii.

Notam în maşină, avion, la hotel, chiar în timpul conferinţelor pe când alţii vorbeau, îi puneam să-şi scrie numele cu majuscule (că-i menţionez în jurnal)…

10.06.13, Itajai

Plajă, aeroport.

Pescăruşi [gaivota].

Crabi pe nisip.

Oameni călare pe cai, plimbându-se dimineaţa pe plajă, vapoare în larg.

Păsări negre, mari, numite urubu, care mănâncă stârvuri. În superstiţia braziliană: când întâlneşti urubu ai necaz, ele anunţă moartea.

# Hotel Cósta, 1,5 milioane CR (~35 US $ iarna, 70 US $ vara) pe noapte, masa de dimineaţă inclusă.

# Castello Branco (1964), general, dictator al Braziliei, torturând studenţi, lideri politici, scriitori, jurnalişti (care scriau contra sa), cumpăra instrumente de tortură „made in” ţări aşa-zis „democratice”! În perioada 1964-1985 s-au succedat la putere dictatori militari brazilieni precum: Castello Branco, Costa e Silva, M# dici, Geisel, şi Figueiredo.

# Parcă mi s-a urât să tot fiu dus pe la conferinţe, spunând acelaşi eseu, să se uite lumea la mine ca la urs în bâlci!

10.06.1993

Ploaie, 8° C.

Iar pe drum: Itajai – Curitiba – São Paulo (schimbat avionul) – Rio de Janeiro (25 minute pentru pus carburant la avion) – Victoria – Belo Horizonte.

„Cruzeiro”, compania aviatică ce-a dat faliment, a fost cumpărată de Varig.

Ni se distribuie jurnale gratuite în avion.

# Uneori simt că Rotaru, Popa şi alţii (mă) tolerează (cu) năzbâtiile mele numai de dragul jurnalului. Sunt amabili doar. Se prefac că m-aprobă, mă înţeleg.

# De unde vine numele ţării: BRASA, în portugheză, înseamnă „arbore tare”, portughezii făcând comerţ cu el pentru mobilă; l-au tăiat până a dispărut; îi trebuiau 100 de ani să crească. Pau = baston, lemn.

Cînd portughezii au debarcat pe coasta braziliană (Pedro Álvares Cabral în 1532), numai bărbaţi, luau femei de la indieni, iar mai târziu foloseau femei negre de la sclavii aduşi din Africa – le alegeau pe cele mai drăguţe. Copiii născuţi din împerecherea albilor cu indienii (metişi), ori a albilor cu negrii (mulatri) erau crescuţi în triburile de indieni şi respectiv în familiile africanilor – rămânând tot sclavi.

Mai tîrziu, cînd s-au mai aranjat coloniştii (case, hrană), şi-au adus nevestele şi rudele din Portugalia.

# Mi-amintesc de-un banc în acest sens:

Nişte naufragiaţi, pe-o insulă, prindeau capre… pentru acte sexuale. Dar unul dintre ei nu vroia în ruptul capului să se dea la asemenea perversiuni. Rabdă el ce rabdă, până la urmă prinde şi el o capră şi se dă cu ea după un tufiş. Ceilalţi îl pândeau. Când iese el, ăştialalţi încep să râdă…

– Ce, măi, nu faceţi şi voi la fel? răspunde.

– Bine, bă, dar cu nasoala aia?!

# Triburi de indieni mai importante găsite aici: Tupi, Guarani, Tamoios, Caietes, Guaicurus, Tupinambás, Capichada.

#    – De unde sunteţi?

– Din România.

Tipii nu se arătau prea excitaţi.

– Dar lucrez în Statele Unite, continui.

– Oooo…

Mulţi brazilieni ar vrea să ajungă în America de Nord, ca şi românii.

# Femeile indiene poartă mărgele (colar) la gât, şi un cordon în jurul şoldurilor (tanga). Au părul negru, tăiat breton pe frunte, şi vânează cu arcurile cu săgeţi. Indienii din N-V au nările late (mocşi), în junglă umblă goi. Oacheşi. Toţi îşi pictează corpul.

În Brazilia cei cu părul negru şi întins sunt descendenţi din indieni; dacă au părul negru şi încreţit, din negri.

# Cărţile braziliene sunt „traduse” în portugheza din Portugalia.

Argoul brazilian diferă de cel din Portugalia {„Portocalia”, vorba lui Caragiale}. Analog cu SUA şi Marea Britanie.

Femeile sunt „arzătoare”, pasiona(n)te… sex-appeal…, or vorba americanilor: hot girls, care nu înseamnă neapărat sexy…

# Litera c lipseşte în portugheză, faţă de română, în unele cuvinte:

Portugheză     Română

atual = actual

coletiva = colectivă

frut = fruct

el# trico = electric

tática = tactică

Înţeleg scrisul mai mult decît vorbitul.

# Brazilia e o ţară din lumea a treia, ca România.

Teresinka adaugă că:

– Oamenii cinstiţi trăiesc închişi în case cu zăbrele, hoţii afară în libertate.

#     Cumpărat o casetă cu „lambada” clasică.

O melhor das lambaterias” [Cea mai bună dintre lambade] cu Marcia Ferreira, Beto Barbosa …

Axe music”, muzică modernă braziliană în ritmuri africane.

# Samba şi lambada sunt dansuri braziliene renumite la nivel internaţional.

Cântăreţi de muzică baiana: Daniela Mercury, Caetano Veloso, Gilberto Gil.

Formaţii îndrăgite: Legião Urbana, Paralamas do Sucesso.

11.06.1993, B.H.

Michael Butor (n. 1926), romancier francez, experimentator al curentului „noul roman” (nouveau roman), a venit în casa doamnei Lais Correa de Araujo, scriitoare (acum la pensie); ţine o cronică în ziarul „Estado de Minas” [Statul Minas]. Affonso d’Avila, soţul Laisei, poet, scrie o antologie a femeilor scriitoare braziliene, începând cu epoca colonială până-n prezent.

Ei au descoperit că Bárbara Heliodora, celebra poetă romantică din sec. 18, n-ar fi compus ea poemele ce-i sunt atribuite, ci altă persoană (comparând manuscrisele olografe).  Însă, chestiunea care se pune este: dacă Heliodora n-a dictat cumva poemele altcuiva, sau manuscrisul care l-au găsit ei nu este decât o copie executată de altcineva după originar?

Lais deţine tablouri de pictori celebri contemporani: Marcío Sampaio, Carlos Drumond de Andrade (poet faimos, desen autoportret), Darci Penteado.

Dânsa e apolitică; spune că umanitatea va deveni socialistă – comunismul era utopie.

12.06.1993, B.H.

Cu metró-ul, nu subteran, ci la suprafaţă – să văd oraşul, 11.000 CR / persoană tichetul.

# „Tiradentes” [tira = trage, dentes = dinţi; cel care trage dinţi, dentistul] (precursor al independenţei, 1789) este desenat pe-o clădire. Erou al revoluţiei, împotriva portughezilor, din sec. 18.

{Ofiţer în armata portugheză, spânzurat de portughezi, apoi tăiat în bucăţi şi părţi din corp duse în oraşe diferite.}

Oraşul industrial.

Scriu în săli de-aşteptare, în taxi, cât m-or ţine balamalele – până nu damblagesc!

# Dacă o femeie vrea un bărbat, îl găseşte cât ai pocni din degete – însă bărbatul mai greu o mulher [muiere].

Arborele de cafea, nici nu mi-aş fi dat seama dacă nu m-atenţionau amicii – pentru mine exotic.

Goiaba, alt pom, pe care nu pot să-l descriu, mi se pare normal.

# Divorţul era ilegal în Brazilia până acum vreo 5-6 ani. Cuplurile se despărţeau fără acte, sau mergeau în Uruguay pentru a se des-căsători.

12.06.1993, B.H.

La Sociedada Mineira de Engenheiros [Societatea Mineira de Ingineri], B. H.

Ora 16:00. Săptămâna Lusitano-Braziliană, organizată de: Consulatul din Portugalia, Centrul de Comunicaţii Lusitano-Braziliene [Preşedinte: João Pereira da Silva], Elos Clube (Preşedinte: Manuel Ribeiro), Academia Municipalita de Letros [Preşedinte: Dr. Jesus Trindade Barreto].

Consulul Portugaliei participă: Otacilio Perreira Cristo.

Atâtea asociaţii împreună.

La intrare ne scriem numele în registru (eu particip mai mult din curiozitate, pentru a cunoaşte alte personalităţi).

Se cântă imnul Portugaliei, apoi imnul Braziliei (lumea în picioare fredonează).

Sunt omagiaţi:

Camões (1524 sau 1525 – 1580) = scriitor classic portughez, a compus epopeia naţională „Os Luzíadas” [Lusitanii];

Fernando Pessoa (1888-1935), care a scris despre călătoria lui Vasco da Gama (c. 1469 – 1524) din Portugalia în Indii prin Capul Bunei Speranţe (1497); ca poet a publicat volume de versuri în stiluri diferite şi sub diverse pseudonime; apoi:

Jos# Antonio Vieira, preot iezuit (cel mai mare orator al Braziliei + Portugaliei, sec. 17): când olandezii au invadat Brazilia (1624-1654), a convins pe Dumnezeu să fie… brazilian. {Ordinul iezuit de călugări catolici a fost întocmit în 1534 pentru combaterea Reformei şi întărirea puterii papale de către Ignatius Loyola.}

Şi francezii încercaseră ocuparea Braziliei între 1532-1560, dar au fost respinşi de portughezi.

În America de Sud persistă foste colonii mici nespaniole şi neportugheze: Guyana britanică (independentă din 1966; capitala la Georgetown), Surinam (olandeză; independentă din 1975; capitala Paramaribo), şi Guyana franceză (din 1946 încorporată Franţei – devenită departament francez de peste mări; capitala Cayenne).

