MONITOR CULTURAL * on-line

~Lucreţia Berzintu: Interviu cu Luiza Cala

„Am văzut câteva tablouri semnate de Luiza Cala. Mărturisesc dubla mea surpriză: în primul rând întâlnirea cu viziunea personală a unei pictoriţe bune şi, apoi, însuşi faptul că ea, o femeie, abordează surrealismul. Pentru că sunt puţine cele care s-au aventurat în acest gen. Aş adăuga impresia că e vorba de realism fantastic. Această asociere, a două noţiuni aparent paradoxale, realizează un tablou corect, dar incomplet. Pentru că acolo unde este loc de fantezie, graniţele se îndepărtează, se lărgesc, ajungând pe teritoriul artei adevărate. Am simţit în creaţiile Luizei Cala aluzii onirice, erotice, istorice, sociale… Imaginaţia ei abundă, alunecând înăuntrul şi în afara obiectelor reale şi în secvenţe inedite ale subconştientului. Uneori extravagantă, alteori academică, pictoriţa surprinde. Ea îşi propune o lume complexă în care nu lipsesc figurile (şi apropourile) mitologiei populare, modelele nude, ochiul, drumul, pustiul, fundalul grav sau încărcat de sensuri şi poezie… Ea invită privitorul într-o lume de vis, în care elementele realului servesc substanţa mesajului. Metaforele (toate tablourile Luizei Cala sunt metafore sau alegorii), ne invită s-o însoţim într-o călătorie aventuroasă între spirit şi materie, între realitate şi magie.” ( Dr. Dorel Schor – scriitor umorist, gazetar şi cronicar plastic israelian de limbă română).

******

Luisiana CALAIDJOGLU cunoscută ca Luiza CALA, s-a născut la 23 septembrie 1957 în Băileşti, judeţul Dolj, România. Ea a studiat cu Sabin Bălaşa (România) şi Rafael Fuentes (Spania), iar acum locuieşte la Saturn, Mangalia. A participat la numeroase expoziţii personale şi de grup, în România, Grecia, Spania, Bulgaria, Franţa, Italia. Este autoarea a opt coperţi, patru pentru cărţi, şi patru pentru casete de meditaţie. Lucrările ei se află în colecţii ale statului şi private în Grecia, Spania, Franţa, U.S.A., China, Canada, Olanda, Bulgaria,  şi Italia.

Este deţinătoarea premiilor:

– Premiul Naţional Art top 2002; Premiul Naţional Art top – România Magică 2004

– Medalia de Argint MCA Cannes 2006

– Medalia de Aur MCA Cannes 2007

– Menţiune AIAM Roma 2007

*******

Dragă  Luiza Cala, iată-ne şi la un dialog pe calea internetului – minunea, cum spuneai, ce apropie spiritual oameni aflaţi fizic la mare distanţă. Daca ar fi ca cineva să-ţi ceară o biografie, cum ai începe?

Într-un început bogat de toamnă, inundat de multă culoare, undeva pe planeta albastră, venea la încarnare un spirit curios ce nu contenea a se mira de frumuseţea acestei lumi… Aşa a şi rămas acel spirit.

Despre descoperirea talentului de pictor, ce poţi să spui?

Cei care au dispoziţie spre descoperirea şi aprecierea frumosului – şi eu mă număr printre ei, din fericire – acumulează până la preaplin şi au nevoie de exteorizare, de împărtăşirea trăirilor cu ceilalţi. La mine această necesitate s-a manifestat prin intermediul culorilor. În copilărie mă jucam cu curcubeul… apoi am descoperit că exista tehnici şi medii potrivite acestei forme de expresie. Am văzut cum culorile îmi exacerbează simţurile, îmi amplifică şoaptele interioare, îmi deschid fereastra spre mine şi mă poartă uşor într-o lume diferită, bogată, liniştitoare, mirifică. Aşa a început totul.

Ce factori au contribuit în această carieră?

Dacă nu ar fi fost Tinel, cel care a fost soţul meu, homo pragmaticus, cel pe care îl ţineam prea mult prin muzeele de artă în peregrinările noastre prin lume, cel care mi-a făcut cadou un şevalet, schimbându-mi astfel destinul, nu aş fi ştiut niciodată cât pot. Dotată cu tot ce-mi era necesar am lăsat sufletul meu să se aştearnă pe pânze. Mă minunam cum gândul meu facea liniile să zburde năvalnic, să împartă spaţiul necerând încuviinţare, cum culorile îşi permiteau libertăţi, se încărcau de noi înţelesuri şi, mai ales, cum privitorii simţeau mesajul meu. Evantaiul provocărilor îşi uitase măsura şi îmi permisese accesul într-un cerc magic de care voiam să mă bucur. Deoarece nu am beneficiat de un cadru formativ, la început m-am ajutat de ceea ce privirile mele culegeau cu aviditate din operele marilor maeştri. Apoi, universul m-a răsfaţat aducându-mi aproape oameni minunaţi care m-au învaţat cu mult drag ceea ce nu ştiam şi care nu au dorit să îşi pună amprenta pe creaţia mea, ba chiar au insistat să rămân eu.

