MONITOR CULTURAL * on-line

►Elisabeta Iosif

~Elisabeta Iosif: „Cenaclul Filialei din Bucuresti a Ligii Scriitorilor «CETATEA LUI BUCUR»“

Ne-am adunat în cetate, ascultând un “Emigrant în reverii”, decantând armonii. În  23 ianuarie a fost un miez al zilei portocaliu, deşi vitraliile erau înecate în griurile amiezii, dar, ca la un “Semn”, poetul Paul Polidor ne-a convins cum “din fosa vremii ies wagneriene-alămuri”.

A venit până la noi Poezia lumii de la Struga, prin poeme însemnate în roşul gradaţiilor de vers în duet, “Desmiclepsidra” din 2002, fiind ferecată în “via” Struga.

Şi peste tot şi toate poemele lui Paul Polidor, încercuind neliniştea iubirii, ne-a adus un vers, în ritm frânt, topindu-se “suflarea vieţii în cuvânt”(Fata fără zestre”). Vers alb, cu străfulgerări poetice ori polifonii în ritm clasic, poezia lui Paul Polidor a stârnit discuţii aprinse în cenaclu.

Sorin Cerin, poet şi filozof a subliniat gândirea sa intransigentă, poezia ermetică, cu tendinţe parnasiene, iar Constantin Mosor, valoarea versului liber, cu accente filozofice.

Cenaclul “Cetatea lui Bucur” i-a adus un omagiu lui Mihai Eminescu, Dumitru Rădoi citind “Memento mori”, iar mai apoi, legând ziua de cea a Unirii ne-a prezentat şi  poeţii “Marei Uniri”.

În încheiere, Paul Polidor, ”In memoriam Artur Silvestri” a citit poemul său

                                  “Sfâşieri”

Cum să te stingi de boala când, uite, fulguieşte

Iar frunze mari, pufoase, pe-obrajii tăi se cern

Sunt ca un foc de fluturi aceste oarbe ierni

În perne unde rustic sărutul alb dospeşte. 

Şi sănii de lumina coboară-mperecheate

În calde sfâşieri pe trupurile noastre

Albastre sunt, nu vezi, tăcerile albastre

Ca nişte descompuneri de flori metalizate… 

23 ianuarie, 2009

Cenaclul Ligii Scriitorilor Români, Filiala Bucureşti

 

 

 

____________________

NOSTALGII DE TOAMNĂ

Romantice sunt toamnele ce îşi fixează valoarea, pentru un întreg an, într-o boabă aurie de strugure.

Tulburător este anotimpul în care se limpezeşte soarele într-un buchet de ciorchine.

Dulce şi tămăduitor curge în pocale licoarea strânsă de pe Dealul  Viilor.

Nostalgic, dar cu bucurie este întâmpinat strigătul culegătorilor aflaţi pe dealurile Drăgăşanilor,  împlinind cântarea:

“Crâmpoşia dă tăria / Braghina aduce spuma / Gordanul umple butea / Tămâioasa dă aroma!”

Autentice denumiri de soiuri româneşti, care împreunate au creat zicala: “Crâmpoşia salvează România”

“Din seva ferecată-n bob sub razele-i de soare /  şi sub bătaia vântului, ce vine dinspre mare”,  cântul poetului Ovidiu, exilat la Tomis de către împăratul roman Octavianus Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.) a creat după milenii o licoare de neconfundat  “Lacrima lui Ovidiu”.

Aşadar, încă din acele timpuri străvechi curg scrierile, cronicile amintind de călătorii străini care au petrecut pe meleagurile Ţării lui Dionysos, dar şi de plantaţiile viticole căutate de europeni. Să mai vorbim şi de turcii, care lăsau din birul asupritor numai când, sfântul Constantin Brancoveanu, îşi proteja neamul, oferind în “Tinda Raiului” de la Potlogi buţi de vin licoros, care amuţeau armele.