# Ziarele „Registro Cultural” (pe 08.06.1993) şi „Estado de Minas” (pe 09.06.1993) din Belo Horizonte menţionează turneul cultural brazilian al meu şi-al Teresinkăi.

#

Preşedinţii de academii în prezidiu (oameni în vârstă).

Muzică la pian: Ecio Jardim.

O composidor [compozitor]: Vinicius de Morais – brazilian.

Vorbeşte Teresinha Costaval, poetă. Anunţă un concurs de poeme scurte (trovas).

Ia cuvântul: Cunha de Leiradella – orator, dramaturg.

Vreo 60 persoane (sala 75 % goală).

Eu filmam cu videocamera Teresinkăi.

Un mic dineu la sfârşit.

13.06.1993

Aeroportul internaţional din Brasilia, capitala (3.000.000 locuitori).

Cel mai modern oraş din lume, construit ex nihilo în mijlocul geografic al ţării, doar în 3 ani (1957-1960). Lucio Costa (n. 1902), inginer, a făcut planul oraşului. Arhitect şef: Oscar Niemeyer (n. 1907).

Mi-amintesc cum un avion sanitar aterizase pe câmp, la Oteteliş parcă, să mă duc la Craiova la spital. Îmi puroiaseră urechile. Aveam otită. Trebuia să mă opereze. Mama se simţea rău în aeroplan. O-ntreba pilotul: „Cum îţi mai e? Cum îţi mai e?”, mai ales când treceam prin goluri de aer.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Eram mic atunci. Aveam cinci ani şi-o ţineam pe mama de fustă…

# Gilberto, cumnatul Teresinkăi, ne-aşteaptă la aeroport.

– Doamne, eu sunt cel mai mare poet român actual…!

– Pentru noi eşti. Fiindcă nu cunoaştem altul! Cel mai mare peste tine însuţi (!)

(S-audă Şt. Augustin Doinaş, ori X, Y… m-ar considera un impostor. M-ar strânge de gât că le iau locul. S-ar ridica tulburaţi…)

# Blocuri cu parterul nelocuibil, doar stâlpi, uneori parcări.

Trecem prin centru (clădiri cu 12-15 etaje).

Piaţa celor trei puteri numită Esplanada das Minist# rios: Congresul, Curtea Supremă, şi Senatul.

Catedrala. Turnul de televiziune (tinerii preferă tot muzică zdrăngănită americană).

Serenade braziliene, muzică populară la violă (cântă Gess# ).

# Cachaça = băutură tare braziliană (ca brandy), specială, alcoolică, făcută din trestie de zahăr, foarte folosită, ca rachiul de prună românesc, galbenă, dintr-un butoiaş artisanal ţinut în bibliotecă. Are ananas înăuntru.

Stăm la Gilberto, Asa Norte [Aripa Nordică] a capitalei. {Oraşul are forma unui avion cu două aripi.}

– Erau numai şerpi veninoşi prin iarbă, trebuia să fii atent să nu te muşte… ne povesteşte Gilberto, care-a participat la construcţia oraşului.

# La slujbă religioasă în catedrala din centru; arhitectură spaţială, nici nu crezi că-i o biserică, făcută din sticlă, îngeri sculptaţi atârnaţi de tavan, intrare subterană, profeţi (statui).

Altă biserică alăturată, subterană, pentru botezuri; la suprafaţă se vede doar un elipsoid de piatră.

Grădina subterană a Congresului.

Maşinile au siguranţă la volan, contra furtului.

Panteonul eroilor, cu un singur erou deocamdată: Tiradentes.

200.000 de locuitori din NE-ul Braziliei au lucrat la construcţia capitalei.

Preşedintele care a ordonat construcţia urbei: Jucelino Kubiskech.

Palatul Preşedintelui, impozant, mare, larg.

Museu de Artes (fosta reşedinţă a vicepreşedintelui).

Lac artificial.

„Palacio d’Alvorada” [Palatul Zorilor de Zi] (unde locuieşte preşedintele Braziliei).

# Arborele mangueira.

Acaraje = mâncare tipic braziliană (fasole, făină); salata are şi creveţi mici. {Sandwich à la brazilien.}

Pirão = un gen de pireu.

# Mergem la Feira Hippy = bâlci lângă Turnul Televiziunii, unde e scris „Brasilia 2000”.  Mă uit după lucruri exotice.

Articole de artizanat – numai artiştii expun aici.

Cântece din fluier de tip indian (kena).

Modernul şi primitivul îs amestecate.

Animal tatu.

Berimbau = instrument de cântat care seamănă cu un arc de bambus cu o tuturigă jos.

Cumpărat cristal topaz + inox = 10 $.

Cacháça = alcool cu ananas înăuntru (ca brandy).

Goiabada = fructă din care se face dulceaţă, ca marmelada, care se consumă cu… brânză!

Gilberto mă cheamă cu el la restaurant să cumpărăm bere; ia două sticle goale pe care le umple, dar mai bem două acolo. Cică să nu-i spun nevesti-si!

13.06.1993 Brasilia

Mi se prezintă un „spiritualist”, Senhor Itamar [Domnul Itamar], care ne vorbeşte despre „sugestologie” = a te sugestiona prin diferite metode (prin ritmuri de muzică barocă), despre „supra-învăţare prin sugestologie”, traduce din engleză (de Sheila Ostrander, Lynn Schroeder, Nancy Ostrander), despre „super-memorie”, şi “trans-comunicare”.

– Relaxează-te.

– Limpezeşte-ţi mintea.

– Aminteşte-ţi bucuria de-a învăţa.

– Respiră în ritmul benzii cu muzică.

Face cure spirituale pentru grupuri de persoane.

# Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Am o agendă încărcată în Brasilia.

# La Celia, prietenă de-a Teresinkăi, ascultăm muzică braziliană pe discuri compacte:

Milton Nascimento: „Peronalidade”; Oswaldo Montenegro: „Vida de Artist”…

Ce vorbeşti, bă! Răsfăţat de amigos brasileiros [amicii brazilieni]. Restaurante. Muzică.  Întâlniri cu personalităţi.

# Franceza se duce dracu, decade. Bătrânii mai ştiu oleacă. Tinerii-şi îndreaptă atenţia numai spre engleză.

De fapt eu vorbesc pe stradă o portugheză amestecată cu spaniolă (fără să-mi dau seama) – e bine însă că mă fac înţeles, chiar numai parţial. Dintre cele două limbi – nu ştiu nici una ca lumea!

# Muşte tropicale, pişcă şi se umflă.

14.06.1993, Brasilia

Ambasada Română – pentru prima dată când văd stema nouă românească.

Clădirea datează din 1974.

Expoziţie de pictură Jos# llia Costandrade; .

Ambasador Marin Iliescu.  Ataşat cultural Viorel Ipate.

Există vreo 2-3 români, emigraţi de mult din România în metropola Brasilia; dar în număr mare trăiesc prin Rio şi-n São Paulo. De pildă Julia Carâp, poetă de limbă portugheză la São Paulo, care a publicat cinci volume, dintre care: „Páginas da Lírica Romena” [Pagini de lirică românească] (1990), şi „Lendas e Contos Romenos” [Legende şi povestiri româneşti] (1992) – ultimul îl primesc de la ambasador, cu traduceri din folclorul nostru: Juventude Sem Velhice e Vida Sem Morte (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte), Por Que o Urso Não Tem Rabo (De ce n-are ursul coadă), etc.; volum prezentat de Angelo Longo.

Bravo, Julia, asemenea personalităţi ne trebuiesc în străinătate, nu aceia care se ceartă mereu sau înjură România!

O expoziţie de tapiţerii româneşti de Sonia Ghenea (soţia fostului ambasador) în incinta ambasadei.

Mi se spune că Mihai Botez a fost numit Ambasadorul României la Washington (mutare diplomatică, spre clauză).

Victor Alegria, patron al Editurii „Thesaurus” din Brasilia, a tradus şi publicat în portugheză poeţi români.

# Ambasadorul, soţia lui, şi poetul Victor Alegria mă invită la Restaurantul „Spettus”, luxos, unde „se mănâncă cu burta” după expresia sa (adică atât cât vrei/poţi; preţ fix).

Caju = fruct ca alunele.

Gust ouă de potârniche, aşa de chestie… Încep să fiu uns cu toate alifiile!

# Frază care seamănă în portugheză şi română:

Nesta casa com um litro de vinho e um kilo de carne de vaca não se more de fome où de sede.

[În această casă cu un litru de vin şi un kil de carne de vacă nu se moare de foame sau de sete!]

# – Păcat, domnule Smarandache, că nu ne-aţi anunţat de ieri, zice Ambasadorul. Organizam o întâlnire cu scriitori din capitală. Ştii ce-nseamnă „alegria”?

– Păi cântă ăştia pe la radio, toată ziua, alegria, alegria… com amor… „Fericire”.

# Lecţii confu (pentru fete, stil japonez) să se apere – un fel de karate.

14.06.1993

Brasilia – Recìfe (schimbat avionul) – João Pessoa.

Recife, Veneţia braziliană datorită canalelor de apă.

Dormit la Hotelul Manaira în Recìfe (vreo 50 US$), pe plajă.

15.06.1993, João Pessoa.

Climă umedă, 28° C (iarna!).

Instituto Histórico e Geográfico Paraibano, preşedinte Joacial Pereira.

# Mi se anunţă că există o profesoară de filologie romanică, Eugenia Popeanga, româncă, la Universidad Complutense de Madrid. Tot aici preda şi George Uscătescu, umanist, autor al numeroase cărţi şi articole, care mi-a scris când eram în lagărul de refugiaţi politici din Turcia. La Madrid trăia şi reputatul eseist Radu Enescu.

