MONITOR CULTURAL * on-line

~Elisabeta Iosif în dialog cu dr. Eric Pearl

–         Stimate domnule dr. Eric Pearl, aş începe cu noua dumneavoastră  carte „Reconectarea” în care am descoperit un scriitor. Un titlu, care dezvăluie (fără subtitlu) un jurnal (confesiune) scris cu har şi talent. Deşi n-aţi dorit (cartea) aţi primit şi domnia voastră iniţierea într-un sistem de semne capabil de a fi înţeles, un alfabet al simbolurilor, având precum Orfeu, puterea de a vă „elibera cântul”. Şi pentru că Platon susţinea, că depinde de o reminiscenţă cunoaşterea noastră, şi că, de pildă cuvântul „durere” reaminteşte memoriei o senzaţie avută” (Diderot), cum descifraţi acum mesajele venite? Le percepeţi ca pe nişte forme simbolice?

–         Totul e simbolic, depinde doar cât de mult simbolism ne dăm voie să percepem. Dacă nu vedem niciun simbolism… şi asta e simbolic! Cele şase fraze care mi-au fost transmise în legătură cu această lucrare… Această lucrare e atemporală, ceea ce înseamnă că şi frazele sunt atemporale. Poate că memoria e o parte din procesul de reconectare, dar se poate şi să ne reconectăm la ceva ce a fost în univers dintotdeauna, dar nu a fost aici înainte. Şi, în acest caz, e ca şi cum ne-am conecta la ceva nou, dar ne conectăm la ceva ce este atemporal. Deci, uneori, oamenii cred – în mod eronat – că ne reconectăm la ceva care e doar vechi. De fapt, poate părea ceva întortocheat, dar în acelaşi timp, e destul de clar şi deloc complicat. „Suntem aici să îţi spunem să continui să faci ceea ce faci” – „a continua” pare a fi o mişcare înainte, dar lucrurile pot să continue în toate direcţiile în acelaşi timp, aşa că, în această stare de atemporalitate, mişcarea înainte este doar una dintr-un număr infinit de alegeri. Cu alte cuvinte, continuarea, de fapt, este expansiune. „Ceea ce faci este să aduci lumină şi informaţie pe planetă” – şi acestea sunt concepte care transcend limitarea prin dimensiune şi prin timp. „Ceea ce faci este să reconectezi catenele” şi „Ceea ce faci este să reconectezi corzile” – în reconectarea catenelor noastre de ADN, pentru a evolua către ceva mai complet, am descoperit clinic şi în laboratoarele de cercetare că nivelul de lumină pe care îl emite ADNul nostru se schimbă considerabil, este considerabil mai ridicat. Şi totuşi, „ceea ce faci este să reconectezi corzile” – corzile, desigur, fac parte dintr-o existenţă multidimensională, care poate fi experimentată doar dacă recunoaştem că nu există trecut, prezent şi viitor, că totul are loc în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, nu mai există „deja vu”, ci totul devine „simultan-vu”. „Trebuie să vezi că eşti maestru”, „Trebuie să ştii că eşti maestru” – ei bine, starea de măiestrie, starea de viziune, starea de cunoaştere este şi ea atemporală, în această conştiinţă. Nu e doar o amintire – sau poate să fie o amintire, în sensul a cine suntem şi cine devenim în acea stare minunată dintre vieţi, iar asta nu e o amintire din această viaţă, ci o amintire din locul unde suntem conectaţi cu toţii. Cea mai interesantă dintre cele şase fraze, în raport cu această întrebare, devine cea de a şasea: „Am venit datorită reputaţiei tale”. Asta m-a derutat întotdeauna, de la bun început. M-a derutat de la bun început, pentru că nu părea să conţină o îndrumare la fel de clară ca celelalte cinci – şi de asemenea, eu am crezut întotdeauna că, într-un fel, poate am trişat sau am manipulat, am forţat această frază să apară, deşi nu aveam nicio legătură cu fraza în sine, cu cuvintele. Pentru că, în primele cinci fraze, doar am ascultat. Dar apoi, după cea de a cincea, am întrebat cine eşti, de ce eşti aici? Şi atunci am primit răspunsul, „Am venit datorită reputaţiei tale.” Eu am spus:  „ce reputaţie?”. Niciodată n-am văzut nici măcar o tentativă a vocii de a răspunde la această întrebare. Aşa că m-am întrebat, ce ar putea să însemne reputaţie? Poate că asta e ceva ce se întâmplă de o veşnicie, ceva atemporal. Şi poate că am mai făcut asta şi înainte. Poate că o fac din nou, sau poate că ei doar au văzut viitorul a ceea ce avea să devină această reputaţie, pentru că la acel moment nu ştiam, nu mă gândeam decât la reputaţia din acel moment – şi nu era nicio reputaţie; abia începuse totul. Analizând mai în profunzime, am descoperit cu totul altceva – ceva ce, la început, n-am crezut să aibă vreo legătură. Şi anume, acea bagua care se foloseşte în feng shui. Dacă trecem prin cele opt părţi din bagua – de fapt, sunt nouă, dacă luăm în calcul şi centrul – avem relaţii, oameni importanţi, călătorii, carieră, educaţie sau cunoaştere, înţelepciune, spun unii; avem familia, prosperitatea – acestea sunt şapte din cele opt stări care apar în bagua. Desigur, cea din centru este sănătatea. Dar ultima parte din bagua este faimă. Întotdeauna mi s-a părut ciudat. Faima – ce are de a face faima cu toate aceste aspecte, aparent minunate, ale situaţiilor? Relaţii, prosperitate, iubire, carieră, oameni importanţi, prieteni… Faimă – pentru mine, faima e ceva ce nici măcar nu trebuie să cauţi; e ceva foarte egocentric – faimă, notorietate, de ce să cauţi asta? Şi totuşi, un alt cuvânt sinonim cu faimă este reputaţie. „Am venit datorită reputaţiei tale”. Şi dacă nu ne concentrăm pe a crea o reputaţie, nu putem să dăm voie cu adevărat cuvântului, conştiinţei acestui dar să fie cunoscută pe planetă, astfel că oamenii care sunt aici ca să beneficieze de acest dar pot să nici nu ştie de el. E foarte important să existe o reputaţie asociată cu această lucrare, e important ca oamenii să ştie despre acest dar pe care îl avem de împărtăşit, pentru a putea să îl împărtăşim. Prezent, în trecut, în viitor, simbolic, atemporal… toate acestea sunt doar moduri de a trece prin lucrurile pe care le vedem ca iluzie şi să păşim într-o realitate mai mare, care, desigur, este întotdeauna o stare de sănătate, de abundenţă, de existenţă, o stare care se extinde permanent.

