MONITOR CULTURAL * on-line

► Mariana Popa (Canada)

_______________

CÂTEVA ZILE ÎN AMSTERDAM

Locurile unde nu am calcat niciodata nu mi se par atat de interesante, desigur din necunostinta de cauza, dar cum trebuie sa fie o prima data cand vizitezi un loc pentru a-l indragi si dori sa-l revezi, mi-am propus sa vizitez orasul Amsterdam.

Zis si facut: mi-am cumparat un billet de avion cu destinatia Romania si m-am hotarat sa stau trei-patru zile in Amsterdam, orasul de escala a companiei aeriene cu care zburam. Am aterizat pe aeroportul Schiphol. Te poti orienta foarte usor pe acest aeroport, nu ai strangerea de inima ca te poti rataci si nu te simti strain nici o clipa.

Odata trecuta prin vama si cu bagajul “la picior”, am facut ceeace face orice turist avizat: mi-am cumparat un bilet dus-intors (Aeroport Amsterdam – oras) si un abonament pe mijloacele de transport in comun pentru perioada ce urma sa stau in oras. Cu aceste achizitii in geanta, m-am instalat in trenul de Amsterdam. In 20 min am fost in Gara Centrala. Nu pot spune ca nu am rasuflat usurata cand m-am urcat in tramvaiul nr. 1 care ducea direct la hotelul meu.

“Central Station” (Gara Centrala), este o impozanta cladire cu o istorie interesanta: in 1882  Guvernul a decis, contrar recomandarii Consiliului orasului, sa inceapa constructia acestui monument de arhitectura  neo renaissantina. Fatada din caramida alba si rosie a devenit, dea lungul timpului una din cele mai cunoscute din oras. Le-a luat sapte ani arhitectilor P. J. H. Cuypers  (care a desenat planurile Muzeului Regal-Riijksmuseum) si Al van Gendt pentru a finaliza controversata cladire. De ce contoversata? Pentruca locul ales pentru constructie obtura iesirea la Canalul IJ care lega Amsterdamul de Marea Nordului. S-au format trei insule si folosit 8700 de piloti pentru a ridica aceasta cladirea celebra si in Tokio, unde Statia Centrala a fost construita ca o replica a ei. Desigur “studiul garii” l-am facut a doua zi caci o data ajunsa in Amsterdam m-am grabit spre hotelul meu unde aveam camera reservata inca din Canada prin intermediul internetului. Nu neg ca un pic de emotie am avut cand am vazut afisul de pe usa hotelului care anunta ca nu mai sunt camere disponibile; usa era incuiata iar cand am sunat nu am primit raspuns.

Tarand bagajul care nu numai ca era greu dar ramasese schiop – in urma manevrelor prin aeropoarte una din roti se rupsese, am intrat intr-un hotel vecin, unde receptionistul m-a ajutat telefonand hotelului meu, care a confirmat reservarea camerei mele. (Aici este de remarcat ca, nu-mi cumparasem din aeroport o cartela telefonica cum ar fi trebuit…). Am fost placut impresionata cand am vazut ca ma astepta o camera curata, luminoasa, cu vedere spre canalul Singelgrackt. (Aveam sa constat a doua zi ca acest canal este cel mai sudic canal al Amsterdamului, situat nu departe de Piata Leidseplain). In fata geamului era un salcam inalt ce avea drept locatare turturele uriase, specifice oraselor europene (Parisul are o multime). Acestea gangureau si nu se sinchiseau de mine, care le priveam de la un metru distanta, stand la fereastra mea de la etajul doi.

Dupa amiaza nu se anunta prea vesela; norisori albi, subtiri dar care deveneau de un gri dens cum numai in tablourile de batalii navale aveam sa vad, se grabeau sa acopere cerul.  In scurt timp o ploita lenta, insistenta a inceput sa se cearna cu incapatanare. Ce era de facut? De iesit, bineinteles. Inarmata cu o umbrela imprumutata de la propietarul hotelului am plecat sa cunosc imprejurimile. Mai intai am luat-o pe linia tramvaiului unu, cu care venisem de la gara. Cel putin asa nu ma puteam rataci…caci nici vorba nu era de a cerceta harta orasului, pe ploaia care se intetea vazand cu ochii…

Am traversat un squar, am trecut canalul pe pod, am lasat pe dreapta Cazinoul si iata-ma in Leidseplain. Ce locuri frumoase! mi-am zis propunandu-mi sa fac poze a doua zi cand va fi soare…dar a doua zi, prin forta imprejurarilor nu am fotografiat nici balustrada splendida a podului, nici superba cladire American Hotel – fericita combinatie de stiluri Art Nouveau si Amsterdam School, proiectata de arhitectii Willem Kromhout si C.S. Jansen; am vizitat totusi cafeneaua hotelului care este si ea construita si mobilata in stil Art Deco cu lampi si abajururi Tiffany.

Tot in aceasta piata se afla Stadsschouwburg (Teatrul Municipal), cladire de stil neo-renastere din 1894, cu faimosul balcon din care au vorbit jucatori si suporteri ai echipei de fotbal Ajax, cu ocazia unei majore victorii a echipei. Intorcandu-ma acasa am vazut ca sub podul ce imi atrasese atentia cu o ora inainte se fac imbarcari. Mi-am luat si eu un bilet sperand ca ploaia se va opri in curand. Vaporasul a luat-o incet, incet pe canale si, desi nu era soare, m-am bucurat de excursia aceasta; stand pe banca ti se spuneau lucruri, ti se aratau cladiri si te deplasai fara sa te uiti pe harta…

Leidsegracht, canalul pitoresc ce se afla in apropiere, a fost sapat in 1664 si poarta numele orasului Leyda. El face legatura intre trei faimoase canale ale orasului: Prinsengracht, Keizersgracht si Herengracht.