# Fac noi cunoştinţe:

– Marinalva Freire da Silva, traducătoare din spaniolă, de la Universidade Federal de Paráibe, Departmento de Letras Clássicas e Vernácules;

– şi Ilka Leira de Senema, preşedintă la Academia Feminina de Cultura.

# La anticariatul „Sebo Cultural” [Sebum cultural] întâlnit pe editorul şef al revistei „Bazar”, Heriberto Coelho de Almeida, şi pe Jos# Octávio. În No. 16/1993 poeme de Luiz Pães Araújo, Jandira Barbosa da Costa, Paulino Filho, Abrahão Cost`Andrade, Leonildo Filho, Iremar Guedes, povestiri de Cristina Guedes, Paulo Conserva, şi articole sociale.

# Vizitat Mănăstirea „Do Carmo”, din sec. 17.

# La Academia Paraibana de Letras, o pictură alegorică de Flavio Tavares (poetul Augusto dos Anjos privindu-se în oglindă şi alăturat ce-i în mintea lui).

O expoziţie fotografică memorială despre Augusto dos Anjos (Marinalva este specialistă în el).

Mi se dăruieşte antologia, îngrijită de Marilia Mesquita Guedes Pereira, „Uma breve contribução bio-bibliográfica sobre Augusto dos Anjos” [O scurtă contribuţie bio-bibliografică despre Augusto dos Anjos], poet (1884-1914), avocat; a studiat mult (mai ales în franceză), i-a plăcut să scrie îndeosebi sonete şi să folosească idei contradictorii (deci paradoxiste); câteva citate: „poemul vine din materia brută”, „lacrimile energiei abandonate”, etc.

# „Livraria [Librăria] do Bartolomeu”, pe rua [strada] Duque de Caxias, în João Pessoa.

# La „Academia Paraibana de Poesia”, întâlnit poetul João de Deus.

88 poeţi vivanţi şi 15 poeţi morţi au fost numiţi „ilustre visitances” [vizitatori iluştri] (printre care şi eu!). Îmi venea să râd… eu nu-s deloc ilustru… şi nici „importante importantissimo”…

# Premiera Igleja Batista [Prima Biserică Baptistă].

# La Universidade Federal da Paraiba, Maria Elinete Taurino Guedes, şefa Departamentului de limbi străine, anunţase pe tablă conferinţa mea: „Realidade e politica na Romênia” la Centro de Ciencias Humanas, Letras e Artes.

# Restaurante „O cheiro verde”, João Pessoa, cu autoservire, umpli farfuria cu ce vrei şi apoi cântăreşti; plăteşti la greutate.

Suc mangaba.

# La Capo Branco în Statul Paraiba, extrema estică din America de Sud.

Plajă cu chioşcuri acoperite cu frunze de coqueiro, pomi de-alungul coastei.

# Un pom (gameleira) cu rădăcinile la suprafaţă, stufos, lângă Casa Memorială a lui Jos# Am# rico de Almeida     (1887-1980), ministru şi scriitor.

Manuscrise, corepondenţă, arhivă, cercetări privind politica şi literatura.  Mi se dăruieşte o carte îngrijită de Maria do Socorro Silva de Aragão cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii lui (1987) „Cartilha Literária”.

# La 16:00 din nou conferinţă, despre Realitatea Culturală şi Politică în România.

Întrebam oamenii ce ştiu despre români.

Cineva îl cunoştea pe Virgil Gheorghiu (romanul „A 25-a oră”, publicat în franceză).

Altul pe Grigore Dobrinescu, care a scris un dicţionar român-portughez / portughez-român.

Un tip îşi dăduse doctoratul în lingvistică, la Bucureşti, cu profesorul Iorgu Iordan.

16 inşi în sală + 6 în prezidiu.

Mă prezentau ca „professor”, deşi eram inginer.

Nu mai doresc nici o glorie; am obosit; aş vrea să dorm!…

# Mi se-arată o crestomaţie din teatrul portughez.

# Augosto Dos Anjos, poet din Statul Paraiba, compune distihuri folosind termeni ştiinţifici pentru a descrie viaţa, filosofia.

# Primul poet brazilian: Olavoro Bilac.
# Rusia a pierdut puterea. Dezmembrarea URSS-ului a dus la distrugerea echilibrului în lume. SUA domină singură globul.

# Jos# Octavio, professor de istorie, Universidade Federale da Paraiba, simpatizează socialismul nu comunismul.  Este autor al unui important studiu despre revoluţia braziliană din anii ’30.

# Pe mine mă strigă „Scaramandaş” !

# Populaţia în Nord este mai săracă decât cea din Sudul Braziliei.

38 % trăiesc în favela (cartierele sărăcăcioase ale oraşelor). Multe crime, furturi în mediile joase ale societăţii.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.În prezent economia ţării este în criză.

# Un cadou simbolic reprezentând pe Lampião + nevasta lui, Maria Bonita.

Lampião a fost un bandit local, intrat în legendele braziliene (persecutat de poliţie, scăpând, aventuros…).

# Graviola = fruct ca ananasul.

# Dinăm la Restaurant „Mangoia”, din João Pessao.

Se găteşte pe plită, cu foc, jar, în tigăi mari de aluminiu.

Fasolea, făina de manioc (rădăcină care seamănă cu cartoful), orezul – cele mai răspândite mâncăruri în Brazilia.  Dar mâncarea se amestecă.

Carnea se taie şi rămâne la soare 2-3 zile.

Ei zic „bodega” (ca-n româneşte) la restaurant.

# Mă uit după exotism…

Peiotu = plantă cu potasiu mult, din Mexic.

Portocale ciudate, care sunt verzi când se coc, şi gust mai acidulat.

Canjica = un fel de păsat (sau mămăligă dulce).

Cuia = un fel de tâlv folosit de indieni drept cană / vas pentru lichide.

Miros de carne prăjită.

# Uite, domnule, românaşii noştri cunoscuţi în lume: s-a înfiinţat clinica „Ana Aslan” în João Pessoa. Dr. Bosco, patronul, a fost la Bucureşti să studieze geriatria.

# Pieţe moderne în centrul oraşelor; bâlciuri la periferie în aer liber, artizanat, exotic.

# Sărbătoare din Iunie (Festa Juninas), care durează o lună de zile, corespunde recoltei agricole de porumb.

16.06.1993

În Nord, pe coastă, plouă des.  În interior e secetă: de şapte ani n-a mai plouat în unele regiuni.

# Serviciul militar obligatoriu (la vârsta de 18 ani) pentru băieţi, timp de un an [Pela Patria = „Pentru Patrie”; şi-n România exista o emisiune TV despre armată cu acest titlu].

16.06.1993

João Pessoa – Recìfe – Brasilia – Goiania – Belo Horizonte.

Brasilia, 16.06.1993

Într-un supermarket 3-4 niveluri, rotund, galben „Jumbo”.

Fructe şi legume tropicale: kiwi, caqui, mango, goiaba, maracuja, nuci de cocos, chuchu, jilo, abobra, kuiabo, pinha, xuxu, cidra mamão [din care se produce o cremă verde ce se consumă cu brânză].

Flori: margarida, flor de maio, semente, espadade são jorge.

Seamănă cu cele din SUA, puţin mai primitive.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Preţurile mai scumpe, iar salariile mult mai mici ca-n State.

Lapte de nuci de cocos (pentru mine ciudat).

Se plăteşte cu check-uri la casă.

# Salariul minim 70 $/lună. Pentru un doctor: 600 $/lună.

# São Paulo este cel mai mare oraş din America Latină, şi chiar din emisfera sudică.

După Nigeria, Brazilia este ţara cu cea mai numeroasă comunitate de negri, dar aici rasismul este mai mic decât în nordul continentului. De şapte ori mai mulţi sclavi au fost aduşi din Africa în Brazilia decât în Statele Unite.

Brazilia este cea mai numeroasă ţară catolică de pe glob.

În privinţa agriculturii, producţia de bovine este pe primul loc în lume.

# Brazilia e şi ţara multor carnavaluri.

Tradiţia serenadelor la fereastră… Dar acum s-au interzis chiar, fiindcă se deranjează vecinii…

Mi-aduc aminte când eram student, şi mergeam la Cabana Rânca, pe Parâng, în excursie organizată cu grupele de la matematică şi informatică:

Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă

Dar să fiu şi-al dracului dacă mai cânt!

’Mi-ngheţaseră picioarele-n zăpadă

Iară mucii mi-atârnau pân’ la pământ…

# Vizionat la casetă filmul „Luciola“, după romanul cu acelaşi nume, de Jos# Martiniano de Alencar (1829-1877), om politic şi autor brazilian de scrieri istorice şi indianistice.

17.06.1993, Belo Horizonte.

În Parcul Municipal admir arbori exotici: bambu (foarte gros, format din multe coarde crescute laolaltă din pământ), paumera, ipê rouxo, burganvilha (numit şi primavera = primăvara), palmeira de latãnia, palmeira imperial, jacaranda (din care se sculptează mobile de artă), espato d# ia, etc.

Nici îngrijitorii din parc nu ştiu cum se numesc toate plantele şi pomii de-aici!

O pasăre bem-te-vi.

Pe lac o barcă.

# Vreau să schimb un travel check, Citibank n-acceptă American Express. Banco do Brasil primeşte bancnota (20 US $). A crescut dolarul de la 46.000 la 50.800 CR.

# Telefonez în SUA nevestei (1 min = 186.947 CR).

Telefonez şi lui Vasile Macovei, Consulatul Român din Rio de Janeiro: (021) 285.1939, 8 minute a 17.000 CR fiecare.