Şi dacă, vasele şi cupele de argint cu însemnele viţei se găsesc şi azi pe Columna lui Traian din Roma, iar pe monedele emise de împăratul roman Decius(249-251 d.Hr.) descoperite pe pământ dobrogean, găsim ciorchini de struguri, iar împăratul biruitor, Traian se lăuda în anul 112 d.Hr. cu medalia Dacia Felix (originalul se află la British Museum),ce reprezenta pe verso o femeie aşezată pe o stâncă, pe genunchii căreia stăteau doi copii ţinând un spic şi un strugure – simbol al principalelor bogăţii ale Daciei – iar Herodot povestea despre vasele  rituale ale geto- dacilor, numai atât să amintesc şi ar fi deajuns să vorbim despre continuitate şi despre istoria viţei de vie româneşti, iar el, măria sa vinul “cu sângele aprins în podgorii, din bob incendiat” ar merita, am putea spune  şi  în secolul al 21-lea  să primească medalia “Dacia Felix”.

Poveşti în Ţara lui Dionysos

“M-am întrebat de multe ori ce soi românesc reprezintă strugurele ţinut în mână de copilul din medalia Dacia Felix.  Să fie Crâmpoşie din ţinutul Olteniei?”

Întrebarea renumitului oenolog, Ion Puşcă, vorbind despre ”Vechi soiuri româneşti de viţă de vie” ţintea podgoria voievodală a banilor Olteniei, podgoria  Drăgăşani,  cea mai veche din acest ţinut.

Încă din secolul  al 18–lea, Ţara Românească avea un “brâu” de vii, despre care pelerinilor li se spuneau legende, iar apoi li se sugera că pot pleca în drumeţie pe “valea vinului”. Un traseu, care astăzi ar putea constitui un brend turistic, valorificând patrimoniul viticol al României. Atunci, renumiţii boieri şi voievozi asociau la mesele bogate, (despre care vorbesc mulţi călători străini  în însemnările lor), vinurile de acest soi cu o diversitate de preparate culinare, pe bază de peşte, carne de pasăre sau de vită, “dându-le mesenilor o mare dispoziţie” şi un motiv de revenire pe aceste meleaguri.

Dacă “printr-un joc al imaginaţiei am lua ca martor un soi ce face parte din tezaurul viticol românesc  denumit ”Ardeleanca” ni-l putem închipui “martor” la ocuparea Daciei de către Imperiul Roman şi la invazia popoarelor migratoare sau că a ”participat” la constituirea voievodatelor lui Gelu şi  Menumorut sau că a “asistat” mai târziu –în cupe –  la intrarea lui  Mihai  Viteazu  în Alba Iulia”. Tot aşa ne putem gândi la Ştefan cel Mare, atunci,  când a băut primul pocal de vin din soiul Băbească Neagră, simţindu-i puterea, adulmecându-i aroma şi privindu-l în zare ,ca pe un apus. Şi pentru a da viaţa unei legende, se spune că, târziu, în toamnă, în drum către Cetatea de Scaun, Suceava, voievodul a trecut prin podgoria  Nicoreşti, unde a gustat vinul nou, rubiniu. Şi tot legenda spune că, după victoria împotriva turcilor, întorcându-se din Muntenia, participă la ceremonia de reînscăunare a lui Vlad Ţepeş la Târgovişte în 26 noiembrie,1476 , iar ulcica de vin roşu, gustos, a fost adusă de o bătrână, botezând imediat, după ce a băut cu poftă savuroasa licoare, ”Băbească”. Şi aşa  legenda a devenit în timp realitate.

Ar mai fi multe alte legende, dar mai amintesc una, care a trimis  podgoria Tohani în poveste. O poveste de dragoste a principelui Nicolae cu frumoasa Dolette, care a creat brendul “Dolette”, iar moşia princiară ar putea fi un tărâm demn de vizitat şi de povestit la degustările cu parfumul fascinaţiei iubirii.

IDENTITATE ŞI CIVILIZAŢIE

Astăzi, Europa  include vinul în turismul cultural, devenind un subiect preferat în “Carta Vinului”( 1991 ), care vorbeşte despre acest patrimoniu al Europei, promovând turismul vinului: “acest companion de milenii al omului, vinul, ce ţine în acelaşi timp de sacru şi profan, constituie un bun cultural, o valoare a civilizaţiei, o parte integrantă a istoriei umanităţii”.

Să dăm şi noi o medalie acestui anotimp al anului, care ne aduce în suflet culori de curcubeu stinse în vinul rubiniu. E vremea străfulgerărilor lui Bahus!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s