Strada cu acelasi nume, Leidsestraat , una din strazile foarte inguste ale orasului, este plina de magazine, restaurante “fast food”, patiserii, buticuri de suveniruri si cadouri, lenjerie si multe altele. Circulatia este foarte variata in Amsterdam: pedestrieni, tramvaie, biciclete si masini se deplaseaza in pace si intelegere. Nu am vazut soferi nervosi facand semne nepoliticoase sau strigand cuvinte de ocara biciclistilor sau pietonilor ce merg cu viteza mica.

Bunacuvinta, rabdarea, calmul fac parte din atmosfera orasului. Oricine cauta sa te ajute daca te vede cu o harta in mana, cautand descumpanit vre un obiectiv. Limbile vorbite? Olandeza si limbile vecinilor: germana, franceza si engleza, completate de multe altele, parte orientale.

Am mancat o cina frugala intr-un restaurant din apropiere si m-am intors la hotel sa ma odihnesc. Era destul pentru sambata seara.

Mi-am facut un succint plan pentru a doua zi; fiind duminica nu toate obiectivele ce mi-am propus sa le vizitez erau deschise, asa ca mi-am revazut lista.

Dis de dimineata se anunta o zi vantoasa de iunie; pasii m-au calauzit spre zona antichitatilor din Amsterdam, Spiegelkwartier. Am luat tramvaiul unu pana la Keizergracht si apoi am pornit la pas, in dreapta pe canal pana la Nieuwe Spiegelstraat. Am parcurs strada din nord in sud. Este plina de magazine de mobila si tablouri, bibelouri si litografii si tot felul de obiecte de arta sau suveniruri. Am intrat intr-o galerie de tablouri (“De Schildercamer”) ce m-a fermecat.

Erau picturi demne de a avea un loc in muzee. Am remarcat cativa pictori unguri cu naturi moarte si buchete de flori – subiect tipic olandez. Erau si cateva panze clasice ce se ridicau ca pret la cateva zeci de mii de dolari dar si panze pana intr-o mie, pentru un colectionar amator…

In josul strazii se zarea Muzeul Regal, dar de el ma despartea un canal, asa ca am facut apel la mijloacele de transport in comun si iata-ma in Museumplein, piata unde puteam ataca mai multe obiective nefiind nevoita sa traversez orasul. Vazuta de afara, cladirea Muzeului Van Gogh parea ermetica dar de cum am intrat, am remarcat holul central ce se deschide catre cer si primeste lumina uniforma atat de necesara unui muzeu.

Arch. Gerrit Rietvelt este cel ce a desenat plnurile, cladirea fiind deschisa dupa moartea lui, in 1973.  Printre celebrele panze ale lui Van Gogh se numara: “Vas cu floarea soarelui”; “Campurile cu maci”, “Camp sub furtuna”, “Camp cu flori langa Arles”, “Irisi”, cateva autoportrete, pomi fructiferi infloriti, o multime de naturi moarte, celebrul “Dormitor” al sau. Sunt deasemenea si tablouri ale altor pictori celebri ce tin companie panzelor lui Van Gogh: Emile Bernard, Jules Breton, Goustave Boulanger, Courbet, Dalou, Van Dongen, Paul Gauguin; in cinstea acestuia, Van Gogh a inceput seria de 12 picturi cu floarea soarelui pentru decorarea dormitorului. Si lista nu se termina aici: Pissarro, Monet, Seurat, Josef Israel, Odion Redon, Signac, Toulouse Lautrec sunt si ei prezenti la etajul trei.

Etajul doi este dedicat unui studiu inspirat al picturii in ulei a lui Van Gogh. Misterul “loviturilor” de pensula in culori dure, complementare, este dezvaluit de microscop. Referitor la uleiuri si dizolvantii lor, aflam ca Van Gogh a folosit pigmenti naturali. Tot la acest etaj, pe etajere elegante de lemn si mese incastrate in pereti stau deschise albume de pictura, sculptura,  reproduceri dupa pictori celebri, care invitata sa le frunzareasca nu numai pe studentii de la Beaux-arts dar si vizitatorii curiosi, dornici de a se adapa la izvorul culturii.

La subsolul muzeului era o expozitie cu lucrari ale pictorului Egon Schiele si o alta cu subiectul “Expresia in teatru” care era in manifestare “in viata”: o femeie vie – in pozitie de statuie ghemuita, suferea sub un bec puternic iar pe un ecran mare se peridau umbrele unor trupuri in miscare.

Ploua marunt cand am iesit dar cum simteam nevoia sa merg prin ceata si ploaie, am pornit incet incercand sa-mi limpezesc gandurile.

M-am oprit sa beau o coca-cola in parcul adiacent muzeului; asezata la masa mea am privit hoardele de excursionisti ce se revarsau din trei mari autocare. Erau oameni de varsta a treia decisi sa ia in primire primul obiectiv. Am traversat la Rijksmuzeum care este un fel de Louvru al olandezilor. Am fotografiat monumentul si curtea superba inainte de a intra. Din pacate nici jumatate din muzeu nu era vizitabil, cladirea fiind in renovare.

Cladirea muzeului, un amestec de stiluri gotic si renastere desenata de arh. P.J.H. Cuypers, s-a deschis in 1885. Intre anii 1906-1909 si 1913-1916 cladirea a suferit renovari mari. Actuala renovare se face de o echipa de arhitecti spanioli “Cruzi Oitiz”, care isi propun ca pana in 2008 sa inlature acoperisurile actualelor curti de lumina pentru ca acesta cladire sa-si regaseasca forma initiala. Compania spaniola va respecta proiectul desenat cu mai mult de un secol in urma de arh. Cuypers.