– Sunt din Craiova, cetăţean român, cu domiciliul prin Arizona.

– Bine oltene, zice consulul.

# Între 28 octombrie – 1 noiembrie se ţine reuniunea academiilor din ţările Uniunii Latine (al cărui preşedinte, ales la ultima reuniune, este Dan Hăulică): 38 de ţări, printre care şi România. Participă scriitori, etc.

# Cărţi în franceză, engleză, spaniolă, autori traduşi.

Limbile mici n-au trecere. Un scriitor de mâna a doua sau a treia mai cunoscut decât un genial Eminescu. Nedreptate culturală internaţională din cauza limbii…

# Ce carte din nord-estul Braziliei duc eu feciorilor mei: „Incantations” de Altimar de Alencar Pimentel cu poveşti populare braziliene, traduse în engleză de John Stephen Morris, precum „Feciorul care şi-a ucis tatăl” (!) „Calul furat”, „Mama dracului a murit”…

# Citesc în „Lello Universal”, un dicţionar portughez vechi, dinainte de 1940, apărut la Pôrto, despre România (întregită):

298.000 km2 şi peste 17 milioane locuitori. Problema Transilvaniei cum e tratată. Latinitatea era recunoscută, ca şi majoritatea românească în Translivania – contra Ungariei, duşmanul secular.

Continuu mi-am multiplicat relaţiile.

18.06.1993

În parcul Plaça da Liberdade, Belo Horizonte.

Un grup de soldaţi, albi, negri, mulatri trec în pas alergător, dezbrăcaţi de la brâu în sus, cântând ceva despre coração [inimă]… iubita lăsată acasă…

Mai am o singură conferinţă după amiază şi mă văd scăpat.

Şi-mi amintesc de zilele mele de soldat nepriceput, mocofan, chiar parşiv, în Medgidia, înainte de facultate. Avansat sublocotenent din oficiu în Tr. Severin, după facultate. Armata e frumoasă s-o priveşti, nu s-o faci!

18.06.1993 Belo Horizonte

Academia Feminina de Letras, ora 15:00.

22 inşi în sală + 5 în prezidiu.

Împrovizez la repezeală ceva despre lirica feminină românească:

Ana Blandiana – curaj împotriva dictaturii;

Nina Cassian – proletcultistă;

Maria Banuş;

Ileana Mălăncioiu;

Ioana Dinulescu şi Liliana Hinoveanu (din Craiova amândouă); etc.

Voi traduce în română pe:

Teresinka Pereira;

Maria do Carmo Gaspar de Oliveira; şi alţi poeţi brazilieni pentru volumele de antologii paradoxiste internaţionale.

# Livia Paulini traduce din ungureşte pe Paludy György, contemporan, volumul „Sonet XVI”.  A executat şi picturi urbane în acuarele.

Cineva mă-ntreabă dacă-s hindus de origine.

Altul trimite un bilet în franceză: să vorbesc mai tare şi să mă scol în picioare. (Parc-aş fi o mâţă leşuită – îmi fac autocritica!).

Răsfoiesc antologia feminină „Literatura em destaque” [Literatura marcantă] (1993), la care-au colaborat poetele: Carmen Schneider Guimarães, Merc# s Maria Moreira, Lívia Paulini, Dina Mangabeira, Maria Natalina Jardim, Lucília Cândida Sobrinho, Iris Castelo Branco Morato, Elisabeth Rennó, Cely Vilhena, Maria da Conceição Elói, Lacyr Schettino, Zilda Novaes, Irene Melloneves, Maria Laura Pereira da Silva Couy, Terezinha Alvarenga, Maria do Carmo Volpi de Freitas.

# Seara în parc…

Cerul un pic roşu, amestec cu negru. Cer mov… Frunze de palmier înalt ca un struţ, profilate verzi…

Şi-atâtea plante care nu ştiu cum se numesc…

Ce imagine mi-a rămas din Brazilia? Fetele cu părul negru ca păcura şi buzele roşii aprinse.

# Primesc două antologii trilingve (engleză, spaniolă, portugheză) de poeme scrise de Egito Gonçalves (n. 1920), şi respectiv de Domingos Carvalho da Silva (selecţionate de Victor Alegria).
# Teatro da Cidade [Teatrul Oraşului], pe Rua Bahia, 1341. Spectacolul costă 200.000 CR (= 4 $) intrarea, la ora 21:00, şi este intitulat „Mulheres de Hollanda” [Femei din Olanda]. Am ales un musical (de Pedro Paulo Cava, care vorbeşte fluent franceză, după opera lui Chico Buarque), de rubrica de anunţuri din cotidienele „Sexta-feira” [Al 60-lea ror] şi „Hoje em dia” [La ora actuală].

Explorarea universului feminin.

# Alături, expoziţie de artişti plastici brazilieni contemporani:

Carlos Bracher, Carlos Scliar (stil figurativ), Carlos Wakaboyáshi, Carlos Vergara (abstract), Guiherme de Faria (desenator), Aldemir Martins (200 US$ tabloul), Fayga Ostrower (unul dintre cei mai importanţi gravori), Silvio Oppenheim, Marco Tulio şi Juarez Machando (serigrafie pe sticlă), Carib# (serigrafie figurativă), Fernando Velloso (decoruri şi scenografii pentru formaţii de balet), etc.  Galeria cuprinde peste 50 de creatori.

Spectacolul începe la 21:00 şi nu putem intra în sală decât la ora 21:00 fix.

Un amfiteatru mic.

Actori jos pe platformă.

Viaţa este (o) femeie (A vida # Mulher.).

200 de spectatori.

Actriţe în furou, fără sutien – bineînţeles, desculţe, simulând că se dezbracă, intrând provocatoare printre rândurile de spectatori, înconjurând sala; un fel de cabaret…

14 actriţe… râzând… nu erau prea frumoase… dar tinerele, semidezbrăcate… să ai de unde-ţi alege (!) Vorba ’ceea: Ave Maria! „Amante, prostituate, libertariene, oprimate, supuse…”, se scrie în pliantul spectacolului.

Un bărbat mut, cu părul împletit coadă la spate, înalt şi slab vargă, mişcări cu încetinitorul, pantomimă.

Dans, mimică, poezii; nu înţeleg cuvintele.

Teatral, şi totuşi… neteatral.

Acte sexual mimate pe scenă, măşti, carnaval, lesbiene.

Joc de castaniete, superb.  Coraçoa.

Ce-mi place că ei zic mulher, se citeşte „muier” = femeie. Dacă eu traduc prin „muiere” = mai obscen, vulgar un pic, erotic mai mult, dorinţă de…

Eu fui felix em Brasil. {Eu fu(să)i fericit în Brazilia.}

Mă uitam la buzele lor… roşii-roşii. Date naiba femeile!

Efecte de lumină pâlpâind mereu – mă dor ochii… (scriu pe-ntuneric).

Baloane de săpun.

# Bă ce-i trage-afară… Plouă de zici mamă!

Săptămâna trecută aş fi plecat mai repede acasă (în State), dar acum în ajunul plecării… n-aş mai pleca. Aşa-i omul – întotdeauna vrea invers.

20.06, 1993, Belo Horizonte – Ouro Preto.

Cu un şofer, Helio Garcia, şi-o maşină „Lada” (rusească), puşi la dispoziţie de guvernatorul statului Minas Gerais, suntem duşi să vizităm Ouro Preto [Aurul Negru]: eu, Senhora [Doamna] Conceiçao Pilo, şi Teresinka.

# Fabrica de bere.

Serra Montanha [Lanţul Muntos] cu minereuri de fier, mangan. Când treci mai târziu, muntele vezi c-a dispărut! {adică minereul cărat / vândut în Europa, SUA, etc.}.

Oraşul Itabirito, pentru extracţii minerale.

Oraşul Cachoeira do Campo, cu sculpturi în pedra sabão [piatră-săpun], specifică regiunii.

Un verde murdar, decolorat…

Itacoloni, munte în formă de deget.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Oraşul-muzeu OURO PRETO, fostă capitală a Statului Minas Gerais până în 1897, când s-a mutat capitala la Belo Horizonte.

Case din vremea colonială (sec. 17-18).

Statuia lui Tiradentes; spânzurat, tăiat de portughezi (iniţial i-au pus capul pe soclu).

Mişcarea de independenţă braziliană a fost pornită de poeţi, intelectuali.

Mine de aur, pietre preţioase tumalin.

Casele lipite între ele, fără garduri, de piatră, solide, culoarea predominantă alb-albastru. Balcoane înguste, cu fier forjat.

Arhitectură baroc, stil conservat (locatarii n-au voie să modifice nimic, chiar şi zugrăveala se păstrează).

Muzeul şi Casa „Guignard” (pictor).

Subsoluri mici.

Oraş tip feudal.

„São Francisco de Paula” = o biserică pe vârful unui munte.

Întâlnit poetul Cassiano Nunes.

Acasă la Angelo Oswaldo de Araújo Santos, prefeito [prefect, primar] în Ouro Preto (scriitor şi journalist). Îl cunoaşte pe pictorul Emeric Marcier, care s-a stabilit în Barba Sena după Al Doilea Război Mondial.

40.000 locuitori, 65.000 cu împrejurimi.

Biserica „São Francisco de Assis” (30.000 CR intrarea), construită de Alei Jadinho, mulatru, fiul unui architect portughez şi al unei sclave africane.

Picturi de Ataide în biserică – interzis să fotografiem sau să filmăm înăuntru – cică regulamentul.

Ornamente cu aur, obiecte sculptate în piatră; o adevărată artă.

Am cumpărat un frumos fotoalbum despre Ouro Preto.

