MONITOR CULTURAL * on-line

~Elisabeta Iosif: Convorbire cu IPS Bartolomeu Valeriu Anania „Despre Înţelepciune“

În anul 2000, când am avut acest dialog cu IPS Bartolomeu Anania, l-am găsit lucrând la diortosirea Bibliei, de fapt la noua versiune  realizată în concordanţă cu limba  română, să spunem, a primului deceniu al secolului al XXI – lea, ţinând cont de faptul că limba e un organism viu, în schimbare.. Era mai mult decât ar fi lucrat la un volum scriitoricesc.  Era un text sacru. De aceea nu se potrivea  nici  chiar înţelesului pe care Nicolae Iorga i-l dădea cărţii: „A scrie o carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi al înţelepciunii”,…fiindcă : „Înţelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câştigă cu bobul…ceea ce câştigă omul nu vine de-a gata”. Aşadar, l-am întrebat  cum definea această importantă lucrare la care contribuia teologul dar într-o  oarecare măsură şi poetul sau dramaturgul.

–         B. A. – Această nouă versiune nu este tocmai o traducere în sensul propriu al cuvântului pentru că, alături de Şaguna sunt convins că în limba unui popor Biblia se traduce o singură dată. La noi s-a întâmplat în 1688 prin Biblia lui Şerban. Toate celelalte versiuni sunt tributare cel puţin 80-90% înaintaşilor. Biblia se cere revizuită în cultura oricărui popor din două motive: mai întâi pentru că limba, ca orice organism viu, evoluează şi deci trebuie să fie adaptată acestei evoluţii iar pe de altă parte pentru că savanţii în filologia biblică descoperă şi realizează noi ediţii critice mai bune, pe baza cărora se pot face fie impropriu  traduceri noi, fie îndreptări, revizuiri. Încă o dată, lucrez pe un text sacru. Ceea ce îmi aparţine este doar truda şi bineînţeles asistenţa Duhului Sfânt pe care o simt lucrând deasupra mea. Fără acesta nu se poate.

–         E. I. – În ce măsură trece şi prin sufletul dumneavoastră poetic?

–         B.A.- Iată ce se întâmplă. La treaba aceasta sunt angajaţi cei doi din mine: teologul şi scriitorul. Şi mai mult decât atât. De aproape zece ani eu n-am  mai scris nici o pagină de literatură proprie,  socotind că toată opera mea literară nu e altceva decât un exerciţiu de peste 40 de ani. Pentru această muncă de diortosire a Bibliei, scriu într-o limbă a secolului în care am intrat şi în care ne pregătim, ar fi prea mult spus a mileniului, pentru că cel puţin la două – trei sute de ani Biblia se revizuieşte. Aceasta este o ediţie comentată, cu foarte, foarte  multe note de subsol şi cu introduceri la cărţile Vechiului Testament şi al Noului Testament, pentru ca să fie un ajutor cititorului mai puţin avizat asupra înţelesurilor adânci ale Scripturii.

–         E. I. – Să ne oprim asupra înţelesurilor pe care le-aţi desluşit  privind  sensurile date înţelepciunii. Să amintim că, după unii specialişti Înţeleptul este un filozof. Gândindu-mă, însă, că Platon îl izgoneşte pe poet din Cetate, dar dacă filozofează îl recheamă, cum ar trebui să-l înţelegem pe Hegel, care cutează să spună că religia, arta şi ştiinţa fac filozofie?

–         B.A. – Eu aş vrea mai întâi să mă opresc puţin asupra unei definiţii pe care dumneavoastră aţi provocat-o şi anume aceea de înţelepciune prin excelenţă.

–         E.I. – A fi înţelept în cetate a fost întotdeauna o provocare! Revin la ceea ce Iorga spunea  „înţelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câştigă cu bobul”.

–         B.A.- A fost întotdeauna o provocare, însă e şi o altă perspectivă. Pentru că, dacă îl întrebaţi şi pe teologul din mine, înţelepciunea e de două feluri: una omenească, limitată şi una divină – pe care omul şi-o dobândeşte prin revelaţie.  Aşa încât, Iorga avea dreptate când spunea că înţelepciunea nu se capătă cu carul, pentru că există totuşi efortul uman, în 3 etape principale: etapa de informare, etapa de înţelegere a ceea ce ai cules şi apoi sinteza mare, care se cheamă cunoaştere. Ori scopul este cunoaşterea. Şi filozofia la aceasta tinde, să ajungă la o înţelegere. Mai întâi, deci, priceperea sensurilor a ceea ce i-a furnizat  informaţia iar pe de altă parte o cunoaştere, care este şi scopul suprem, a creştinului autentic. Asta o ştim din cuvintele Mântuitorului „iar viaţa veşnică aceasta este ca ei, oamenii, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis.” Aşa încât…iată cât preţ pune creştinismul pe cunoaşterea în sine. Dar repet, poate fi drumul de jos în sus, care este acela al filozofiei obişnuite şi de sus  în jos care este revelaţia sau descoperirea divină şi pe care noi creştinii i-o atribuim în bună măsură şi lui Platon, pentru că l-aţi pomenit, dar şi aceasta i-o datorăm Sfântului Iustin…..La început a fost cuvântul – ştim aceasta de la Ioan, dar este şi Logosul seminal, cel care te desiminează pe tine însuţi în conştiinţele unor anumiţi înţelepţi ai lumii, cum a fost Platon, de pildă, căruia îi aruncă scânteia divină de a descoperi adevărul şi pe calea revelaţiei. Este motivul pentru care, pe o seamă de biserici de la noi din ţară îi veţi vedea pe Platon şi pe Aristotel dar şi pe alţi înţelepţi ai lumii precreştine zugrăviţi pe exteriorul bisericii, sub straşină. Cu aceste precizări trebuie să ne referim şi la Iorga în ceea ce priveşte acumularea înţelepciunii, prin muncă răbdătoare şi prin câştiguri mici…dar poate exista şi revelaţia năprasnică, pe care Dumnezeu o comandă de Sus şi care în mod năprasnic luminează mintea unui om. Eu mă consider un vechi pălmaş al Duhului Sfânt iar înţelepciunea, câtă este, o am de la Dumnezeu de Sus, bineînţeles completată prin truda mea de o viaţă.