Am dat fuga prin cladire admirand scarile si liftul central ultra modern; la etaj am vizitat saloanele Vermeer, Frans Hals, Rembrandt, lasand la urma uriasa panza hacuita cu ani in urma de un “admirator” nebun, pictura numita “Rondul de noapte”. Este intr-adevar impresionanta cu acel clar-obscur, cu acea lucire a albului perlat al gulerelor personajelor. Muzeul detine o mare parte din cele 55 de autoportrete ale lui Rembrandt. Incepand de la varsta de 20 de ani, pictorul a inceput sa inregistreze distrugerea facuta de timp pe figura lui.

Panzele pictorului Gerald ter Borch (le Jeune) ne atrag atentia prin inimitabila redare a texturii materialelor din care sunt confectionate rochiile si costumele personajelor sale.

O multime de naturi moarte cu vanat, fructe si carafe de vin precum si aranjamente florale constitue subiectul multor alte panze ce poarta iscalituri de renume.

Timpul pranzului a sosit. Ma gandeam la un burger la Mac Donald sau un peste rasol intr-un restaurant clasic… Varianta a doua mi-a suras mai mult.

Am mers apoi acasa in sfarsit pentru odihna meritata de dupa amiaza. Pe la sapte m-am gandit ca este prea trist sa stau in camera si, inarmata cu umbrela care de doua ori imi purta noroc fiind imprumutata de un olandez si fiind barbateasca, am plecat sa descopar noi teritorii. Aveam in plan zona canalului Amstel, unde ma atrageau doua superbe poduri cu rezonante de legenda.

Am luat tramvaiul Nr 10 si am coborat inainte de canalul Amstel. (Amstel este raul care a dat numele orasului: Amstel + Dam=Barajul de pe Amstel).

Am luat-o pe malul stang al canalului pana la podul Magere Brug, o constructie fragila de lemn construita la sfarsitul sec. 17; cele doua parti se ridica prin basculare mecanica pentru a lasa sa treaca ambarcatiunile. Renovat in multe randuri, podul functioneaza inca. Noaptea este luminat oglindindu-se feeric in apa canalului.

Ecluzele orasului Amsterdam dateaza din sec 18; ele lasa apa proaspata impinsa de maree sa patrunda pe canale pentru a le curata, de patru ori pe saptamana vara si de doua ori iarna. Din 1994 operatia se face automatizat.

Intre 1945 si 1985 o enorma statie de pompare situata pe insula Zeeburg introducea 600000 m cubi de apa zilnic pe canalele Amsterdamului, apa adusa din lacul Zuiderzee. In 1985 toate casele din oras cu exceptia caselor pe vase plutitoate, au fost conectate la canalizare centrala. Curatirea canalelor se face cu ajutorul a trei masini de dragat si zece vase ce aduna gunoaiele scapate in ape. Poate ca apa canaleleor nu este potabila, dar cu siguranta este foarte curata.

Revenind al plimbarea mea pe maul Amsterului: in drumul meu am intalnit o doamna cu nepotelul intr-un carucior cu umbreluta, doi tineri excentrici iesiti dint-o bodega (unele cafenele permit cumpararea si fumatul “ierburilor”), un domn singur, care admira visator ingineria podului…

Ploua cu picaturi grele ce ropoteau pe panza intinsa a umbrelei mele; din cand in cand trebuia sa o aplec pentru a o usura de apa. Mi-am vazut insa inperturbata, de drumul meu.

Desi ploua marunt, necontenit, seara era frumoasa si calma iar singuratatea mea dadea un gust ireal plimbarii.

Pe malul canalului, masinile erau parcate in spic nelasandu-te sa te apropii prea mult de apa. Am ajuns la Blaubrug (Podul albastru), construit in 1883 de Spriner and Greef cu ocazia Expozitiei Internationale, inspirat se pare de Podul Alexandru III din Paris. Lampile purtau in varf coroana lui Maximilian.

Am traversat faimosul pod si m-am intors pe celalalt mal al canalului. Pe stanga am lasat teatrul Carre, construit in 1887 pentru a gazdui circul Oscar Carre . Azi, in aceasta cladire au loc manifestari muzicale: concerte, opera, spectacole de muzichall si chiar reprezentatii de circ. Am asteptat putin tramvaiul; stiam ca oricare 6,7 sau 10 ma vor duce in Leidseplein. Am zabovit in parcul de vis-a-vis de hotel; era atat de curat aerul…apoi am urcat sa-mi astern gandurile in caiet si sa-mi pregaresc programul pentru ziua de luni.

Trebuia sa vizitez o manufactura de diamante si grupul de muzee din estul Amsterdamului: Muzeul Maritim, Nemo, Muzeul de Arta Moderna Stedelijk.

Sigur ca placerii de a vizita muzeele se adauga placerea de a hoinari prin locuri necunoscute. Cum se anunta o zi frumoasa m-am grabit sa pornesc la drum. Vazand ca timpul trece si nici un tramvai nu se arata, am luat-o pe jos din Leidseplein pe Leidsestraat, dupa canalul Herengracht am taiat pe Regulierdwarsstraat pana in Rembrandt Plein.

O piata de o frumusete parisiana mi s-a deschis deodata in fata ochilor: Rembrandt Plein.  Squarul central cu statuia lui Rembrant in mijloc, era bordat de restaurante la parterul unor cladiri de stiluri arhitectonice foarte diferite, intr-o armonie perfecta.

