MONITOR CULTURAL * on-line

~Valentina Becart: „Acelaşi dor de Eminescu“

PLOPI ÎNŞIRAŢI ÎN ZARE…

Plopi înşiraţi in zare…

tot fără soţ.

Paralel, se înşira o şosea cu destule gropi,

ce ducea undeva… spre infinit.

Cât mi-aş fi dorit să-i aflu capătul!

*****************

Gândurile imi erau tulburate

din când în când… de goana

vreunei limuzine luxoase.

Îndrăgostitii priveau ţintă inainte…

încântaţi de fierăria captivă.

*****************

Păreau atât de paraleli –

cu zarea senină, cu plopii

şi, şoaptele „lor” de amor!

*****************

Puţin mai la stânga,

dar urmănd aceeaşi linie –

se întindea calea ferată

cu şinele-i albe şi mate…

Mate – erau şi chipurile călătorilor!

Un fanion ridicat, un fluierat

prelung şi…

trenul se pune în mişcare.

*****************

Mâinile au început să gesticuleze

la întâmplare… făcând semne

fără nici un sens –

sau … poate aveau un sens ascuns,

dar nu l-am putut descifra…

din cauza „măştilor”.

*****************

Peronu-i aproape pustiu.

Gândurile aleargă –

Privirea mi-a rămas ţintuită

de locomotiva unui alt tren,

ce zăcea acum, abandonată…

pe-o linie „moartă”.

Într-un târziu …

am început să număr plopii.

unu…

doi…

trei…

____________________

FERMECĂTORII OCHI

-Spune-mi!

Copac singuratic –

Ce stai stingher la margine

de drum…

Aş vrea să-mi spui:

-„Fermecătorii ochi… erau ai lui?!”

*****************

O clipă doar i-am întâlnit,

Fugar…

Şi-am tresărit!

Amurgul cobora încet…

Soarele – plecând spre asfinţit,

Privea în urmă…

Mistuindu-se discret.

*****************

Şi iată-mă, cătându-ţi ochii,

Şi întrebând în şoaptă  – plopii:

-„Sunt pradă visului – bântuit de dor,

Sau a fost el?!

Sau poate…doar un simplu

trecător?”

*****************

Cu palide luciri pe fruntea lor,

Frunzele – de somn – se scutură uşor,

Şi-n amurgul care curge –

Peste talazul zilei liniştit,

În miezul frământării mele,

Aud şoptit: „Se poate!”…

De-un vânt lunatec şi,

Nepăsător!

*****************

Şi-n ochii lui – ardeau – acele stele,

Şi câte nopţi senine n-am visat,

Că strălucirea lor, am sărutat…

Şi m-am pierdut – în ele!

*****************

Spune-mi copac stingher,

La margine de drum…

Uitat –

Că nu-i doar vis sau nălucire!

Sunt ai lui…

Fugarii ochi – ce-atât m-au tulburat?!

_____________________

PE SUB CASTANI

Pe sub castanii înfloriţi… alint de petale,

Înlăcrimată am trecut…  în ziua nunţii tale…

Aş fi vrut să te mai văd odat’

Până-n ceasul de nu te-i fi-nsurat!

*****************

Cum oare de-ai putut uita,

Noaptea cu luna, când inima-mi te căuta,

Ca şi azi… castanii dădeau în floare,

Şi ne-mbătau cu miresme amăgitoare…

*****************

Cu şoapte de amor , m-ai prins în vraja ta,

Şi-mi spuneai că sunt aidoma c-o stea,

Cu sărutări aprinse suflarea-mi înecai,

Şi ochii tăi spuneau cât mă iubeai…

*****************

Cum oare ai putut să uiţi,

De-ale noastre aprinse jurăminţi…

De farmecul castanilor în floare,

De lacrimile şi de dulcea-mi sarutare!

*****************

Azi… cu alta treci la braţul tău,

Îmbrăcată în straie de mireasă,

E aidoma cu zorii de frumoasă…

Pierdut mi-e visul şi norocul meu.

*****************

De ziua nunţii tale,

Castanii înfloriţi…se scutur a uitare…

Şi după tine mâinile aş vrea să-ntind…

Şi-aş vrea o clipă… doar ochii să-ţi mai prind!

VALENTINA BECART

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s