–         Spuneţi în carte: „văzându-mi spiritul, pot să-l văd şi să-l ating în alţii”. Există o „stare de conştiinţă – martor”, când se „simte” prezenţa lui Dumnezeu? Atunci, cum este percepută „starea de veghe”,  spre deosebire de „starea de vis”?

–         Acest nivel de vindecare poate fi observat doar dacă transcendem limitarea coştiinţei bazată pe frică, care ne spune şi ne conduce către a vrea să facem tehnici de vindecare energetică. Se poate realiza doar trecând prin partea de ego care cere ca noi să facem tehnici şi permiţându-ne să devenim observatorul şi cel observat, cel care vede şi cel care este văzut şi, în acea stare, suntem invitaţi în casa procesului de vindecare, în casa lui Dumnezeu, în casa Iubirii, în casa Universului şi poate că, atunci când eşti invitat în casa cuiva, nu e frumos să te apuci să muţi mobila şi să o aranjezi cum crezi tu de cuviinţă. Însă, dându-ne voie să observăm, pur şi simpu – observarea nu e ceva ce se face doar cu ochii, e o stare de a primi, e o stare de a asculta cu un alt simţ – înseamnă să ne dăm voie să simţim şi, desigur, ceea ce simţim, este de fapt, prezenţa lui Dumnezeu. Ceea ce a devenit fascinant, ca o conştientizare, despre profunzimea acestei lucrări, a fost chiar la început, când pacienţii, unul după altul, îşi deschideau ochii după şedinţa de vindecare şi îmi spuneau: „n-am fost treaz, dar nici nu dormeam; eram într-o stare mult mai reală decât oricare dintre acestea…”.