Teatrul Tuschinski este faimos pentru actorii ce s-au urcat pe scena lui (Marlene Dietrich, Edith Piaf) cat si pentru sala luxoasa a auditoriului, decorata de Tuschinski in stil Art Deco.

Lasand in urma faimoasa Piata a Untului cu cladirea Oficiului de Masuri si Greutati – primul oficiu public de acest fel in Amsterdam, mi-am continuat drumul pe Amstelstraat, apoi in stanga am intrat pe Wagenstil, unde stiam ca voi gasi taietorii iscusiti de diamante. Acum 100 de ani Amsterdamul detinea suprematia in prelucrarea diamantelor dar din 1931 o imparte cu orasul Antwerp.

Surpriza nu mi-a fost mica vazand ca sub firma mare nu exista decat niste incaperi inchise. Vis-a-vis, unde se renova un apartament, am intrebat pe un olanez inalt si slab ce parea sef de santier, unde sunt iscusitii diamantisti. Acesta mi-a explicat ca daca trec un pod si mai intreb pe unul si pe altul, am sa dau de Gassan Co, marea fabrica de prelucrat diamante. Intr-adevar am ajuns la Podul Albastru, pe care il vizitasem cu o seara inainte si care mi-a parut lipsit de orice poezie in lumina cruda a diminetii…ploaia sa-i fi conferit acel aer romantic de sfarsit de secol?

L-am trecut si am ajuns in Waterloo Plein care gazduieste o piata de vechituri interesanta. Am parcurs-o pana la Canalul Zwanenenburgwal si mi-am facut o nota mintala ca ziua urmatoare sa vin sa cumpar suveniruri. Mai departe am intrat in Mr Visserplein; aici se afla o intrare la metrou (cu toata apa pe care sta, Amsterdamul are si o linie de metrou ce taie estul orasului); imediat la stanga pe Valkenburgerstraat, peste un canal, am vazut marea cladire rosie a fabricii de diamante Gassan. Cum nu puteam sari peste apa, am lasat pe alta data vizita “padurii de diamant”.

Pe Valkenburgerstraat am fost surprinsa sa gasesc blocuri de locuinte: puteam fi in oricare oras european muncitoresc. Mai tarziu la hotel, am aflat de la receptionist ca asa zisa zona evreiasca situata in estul orasului, fusese restaurata si restructurata din p.d.v. urban nu cu multi ani in urma. Inca putin si am ajuns la intrarea tunelelui pentru automobile ce trece pe sub Marea Nordului.

Transversal se intindea un frumos bulevard: Prinshendrihhade, iar in zare era marea…asa am crezut eu, de fapt era zona Oosterdok, cu docuri, vase, un restaurant chinezesc gen pagoda; in fata spre dreapta o cladire stranie, muzeul Nemo si mai in dreapta era Muzeul Maritim, in fata caruia trona o nava cu trei catarge.

Vazandu-ma in imposibilitatea de a zbura peste atata amar de apa, am luat-o incet pe la traversarea pietonala ce m-a dus pe malul bazinului Oosterdok.  Am privit cu admiratie cum acest port a fost curatat si ingrijit asa incat sa fie o oaza de aer curat si apa clara; a ramas totusi un loc nostalgic care geme de istorie, drame si fericiri umane caci la poalele turnului semicircular Scheierstoren (turnul lacrimilor) femeile isi sarutau poate pentru ultima oara sotii marinari, inainte de a lua drumul marilor.

De aici a plecat spre vest englezul Henry Hudson (1550-1611)  in 1609 in numele Duch East India Company si a intrat pe North American River care acum poarta numele lui; un an mai tarziu, comisionat de negustorii englezi a trecut Oceanul Atlantic la bordul navey Discovery si a ajuns in golful ce-i poarta de atunci numele, Hudson Bay.

Tot in aceasta zona se afla Scheepvaarthuis (Casa Navigatiei)  care este considerata de istoricii de arhitectura prima cladire desenata in stilul Scolii din Amsterdam. Principalul ei arhitect a fost Johan Melchior van der Mey, discipol al arh.Van Berlage, cel ce a proiectat cladirea Stock Exchange din Amsterdam.

Luand-o spre stanga paralel cu canalul Oude Schans si apoi la dreapta pe Koningsstraat ajungi in cel mai vechi loc al Amsterdamului, Nieuwmarkt. (contrar numelui: Piata Noua). Aceasta piateta separa districtul chinezesc de Red Light District (unde spre amusamentul turistilor, fete prostituate stau in vitrine).

Waag, cladirea centrala fosta Poarta Sf. Anton flancata de turnuri, dateaza din 1488 si face parte din vechile fortificatii ale orasului. In 1617 a fost transformata in cladire publica de cantarit untul si branza in vederea vanzarii. Restaurata in 1996, cladirea este acum restaurant.

Revenind in intersectia Foeliestraat cu Prinshendrikkade, coborand pe langa apa, depasind un grup de muncitori ce se grabeau sa incarce o nava, am ajuns la Muzeul Nemo, un fel de Centru de Stiinta si Technologie. Cladirea este foarte moderna, de forma unei nave gata de lansare la apa; arhitectul este Renzo Piano, cel ce a desenat si Centrul Pompidou din Paris.