–         – E.I. – Ce se spune despre Înţelepciune în textele sacre?

–         – B.A. – Iată de pildă, Cartea lui Iov pune această întrebare: ce este înţelepciunea  şi unde se găseşte ea? El vorbeşte în capitolul 28 despre omul în căutarea sa de aur şi argint. Pentru asemenea scormoniri nu trebuie înţelepciune. Acum citez răspunsul din versiunea mea:

–         „Înţelepciunea însă, ea unde s-a aflat? / Şi unde este locul în care stă ştiinţa?/ Nu-i pământean pe lume să-i fi văzut cărarea/ Şi nici că ea vreodată întru oameni s-a aflat/ Adâncul din Genune a zis: ea nu-i în mine!/ Iar marea nu-i cu mine/ Ea nu se dă pe preţul de aur zăvorât/ Argintul greu de-l cumperi, nu-i poate fi de schimb./ Ea nu se preţuieşte cu aur de un fir,/ Şi nici cu scumpul onix precum nici cu safirul/ Nici aurul, nici sticla, nu-s pe potriva ei/ Pe vase mari de aur nu poate fi schimbată/ Mărgeanul şi cleştarul, nici nu mai intru-n vorbă/ Că-nţelepciunea trage mai greu decât adâncul/ Topazul negrei nuvii, nu-i poate sta în cale/ Cu ea nu stă-mpreună nici aurul curat./ Şi-atunci, Înţelepciunea, Ea unde s-a aflat?/ Şi unde este locul în care stă ştiinţa?/ Nu-i om s-o poată ştii!/ Ascunsă e de ochiul şi-al păsării din cer!/ Pierzania şi moartea s-au mărginit să spună:/ Am auzit prin târguri vorbindu-se de ea!/ Doar Dumnezeu, El este cel ce-i deschide calea/ Şi locul i-l cunoaşte/ El este cel ce vede întregul de sub cer/Şi ştie tot ce Dânsul făcut-a pe pământ /(….)Atunci a pregătit-o şi-atunci a cercetat-o/ Iar omului îi zise: Înţelepciunea-i frica de Domnul Dumnezeu/ Şi-a te feri de rele, aceasta e ştiinţa!

–         E.I.- Versificând acest pasaj i-aţi dăruit   Înţelepciunii nu numai înţelegerea exactă, ci şi aura poetică

–         B.A. – Poetul nu se poate despărţi de  personalitatea teologului. Vă asigur însă, că este   fidel originalului.(…) În alte texte ale Vechiului Testament Înţeleptul Înţelepciunii este frica de Dumnezeu, nu ca Dumnezeu tiranul, ci de un Dumnezeu care te face pe tine om responsabil, fiinţă raţională, cu spirit de discernământ şi să-ţi cumpăneşti faptele de care să răspunzi în faţa unei instanţe divine. Frica de Dumnezeu ca început al Înţelepciunii!

–         E.I. – Să vă aplecaţi acum viziunea asupra Înţelepciunii poporului român

–         B.A. – Pentru că v-aţi mai referit la poporul român, să ştiţi că el a fost mereu cu Scriptura în mână chiar dacă  a avut-o uneori prin textele tâlcuite de preoţii de ţară, aşa cum s-au priceput. Şi avem şi Cazania lui Varlaam.  Şi el nu a făcut abstracţie de Înţelepciunea populară, omenească, cea care se reflectă în special în proverbele poporului român dar şi în Înţelepciunea aceea Divină, pe care a cunoscut-o de cel puţin peste 300 de ani de la Biblia lui Şerban încoace prin mijlocirea Sfintei Scripturi. Aşadar, poporul român crescând în acest duh al creştinismului, foarte prezent şi în Colinele lui, care sunt cântece populare, fără îndoială cred, că şi-a alimentat înţelepciunea din aceste izvoare ale începuturilor lui şi care l-au însoţit pretutindeni. De aceea consider eu că poporul român este un înţelept.(1)

Partea a doua a acestui interviu va fi publicată în numărul viitor.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s