–         Cineva afirma că: „Metaforele vieţii sunt instrucţiuni de  la Dumnezeu”. Vocea care vă transmite mesaje spune: „ceea ce faci tu aduce lumină şi informaţii pe planetă”. Sunt informaţii chiar şi despre planeta noastră, despre viitor?

–         Cele şase fraze sunt moduri foarte revelatoare care ne permit să înţelegem şi să accesăm în profunzime vindecarea reconectivă. Fraza despre care vorbiţi aici este : „ceea ce faci este să aduci lumină şi informaţie pe planetă”. „Lumină şi informaţie” înseamnă foarte mult. Când vorbim de asta, oare includem aici informaţii despre planetă, sau despre viitor? Nu e vorba de informaţie atât de literală încât să o putem pune în cuvinte. E vorba despre informaţia care nu e neapărat conştientă, dar totuşi ne deschide conştiinţa. Ea informează, dar informează despre o stare de echilibru, informează despre evoluţie. În noi, ca fiinţe umane. Deci include asta şi informaţii despre planetă? Informaţii despre viitor? Nu neapărat într-o formă care să ne fie foarte utilă, într-un sens raţional. Dar această informaţie ne transformă şi ne face să alegem mai bine în ceea ce ne priveşte pe noi. Scopul nostru, relaţiile noastre, relaţiile interumane… Aşadar, în alegerile pe care le facem în ceea priveşte guvernul, modul în care interacţionăm unii cu ceilaţi, devenim mai implicaţi, preluând roluri mai cuprinzătoare, mai globale. Cu alte cuvinte, afectează planeta şi viitorul într-un mod mai frumos decât la un nivel raţional de informaţie, pe chare, chiar dacă l-am primi acum, în mod conştient, n-am şti să-l folosim. Într-un mod care să se desfăşoare în perfecţiunea sa, în care noi doar ne oprim şi observăm.

–         Aţi făcut şi se poate face legătura dintre momentul naşterii dumneavoastră şi drumul spre „lumină” pe care mama dumneavoastră îl parcurgea intrând în moarte clinică. Sigur vi s-au transmis multe lucruri (cu sau fără cordon ombilical), nu?, dacă îl credem pe un specialist francez în „semne, simboluri şi mituri”, Luc Benoist: „Lumina este manifestarea vizibilă a lumii informale”. Facerea lămureşte prin acel Fiat lux divin apariţia luminii, care la începutul Sf. Evanghelii după Ioan, anunţă Cuvântul. Sunteţi de acord cu sufiştii  care spun ca” inima omului se aseamănă cu un felinar de sticlă aprins de lumina spiritului” ?