Trecand pe langa el, apoi pe podul mare din stanga, am ajuns la Muzeul de Arta Moderna, Stedelijk CS. Un bloc anost de birouri gazduieste muzeul la etajele doi si trei. Fiind in refacere, am vazut numai o parte din colectia de picturi si sculpturi ce o poseda muzeul. Printre lucrarile ce mi-au atras atentia sunt: “Muncitori fermieri sapand” – Van Gogh; “Sticle si piersici” – P. Cezanne; “Tarani” – G. Rouault; “Cana si trei sticle” – G. Braque; ”Pahar cu pai” – acuarela de Picasso; “Forme circulare” – R.Delaunay. Malevicz, Monet, Chirico, Giacometti, vanDongen, Duchamp, Matisse sunt alti cativa din inpresionanta colectie de “pictori moderni” a muzeului. Expozitia “Arta populista” ilustra prin fotografii, colaje, reportaje, obiecte din papier mache si alte mijloace moderne de expresie ca: muzica si lumina, cantec etc, revenirea in forta a miscarii populiste in Europa in ultimii 15 ani. Sunt explorate ganduri si preocupari ascunse ale omului in legatura cu teme politice sau economice: globalizarea, migratia, somajul, insecuritaea sociala, nevrozele.

Am iesit si pasii m-au dus spre dreapta, in directia in care stiam ca voi gasi Gara Centrala. Din cauza lucrarilor pe fasia de pamant Oosterdokskade, a trebuit sa urc pe o pasarela ce mergea la restaurantul Pagoda unde am si mancat de pranz. Mai departe, depasind vasul-hotel ancorat pe canal, am ajuns in Stationsplein, in fata garii. In stanga trona Catedrala Romano – Catolica Sf. Nicolae (Sf. Nicolae este patronul marinarilor si lucratorilor in domeniul apelor). Catedrala este desenata de A.C. Bleys in stilul neo-renastere si dateaza din 1888. Este frumoasa, luminoasa, cu o superba orga, cu coloane din marmura neagra si volte din lemn.

Dupa vizitarea catedralei am parcurs Damrak – stada comerciala si turistica veche din sec 13; am ajuns in Piata Untarilor dominata de o cladire din caramida rosie, de forma geometrica, fortul Stock Exchange (pana in 1984). Ridicata in 1903 dupa plnurile lui Hendrik Petrus Berlage, cladirea lunga de 141 m la constructia careia s-au folosit noua milioane de caramizi suportate de 4880 de piloni batuti pana la stratul ferm de suport, a adapostit Camera de Comert si Exchange Hall  (1665mp). Interiorul este decorat in stil auster de catre arhitect. Deasemenea, cladirea are un turn al ceasului de 39 m h. M-am asezat pe o banca si apoi am luat tramvaiul spre hotel, cu gandul sa revin pentru a vizita cu mai multa atentie zona aceasta veche a orasului.

In drum spre casa, m-am oprit la muzeul Van Loon, Keisergracht nr 672 – care ofera turistului posibilitatea de a vizita o casa tipic olandeza. Resedinta vechii familii Van Loon sedea impozanta si-si astepta musafirii.

O draguta doamna olandeza m-a intampinat oferindu-mi asistenta. Am declinat; voiam sa vizitez singura locuinta ca si cum in aceasta dupa amiaza voi lua cafeaua la niste prieteni vechi, in curtea casei lor. Surpriza mi-a fost mare cand am vazut ce spatiu generos se desfasura in spatele fatadei. Stiam ca in secolele trecute, pentru a nu plati taxe mari, oamenii isi faceau locuintele cu front stradal foarte ingust.  In aceasta casa camerele largi erau dispuse pe un plan simetric, generos; dintr-un hol central se intra in cele patru odai de palier.

Etajul unu si parterul erau aproape identice, dar la etajul intai un superb balcon central dadea spre gradina. Inchise la strada, casele sunt destul de expuse privirilor indiscrete ale vecinilor in curtile din spate. Adesea arhitectul recurgea la desenarea de ferestre in trompe-l’oeil. (in spatele desenului nu se afla si fereasta). In gradina engleza se ajungea prin subsol; in bucataria spatioasa trona o masina de gatit fratuzeasca si parca se auzea zumzetul bucatareselor…

De pe ecranul unui televizor, ultimul urmas al casei Van Loon, un domn de 82 de ani ne calauzea pasii prin resedinta familiei sale. Vedeam din nou saloanele tapetate cu matase, camerele de zi cu mobilier de epoca, baldachinele ce insoteau paturile matrimoniale. Renovata intre 1967-1978, vila a fost deschisa publicului in 1978. Familia van Loon, protestanta, venita din Brabant se stabilise mai intai in Rotterdam, in timpul razboiului de 80 de ani si apoi in Amsterdam. Willem van Loon (1537-1618) devine co-fondator al Duch East India Company, iar fiul lui, Hans, ajunge negustor de renume; el este fondatorul familiei impreuna cu sotia sa Anna Ruychaver.

La etaj era o expozitie de planuri si harti vechi de pe vremea cand fam. Loon cumpara pamanturi si construia resedinte de vara la tara. La iesirea in gradina ma astepta o “tigresa” gri, care m-a condus torcand prin toata gradina, ca apoi sa-mi ceara sa o las in casa; am aflat de la un supraveghetor ca este pisica vecinilor care-si traieste viata la van Looni. Cercetand stativul cu poze de la intrarea muzeului, am recunoscut pisica tarcata si m-am gandit: iata ca biata faptura nu este hranita de pomana; pozeaza facand reclama muzeului; poate ca ar merita sa intre in casa! Cred ca mobila cu picioare curbe de lemn ar fi invitat-o sa-si ascuta un pic ghearele.

Am cumparat  un strudel de la boulanjeria din capul strazii si o sticla de apa gazoasa si m-am indreptat spre hotel cu sufletul plin, dorind sa le spun si celor de pe strada ca in apropiere, ascunsa pe malul canalului este o casa ca un rai pe pamant, cu o gradina de vis dar si cu o pisica foarte… pamanteana.