# Casa poetului Tomás Antônio Gonzaga (n. 1744 în Porto – Portugalia, m. 1807 ? în Miragaia – Mozambic), mare romantic, fondatorul Academiei Arcadia, la care-am vorbit şi eu.  Plecat în exil în Africa – pentru iubita [„Minha Marilha” = Marília mea] pe care n-a mai văzut-o…

Não sei Marilha o que tenho

Depois que vi o teu rosto.

Pois quanto não # Marilha

Já não posso mais ver com gosto.

Tomás Antônio Gonzaga; pastoral, romantic (versuri create în Africa, unde-a şi murit):

„Nu ştiu Marilia ce se-ntâmplă

De când te-am văzut.

Dar orice zăresc astăzi, care nu e Marilia,

Nu-mi mai place.”

Seamănă cu poemul meu: „Monica”:

„O lume cu Monica este o lume feminină.

O lume fără Monica nu mai are rost…”

# Cercetătorul portughez, Manuel Rodrigues Lapa, a descoperit că Gonzaga era gras, scund, burtos, chel; şi că Marilha [se citeşte Marília] s-a căsătorit dup-aia, având zece copii de la câţiva bărbaţi. Gonzaga a venit în Brazilia în anul 1782 la vârsta de 38 de ani, şi s-a-ndrăgostit de-o fată de 16 ani: Maria Doroth# a Joaquina de Seixas, pe care o va boteza în opera sa „Marilha de Dirceu”. Peste doi ani, când trebuiau să se căsătorească, poetul este deconspirat pentru că scrisese poezii satirice la adresa guvernatorului statului Minas Gerais. Este forţat să locuiască pe Insula Şerpilor din golful Rio de Janeiro. Condamnat pentru închisoare în Angola, dar sentinţa comutată la 10 ani de deportare, în 1792 pleacă în Mozambic. Aici se căsătoreşte cu Juliana de Souza Mascarenha.

Volumul liric „Marilha de Dirceu” a fost publicat pentru prima dată în 1792 la Lisabona.

# Ziduri de piatră.

Oameni transportând pe cai desage.

Sculptură în lemn de Gilberto Fernando de Oliveira (vreo 200 US$ o piesă).

# Igreja do Pilar [Biserica în Coloană].

# Oraşul Mariana, colonial.

Biserică franciscană, precum cea văzută înainte: „São Francisco” (acelaşi nume).

Preoţii îngropaţi în biserică; călcând pe tombele lor.

Influenţe din Macão (China), de la navigatori portughezi.

De aceea unii sfinţi creştini au ochi… orientali!

Alt sfânt e mulatru (pictorul a fost mulatru).

Un Isus Cristos negru, sacrificat.

Uneori mai ghiceam / brodeam cuvintele din română pe tiparul „posibil” portughez: eternitate = eternidade, istoria = historia.

# Dinat la restaurantul italian „Papinna Della Nonna” în Mariana.

# Museu Arquidiocesano de Mariana, 40.000 CR intrarea.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Numai în argint, aur, diamante, obiecte de artă, sec. 18.

– Au cărat portughezii pînă n-au mai putut, dar tot a mai rămas! spune ghidul.

Obiecte de cult religios din perioada prosperităţii.

Altele închise într-un seif (interzis fotografiatul şi filmatul).

Impresie de învechit.

Tablouri din epoca de glorie a coloniei portugheze.

Aleijadinho = architect, sculptor în lemn de jacarandá – pom căruia îi trebuie 100 de ani să crească (rar, nu prea mai există).

Cărţi religioase de-o juma’ de metru.

Haine brodate în aur (veludo), donate de Don Petro al II-lea, al doilea împărat al Braziliei, trimis în exil în 1889 cînd s-a proclamat republica.

# Apoi Catedrala Bazilică Mossa Senhora da Assumpção.

Anunţuri: „Linişte! Dumnezeu ne vorbeşte în linişte!” ori „Silêncio! Estamos na casa de Deus” [Linişte!  Suntem în casa lui Dumnezeu!].

Sacriscia” [ţârcovnicie].

Orgă impunătoare.

# Drumuri pietruite.

– Vrei prea multe într-un timp scurt… şi nu se poate, îmi reproşează pe drept amicii.

Şoferul nu e amendat pentru viteză fiindcă are o placă specială, oficială, albă, pe care scrie „Estado de Minas Gerais”, nu se leagă poliţia de el. Não te preocupa [Nu te preocupa], îmi zice, e treaba mea.

# Gunoaiele sunt duse la marginea oraşului, li se dau foc (mult fum).

20.06.1993, B. H.

Funcţionarii care lucrează pentru guvern se numesc în argou dormi muito [(cei care) dorm mult]… (plătiţi prost, dar serviciul asigurat, şi muncă… mai deloc)!

Un aparat administrativ greoi.

# Bâlci.

Aş fi vrut să cumpăr un iamac înflorat (10 US$).

Parc-o vedeam pe Eleonora strâmbând din nas în Tucson… „lucruri ţigăneşti.. nu te pricepi de loc să cumperi”.

Ca bâlciul din Polovragi, unde am fost în tabără ca elev de şcoală generală. Ori cel din Oteteliş, pe malul Olteţului, care se ţinea de Sfântul Ilie (20 iulie).

# – Vezi să nu dai aparatul la vreun copil să-ţi facă poze, că fuge cu el. Atenţie la buzunare, mă previne Teresinka.

În bâlci: indieni, muzică mistică.

Instrumente de cântat, făcute din lemn cuia, ciudate mie, precum: calimba (originar din Africa), charango (un fel de cobză din bambus), quena (ca flautul), etc.

# Urc pe avenida Cristovão Colombo, cobor în João Pinheiro către Afonso Pena, unde se ţine Feria Hipie, un târg local duminical (ceva mai ieftin).

Prin oraş circulă un autobuz rezinha da alegria, precum la carnaval.

Ce cadouri să cumpăr pentru ai mei? Parc-o să-i văd că nu le place!

Artizanat, o double piece tigano pentru nevastă (ce ochi o să facă!… să se-mbrace braziliancă…!).

# Edgeval mă duce la aeroportul internaţional.

Pe melodiile uşor melancolice: Chitãozinho & Xororó

Cu regret că părăsesc Brazilia (poate nu mă voi întoarce niciodată!… mai sunt atâtea ţări de colindaaat)… cu bucurie că ajung la familie.

Abia aştept să-i povestesc lui Ely.

Zbor de-a lungul meridianelor.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Mai spaniolizez/portughezez cuvinte româneşti ori franţuzeşti: melancolha, cantare, musica şi-o mai nimeresc.

# 3 bagaje; problemă la aeroport pentru că am carnet de refugiat (nu paşaport american) în Belo Horizonte.

Exclamă funcţionarul că de zece ani lucrează şi n-a mai văzut până acum asemenea document!

Taxe de aeroport: 4 US $ în B. H., în Rio de Janeiro 17 US $.

B. H. – Rio de Janeiro – Chicago.

În Rio de Janeiro am fost aşteptat la aeroport {m-am speriat, credeam că e poliţia secretă (?)… pentru a fi direcţionat spre avionul de Chicago… am auzit: „Cine e Smarandaşe?”}.

# Un splendid apus de soare în dreapta avionului.

Orizontul roşu în frontieră cu întunericul pământulului.

# De când pe tărâm portughez, încep să mă fascineze viaţa şi opera lui Fernando Pessoa. Faimos înainte de-a muri. Nemulţumit, răzvrătit. N-a crezut pe nimeni. Pronunţat împotriva emoţiilor. „Poetul e un pretendent”, adică poetul e cineva care pretinde şi-i atât de bun pretinzând încât îi convinge şi pe alţii.

# Vorba lui Fernando Pessoa „Străin aici, ca oriunde”; foarte exoteric. Nici nu voi mai fi în ţara mea.

Oamenii n-ar trebui să iubească, lui F. P. îi era frică de dragoste, fiindcă dragostea aduce necazuri. Pentru un minut de plăcere, ai un secol de suferinţă, poţi chiar muri.

Te naşti străin.

Urât, beţiv, nenorocos la femei – Pessoa.

Născut în Portugalia. La 8 ani îi moare tatăl. (Plecat în Africa de Sud cu tatăl militar.)

A scris şi-n engleză. A studiat la şcoala anglofonă.

Se-ntoarce în Portugalia la vârsta de 18 ani.  Funcţionar de guvern. A scris poeme sub multe pseudonime: Álvaro de Campos, Alberto Caero, Ricardo Peis, Bernardo Soarès, plus numele adevărat, în diferite stiluri şi teme.

A creat (numai) sub influenţa alcoolului.

La un concurs obţine Premiul II. Moare de psihoză, beat.

# Compania aeriană Varig ne urează: Bom viagem! [Călătorie plăcută!]

Rio de Janeiro – Chicago.

21.06.1993

3,5 ore de zbor: Chicago – Phoenix, 6:30 – 9:57.

Terminal 1 pentru United Airlines.

Există un trenuleţ aerian care te mută de la un terminal la altul.

Businessmeni, tipi cu faţa de ceară. Tunşi perfect, eleganţi, scoşi din cutie. Mişcări calculate. M-a impresionat privirea lor fixă, ochii inexpresivi.

M-am pomenit şi-n avionul american mulţumind stewardesei obrigado, în portugheză… făcuse tipa nişte ochi la minee… până să-mi dau seama… what?

# Telefonat din avion (deasupra Statului Missouri eram?)… aşa, de chestie… să văd cum merge. Înserţi o carte de credit în telefonul din spătarul scaunului din faţă, telefonul se eliberează, formezi numărul cu 1 în faţă… Dar s-auzea cu vâjâit, neclar… la 2 $/min ori fracţiunea de minut, plus 2 $ taxa de start.

De la 30.000 picioare altitudine.

