MONITOR CULTURAL * on-line

~Octavian Curpaş: „Despe rolul şi problemele femeii în societatea românească, într-un interviu cu Alice Năstase, redactor-şef la revista «Tango»“

Despre Alice Năstase se poate spune că şi-a inventat propria revistă – “Tango”. Licenţiată a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea română-spaniolă, şi a Facultăţii de Psihosociologie şi având un masterat în reclamă şi publicitate, Alice Năstase îşi face debutul în presă în 1997, la un cotidian de mare succes –  „Naţional”. Anul 2001 îi aduce lui Alice Năstase o nouă provocare – revista „Tabu”, pe care aceasta o începe de la zero. La „Tabu”, Alice Năstase va munci timp de patru ani, în calitate de redactor-şef.  2005 este momentul când Alice Năstase se decide pentru o schimbare majoră în viaţa şi în activitatea ei. Iar această schimbare se numeşte „Tango”, propria revistă pentru femei, pe care de atunci, aceasta o conduce cu entuziasm şi devotament. Alice Năstase este de asemenea, autoarea unui roman, “Noi suntem zeite” şi al antologiei “Cele mai frumoase iubiri”. Alături de Aurora Liiceanu, Alice Năstase semnează si volumele – “Care pe care – femei şi bărbaţi” şi „Dincolo de bine, dincoace de rău- Despre iubire”.  Alice Năstase s-a născut şi a crescut la Ploieşti. În curând, aceasta va deveni pentru a treia oară, mamă.

Pentru că  dragostea e un miracol în doi

– Cum a început “Tango”?

– „Tango”  a început nu dintr-o ambiţie, ci dintr-o disperare. Patronii mei de la „Tabu” m-au dat afară când n-au mai avut nevoie de mine şi când au constatat că sunt prea nesupusă pentru gustul lor. M-am trezit şomeră, cu un copil de trei ani şi cu unul de zece luni. Mariajul meu nu prea mai mergea. Eram nefericită şi am simţit nevoia să fac ceva care să schimbe totul, un gest nebunesc. O revistă care să nu semene cu nimic. O revistă despre dragoste, în toate formele ei.

– De ce acest nume, ce poveste ascunde?

– „Tango”  este o poveste de dragoste, este simbolul cuplului – pentru că  dragostea e un miracol în doi.

– Cui se adresează revista “Tango”, pentru cine a fost creată?

– „Tango”  a fost creată pentru femei ca mine, care au curajul să îşi revendice dreptul la iubire, dreptul la sensibilitate, la forţă  şi la slăbiciune, deopotrivă. Pentru femei atât de deştepte, încât să poată recunoaşte că sunt în stare de tâmpenii monstruoase. Pentru femei culte, oneste, curajoase.

„Tango” este o variantă profundă a lunarelor pentru femei

– Prin ce se remarcă revista “Tango”, cu alte cuvinte, ce aduce nou publicaţia al cărei redactor-şef eşti, faţă de celelalte reviste pentru femei?

– „Tango” este revista cel mai bine scrisă de pe piaţa românească şi este o variantă profundă a lunarelor pentru femei. Nu vorbim doar despre rujuri şi tocuri, ci despre trădare şi regăsire, despre minciunile bărbaţilor, despre laşităţile femeilor, despre şansele noastre de a ne întâlni marea dragoste, despre obligaţia de a fi fericiţi…

– Eşti redactor-şef al revistei „Tango” din 2005. Care a fost cea mai mare schimbare pe care ai remarcat-o în aceşti patru ani care au trecut, din 2005 până acum, în ceea ce priveşte rolul femeii în societate?

– Lucrez încă  din 2002 la o revistă pentru femei, deci sunt destul de conectată  la problemele femeii în societatea românească. Dar aş minţi să spun că rolul femeii s-a schimbat în ultimii şapte ani. Femeile din România încă se luptă cu mentalităţi păguboase, cu marginalizări, cu misoginism, femeile din România mai caută încă soţi cu bani şi putere, femeile din România stau încă la coadă pentru drepturi egale cu bărbaţii în politică sau în afaceri. Sau în presă, unde bărbaţii fac legea, patronii sunt bărbaţi, bogătaşii sunt bărbaţi…

– Ce face exact, redactorul-şef al unei reviste pentru femei?

– La revista mea, redactorul-şef face de toate. Scrie, corectează, are întâlniri, face interviuri, face planuri, face afaceri de presă, face PR, face publicitate. Dar asta pentru că suntem o revistă independentă, iar munca mea e mai grea ca a unui omolog care lucrează într-un trust. „Tango” e revista mea şi e singura revistă puternică şi cunoscută care nu s-a afiliat unui trust. Ne e greu, dar suntem unici. Şi liberi să scriem ce vrem şi să muncim până la epuizare…

„Mă străduiesc să nu am rubrici mai bune şi altele mai proaste”

– Care este cea mai grea parte a muncii tale?

– Faptul că  mă lupt cu o concurenţă cu mulţi bani, iar eu suplinesc prin valoare editorială puterea managerială.

– Care este cea mai mare răsplată a muncii tale?