–         Mulţi oameni încearcă să asocieze faptul că mama mea a murit şi s-a întors la viaţă în timpul naşterii mele pe când eu eram încă înăuntru, legat prin cordonul ombilical. Şi mulţi spun că la un nivel sau altul am făcut şi eu acea călătorie cu ea. Conştiinţa mamei mele s-a extins foarte mult în ceea ce priveşte înţelegerea universului, în timpul acelei experienţe. Poate că locul în care găsesc răspunsurile astăzi despre profunzimile acestei lucrări de vindecare vine din fapul că am fost cu ea în acea călătorie. Ceea ce ştim este că vindecarea şi evoluţia vin din lumină, şi că totul este lumină. Şi, în călătoria ei – ei bine, se afla pe masa de naşteri – , şi deodată, a simţit sau a auzit cum pornesc nişte motoare, de la picioare, la glezne, la genunchi, prin tot corpul, şi a ştiut că dacă îi vor ajunge la inimă o să moară. Şi nu vroia să moară, se uita prin încăpere sau prin salon, întrebându-se de ce asistentele şi ceilalţi doctori nu erau dernajaţi de zgomotul ăsta tulburător. Şi totuşi, dintr-o dată, a simţit cum îşi părăseşte corpul şi se lupta să nu moară, pentru că avea de născut un copil şi nu vroia să moară. Şi, la un moment dat, şi-a părăsit corpul şi n-a prea mai avut ce să facă. A trecut prin două niveluri (sau straturi), niveluri de spirite şi fiinţe, de suflete care îşi părăsiseră şi ele corpul, a trecut printr-un al treilea nivel, care a fost singurul neplăcut – şi-l amintete ea destul de clar – pentru că era nivelul fiinţelor sau spiritelor care plecaseră pentru că îşi luaseră propria viaţa; acesta era singurul lucru, pe care – a înţeles ea clar – , putem să îl facem ca să perturbăm temporar planul lui Dumnezeu.  Continuându-şi drumul în sus, dintr-o dată şi-a dat seama că avea un singur regret şi că se pare că toţi cei care îşi părăesc corpul, dacă au vreun regeret, acesta e doar unul: că cei care rămân în urmă îi jelesc pe cei care au plecat. Pentru că noi aici, pe pâmânt, nu înţelegem că locul în care ne ducem când părăsim corpul e extraordinar de frumos, este casa noastră, case de unde venim şi casa unde ne întoarcem cu toţii. Şi continuându-şi experienţa, s-a trezit dintr-o dată atrasă pe o bandă minunată, care i se părea că seamănă cu tunelul prin care oamenii spun că trec. Şi pe această bandă a văzut flori şi culori, flori şi culoari pe care nu le mai văzuse niciodată şi, către capăt, era o lumină, o lumină foarte, foarte strălucitoare, atât de strălucitoare încât îi era frică să se uite la ea, de teamă să nu îi ardă ochii, dar se simţea atrasă inevitabil să se uite. Şi s-a uitat. Şi dintr-o dată şi-a dat seama că nu există nicio formă fizică, nimic care să îi fie ars, nimic care să o doară şi că e frumos. Mergând mai departe pe cale, s-a trezit că a ajuns în faţa luminii şi că i s-a aşternut sub ochi toată viaţa ei. Ştia că a fost o viaţă bună, dar nu exista nicio judecată. Sună cumva contradictoriu, dar când suntem acolo, înţelegem că nu e nimic contradictoriu. Şi acolo