Fabrica de diamante Gassan Diamond House in strada Nieuwe Uilenburgergerstraat 173-175 a fost primul obiectiv de marti, in drumul spre Nederlands Scheepvaart Muzeum (Muzeul Marinei). Curtea larga gara deja doua autocare mari pline de turisti. M-am grabit sa intru inaintea lor. Intrarea era libera; un ghid de l.engleza, o mica doamna salariata a companiei a venit, s-a prezentat si m-a condus prin austera cladire.

Am fost introdusa in taina diamantelor: am vazut cum se taie si slefuiesc; am aflat ce parametri contribuie la calitatea lor (culoarea, claritatea, felul cum sunt taiate). Mi-au fost prezentate diamante mici de 0.2 carate pana la 3 carate, cu preturi variand intre optzeci euro si 31000 euro. Diamantele se puteau cumpara pe loc din fabrica cat si de la magazinul de la parter, puse in monturi de obiecte diverse de la inele si cercei la ceasuri, bratari etc.

Mi-am continuat drumul si am ajuns la Muzeul Marinei (Nederlands Scheepvaart Muzeum) pe care nu poti sa nu-l gasesti deoarece o nava, replica a Bataviei, nava cu trei catarge lunga de 43 m ce a apartinut Companiei Olandeze Est Indiene, troneaza pe apa, in fata muzeului. Nave de acest tip faceau naveta aducand din est in timp de 8 luni, tot felul de marfuri. 400 de voluntari au ajutat la constructia acestei replici a Bataviei, iar din 1991 este vizitabila. Fosta cladire a Amiralitatii a devenit Muzeu al marinei din 1973. Ea dateaza din 1656 si sta pe 18000 de piloti implantati in fundul canalului.

Printre lucrurile de interes ce ni le prezinta muzeul sunt: machete de vase, picturi ce reprezinta batalii maritime intre flota olandeza si spaniola, portugheza sau engleza, barja familiei regale (construita in 1818 la Rotterdam si scoasa pe apa ultima data in 1962 la aniversarea a 25 de ani a Reginei Iuliana), aparate de masurat latitudinea/longitudinea pe mare, atlase vechi, harti unice in lume, un document care dateaza din 1631 cand Pieter Minuit a cumparat pe 24 $, de la indienii Algonkini, insula ce se numeste azi Manhatan.

In sec 17, Olanda era centru important de tiparire a hartilor. In Amsterdam existau trei edituri renumite: Hondius, Visscher si Blaeu. Fundalurile a doua picturi de Vermeer  sunt constituite de hartile lui Blaeu. (“Studioul artistului” si “Femeie in bleu citind”). Am stat la o fereastra a muzeului si am privit afara cu sentimentul acela de nesiguranta al persoanelor neobisnuite cu apa; la gandul ca ma desparte un canal de trotuarul pe care am pasit la intrare, ca stau intr-o cladire asezata pe piloti cufundati in apa care poate nu mai sunt asa de rezistenti…am avut un moment de panica.

Dar nu, trebuie alungate aceste ganduri, acesti olandezi nu sunt niste amatori de risc! stiu ce fac, ce au facut. Squarul de dincolo de balustrada de care se sprijinea o motocicleta Suzuki, putea fi orice squar din orice oras asezat pe pamant ferm, cu panza de apa freatica la mai mult de 7 metri adancime.

Nisip, boschete, banci, flori rosii atarnand din cosuri de nuiele gratioase se vedeau nu departe de mine, in acel parc; dar un canal ma despartea de ele si mi-a venit in minte tipul de castel medieval inconjurat de santul de aparare plin cu apa.

Am pornit inapoi, pe parchetul vechi lustruit cu meticulozitate, sa mai vad o data Barja Regala si sa incerc sa-i retin caracteristicile: 17 m lungime, 6 tone greutate, construita dupa desenele lui Glavimans.

Am iesit din muzeu, dar nu inainte de a-mi arunca un ochi in curtea interioara despre care aflasem ca adapostise proviziile de apa potabila gata de a fi imbarcate pe navele de razboi: cca 120000 litri apa pentru fiecare vas.

Revenind pe Kattenb Straat la intersectia cu Prins Hendrikade, am  privit cladirea stranie de forma unei carapace de broasca testoasa, Centrului pentru Arhitectura din Amsterdam. Aici te poti informa despre tot ce tine de arhitectura si urbanism in oras si tot aici au loc expozitii cu tematica de arhitectura si urbanism.

O plimbare catre centrul orasului m-a dus in Piata de flori (Bloemenmarkt) unde, admirand frumusetea florilor, imbatandu-ma de feeria culorilor si vazand cate seminte si plante erau oferite spre vanzare am regretat legile de vama ale Canadei care nu permit introducerea in tara a semintelor de peste mari si tari, pentru a le planta in gradina ta. Piata de flori se intinde de la Muntplein la Koningsplein dea lungul unui canal.

Dupa aceasta am mancat pe malul unui alt canal; baut o bere, odihnit si pornit din nou sa cercetez un pic magazinele. Cumparaturile trebuiesc facute, orice ar fi!

De dimineata, hotelierul imi spusese doua nume: V & D si Hema. Am pornit sa le gasesc. Erau ascunse in Kalverstraat. O alta strada renumita pentru a-ti face cumparaturile este Nieuwenzijds. Luand-o pe aceasta ajungi la Dam, situat in centrul orasului vechi. Dam Square se intinde pe o latura a vechiului dig, facand din acesta centrul geografic al orasului.