Ce stil preferi?

Ca mai toţi artiştii, trec şi eu prin diverse stiluri, dar o fac doar ca exerciţiu. Eu cea adevărată sunt, aşa cum bine a remarcat domnul Dorel Schor, căruia te rog să-i   mulţumeşti  din partea mea, o onirica, o călătoare între realitate şi magie.

Care sunt temele abordate în lucrările tale?

Migrez uşor prin tot felul de teme, dar o fac în stilul meu. E moţionalitatea (limbajul lucrarilor mele) este impregnata de citirile şi visele mele. Doamna Florica Cruceru, criticul de artă spunea: „În pictura sa, Luiza Cala, ia în stăpânire tot universul… adică tot ceea ce iubeşte… Şi totul este subsumat, condensat în părţi „necesare” pe care le ordonează apoi după propria-i dorinţă-voinţă, fermă, echilibrată. Configurarea în imagini a trăirilor, impresiilor, a timpului său interior se face prin culori puternice, aplicate cu siguranţă şi dezinvoltură, cu o vigoare care îi este proprie…”

Ai avut vreun model de influenţă în pictură?

Sufletul meu vibrează la operele lui Matisse, Klimt si Dali, dar „bogata sa informaţie nu face decât să catalizeze declanşarea ideilor, energiilor proprii. Luiza Cala nu se lasă copleşită de bogăţia sugestiilor; ea aspiră, şi reuşeşte, către o pictură proprie  care o reprezintă, mai spunea doamna Cruceru. Apoi Sabin Bălăşa şi Rafael Fuentes m-au învăţat că modele sunt cei care te fac să te înţelegi mai bine, să te defineşti, nu cei ce doresc să te schimbe, să te aşeze în umbra lor.

Câte expoziţii personale ai avut până acum? Dar în grup?

Am avut 16 expoziţii personale şi nenumarate de grup.

Cum a fost la prima expoziţie personală?

Îţi cer să trăieşti nu din ceea ce primeşti, ci din ceea ce dăruieşti, că doar aşa te vei împlini” spunea  Antoine de Saint Exupery  şi… venise vremea dăruirii-împlinirii mele. Eram timidă, neîncrezătoare în forţele mele, voiam să nu se ştie că eu sunt autoarea lucrărilor, primeam cu sfială laudele şi felicitările privitorilor. Aprecierile criticilor de artă îmi păreau că vorbesc despre lucrările altcuiva… mă tot minunam rătăcită printre simţăminte străine. Fondurile obţinute din vânzarea lucrărilor (şi s-au vândut toate) le-am donat copiilor bolnavi de SIDA din oraşul meu. Măcar să ajut, dacă nu puteam să şi vindec. Am păstrat acest obicei şi la fiecare expoziţie personală dăruiesc unu-trei tablouri unor organizaţii care se ocupă de semenii noştri mai puţin fericiţi.

Ai reprezentat România la concursul internaţional de la Cannes, Franţa, „Le monde de la Culture et des Artes” la a opta ediţie din 16 – 23 aprilie 2006. Cum a fost? Care au fost ecourile?

Decernarea medaliilor la MCA Cannes 2007- a doua mea participare încununată de aur – s-a făcut imediat după ce Cristian Mungiu câştigase Palme d’Or-ul şi, după ce prilejuisem francezilor evocarea unor mari nume ale culturii româneşti, nu mica mi-a fost mirarea, întoarsă acasă, să constat că semenii noştri se străduiau din răsputeri să minimalizeze premiul său, aşa că, despre doar o medalie de aur pentru pictură… La Cannes am fost mandră că sunt româncă şi că „vocea” mea se face auzită.

Cum caracterizezi arta românească? Dar pe cea europeană  din ultimii ani?

E puţin dificil să  caracterizezi arta contemporană, traseul şi tendinţele ei. În artă actuală există o multitudine de voci, stiluri, concepţii, modalităţi de expresie şi fiecare încearcă să îşi găsească publicul propriu, chit că unul este rafinat, dedat la delicii culturale şi altul este neavizat. Cred că cel mai bine s-ar potrivi  să o caracterizez ca fiind sub imperiul libertăţii.

Ai colindat lumea, unde ţi-a plăcut mai mult?

Din Egipt, în China, Ţara Sfânta şi Europa, peste tot m-am întâlnit cu amintiri din alte vieţi şi… pe acele locuri le îndrăgesc cel mai mult, locurile în care pietrele vorbesc interioarelor mele.

Dacă  te uiţi în urmă, ţi-a rămas ceva neâmplinit?

Multe! Parcă viaţa este prea scurtă pentru atâtea dorinţe! Sunt mulţumită că am reuşit să îmi păstrez mereu în fruntea priorităţilor sufletul şi în timpul ce mi-a mai rămas voi încerca să îmi mai împlinesc măcar una, una care se pare că a început să se coacă, că i-a sosit clipa.