i s-au dat secretele universului. De ce e cerul albastru, de ce iarba este verde, de ce pământul e rotund şi că războaiele sunt o stare temporală de barbarie peste care, în cele din urmă, vom trece… Cât de ridicol e ca bătrânii să trimită nişte tineri să moară pe câmpul de luptă, luptând în războaiele lor politice şi a ştiut foarte clar, dintr-odată, că oricât de oribile ar părea atrocităţile, oricât de absurd ar fi, nu avem cum să dăm vina pe Dumnezeu. Nu e o situaţie în care Dumnezeu să poată fi învinovăţit, ci totul face parte dintr-un tablou, face parte din alegerile noastre, prin care învăţăm, din modul în care alegem să experimentăm lucrurile aici. Şi, căpătând toate aceste revelaţii, cunoscând, simţind, experimentând toată frumuseţea locului acceluia, dintr-o dată a simţit că e trimisă înapoi. Şi pe cât de mult se lupta să nu moară, la început, acum se lupta să nu plece înapoi. Dar trebuia să se întoarcă pentru a-şi creşte fiul. Şi uita cu repeziciune toate revelaţiile pe care le avusese – era programată să le uite  şi se străduia să reţină câteva dintre aceste lucruri despre care tocmai am vorbit. Când s-a întors, toată perspectiva ei asupra vieţii se schimbase, tot ce înţelegea ea despre lume. Ce e lumina asta pe care o vede toată lumea? Ce este lumina asta pe care o emite ADN-ul nostru? Cum se face că astăzi corelăm lumina emisă de ADN-ul nostru cu un sistem care se regenerează permanent din corpul nostru?… Pentru că astăzi ştim, din lucrările doctorului Fritz-Albert Popp, din Germania, că ADN-ul nostru emite lumină şi acceptăm, în general, faptul că atunci când sănătatea noastră se înrăutăţeşte, lumina noastră se diminuează. Iar când lumina ni se intenisfică, ne revine şi sănătatea, la nivelul optim. Şi ştim din lucrările doctorului William Tiller şi ale altora despre Einstein şi despre entorpie negativă, care demonstează că atunci când ajungem la viteza luminii, sistemul de degenerare din corp devine regenerare şi dezorganizare devine reorganizare, disconfortul devine confort. Boala se vindecă. Întrebarea mai include şi o referire la lumina vizibilă, ca fiind o manifestare a lumii fără formă. Poate că aşa este. Este calea către lumina la care ne întoarcem între vieţi. Este o paralelă, într-un fel, cu calea către o lumină şi înţelegere şi evoluţie mai bună, în timpul vieţii noastre.  Probabil că vom şti cu toţii când va fi timpul să ştim. Pentru că în spaţiul acela, ne dăm seama, dintr-o dată, că e un motiv pentru toate, că totul e absolut logic, dar poate că aici lumina e doar ca să ne dea direcţia în care să ne îndreptăm, pentru că dezvoltarea noastră nu depinde de răspunsuri, mai mult decât depinde de căutare, de cât suntem de dispuşi să punem întrebări. Vedeţi dumneavoastră, este căutarea vieţii. Nu e ceva simplu. Dar e căutarea noastră, misiunea noastră de a merge înainte, de a continua, de a continua să facem ceea ce am făcut, de a continua să fim, de a continua să mergem către lumină.