Frumusetea Amsterdamului consta in faptul ca niciodata nu stii ce este sub picioarele tale. Am parcurs aceasta piata, care mi s-a parut cam mare, cam goala; nu am stiut ca sub ea s-a aflat o ecluza din sec 13. Amsterdamul, supranumit si “Venetia Nordului”, si-a inceput viata la confluenta dintre raul Amstel si IJ. In anul 1222 a inceput constructia de diguri pentru a deseca mlastinile si a castiga pamant arabil si pentru constructie de locuinte. In anul 1420 incep sa se deseneze canalelele ce le vedem azi.

Ecluzele si digurile vin sa completeze tesatura orasului de azi. Orasul s-a dezvoltat mult incepand cu anul 1586 cand arh. Hendrick Jacobzoon Staets a primit comisionarea proiectului de constructie urbana a orasului, cu adancirea canalului Singel si saparea celor trei importante canale: Herengracht, Kelzersgracht si Prinsengracht. Terminata in 1612, aceasta lucrare de mari proportii (chiar si in timpurile moderne), a fost finantata de bogatii negustori si meseriasi din toate provinciile tarii. In 1615 populatia orasului se dublase deja. Aceasta perioada de timp este numita “Epoca de Aur”.

A doua etapa importanta in dezvoltarea orasului a inceput in 1662 cand cele patru canale au fost extinse si populatia orasului a ajuns la 220000; s-a trecut la lotificare. Loturile privid spre canalul Herengracht au devenit cele mai scumpe si cele mai cautate.

S-a construit zidul inconjurator al orasului cu 26 de bastioane – fiecare cu moara sa de vant si cinci porti spre fiecare dintre localitatile vecine Amsterdamului. Moara De Gooyen care se vede in zare, la iesirea din Muzeul Maritim (area Oosterdok), dateaza din sec 18.

Dar revenind la plimbarea mea in orasul vechi, vrnind dinspre Gara Centrala, pe stanga se afla Monumentul National ridicat in 1956 in memoria victimelor celui de al doilea razboi mondial. Obeliscul din alabastru inalt de 22 m a fost sculptat de John Raedecker. In el se afla esantioane de pamant din cele 12 provincii ale Olandei. Vis-a-vis de acesta este Muzeul Madame Tussaud.

Pe partea dreapta a pietei se gaseste impozanta Catedrala Nieuwe Kerk, un fel de Westminster Abbey pentru Olandezi. Aici au avut loc incoronarea reginei Wilhelmina (1898), Juliana (1948), Beatrix (1980).

Vis-a-vis de biserica gotica se afla Palatul Regal – Koninkijk Paleis, construit intre 1648 si 1662 dupa desenele arh. Jacob van Campe. Costructia (80m x 56m) se odihneste pe 13659 piloti din lemn.

In 1808 a fost distrusa partial de un incendiu dar Louis Bonaparte o reconstruieste si face din ea Palat Regal. Regina Beatrix vine sa locuiasca aici, cand este in vizita in Amsterdam. (curtea regala resida in Haga). Istoria spune ca, inainte de a deveni palat regal, aceasta cladire a adapostit Consiliul Orasenesc, care in 1609 fundeaza Banca Amsterdamului. Aici se afla si cofrul bancii care adapostea nu mai putin de 30 milioane de florini. In ziua urmatoare marelui incendiu din 1652, s-au gasit banii topiti in cenusa si niciodata nu s-au vazut ruine pazite cu atata sarguinta!

In spatele Palatului Regal se gaseste Magna Plaza, cladire desenata de C.G. Peters in 1899 pentru a fi Oficiu Postal Central. De aici numele achizitionat de stilul arhitectural: “gotic postal”. 4560 piloti de lemn sustin eleganta cladire care in 1992 devine un complex de magazine elegante. Modernizata cu scari rulante si pardoseli de marmura, cladirea este un exemplu pozitiv de imbinare a stilurilor vechi si noi de arhitectura.

Am urmat tramvaiul 13 ce cotea pe o strada laterala: era Raadhuis Straat. Magazinele de pe aceasta strada se asemana celor din Toronto. Se vind discuri si cd-uri cu muzica veche si noua; mobila de bucatarie; carti – in librarii si anticariate; haine si obiecte caznice in magazine indiene. Erau chiar si mici restaurante cu cateva scaune si mese in strada; cateva incaperi turcesti si arabesti unde puteai bea o limonada. Mergeam cu soarele in ochi si nu puteam poza nimic.

Imi spuneam mereu ca o voi lua spre hotel chiar la urmatorul canal pe stanga, dar nu ma induram sa parasesc artera aceasta mare care ma intriga prin varietatea magazinelor sale. Asa am ajuns in Wester Markt, unde trona o superba biserica cu un turn de clopotnita extrem de inalt.

Era Westerkerk, cea mai mare biserica protestanta din Olanda, construita intre 1620 si 1631sub inspectia arh. Peter de Keyser, desenata de tatal lui, Hendrick Keyser. Restaurarea din 1885-1990 a adus-o la forma actuala. Turnul clopotnitei se ridica la 85 m inaltime; are ultimele doua nivele in lemn, (pentru a usura cladirea) si poseda 47 de clopote (cel ce marcheaza orele are o greutate de 7 tone). Varful turnului este decorat cu coroana imperiala austriaca, fapt autorizat de Maximilian I in 1489, cand aceasta a inceput sa faca parte din blazonul Amsterdamului. Regasim acest turn in multe schite ale lui Rembrant. In aceasta catedrala sunt ingropati Rembrand (1669) si fiul sau (1668).