Cum a început pasiunea pentru meditaţie?

Cred că m-am născut meditând… şi asta fac şi acum. Nu este o fuga de realitate, ci o nevoie de armonizare cu energiile subtile ale universului, o nevoie de întâlnire constantă cu adevărul din mine.

Se spune despre rotarieni că sunt oameni speciali, că  au un suflet mare, şi ei respectă principiul „A servi mai presus de sine”. Care a fost primul imbold, atunci când ţi-ai dorit să intri în Clubul Rotary Mangalia? Ce a urmat apoi, ca membru deplin în această organizaţie?

Nu este nimic  întâmplător, eu sunt un voluntar şi sunt membră în mai multe ONG-uri. „Rotary” mi-a oferit şansa de a mă alătura unei reţele mondiale de voluntari şi sunt fericită să fac parte din ea. Sunt membru fondator al clubului din Mangalia, past president, cu funcţii districtuale în ultimii trei ani.

Ce crezi că  ar trebui făcut pentru a fi o lume mai bună?

Am un exercitiu de imaginaţie pe care îl fac curent: îmi imaginez că toţi oamenii, aşa dintr-o dată, au învăţat iubirea, iubirea adevarată, iubirea necondiţionată şi consecinţa este o lume fără conflicte, fără graniţe convenite pe diverse criterii, criterii despărţitoare şi limitatoare. Conştientă fiind de utopia exercitiului meu şi de forţa exemplului, încerc să construiesc armonie în jurul meu.

Ce îţi place la oameni şi ce nu?

Multe. Cel mai mult îmi place faptul că suntem purtătorii acestui miracol care se cheamă suflet. Cel mai mult îmi displace faptul că, mânaţi de ambiţii deşarte, uităm tot mai des de el şi că nu învăţăm din lecţiile care decurg din această uitare.

Ai un hobby?

Să visez. Şi chiar nu glumesc – cel mai mult îmi place să visez la o lume mai bună! În afară de asta ascult muzică de relaxare, meditez şi citesc. Acum sunt îndragostită de Orhan Pamuk. Mă fascinează zbudarnicia imaginaţiei sale şi stilul clar, sigur. Este un bun companion al singurătaţii mele.

Ce moment din viaţă te-a impresionat mai mult?

Iata o întrebare grea! Multe lucruri mă impresionează, dar cel care m-a marcat şi m-a ajutat mult în viaţă, este acela în care am fost invăţată în cadrul unei şcoli de yoga să mă iert pe mine însămi. „Homo sum, humani nihil a me alienum puto”*. Toţi greşim, e firesc, dar puţini ştim să ne iertăm, să alungăm din suflete poverile grele, mai mult sau mai puţin imaginare. De aici multă durere şi chin.

Care este percepţia personală asupra acestei lumi?

Oare câţi dintre noi au înţeles că avem şansa de a avea aceasta lume? Câţi dintre noi se străduiesc să o merite? Eu mă rog ca scurta mea trecere prin această lume să lase un strop de lumină în plus, o amintire frumoasă şi o invitaţie la conştientizarea frumuseţii acestei lumi.

Cum îţi petreci timpul liber?

Locuiesc pe malul mării şi deseori privirea mea are nevoie de nemarginirea ei – mă plimb pe nisip deci. Am mulţi prieteni cu care împărtăşesc gânduri, idei şi… noi reţete culinare. Dansez cu plăcere şi vara mai grădinăresc.

Ce proiecte ai?

Ma pregătesc acum, după ce am vernisat expoziţia din oraşul meu, să plec la Balcic într-un art camp de două săptămâni. În acelaşi timp voi avea şi o expoziţie la Muzeul de Artă Balcic. Ştii, pentru pictorii români, Balcicul a reprezentat mereu un miraj. Este „provincia didactică a picturii româneşti” cum spune Doina Pauleanu, directoarea Muzeului de Arta Constanţa în exhaustivul album „Balcic”, locul în care aproape toţi marii noştri maeştri au pictat în perioada interbelică. Cine nu doreşte să calce pe urmele paşilor lor? În septembrie voi participa la un festival internaţional de artă la „Cuibul liniştit”, castelul reginei Maria, tot la Balcic. August la Varna, octombrie Croaţia, o mână de ajutor pe ici, colo şi… mai am încă ceva important de făcut, ceva despre care, de voi avea puterea şi putinţă să-l împlinesc, vei auzi printre primii. Peste toate acestea, pe primul loc, este satisfacerea nevoii mele permanente de prieteni cu care să stau, aşa ca acum cu tine, la împărtăşit crâmpeie de gând şi simţire. Îţi multumesc!

Mulţumesc şi eu, urându-ţi să ai parte numai de bine!

******

Interviu realizat de

Lucreţia BERZINTU

Israel, iunie 2009

* Sunt om şi nimic din ceea ce este uman nu îmi este indiferent” (Publio Terenzio Afro)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s