Instrucţiuni în manualul din avion. Pentru internaţional 4 $/min + 4 $ taxa de start

Ce, numai preşedinţii de stat să trimită telegrame şi telefoane de la bordul avioanelor? Mă modernizez, ce naiba!

– Hei, Eleonora, ce mai faci? Îţi dau telefon… de la înălţime! Aşa, de chestie, să văd cum funcţionează. Vedeam prin filme boşi lăfăindu-se! De ce să nu fac şi eu ca ei? Un ţăran oltean? Ce, ei sunt mai ai dracu?!

Air phone” [telefon aerian] – public.

Cu o carte de credit (master card) telefonezi.

# Tot America rămâne number one [numărul unu]!

# La Radio National din Brazilia, Rio de Janeiro, pe 4 iunie 1993, orele 13-14, undele FM, Prof. Dr. Teresinka Pereira a anunţat despre vizita mea în Brazilia, întâlnind scriitori, artişti latino-americani, pentru extinderea Mişcării Literare Paradoxiste.

# Mă culcasem în avion…

– Scoal’ mă, ai o viaţă şi pe-aia o dormi?!

# – Ceau, Ceau Brasil! Mă-ntorc acasă (SUA). Cîteva luni de-acum încolo voi savura amintirile, imaginile de trei săptămâni în Brazilia.

# – Văd Brazilia cu ochii tăi, exclamă nevasta la declamaţiile mele.

____________

~„Un Om şi-O Operă: Aurel M. Buricea la 65 de ani“

În categoria matematicienilor poeţi, alături de Omar El Khayyam (c. 1047- c. 1122, persan), Paul Valéry (1871-1945, francez), Ion Barbu – Dan Barbilian (1895 – 1961, român) se încadrează şi scriitorul Aurel M. Buricea (n. 1943 în judeţul Brăila).

Îi lecturasem poemele când eram în ţară (înainte de 198 şi-l citasem într-un scurt eseu de-al meu – pe vremea când mă preocupau imixtiunile ştiinţei în literatură sau artă, dar şi propria-mi creaţie lirică.

Recent, am primit volumul său de versuri „Vama din rod”, prin e-mail. Cred ca poetului nostru i se potriveşte foarte bine butada lui Edgar Allan Poe: „Pentru mine poezia nu a fost un scop în sine, ci o pasiune”.

Buricea refuză ermetismul barb(il)ian, dând naştere unei lirici curgătoare şi cristaline:

din sentimente am fost dezertor

realitatea m-a-nvăţat sa fiu lucid

pot lesne vama din roade s-o ucid

în orice viziune mă nasc şi mor

Slovele sale au ritm şi rimă, spre deosebire de modernismul şi postmodernismul în care a vieţuit… {Ca o glumă, să-l amintesc pe Robert Frost, poet tradiţional, care afirmase că: A scrie versuri libere este echivalent cu a juca tenis cu plasa neridicată!}

Matematica, modus operandi [mod de operare], şi poezia modus vivendi [mod de viaţă], s-au intersectat admirabil în creaţia profesorului Buricea.

A publicat 13 volume de versuri, şi-a colaborat la zeci de reviste literare.

Conf. univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE

Şef la Departamentul de Matematică şi Ştiinţe

Universitatea New Mexico

200 College Road

Gallup, NM 87301, USA

www.gallup.unm.edu/~smarandache/

~Idei sub lupă – Paradoxismul povestit de întemeietorul său, românul Florentin Smarandache

Interviu: Crenguţa Ţolea – Florentin Smarandache

Crenguţa Ţolea: Care sunt experienţele şi înţelesurile fundamentale, esenţiale pe care vi le-au revelat lagărul şi exilul?

Florentin Smarandache: O luptă permanentă cu viaţa, cu toată lumea şi… cu mine însumi! Pentru a rezista mizeriei psihice din lagăr scriam mereu un jurnal intim, fără a mă fi gândit să-l public vreodată [pană la urmă s-a tipărit: “Fugit / jurnal de lagăr”, Vol. I-II, 1994, 1998], ca o descărcare terapeutică, iar pentru mizeria fízică (dormeam şi 70 de inşi într-o baracă în lagărul din Istambul) munceam la negru pentru 5$ pe zi ca: zugrav, şlefuitor de marmură, vopsitor, la încărcat de bălegar, muncitor necalificat pe şantier, şi rareori ghid pe la turiştii francezi.

Unii au înebunit în lagăr, altii fugeau din Turcia în Grecia… Prin lagărul din Italia au fost cazuri de refugiaţi care s-au sinucis…

Era o atmosferă kafkiană… nu ştiai unde sau când vei emigra, nu stiai nici macăr dacă vei emigra… Ori à la Ionesco, ca-n teatrul său absurd. Scriau, săracii emigranţi, disperati, pe la toate ambasadele, organismele ONU… toţi se prefăceau că ne-ajută…

Şi în lagăr şi în exil nesiguranţa te ţine în tensiune continuă… Este o rupere din matcă… Şi un sentiment de neapartenenţă nici ţării de origine şi nici celei adoptive, conform butadei: cu fundul în două luntre… pană aluneci şi cazi între amandouă…!

CT: Toate demersurile dumneavoastră în poezie, matematică, proză, teatru, artă sunt caracterizate de originalitate, nonconformist, un spirit revoluţionar. Demolaţi prejudecăţi învechite, rigide. Propuneţi lucruri absolut noi. Uneori mi se pare ca lumeă se poate schimba, pornind de la descoperirile dumneavoastră. Care este scopul tuturor acestor căutări?

FS: Audaces fortuna juvat (Virgiuliu in “Eneida”), soarta îi favorizează pe cei indrăzneţi – eu as spune: pe cei neconformisti, cei care gândesc altfel (adică în afara normelor oficiale) şi crează diferit. Iar un proverb francez sună asa: tous les goûts sont dans la nature (toate gusturile sunt în natură), adică şi cele bizare, singulare.

Desigur, lumea se schimbă cate un pic de la descoperirile fiecăruia.

Mi-a plăcut intotdeauna să fiu în contratimp, să încalc normele impuse (începând de la cele politice, mai ales acestea!… patru dosare au fost întocmite de fosta Securitate despre mine, însumând circa 880 pagini… până la cele estetice şi chiar ştiintifice).

Nn am avut un scop anume, prin aceste creaţii aparent disparate, ci pur şi simple aşa am simţit.

CT: Ce înseamnă paradoxismul?

FS: Paradoxismul este o mişcare internaţională de avangardă în literatură, artă, filozofie, chiar şi ştiinţă, bazată pe folosirea excesivă de antiteze, antinomii, contradicţii, oximorone, parabole, paradoxuri în creaţie.

L-am înfiinţat în anii 1980 în Romania, dorind lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice şi prin experimente contradictorii; în special creaţie în contra-timp, contra-sens.

Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar împotriva unei societăţi închise, România anilor 1980, unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic.

Şi-atunci am zis: hai să facem literatură… fara a face literatură! Să scriem… fără să scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei păsări’, de pildă, reprezenta un “poem natural”, pe care nu mai era nevoie să-l scrii, fiind mai palpabil şi perceptibil decat nişte semne asternute pe hartie, care, în fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de către observant a observatului, iar orice traducere falsifică într-o anumită măsură. ‘Masinile uruind pe străzi’ era un “poem citadin”, ‘ţăranii cosand’ un “poem semănătorist”, ‘visul cu ochii deschişi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversaţia în chineză pentru un necunoscător al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discuţiile alternante ale călătorilor, într-o gară, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism).

Vreti o clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.

Altă clasificare, în diagonală: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem obiect/lucru”. În pictură, sculptură: analog – toate existau în natură, de-a gata. Deci, un protest mut am făcut!

Mai târziu, m-am bazat pe contradicţii. De ce? Pentru că trăiam în acea societate o viată dublă: una oficială – propagată de sistemul politic, şi alta reală. În mass-media se promulga că ‘viaţa noastră era minunată’, dar în realitate ‘viata noastră era mizerabilă’. Paradoxul în floare! Şi atunci am luat creaţia în deriziune, în sens invers, sincretic. Astfel s-a născut paradoxismul. Bancurile populare, la mare vogă în ‘Epoca’ Ceauşescu, ca o respiraţie intelectuală, au fost surse de inspiraţie superbă.

“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu într-o carte clasică asupra mişcării: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul în opera mea literară.

N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este “în răspăr”.

Nu am avut un premergător care să mă fi influenţat, ci m-am inspirat din situaţia pe dos care exista în tară. Am pornit din politic, social, şi treptat am ajuns la literatură, artă, filozofie, chiar ştiintă.

Prin experimente bazate pe contradicţii s-au adus termeni noi în literatură, artă, filozofie, ştiinţă, chiar şi noi proceduri, metode, algoritmi de creaţie. Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea sensului, de la figurat la propriu, interpretări în contra-sens ale expresiilor şi clişeelor lingvistice, etc. Iar în 1993 am efectuat un turneu paradoxist în Brazilia pe la universităţi şi asociaţii literare.

În decursul a peste 25 de ani de manifestare a paradoxismului, s-au publicat 30 de cărti şi peste 200 comentarii (articole, recenzii, note), plus 5 antologii internaţionale cuprinzand circa 400 scriitori de pe glob, cu texte în zeci de limbi.

CT: Există o legatură între matematicile superioare şi poezie?

FS: Putem conchide că există legaturi şi între noţiunile disjuncte (într-un procent dependent de fiecare noţiune în parte), în general între <A> si <nonA>, adică ce se află în afara lui <A>. Precum în logica neutrosofică.

Întalnim matematici abstracte … poezie abstractă … artă abstractă …

Dezvoltarea uneia influenţează evoluţia alteia, precum un Gradus ad Parnassus (un pas către Parnassus – muntele unde locuiesc muzele).