– Cititorii mei. Am oameni care mă iubesc cu adevărat, care ar veni, dacă  i-aş chema. Blogul meu, alice.revistatango.ro, e o dovadă  năucitoare că oamenii mă citesc şi se identifică valorilor promovate de revista mea.

– Care este viziunea ta pentru revista pe care o conduci?

– Viziunea mea pentru revistă este viziunea mea de viaţă. Cred în dragoste, în autenticitate, în onoare. Cred în dreptul la fericire.

– Ai o rubrică preferată în revista „Tango”?

– „Tango”  e tot un copil al meu. O iubesc în întregime, îi îngrijesc fiecare părticică şi o gândesc cu grijă. Nu am rubrici preferate şi mă străduiesc să nu am rubrici mai bune şi altele mai proaste.

Cărţile „Tango”

– Ce sunt cărţile „Tango”?

– La un moment dat, tot dintr-o disperare, pentru că publicasem o carte de mare succes la o altă editură şi am constatat că nu voi primi niciodată drepturi de autor, pentru că am semnat prosteşte un contract absurd şi pentru că editura cu pricina nu-mi plăteşte nici drepturile derizorii de pe baza acelui contract, am decis să fac propria editură de carte. Am publicat mai întâi o carte a mea, „Noi suntem zeiţe- carte poştală” şi încă o carte unde sunt coautor alături de Aurora Liiceanu. Apoi şi alte cărţi. Am reeditat „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi şi câteva dintre cărţile marii, fabuloasei Nina Cassian, care trăieşte acolo, în America. Sunt atât de mândră de colaborarea mea cu Nina Cassian, atât de fericită de întâlnirea noastră, atât de onorată de posibilitatea de a-i răspândi cuvântul…

– Care dintre cărţile „Tango” este cartea ta preferată?

– Iubesc, desigur, subiectiv, propriul meu roman, „Noi suntem zeiţe”, dar, cum spuneam, cărţile Ninei Cassian, pe care o venerez, sunt cea mai mare mândrie a mea de editor.

„Mă adresez deja, femeilor din diaspora”

– Care crezi că este cel mai mare beneficiu pe care îl aduce revista „Tango”, cititoarelor?

– Îndemnul şi impulsul de a fi ele însele, de a-şi cere dreptul la dragoste şi la fericire.

– Cum este primită revista „Tango” de cititoare?

– Cu dragoste, cu foarte multă dragoste. Şi cu recunoştinţă.

– Ce gen de articole vor apărea în numerele viitoare, ţi-ai propus unele schimbări, de exemplu, să te adresezi şi femeilor din diaspora?

– Mă adresez deja, femeilor din diaspora, site-ul nostru, www.revistatango.ro are multe cititoare şi în afara ţării. Colega mea, Simona Catrina, scriitoare cu un condei fabulos, cea mai dragă prietenă a mea din toate timpurile, trăieşte în Canada şi scrie de acolo pentru „Tango”. Amalia Niţă, o altă colegă dragă şi foarte talentată, locuieşte în Chicago. Mihaela Burda, guest-star al revistei mele, locuieşte în Anglia. Evident că multe dintre tematicile lumii în care ele trăiesc ajung în paginile revistei noastre. Versiunea noastră de pe site este o parte din revista noastră şi, în plus, un conţinut online special creat. Comenzi ale revistei se pot face şi online, aşa cum se pot face online şi comenzi pentru cărţi.

– Ce reviste pentru femei citeşti?

– Doar „Tango”, din scoarţă în scoarţă. Pe restul le răsfoiesc, fiindcă  mă plictisesc.

« Tot ce fac, fac la nivel profesionist »

– Ce planuri de viitor ai?

– Voi reedita şi alte cărţi ale Ninei Cassian, câteva dintre cărţile sale pentru copii şi jurnalul său, fabulosul şi controversatul său jurnal, „Memoria ca zestre”. Voi scrie o carte a mea, un proiect de carte online cu ilustratii ale bărbatului lângă care trăiesc, care este unul dintre cei mai buni fotografi din România, Paul Buciuta de la studioul „Artista”. Colaborăm de mai bine de patru ani, dar suntem împreună de la începutul anului acesta, însă „Tango” am făcut-o împreună de la început, chiar şi când nu ne interesam unul pe celălalt ca bărbat şi femeie. Ca editor şi fotograf, însă, ne-am interesat reciproc dintotdeauna.

– Cum îţi petreci timpul liber?

– Am copiii, revista, cărţile, dragostea mea… Nu am timp liber, nu sunt niciodată  singură şi nici nu aş vrea.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am hobby-uri, tot ce fac, fac la nivel profesionist. Citesc, scriu, mă ocup de revistă şi de editură, fac copii minunaţi…

– Ce mesaj ai dori sa le transmiţi cititoarelor noastre?

– Le-aş ruga să se întrebe, onest, dacă sunt fericite. Şi dacă  nu sunt, să îşi schimbe viaţa. Pentru că nu trăim decât o singură dată.

OCTAVIAN CURPAŞ

Phoenix, Arizona

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s