–         Vorbiţi despre culori care nu pot fi descrise. Curcubeul, puntea de lumină care uneşte pământul cu cerul şi invers are o scară de şapte culori pe care se spune că a coborât Buddha pe pământ, „Marele Pod”, numit în Grecia  „eşarfa lui Iris”. El poate simboliza şi probele de iniţiere sau cele de eliberare?

–         Experimentând culorile care nu pot fi descrise, e fascinant cum aceste culori par să se prezinte toate sub formă de lumină. La sfârşitul şedinţei de vindecare reconectivă, pacienţii mei descriau lumini de diferite culori sau culori cu lumini în spatele lor. Dar erau culori pe care, pe de o parte, nu le mai văzuseră niciodată, dar totuşi, erau culori pe care le puteau descrie, multe din ele prin cuvintele noastre obişnuite. De exemplu, spuneau că erau nuanţe minunate de auriu, violet şi alb, dar nuanţe violet pe care nu le putem reproduce aici, pe pământ. De multe ori, oamenii îşi dau prea mult silinţa să găsească răspunsuri… Vorbesc despre cele şapte culori sau despre nu ştiu câte chakre şi „nu ştiu câte”,  „nu ştiu ce”… Dar e mai mult decât atât. Mult mai mult. Dacă treci o lumină perfect albă sau transparentă printr-o prismă, când lumina iese din prismă vezi că se dezvăluie un complex întreg de culori. Însă, dacă treci înapoi culorile prin prismă, în partea cealaltă apare o lumină albă-transparentă. Asta suntem noi, în deplinătatea noastră, trăind în deplinătatea noastră, încercând să controlăm lucrurile, spunând că venim cu culoarea asta ca să vindecăm problema asta şi problema asta dar, de fapt, atunci când venim cu o culoare, le excludem pe celelalte din spectru. Când ne dăm voie să ne înălţăm deasupra ego-ului, care vrea ca noi să fim expertul care ştie ce culoare o să funcţioneze pentru o anumită problemă, ca să putem spune cât de frumos ne-am descurcat noi în situaţia asta şi să ne lăudăm la toţi prietenii noaştri, ca să poată ei să ne spună cât suntem de minunaţi, şi să putem să mergem la culcare simţind că suntem minunaţi, şi în loc de asta să dăm voie întregului spectru de lumină să ajungă la noi, aducem un dar mult mai mare: darul de a putea observa din poziţia de observator şi observat aceste vindecări uluitoare. Asta ne dă voie să devenim mai mult o expresie a lui Dumnezeu. Aşa cum poate există oameni  care vor spune oricui vrea să îi asculte că ei sunt Dumnezeu, iar noi înţelegem că ei se referă la asta într-un mod condus de ego, care nu prea are mare însemnătate. Sau putem, pur şi simplu, să spunem că suntem Dumnezeu într-un mod lipsit de ego, care ne dă voie să recunoaştem că suntem toţi aici ca expresii ale lui Dumnezeu, aşa cum fiecare rază de soare este o expresie a soarelui şi conţine în sine o hologramă a soarelui. Fiecare dintre noi suntem expresii ale lui Dumnezeu şi conţinem totalitatea hologramei lui Dumnezeu însuşi. Iar modul în care experimentăm asta nu se bazează nepărat pe alţii care să ne spună ce minunaţi suntem, cum am descoperit noi o nou tehnică de vindecare specială ca să ajutăm la rezolvarea problemei cuiva ci, în schimb, să depunem mărturie din interiorul nostru că suntem o expresie a lui Dumnezeu, în fiecare alegere pe care o facem. În fiecare interacţiune pe care o avem, în fiecare fel în care alegem să comunicăm şi să ne exprimăm.

–         Mă interesează omul activ, care este o fiinţă ce consumă timp. Timpul „imaginea  mobilă a veşniciei”(Sf. Augustin), timpul care striveşte şi ucide – „timpul mort” (Mircea Eliade). Spuneam că „Reconectarea” este un jurnal care vorbeşte de „omul lăuntric” ce îşi deschide sufletul şi-l lasă pe cititor să pătrundă în sanctuarul autorului. Dar nu-i un autor oarecare. El este cel care vindecă . În diferite sensuri, în curgerea unei vieţi. Cum vedeţi aceste sensuri? Ne pândeşte din umbră faţa ascunsă a viitorului? Sau e ocrotită de Timp?

–         Nu prea îmi place cuvântul vindecare. Sună ca şi cum întotdeauna ar trebui să ne facem bine. Vindecarea e mult mai mult decât să îşi recapeţi funcţonalitatea unui braţ sau a unui picior sau a unui ficat sau rinichi, să ne refacem după pareză spastică sau epilepsie şi să nu mai avem crize. Vindecarea înseamnă evoluţia umană. Evoluţia umană către o existenţă mai atemporală, mai nemărginită. Vindecarea înseamnă să ne intensificăm lumina, să ne ridicăm vibraţia, să ne extindem starea de conţtienţă şi astfel, în decursul acestui proces, să devenim mai multidimensionali în existenţa noastră. Făcând asta, desigur, devenim mai atemporali în existenţa noastră. Fluxul vieţii noastre revine la starea de echilibru. Nu ne mai îngrijorăm cu privire la trecut sau la viitor, nu ne mai preocupă limitările. E prea plictisitor chiar să ne şi gândim la limitare. Singurul lucru pe care ne concentrăm e expansiunea. Vindecarea, expansiunea, evoluţia… acesta e cursul vieţii noastre. Să punem întrebări, să creştem, să evoluăm. Şi apoi iar să punem întrebări, să creştem şi să evoluăm….

ELISABETA IOSIFA colaborat, Roxana BUSU

Translator- Laura CCRISTIANA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s