Am încercat algoritmi matematici care să creeze poeme în contrasens, bazându-se pe răstălmăcirea clişeelor de limbă şi utilizarea calamburului, de pildă în limba franceză volumul “Anti-chambres et antipoésies, ou bizarreries” scris pe când eram profesor cooperant în Maroc (1982-4), care volum cuprinde şi artă mecanică inserată printre locuţiunile lingvistice deviate de la semantica normală. Desigur, asemenea compoziţii lirico-matematice nu se pot traduce, ci adapta la structura altei limbi.

CT: Despre ce vorbesc poeziile dumneavoastră?

FS: Am început prin poeme metaforice (volumul “Formule pentru spirit”, 1981), apoi colaje lirice (poemul “Suferinţă si politică”), versuri citadine, înaintând prin “Legi de compoziţie internă” (unde începe să se simtă contradicţia) şi ajungând la genuri noi precum “Distihuri paradoxiste” (traduse în sarbă de poetul Ioan Baba şi publicate la Novi Sad, apoi traduse în engleză) şi distihuri tautologice ori duale. Pe urmă, creaţii în argou şi ţigăneşti (“Cantece de mahala”). În franceză am scris, pe cand predam în Maroc, două volume, cel de anti-poezii sau bizarerii şi altul intitulat “Le sens du non-sens” (Sensul nonsensului), bazate pe interpretarea la propriu a expresiilor lingvistice figurative.

“Nonpoemele”, concepute în lagărul de refugiaţi politici (1988-90), au pus capac încercărilor mele lirice ajungând la graniţa poeziei cu nepoezia! Mai degraba, poezia obiect.

Analog “E-n-c-y-c-l-o-p-o-e-t-r-i-a” (2006), rezultată din creaţii spontane şi involuntare de la computere, versuri găsite, grafii şi antigrafii – la graniţa dintre artă şi poezie.

În toată creaţia mea am încercat să abordez stiluri diferite, să fac experimente cât mai nastrusnice, chiar ciudate… mergând până la limitele poeziei şi chiar dincolo.

Mă feream de manierism, care se manifesta la majoritatea scriitorilor cu operă intinsă, şi de aceea mi-am încercat ‘pana’ (electronică!) în felurite domenii, de la literatură la artă, ştiinţă, rebus.

Colaborez cu oricine, am de învăţat de la oricine; eu şi partenerii mei ne influenţăm reciproc.

Am şi vizitat multe ţări (peste 25), fie invitat pe la diverse conferinţe şi seminarii internaţionale, ori documentandu-mă asupra culturii, istoriei, artei străine – tocmai pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele şi-a găsi noi surse de inspiraţie, cât mai exotice.

CT: Ce fel de roman este “NonRoman-ul” dumneavoastra? Ce tip de discurs şi de literatură propune?

FS: Antitotalitar. Alegoric. Pluri-stilistic (fiecare secţiune este un mic experiment literar). Ca un cerc vicios, textul se-nvârte-n loc asupra aceluiaşi subiect: sistemul dictatorial.

L-am vrut drept o scriere totală, de avangardă.

Roman în roman. Baroc.

CT: Care este mesajul trilogiei MetaIstorie?

FS: Piesele pe Dos”,|din MetaIstorie (“Formarea Omului Nou”, “O Lume Întoars “Patria de Animale”; 1993) relatează tot dictatura, care mă obseda, şi tot în mod extravagant. Mi-a luat vreo zece ani traducerea în engleză (fiindcă nu aveam timp, ocupat cu serviciul şi supravieţuirea/problemele din exil), şi s-a publicat în America sub titlul “A Trilogy in pAradOXisM / Avant-Garde Political Dramas” la ZayuPress in 2004. Deşi se referea la regimul totalitar din România (bineînţeles, numele personajelor şi locul acţiunii erau codificate şi simbolizante – fusese scrisă cartea între 1986-1988), curios că editorii A. Johnson & Žakalin Nežić au făcut analogía cu… Administraţia Bush!…

“O lume întoarsă pe dos” este compusă din 16 tablouri, relativ independente, grupate în 4 module. Prin schimbarea ordinii tablourilor în cadrul unui modul, ori suprimarea unora, precum şi prin comutarea modulelor, se obţin alte variante dramatice – în total peste un miliar de miliarde de piese de teatru, depăşind astfel vechiul record, care aparţinea lui Raymond Queneau, scriitor francez tot de formaţie matematică, prin ale sale “Cent Mille Milliards de poèmes”, volum despre care G. Carbonnier concludea că ‘este prima carte pe care nici om nu va avea timp să o citească în timpul vieţii sale’! Subscriu şi eu cu acest teatru combinatorial.

“Patria de animale” constituie o dramă fără cuvinte! Un alt record. Puţinele replici ale personajelor sunt afişate pe tăbliţe (ca într-un film mut). Această piesă a fost montată de trei ori la Festivalul Internaţional al Teatrelor Studenţeşti din Casablanca (Maroc), în perioada 1-21 septembrie 1995, de către formaţia Thespis, din Timişoara, sub regia lui Diogene V. Bihoi, şi a obţinut Premium Special al Juriului, iar pe 29 septembrie în acelasi an, jucată la Karlsruhe (Germania).

Ca şi NonRoman-ul, s-a vrut un teatru total, înglobând metode dramatice diverse, multiple.

Procedee folosite:

Aneantizarea… Îndobitocirea poporului. Prostituarea intelectului. Violenţa pe scenă (vezi Jean Genet). Teatru în teatru (Luigi Pirandello). Relaţii actor-personaj-autor. Caraghios (precum Alfred Jarry cu “Ubu roi”). Revoltător (Albert Camus in “Caligula”). Bertold Brecht (teatrul epic şi de sunet şi lumini). Crima persoanei împotriva colectivităţii (invers faţă de Friedrich Dürrenmatt). Semiabsurd (Fernando Arabal, Georges Schéhad, Jean Tardieu). Forţa simbolului (Jean Giraudoux). Teatru metafizic. Film în teatru.

CT: Care sunt contribuţiile dumneavoastră în neutrosofie?

FS: Păi… eu am introdus-o! Neutrosofia a pornit ca o extindere a dialecticii lui Hegel. Ea se bazează nu doar pe analiza ideilor / conceptelor opuse – precum dialectica – ci şi a neutralităţilor dintre ele.

Etimologic, neutro-sofia [neutre în franceză < neuter în latină, neutru, şi în greacă sophia, întelepciune] înseamnă cunoaştere a gandirii neutre.

Neutrosophia este o nouă ramură a filozofiei care studiază originea, natura, şi scopul neutralităţilor, precum şi interacţiunile cu diferite spectre ideaţionale.

Orice propoziţie / teorie / idee / eveniment / concept / entitate <A> tinde să fie neutralizat(ă), diminuat(ă), balansat(ă) de idei sau concepte <nonA> (nu doar de idei sau concepte <antiA> precum în dialectică) – ca o stare de echilibru;

unde <antiA> înseamnă opusul lui <A>;

iar <neutA>, neutralităţile (nici <A>, nici <antiA>, ci intre ele);

pe când <nonA> este format prin uniunea lui <neutA> cu <antiA>.

Neutrosofia stă la baza logicii neutrosofice, o logică multivalentă care generalizează logica fuzzy a lui Zadeh (sau mai exact logica fuzzy intuiţionistică a lui Atanassov), a multimii neutrosofice, care generalizează multimea fuzzy, a probabilitatii neutrosofice, care generalizează probabilităţile clasică şi imprecisă, si a statisticii neutrosofice.

{Acestea-s definite in “The Free Online Dictionary of Computing”, editat de Denis Howe în Anglia.}

În logica neutrosofică, orice propoziţie (sau idee, concept) <A> este T% adevărată, I% nedeterminată, si F% falsă, unde T, I, F sunt submulţimi standard ori non-standard incluse în intervalul ]-0, 1+[.

Ca motto am folosit paradoxul semantic “Totul e posibil, chiar şi imposibilul!”, iar un derivat al lui “Nimic un e perfect, nici chiar perfectul”.

Logică neutrosoficã este o logică neclasică, şi am propus-o ca o alernativă a logicilor existente, datorită potentialului ei aplicativ. Ea reprezintă un model matematic al incertitudinii, vaguităţii, redundanţei, contradicţiei.

Cartea mea, “A Unifying Field in Logics: Neutrosophic Logic. Neutrosophy, Neutrosophic Set, Neutrosophic Probability” (1998, 2003), a fost tradusă în chineză (dialectal mandarin) de prefesorul Feng Liu de la Universitatea din Xi’an, China, şi în arabă de profesorul Salah Osman de la Universitatea Menofia din Egipt. În ea sunt prezentate delimitarile neutrosofiei de alte concepte şi teorii filozofice, precum dialectica, epistemología, monismul neutral, hermeneutica, philosophia perennis, fallibilismul.

CT: Ce ne destăinuiţi despre numărul Smarandache-Wellin?

FS: M-a atras de mic joaca numerică, la fel cum Arghezi a jonglat cu materialul vagabond al limbii (“Cuvinte potrivite”). În şcoala primară şi gimnazială matematica era pentru mine ca educatia fízică, nu trebuia să invăţ nimic, înţelegeam din clasă (am avut un profesor foarte bun pedagog: Ion Bălaşa), iar rezolvarea exerciţiilor matematice precum un rebus, îmi aţâţau nerăbdarea să descopăr rezultatul ascuns în enunţul problemei (ca un roman poliţist în care vrei să descoperi făptaşul!).

Uite-aşa am început să colaborez, elev fiind, la “Gazeta matematică”, “Octogon”, RMT şi alte reviste şcolare romaneşti şi apoi străine.