Pe o straduta in spatele catedralei se afla Casa Annei Frank. Am continuat inainte pe strada Rozengracht, si dupa un timp am facut la stanga pe malul canalului  Lijnbaangracht, lasand in dreapta cartierul Jordaan, fost cartier muncitoresc destul de agitat in timpul crizei economice (1930).

Canalul acesta m-a condus pana in Leidseplein, in apropierea hotelului meu. Inainte insa m-am oprit sa beau o bere la umbra unui tei enorm, crescut pe malul canalului. Jos in apa, sporovaiau cufundacii invatandu-si puii sa se dea la fund si sa iasa departe la lumina; barcutele private, care de care mai colorata si mai stralucitoare in lumina blanda a soarelui de dupaamiaza, se odihneau ancorate de zid.

Nu-mi venea sa intru in hotel, asa ca o data ajunsa in Leidseplein, am luat-o din nou in sus, pe strada plina de magazine.

Miercuri, m-am sculat de dimineata cu grija: trebuia sa-mi fac bagajul si sa-l cobor, pentruca trebuia eliberata camera la 11 am; mai voiam sa revad imprejurimile hotelului si sa fac poze inainte de a ma indrepta catre aeroport.

Am coborat pentru micul dejun si am vorbit putin cu sotia hotelierului care mi-a sugerat o vizita in parcul Vondel care nu era departe. Am pornit inarmata cu aparatul de fotografiat si harta cartierului.

In drum am schimbat doua vorbe lucratorul de la posta care curata desenele neagre de pe o cutie postala rosie. Omul, inarmat cu o butelie cu sapun-spray, la intrebarea mea, mi-a spus ca facea acel lucru o data pe saptamana, luaind la rand toate cutiile postale din zona. Asadar si intr-un oras civilizat ca Amsterdamul exista unii ce au placerea de a murdari si strica. Mi-am dat seama ca orasul dadea acea impresie de prospetime si curatenie nu numai datorita civilitatii locuitorilor dar si datorita oamenilor de servici care lucrau in schimbul de noapte.

Parcul Vondel este usor de gasit fiind situat nu departe de Museumplein. Am coborat pe langa podul Constantijn Huygensstraat si iata-ma in parc. Inceputurile lui dateaza din 1864, cand D.J. Zocher l-a desenat. Fiul lui, L.P. Zocher l-a extins si adaptat in stil de gradina engleza. Nieuwe Park a fost numele lui initial pe care l-a schimbat in Vondel, dupa Joost van den Vondel, marele poet olandez a carui statuie ne intampina la intrare.

Suprafata lui este de 48 ha si cuprinde lacuri sinuase, luminisuri de poveste, cca 120 varietati de copaci rari, alei pentru pietonsi si pentru biciclisti, o arena, cat un chiosc ce dateaza de la inceputul secolului trecut. Un pavilion construit in 1881 adaposteste acum Muzeul filmului.

In 1970 parcul a fost martor al miscarii hipiste, devenind un vast dormitor in aer liber. In timpul verii, seara, au loc concerte. Parcul este o oaza de verdeata ce face parte din centura verde a orasului. Iarna, intreceri sportive de patinaj au loc pe gheata lacurilor lui. Zona in care este situar parcul este similara cu cea din cartierul Chelsea in Londra. Strazi ca PC Hooftstraat o spun din plin, cu buticile lor elegante si preturile ridicate ale exponatelor.

Problema locuintelor, scumpe si greu de gasit in Amsterdam, a dus la faptul ca 6000 de oameni locuiesc in cca 2500 de penise si case-barci conectate la gaz si canalizare. Majoritatea acestor locuinte plutitoare se gasesc pe canalele Prisengracht si Amstel. Deaorece locurile de ancoraj sunt fixe, cine doreste sa locuiasca in acest tip de casa trebuie sa cumpere una existenta; nu se mai dau permise noi de ancorare. La fiecare trei ani, vasele sunt curatate, verificate si reparate pe un mic santier naval, pentru a le asigura securitatea.  Invadate de flori, lenjerie pusa la uscat, gaini si pisici ce circula pe punte ca intr-o ograda obisnuita, aceste  vase costitue una din atractiile turistice ale orasului.

M-am intors la hotel, mi-am luat ramas bun de la gazde, am luat bagajul si m-am urcat in tramvaiul spre gara. Cum biletul de intoarcere il aveam de cand am poposit pe aeroport, nu am facut decat sa-l perforez pe peron la unul din automatele ce imprima data si ora de urcare in tren. In drum spre aeroport am inceput sa-mi depan amintirile; am frunzarit cele cateva pliante ce le aveam in geanta. Unul era despre aeroportul Schiphol (inseamna adapost pentru nave).

Am aflat ca aeroportul sta pe fundul unui vechi lac secat, Haarlem Lake, la –4.5 m sub nivelul marii. O noua pista, a cincea, va fi in curand data in folosinta ceeace va face posibila vizitarea aeroportului de catre cca 40 milioane pasageri pe an. (cca 82 aterizari de avioane pe ora).

In avion, facandu-mi bilantul am vazut ca nu am avut timp sa fac o vizita la fabrica de bere Heineken, la o ferma de produse de lapte, la moara din Sloten, nu am vazut campurile de lalele inflorite. Mi-au scapat deasemenea un numar de muzee din Amsterdam cat si cele cinci mori de vant din incinta orasului; mai aveam Haga, Delft si Roterdam de vazut in Olanda.

Era deci necesara revenirea in aceasta frumoasa si “industrioasa” tara. Ma si vedeam anul urmator, imbracata intr-o roche mov, in mijlocul campurilor de lalele rosii si galbene de langa Lisse si Keukenhof, in sud vestul Amsterdamului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s