MONITOR CULTURAL * on-line

~Petronela Marcu: Interviu cu scriitorul Cristian Neagu la Festivalul „Primăvara Poeţilor 2010“

Petronela Marcu: Bună ziua domnule Cristian Neagu. Încântată să vă întâlnesc aici, la Festivalul Primăvara Poeţilor 2010 din Constanţa; sunteţi de acord cu un interviu?

Cristian Neagu: Bună ziua. Da, desigur.

P.M. De ce Constanţa, dvs. fiind bucureştean?

C.N. De câţiva ani, foarte multe evenimente culturale, lansări de carte, expoziţii de diferite genuri ale artelor, m-au apropiat de nucleul intelectual dobrogean, iar nume precum: Ovidiu Dunăreanu, Iulia Pană, Amelia Stănescu, Ion Faiter,Constantin Miu, Cosmin Ştefănescu, îmi sunt foarte cunoscute.

P.M. Sunteţi un poet cunoscut revistelor literare din ţară, dar şi din străinătate:Observatorul de Canada, Romanian VIP,(Australia) Agero Stuttgart, şi din câte ştiu, poezia dvs. este foarte bine cotată. Cum reuşiţi transmiterea atâtor stări tulburătoare?

C.N. Prin simpla dictare a sufletului, respectând raportul dintre emoţie şi stilul construcţiei care mă reprezintă. Această reprezentare se dilată datorită hipersensibilităţii apoi, absoarbe cititorul ce se identifică prin aceleaşi adâncimi sufleteşti.

P.M. În lumea lui, modelând trăiri din amestecul metaforei cu tot ceea ce realitatea îl stimulează, încântă prin creaţie, dar neînţeles  în plan personal. Este poetul o persoană aparte?

C.N. Sigmund Freud şi Robert Kleine, s-au dedicat descifrării eul-ui în cadrul fenomenologiei filosofice. Da… poetul, faţă de prozator, este aparte prin eul ca substrat psihic, prin faptul că deţine metoda evidenţierilor pe care le percepe în dialogul său cu (şi despre) lumea concretă. Neînţeles? Păi cine se mai oboseşte astăzi, să se bucure de splendori tăinuite în nuanţele naturii, în sufletele oamenilor? Banu`, vila şi maşina… Ce să faci cu poezia?

P.M. Care ar fi cauza lipsei sensibilităţii, în conţinutul poetic al multor autori?

C.N. Constată şi dumneata în ce societate trăim, ce calitate educaţională şi profesională au diriguitorii acesteia, şi ce se întâmplă în plan cultural: manelism, subcultură… Cei puţini, care mai sunt stăpâniţi de spiritul academic al bibliotecii, al creaţiei elitiste, mor de foame. Or, – parafrazându-l pe Nichita – poezia nu este cheie franceză, spre a se potrivi oricărui cap de şurub.

P.M. Cum apreciaţi „lăstarii” postmodernişti?

C.N. Of, Domne! De-ar mai trăi Ţepeneag… Concluzia la care am ajuns este că, foarte mulţi poeţi tineri, după un paravan al curentului postmodernist trăiesc în interiorul clipei, dar fără nostalgie, lipsindu-le profunzimea emoţională, uitând de ritm şi tempo, iar de aici, diformitatea metrică. Au o poftă nebună de vulg, blasfemic şi chiar sadism. Este adevărat, că înfierbântaţi, la o carafă cu vin din cel negru, fiecare la timpul său, Creangă, Eminescu, Topârceanu, Bogza, au emis binecunoscutele lor licenţiate, care n-au au avut acces în sfera culturală. Românul înjură prin tradiţie. Cultura însă, nu absoarbe decât aluziv, în cazurile exotismului de mahala (vezi Miron Radu Paraschivescu) Apoi, să ne gândim cum au devenit superlative scrierile lui Bacovia, Blaga, Sorescu, Horia Bădescu, Nichita Danilov, şi mulţi alţii? Cultura educă domnişoară. Astăzi, nu se mai poartă transmiterea, (idiomatica).

P.M. Ce ar avea de reproşat modernistul, postmodernistului de azi?

C.N. Bine spus „de azi.” Modernistul nu va fi de acord cu poezia „leneşă” fără acces la „modul intelectual al lirei” el fiind adeptul acestuia, concomitent cu lirismul din care îşl recompune de fiecare dată câmpul poesferei; numai şi numai în acest context, este de acord cu pluralitatea genului.

P.M. Cât de „literară” mai este literatura zilelor noastre?

C.N. Paradoxul constă în faptul că, permiţându-se anularea unor cerinţe în ecuaţia operă-critic-normă, care impuneau stratul intelectualist, cel ce asigura  şlefuirea autenticităţii harului, de la condeierul adolescent, până la maturul consacrat, astăzi oricine poate scrie orice. M-am uitat pe foarte multe cărţi ale unor autori, premiaţi abundent la diferite concursuri literare. Am observat, – cum spuneam ceva mai devreme – lipsa studiului, rezultând ceva între scrierea mediocră şi versificaţia „după ureche.” Dacă le ceri să transforme relaţia hipotaxică în echivalenţă, sau să-ţi indice pe text efecte în raportul dintre izotopia poetică şi planul vorbirii, sau: ce importanţă are corelaţia dintre expresie şi conţinut… rămân fără oxigen! Totuşi, eu cred că va veni vremea când „sita” o să cearnă…

P.M. V-am citit  grupajul de poezii afişat pe www.poezie.ro Privindu-vă, disting o neobişnuită frământare sufletească… O tristeţe acută… Nu vreau să fiu indiscretă; îmi permiteţi să ating un subiect  delicat al vieţii dvs. intime?

C.N. Depinde.

P.M. Se zvoneşte printre amicii dvs. scriitori, cum că iubirea ar fi cauza…

C.N. N-aş prefera o discuţie pe această temă… Oricum, este vorba de o poveste de dragoste cum rar se întâmplă… S-a sfârşit, din vina mea… Ceea ce pot spune este faptul că de-acum înainte voi trăi doar în amintirea acestei iubiri, şi crede-mă, e cumplit de dureros…

P.M. Donia?

C.N. Da… de fapt, Doina Cozac…

P.M. Titlurile câtorva poezii pe care le semnaţi, m-au făcut să lacrimez: „Durerea de tine,” „Doina Cozac o rană,” „Donia,” „Te-am pierdut,” „Solipsism nostalgic,” „Fii bună…”

C.N. Eu le-am compus plângând… Dar nu vreau să le mai citesc… Mă dor!

P.M. Mai rar asemenea sensibilitate sufletească transpusă în versuri astăzi, când kitsch-ul a devenit o modă. Ce proiect de viitor aveţi?

C:N: Mă voi dedica conceperii unui roman intitulat „Donia Kerkyra.” În fapt, relatarea poveştii de dragoste despre care văd că ştii câte ceva.

P:M: Să înţeleg, un anunţ în premieră?

C:N: Întocmai.

P.M. Vă doresc succes, aştept cu nerăbdare să primesc un exemplar al romanului, şi mulţumesc pentru amabilitate.

C.N. Cu plăcere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s