Am compus sute de secvenţe de numere, funcţii aritmetice, ecuaţii diofantice, conjecturi (căutam întrebări simple şi scurte, dar la care să un pot răspunde!).

Una dintre aceste secvenţe era concatenarea numerelor prime 2, 3, 5, 7, 11, 13, … , chestiune simplă dar frumoasă, şi găsirea celor care la rândul lor sunt de asemena prime. Astfel se forma secvenţa (un fel de şir elementar): 2, 23, 235, 2357, 235711, 23571113, … . Matematicienii americani R. Crandall si C. Pomerance, în cartea lor “Prime Numbers: A Computational Perspective” (editia a doua, Springer-Verlag, 2005), le-au botezat: numere Smarandache-Wellin, iar cele care la rândul lor erau prime au fost numite: prime Smarandache-Wellin (şi anume termenii: 1, 2, 4, 128, 174, 342, 435, 1429, … conform acestor doi cercetatori, precum şi a lui E. Weisstein în “Encyclopedia of Mathematics”, şi a lui N. J. A. Sloane în “The On-Line Encyclopedia of Integer Sequences”). Eu un ştiu cine este (de unde vine) Wellin?

Factorizarea numerelor mari (de mii sau chiar milioane de cifre), sau testarea daca acestea sunt prime sau nu, face obiectul criptografiei, folosită în securitatea sistemelor.

CT: Ce a însemnat în istoria ştiinţei descoperirea Teoriei Dezert-Smarandache?

FS: Surprinzator, spre deosebire de toate celelalte curente literare şi chiar artistice, paradoxismul şi-a găsit folosinţa şi în ştiinţă! Chiar la NASA şi NATO.

Să luam un exemplu din cibernetică, folosind fuziunea informaţiei.

Roboţii dispun de multi-sensori (bazati pe radar, raze X, video-camere, sunete, etc.) care primesc informaţii ce trebuiesc procesate, dar adesea aceste informaţii sunt contradictorii într-un grad mai mic sau mai mare. Fuziunea acestor informaţii conflictuale, paradoxiste in ştiinţă este o problemă veche nerezolvată în întregime de teoriile existente Dempster-Shaffer, Dubois-Prade, TBM a lui Smets, ori regula de combinare a lui Yager, sau mulţimile fuzzy ale lui Zadeh, etc. Robotul trebuie s-o prelucreze în mod automat aceste informatii paradoxiste şi să ia singur o decizie, aici se manifestă paradoxismul.

În mod similar privind aplicaţiile militare (pentru tragerea la ţintă, ori identificarea ţintelor), dar şi în aeronautică, precum şi în medicină prelucrarea imaginilor conflictuale pentru a pune un diagnostic, sau în agricultură prelucrarea imaginilor luate prin satelit.

În a doua jumatate a secolului XX cateva noi şi interesante teorii şi modele matematice au apărut în paralel cu dezvoltarea informaticii pentru combinarea mai multor tipuri de informaţii (fuzzy, neutrosofice, nesigure, imprecise, paradoxiste, incomplete, paraconsistente, paradoxuri Sorites, elemente continue, etc.) furnizate de surse discrepante (experti umani, măsuratori efectuate de sensori, sisteme de Inteligenţă Artificială, reţele neurale, teorii cuantice, predicţii economice). O astfel de teorie, care permite combinarea informaţiei paradoxiste, a fost denumită “Teoria Dezert-Smarandache de Raţionament Plauzibil şi Paradoxist pentru Fuziunea Informaţiilor” (2001), prescurtată in engleză DSmT (Dezert-Smarandache Theory). Dr. Jean Dezert este cercetător ştiinţific la ONERA (Office Nationale d’Etudes et Reserches Aéronautiques, în Paris).

Începând din 2003 pană în prezent am participat în fiecare an la Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informaţiei organizate respectiv în Australia, Suedia, SUA, Italia, dar am fost şi sponsorizaţi de compania Marcus Evans să ţinem seminarii despre DSmT în Spania şi Belgia.

Analog, NASA Langley Research Center (Hampton, Virginia, SUA) ne-a sponsorizat în 2004, iar NATO Advanced Study Institute în 2005 (în Albena, Bulgaria).

CT: Care este diferenţa dintre geometría euclideană, ne-euclideană, şi geometriile Smarandache?

FS: Atât geometría lui Euclid (parabolică) cât şi geometriile ne-euclidiene [a lui Lobacevsky-Bolyai-Gauss (hiperbolică), sau a lui Riemann (eliptică)] lucrează pe câte un spaţiu căruia i-aş zice ‘omogen’, adică o axiomă se comportă la fel (fie este validată, fie invalidată) pentru toate elementele spaţiului. Dar, am observat că universul este heterogen, ca avem de-a face cu o multitudine de spaţii, nu doar unul singur, deci şi o multitudine de structuri: privind, de exemplu, formele de relief: exista munţi şi văi, apă şi uscat şi aer, etc. Şi atunci m-am găndit că putem defini spaţii în care o axiomă este şi validată pentru unele elemente dar şi invalidată pentru alte elemente, sau numai invalidată dar în mai multe feluri.

Deci, geometriile mele hibride (imaginate prin 1969), sunt parţial euclidiene şi parţial ne-euclideene, sau parţial ne-euclidiene hiperbolice şi parţial ne-euclideene eliptice, sau chiar parţial parabolice şi parţial hiperbolice şi parţial eliptice, etc. Ele introduc pentru prima dată în geometrie ‘gradul de negare’ a unei axiome, teoreme, leme, propoziţii, proprietăţi. Putem astfel afirma că o axiomă este 40% negată şi 60% afirmată într-un spaţiu geometric dat.

{Prof. Howard Iseri de la Universitatea Mansfield din Pensylvania (SUA) şi Dr. Linfan Mao de la Academia Chineză de Ştiinţe din Beijing au scris cărţi despre aceste geometrii hibride.}

Deci, combinări de mai multe spaţii.

CT: Am citit pe Internat că Prof. W. B. Vasantha Kandasami de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai a publicat o serie de volume studiind structurile algebrice Smarandache (monoizi, semigrupuri, grupuri, spatii vectoriale, algebre lineare, etc.).

FS: Da, acestea sunt inrudite cu multi-spaţiile. Incercând să găsesc soluţia generală a unor congruenţe, am identificat o structură de grup inclusă într-un semigroup. Deci un fel de insulă în mare. O structură matematică puternică înăuntrul altei structuri mai slabe. Şi tot aşa un şir de structuri înlănţuite una în alta.

Câţiva studenti şi-au sustinut doctoratul în astfel de structuri algebrice hibride.

CT: Pentru că tot am inserat imagini de artă cibernetică pe care le-aţi produs, descrieţi-ne aUT-aRTA de care v-aţi ocupat şi aţi tipărit trei albume.

FS: Aceste imagini sunt abstracte, cosmologice. Dar aut-arta este ceva opus!

Îmi place arta pentru ca n-am talent la pictat şi desenat; vreau sa creez cât mai urât, cât mai contra gustului comun, neşlefuit, nasol/rasol, fără gust; am folosit şi “arta gasită” – luată din natură în stare nealterată, precum Robert Doisneau, francezul fotograf calcând pe urmele lui Dubuffet, care afirmase că senzaţionalul se află în banal!

Dar să nu credeţi că e prea usor să faci artă cat mai rea (!)

Am admirat mişcările de creaţie, şi le-am citit regulile: nu pentru a le urma, ci a le încălca. Precum Chaim Soutine, peintre maudit, între cele două războaie, de la Ecole de Paris, îşi distrugea periodic pânzele, aşa îmi păstrez eu nepicturile. Pictura involuntara mă preocupă, fiindcă arta voită (cu tendinţă sau fără) e artificială, nesinceră, nespontană. Orice artă este un artificiu (David Graham). Trebuie să te surprinzi pe tine însuţi dacă vrei să fii poet (Robert Frost).

Am şi experimente-replică la Yves Klein, ori anti-compoziţii la De Kooning ori Pollock (abstract-expresionişti), ale căror picturi sunt totuşi perceptibile în unităti repetitive.

Vezi, evitarea oricărei forme de artă, pentru a da nastere non-artei sau aut-artei: să pictezi cât mai… imposibil cu putinţă!

Aut-arta a fost ca un protest, de prin anii ’90, împotriva artei aleatoare, care promulga că totul este… artă. Şi-atunci m-am gândit la o artă întoarsă pe dos: sa creezi cum nu se crează, adică urât, prost, incorect, cu alte cuvinte cât mai imposibil cu putinţă.

Felul cum să scrii pe dos, care este o emblemă a paradoxismului, l-am extins la felul cum să nu pictezi, cum să nu desenezi, cum să nu sculptezi, pană la modul cum să nu joci pe scenă, cum să nu canti, cum să nu acţionezi – total invers.

Doar adjective negative acumulate în aut-artă: urâţenie, arta neinteresantă, groaznică, disgraţioasă, execrabilă, murdară, naturalistă, stupidă, auto-discreditată, incoerentă, goală de sens, cu cât mai rea cu atât mai bine (!)

CT: De ce credeti că merită să trăim? Ce ar trebui sa facem, fiecare dintre noi, pentru o desăvarsire spirituală interioară?

FS: Vivere est cogitare (a trăi inseamnă a gândi), exclama Cicero în “Tusculan Disputations”. Începând cu filosofía antică exegeţii s-au întrebat: Cine suntem? De unde venim? Şi unde ne ducem?

Pentru o desăvârsire spirituală interioară trebuie să găsim un sens vieţii, să avem o pasiune (nu viciu), să fim mereu ocupaţi (şi preocupaţi) dedicându-ne unei cauze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s